viței v vz viții

VIȚĂ, vițe, s. f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susținere proprie, cu lăstari subțiri și frunze mari, lobate și cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri și de varietăți pentru producția de struguri și de vin; vie (Vitis). ◊ Viță de Canada sau viță sălbatică = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Șuviță de păr. ♦ Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaș, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ◊ Loc. adj. De viță = a) de calitate superioară; b) de origine aleasă, nobil. – Lat. *vitea (= vitis).

VIȚEL, viței, s. m. 1. Puiul vacii, până la circa un an. ◊ Vițelul de aur = simbol al bogăției, al opulenței. ♦ Carne de vițel (1). ♦ Piele de vițel (1). 2. (Reg.) Pui de cerb. 3. (Reg.) Raniță militară (acoperită cu piele de vițel). – Lat. vitellus.

ghiț¹ sn vz viță corectat(ă)

viț⁴ sn vz viță²

viță² sf [At: COD. VOR². 48^v/2 / V: (reg) viț sn / Pl: ~țe / E: ml vitea] 1 (Șîs ~ de vie) Arbust din familia vitaceelor, cu rădăcina puternică, cu tulpina scurtă, din care se dezvoltă mlădițe lungi și subțiri ce se agață prin cârcei, cu frunze mari, lobate, cu inflorescența în racem și cu fructe sub formă de boabe suculente, sferice sau ovale, de culoare verde-gălbuie, roșie etc., dispuse în ciorchini Si: vie¹ (1) (Vitis vinifera). 2 (Îs) ~ de vie sălbatică, ~ sălbatică (sau, reg, păsărească ori de pădure) Arbust târâtor sau agățător din familia vitaceelor, cu frunze lobate, cu fructe mici, albastre-violacee, foarte acre, care crește mai ales în păduri Si: (reg) aguridar, lăuruscă, vie-sălbatică (Vitis silvestris). 3 (Îs) ~ de vie sălbatică, ~ sălbatică (sau Izabela) Arbust agățător din familia vitaceelor, originar din America, cu frunze mari, întregi sau lobate, cu fructe mici, negre-violacee, rar, roșii sau albe, cu gust caracteristic, asemănător cu al zmeurei sau al coacăzelor Si: (reg) lăuruscă (Vitis labrusca). 4 (Îs) ~ sălbatică (sau Riparia) Arbust agățător din familia vitaceelor, originar din America, cu frunze întregi sau lobate, cu fructe mici, negre, folosit mai ales ca portaltoi (Vitis vulpina). 5 (Îs) ~ Berlandier (sau, Trs, albă) Arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze late, lobate, cu fructe mici, negre, cu gust acrișor și astringent, folosit mai ales ca portaltoi Si: (reg) crăiasă (Vitis berlandieri). 6 (Îs) ~ de munte Arbust din familia vitaceelor, de talie mijlocie, cu frunze late, întregi, cu fructe negre-violacee, folosit și ca portaltoi (Vitis rupestris). 7 (Îs) ~ americană de vară Arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze late, întregi sau lobate, cu fructe mici, negre, cu gust dulceag, neplăcut, folosit și ca portaltoi (Vitis cordifolia). 8 (Îs) ~ de Canada (sau sălbatică, americană, sălbatică americană, pop, puturoasă) Arbust agățător ornamental din familia vitaceelor, orginar din America, cu frunze mari, palmat-compuse, care toamna se colorează în roșu, cu cârcei ramificați, terminați cu câte un disc aderent, cu fructe mici, negre-albăstrui Si: iederă-cu-cinci-foi, (reg) rug¹, vie-sălbatică (Parthenocissus quinquefolia). 9 (Îas) Arbust agățător ornamental din familia vitaceelor, cu frunze mari, palmat-compuse, cu cârcei ramificați, în general fără discuri aderente, cu fructe mici, negre-albăstrui (Parthenocissus vitacea). 10 (Îs) ~ japoneză (sau sălbatică, de Canada) Arbust agățător ornamental din familia vitaceelor, originar din China și Japonia, cu frunze trilobate cu marginea purpurie, cu cârcei scurți, ramificați, terminați cu discuri aderente prin care se fixează de ziduri, cu fructe mici, negre (Parthenocissus tricuspidata). 11 (Fam; îe) A lucra (pe cineva) în foi de ~ A unelti cu abilitate (împotriva cuiva). 12 (Fam; îs) Lucrătură în foi de ~ Intrigă abilă. 13 (Bot; reg; îs) ~ de hamei Hamei (Humulus lupulus). 14 (Bot; îc) ~-albă Arbust agățător din familia ranunculaceelor, cu tulpina subțire, cu frunze penate și cu flori albe, odorante, dispuse în panicule, care crește mai ales prin păduri Si: curpen (7), (reg) luminoasă, vițișoară (1), vie-pădureană (Clematis vitalba). 15 (Bot; reg; îac) Luminoasă (Clematis recta). 16 (Bot; înv; îac) Împărăteasă (Bryonia alba). 17 (Bot; reg; îc) ~-neagră Fluierătoare (5) (Tamus communis). 18 (Bot; reg; îc) ~ța-evreilor, ~ța-evreului, ~ța-corcilor Lăsnicior (Solanum dulcamara). 19 (Bot; reg; îac) Zârnă (Solanum nigrum). 20 Fiecare dintre ramurile tinere, subțiri și flexibile ale viței de vie Si: coardă (28). 21 (Pex) Curpen (1). 22 (Pex) Lujer. 23 (Îrg; șîs ~ oarbă sau moartă) Mlădiță cu trei-cinci ochi tăiată dintr-o coardă de viță de vie care se sădește în pământ pentru a prinde rădăcini și a da naștere la o nouă plantă. 24 (Îrg; șîs ~ de ori cu rădăcină) Marcotă. 25 Reprezentare plastică a viței de vie, cu frunze și struguri. 26 (Pop) Fiecare dintre ramificațiile lungi și subțiri ale unei rădăcini. 27 (Pop) Rădăcină ramificată. 28 (Reg; pan) Vână (2). 29 (Mol) Boală a oilor, care se manifestă prin inflamarea vinelor (2). 30-31 (Înv; pan) Vână (47-48). 32 (Pan) Fiecare dintre firele de in, de cânepă etc. răsucite, din care se împletește o sfoară. 33 (Pex) Sfoară. 34 (Reg) Mânz. 35 (Trs; îf viț) Fir de ață pe care sunt înșirate mărgele. 36 (Îvr; îlav) La ~ În șirag. 37 (Mar; spc) Mănunchi de fire de sârmă răsucite care se utilizează la împletirea parâmei metalice. 38 Șuviță de păr. 39 (Pop) Șuviță de fire de păr, mai lungi și mai dese, la unele animale. 40 (Pop) Fiecare dintre șuvițele de aluat din care se împletesc colacii. 41 (Îvr) Element decorativ în relief al brâului unei fațade. 42 (Rar) Fâșie îngustă, subțire și lungă. 43 (Fig) Descendență în linie directă dintr-un strămoș comun. 44 (Fig) Totalitatea descendenților care se succedă în timp. 45 (Fig) Descendent direct. 46 (Înv; fig) Generație (de oameni). 47 (Fig; îlav) ~ de ~ța lor Din generație în generație. 48 (Fig) Origine nobilă. 49 (Fig; îla) De ~ veche De obârșie nobilă foarte veche. 50 (Fig) Origine etnică. 51 (Rar; fig) Origine confesională. 52 (Fig; adesea în legătură cu verbul „a se trage”) Obârșie a unui popor. 53 (Fig) Popor. 54 (Înv; fig; îs) ~ omenească Omenire. 55 (Fig) Totalitatea persoanelor înrudite între ele prin sânge. 56 (Fig) Apartenență prin naștere la o familie de o anumită condiție socială. 57 (Fig; îe) Pe ~, pe sămânță Tuturor, fără excepție. 58 (Mun; fig; îe) A căuta pe ~, pe sămânță A căuta cu multă atenție ceva pierdut. 59 (Înv) Rasă de oameni. 60 (Pop) Specie de animale sau de plante. 61 (Pop) Rasă de animale. 62 (Fig; d. oameni; îla) De ~ Nobil prin naștere. 63 (Ban; fig; d. oameni; îal) Care se înrudește prin legături de sânge. 64 (Fig; d. animale; îal) De rasă. 65 (Fig; îal) De calitate superioară. 66 (Pop; fig; îal; și îla din ~ ) Care este de familie bună. 67 (Înv) Soi¹.

vițăi v vz viții

vițâi v vz viții

vițel sm [At: (a. 1499) D. BOGDAN, GL. / Pl: ~ei / E: ml vitellus] 1 Puiul (de sex masculin al) vacii, de la naștere până la un an. 2 (Pex) Junc. 3 (Îe) A trăi ca ~ul la oraș A duce un trai plin de lipsuri și greutăți. 4 (Mun; îe) A trăi ca ~ul la curtea boierească A duce un trai îmbelșugat. 5 (Liv; îe) A înjunghia (sau a tăia) ~ul cel gras A da o petrecere îmbelșugată în familie, mai ales în cinstea întoarcerii cuiva. 6 (În textele biblice; determinarea „de aur” fiind subînțeleasă) Idol de aur făcut de vechii evrei, pe vremea lui Moise, la poalele muntelui Sinai, după asemănarea boului Apis din Egipt. 7 (Liv; îs) ~ul de aur Cultul bogăției, al banului. 8 (În Vechiul Testament) Fiecare dintre cei doi idoli de aur, făcuți în timpul lui Ieroboam I, după asemănarea vițelului de aur din vremea lui Moise. 9 (Fam; rar; dep) Bărbat (tânăr) prost. 10 (Fam; gmț; îs) ~ mânzat Bărbat necăsătorit. 11 (Prc) Carne de vițel (1), folosită ca aliment. 12 (Prc) Pielea prelucrată a vițelului (1). 13 (Pex) Puiul (de sex masculin al) bivoliței. 14 (Pex) Puiul (de sex masculin al) ciutei. 15 (Zlg; pop; îc) ~-de-mare Focă (1) (Phoca vitulina). 16 (Zlg; reg; îac) Morsă (Odobaenus rosmarus). 17 (Îvp; prc) Raniță militară din piele de vițel (1). 18 (Ast; îvr; lsg) Constelația taurului.

viții vi [At: DR, II, 114 / V: ~țăi, ~țâi, ~ței, ~țui / Pzi: 3 viție, ~țiește / E: ns cf covițîi] (Mol; d. porci) A guița (1).

vițui v vz viții

viță s.f. I (bot.) 1 (adesea determ. prin „de-vie”) Arbust din familia vitaceelor, cu rădăcina puternică, cu tulpina scurtă din care se dezvoltă mlădițe lungi și subțiri care se agață prin cîrcei, cu frunzele mari, crestate adînc, cu inflorescența în racem și cu fructele sub formă de boabe suculente, sferice sau ovale, de culoare verde-gălbuie, roșie etc., dispuse în ciorchine (Vitis vinifera); vie. Era afară sub o boltă de viță, și aștepta trăsura (GAL.). ◊ Viță sălbatică (sau de pădure) = arbust tîrîtor sau agățător, din familia vitaceelor, cu frunzele lobate, cu fructele mici, albastre-violacee, foarte acre (Vitis silvestris). Viță de munte = arbust din familia vitaceelor, de talie mijlocie, cu frunzele late, întregi, cu fructele negre-violacee, folosit și ca portaltoi (Vitis rupestris). Viță de Canada (sau sălbatică) = arbust agățător din familia vitaceelor, originar din America, cu frunzele verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Parthenocissus quinquefolia); vie sălbatică. ◊ expr. A lucra (pe cineva) în foi de viță = a unelti cu abilitate împotriva cuiva; a face cuiva rău cu multă abilitate. Lucrătură în foi de viță = uneltire abilă (împotriva cuiva); acțiune ostilă, răuvoitoare. ◊ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu florile albe, mirositoare (Clematis vitalba). 2 Fiecare dintre ramurile flexibile și subțiri ale viței; gener. curpen, vrej. Vițele gem, îndoite sub greutatea strugurilor (STANCU). 3 (pop.) Fiecare dintre ramificațiile lungi și subțiri ale unei rădăcini; rădăcină ramificată. II analog. 1 Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. Și-l lega strîns cot la cot... Cu frînghie de mătasă, Vițele-mpletite-n șase (ALECS.). 2 (pop.) Șuviță de păr. De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte (EMIN.). 3 (nav.) Parîmă de sîrmă. III fig. 1 Totalitatea descendenților care se succed în timp; descendență, filiație, genealogie. Tînărul avea viță și o avere uriașă. 2 Descendent, urmaș, vlăstar. Ioan Neculce, viță dinfamiliile cele mari a țîrei (KOGĂL.). 3 Origine nobilă. Această slujnică... era și viță de boier (ISP.). ◊ Loc.adj. De viță = a) nobil prin naștere; b) fig. de calitate superioară. Poate-i fi auzit ce-au pățit alții, mai de viță decît dînsul? (CR.). 4 Origine etnică; naționalitate. Străinii știu astăzi și recunosc că noi sîntem de viță latină (MAIOR.). 5 Popor, neam, seminție. Cugetam că e din vița lui Arpad (EMIN.). • pl. -e. /lat. *viteam = vītis, -is.

vițel s.m. 1 (zool.) Puiul (mascul al) vacii, pînă la vîrstă de circa un an. Văzură vacile mmegînd și vițeii oploșiți lingă ugere (STANCU). ◊ Vițelul de aur = simbol al bogăției, al opulenței. ♦ Carne de vițel. A mîncat o friptură de vițel. ♦ Piele (prelucrată) de vițel. 2 (zool.; reg.) Pui de cerb. 3 (reg.) Raniță militară (acoperită cu piele de vițel). • pl. -ei. /lat. vitellus.

NOU (f. nouă; – pl. m. noi; f. nouă, Munt. noi) I. adj. 1 Care există sau e cunoscut numai de curînd, care e făcut, dobîndit, întrebuințat de puțină vreme: carte ~ă; casă ~ă; pălărie ~ă; haine ~ă (Munt. haine noi); vin ~; lege ~; metodă ~ă; o idee ~ă; o descoperire ~ă; lumea ~ă, ~l continent, America; vorbă ~ă, neologism, vorbă introdusă de puțină vreme în limbă; ~l director, directorul venit sau numit de curînd; slugă ~ă, slugă intrată de curînd în serviciu ¶ 2 Anul ~ 👉 AN I. 21 ¶ 3 Craiu ~ 👉 CRAIU6; lună ~ă 👉 LUNĂ1 ¶ 4 Noul Testament, cărțile care vorbesc despre viața și învățăturile Mîntuitorului și ale apostolilor săi ¶ 5 (P): a rămînea ca vițelul la poarta ~ă 👉 VIȚEL; mătura ~ă mătură bine sau sita cît (e) ~ă se pune în cuiu, a) ni se pare că un lucru, că un servitor, etc. e mai de preț, că ne aduce mai multe servicii, cînd îl avem de prea puțină vreme; b) un funcționar, o slugă își îndeplinește foarte bine slujba în primele zile ¶ 6 Nou nouț 👉 NOUȚ ¶ 7 Nou-născut, nou-venit, născut, venit de curînd ¶ 8 Din ~ loc. adv. încă odată, iarăși. II. sbst. Lucru nou, noutate: ce mai (e) ~ pe la voi? nimic ~ sub soare [lat. novus].

VIȚĂ, vițe, s. f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susținere proprie, din care ies mlădițe cu cârcei agățători, cu frunze mari, crestate adânc și cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri și de varietăți; vie (Vitis). ◊ Viță de Canada sau viță sălbatică = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Șuviță de păr. ♦ Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaș, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ◊ Loc. adj. De viță = a) de calitate superioară; b) de obârșie boierească. – Lat. *vitea (= vitis).

VIȚEL, viței, s. m. 1. Puiul (mascul al) vacii, până la circa un an. ◊ Vițelul de aur = simbol al bogăției, al opulenței. ♦ Carne de vițel (1). ♦ Piele de vițel (1). 2. (Reg.) Pui de cerb. 3. (Reg.) Raniță militară (acoperită cu piele de vițel). – Lat. vitellus.

VIȚĂ, vițe, s. f. I. 1. (Uneori determinat prin «de vie») Arbust din familia vitaceelor, cu tulpina lipsită de susținere proprie și agățată prin cîrcei, cu frunze mări în formă de inimă, crestate adînc, cu fructele în ciorchini; se cultivă într-un mare număr de soiuri și varietăți și crește natural, în zăvoaie (Vitis vinifera). Din crengi de viță să-mpletim cununi. BENIUC, M. 110. Uluci năpădite de viță de vie despărțeau grădina cu plopi de locul unei fierării. CĂLINESCU, E. 67. Bată-l vîntul și seninul P-ăl de tot samănă inul Și nu sădește la viță. TEODORESCU, P. P. 333. Boltă de viță = viță cu tulpini lungi, prinse pe un spalier boltit, ca să formeze un acoperiș de verdeață; umbrar obținut în acest fel. Se opri o clipă sub o boltă de viță, ca să respire aerul curat din grădina spitalului. BART, E. 254. ◊ Expr. A lucra (pe cineva) în foi de viță v. lucra (5). 2. Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (1) (v. coardă (III 4), curmei (2)); p. ext. curpen, vrej (de orice plantă). Vițele stăteau în aer, legate de araci cu zecile lor de cîrcei. DUMITRIU, N. 249. [Țugulea] scoase paloșul și începu a tăia la vițe. ISPIRESCU, L. 317. De la casă la casă, Vițe de bostan trase (Cărările). GOROVEI, C. 56. – Compuse: Viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe, mirositoare; crește prin păduri și tufișuri (Clematis Vitalba); viță-de-Canada = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunzele verzi (devenind de un roșu frumos toamna), cultivat ca plantă decorativă pentru a acoperi zidurile și gardurile (Vitis hederacea); viță sălbatică. II. 1. Șuviță de păr. Se uită-n oglindă, își ridică o viță de păr care-i atîrnă la ceafă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 89. Cu mînuțe albe, dulci, De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte. EMINESCU, O. I 42. Capul era dezbrăcat de păr și numai în vîrf vițe surii și strălucitoare se clătinați. RUSSO, O. 48. ♦ Fîșie îngustă, subțire. Răsuci țigara... scăpără și aprinse o viță de iască. SADOVEANU, P. S. 10. [Drumul] se ștergea ca o viță de fum. VLAHUȚĂ, N. 85. 2. Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se răsucește sau se împletește un obiect. V. coardă (III 3). Pînea... se preface în vițe groase ca degetul, din cari se împletesc covrigii. PAMFILE, CR. 5. Cu cămeșa de mătasă, Vițele-mpletite-n șase. ALECSANDRI, P. P. 105. 3. Descendent, urmaș, vlăstar, p. ext. neam; fig. soi, fel. Că-n peșteri adînci îl sileau pe brînci Boierii cei mari, viță de tîlhari, Aur să le scoată. DEȘLIU, M. 50. O viță lăpușnenească: feciorul lui Alexandru. HASDEU, R. V. 116. Ești tu... Viță de om pămîntean Sau vrun zmeu năzdrăvan? ALECSANDRI, P. I 97. Te cunoști de pe cosiță Că ești de-a maică-ta viță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 249. ◊ Loc. adj. De viță = a) de obîrșie boierească. Poate-i fi auzit ce-au pățit alții mai de viță decît dînsul. CREANGĂ, P. 81. Parvenitul și ciocoiul voiesc numaidecît să fie de viță; își caută originea neamului în vreun cronicar. GHICA, S. 221. Mai de soi și mai de viță, nu ca tine-o rămășiță. POP.; b) rudă bună, de sînge. Balaban și cu Ioniță, Ce-i este nepot de viță Și fecior de Novăciță. POP. ♦ (Rar) Familie, totalitatea rudelor. Și ți-aș rupe inima, Și ție... Și la toată vița ta. POP.

VIȚEL, viței, s. m. 1. Pui de vacă (în special mascul) pînă la un an. Vițelul alb-roșiatic crescuse, sub îngrijirea lui, mare și puternic, vioi. V. ROM. decembrie 1951, 203. Sînt vreo cinci-șease zile de cînd a fost să ducă vițeii la suhat. CREANGĂ, P. 14. Țucu-ți, lele, ochii tăi, Seara, încuind viței. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 392. S-a dus vițel și a venit bou, se spune despre cel ce a mers la învățătură și nu s-a ales cu nimic. Vițel de lapte v. lapte (1). ◊ Expr. A rămîne ca vițelul la poarta nouă v. poartă (1). Vițelul de aur = idol de care se vorbește în biblie; fig. banul, capitalul. Eu n-am dansat în jurul vițelului de aur. BENIUC, V. 60. Să aducă jertfă vițelului de aur. SADOVEANU, D. P. 97. [Clasa privilegiată] și-a găsit... un alt zeu internațional, vițelul de aur. GHEREA, ST. CR. III 84. 2. Carne de vițel (1). Friptură de vițel. ♦ Piele de vițel (1). Pantofi de vițel. 3. Pui de cerb. A intrat cu copoii în desime și a găsit subt adăpost încîlcit de crengi pe vițelul cerboaicei. SADOVEANU, D. P. 82. 4. (Regional) Raniță militară acoperită cu piele de vițel (1). Cît era ziua de mare Stau cu vițelu-n spinare. BIBICESCU, P. P. 143. Puseră-mi vițelu-n spate Și la brîu curele late. HODOȘ, P. P. 227.

VIȚĂ ~e f. 1): ~ de vie arbust cu tulpină noduroasă și rădăcini puternice, cu frunze mari, crestate adânc, și cu fructe dispuse în ciorchini. 2) Șuviță de păr sau din alt material, din care se confecționează prin răsucire sau împletire anumite obiecte. 3) ramificație a rădăcinii plantelor. 4) fig. Persoană care descinde dintr-un neam sau dintr-o familie oarecare; urmaș. 5) fig. Succesiune de generații care provin dintr-un strămoș comun; neam; seminție; familie. [G.-D. viței] /<lat. vitis

VIȚEL ~i m. 1) Pui de vacă (de sex masculin) aproximativ până la un an. ◊ A privi (sau a rămâne, a sta) ca ~lul la poartă nouă a privi, a rămâne, a sta dezorientat în fața unei situații neprevăzute. 2) fig. Persoană lipsită de caracter și de inteligență; prostănac; bleg. /<lat. vitellus

viță f. 1. (albă), plantă cățărătoare ce crește pe lângă garduri și prin păduri (Clematis vitalba); 2. (de vie), arbust cățărător cu tulpina noduroasă ce face struguri (Vitis vinifera); 3. fig. familie: alții mai de viță decât dânsul CR. de viță de boier; 4. șuviță de păr: de pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele într’o parte EM. [Lat. *VITEA = VITIS; pentru sensul 3, aluziune la cârceii ramificați ai viței de vie (cf. arbore genealogic); iar sensul 4 se rapoartă la lungile filamente în cari se desface scoarța viței].

vițel m. 1. puiu de vacă care suge încă; 2. carnea sa: a mânca vițel; 3. pielea sa: pantofi de vițel; 4. fig. vițel de aur, cultul bogățiilor. [Lat. VITELLUS].

víță f., pl. e (lat. vitea, „de viță”, adj. fem. devenit subst. d. vitis, viță). Orĭ-ce copăcel cățărător, și în special un copăcel cățărător cu ramurĭ noduroase (numit și „viță de vie”) care face strugurĭ (poamă), din care se se face mustu și pe urmă vinu (vitis vinifera). Viță albă, o plantă cățărătoare ranunculacee care crește pin pădurĭ și tufișurĭ (clématis vitabla). Fig. Descendență, neam: Român de viță veche. A fi de viță, a fi nobil: boĭer de viță (nu ajuns acum), era maĭ de viță de cît el. Șuviță de păr: o viță de păr pe frunte. Vinișoară roșie pe sub epidermă: vițele de pe nasu bețivuluĭ. V. lăuruscă, aguridă.

vițél m., pl. eĭ (lat. vitĕllus, it. vitello, pv. vedel, fr. veau, cat. vedell). Boŭ tînăr, puĭ de vacă nu încă junc. Pele de vițel: pantofĭ de vițel (V. teletin). Fig. Om prost: ce vițel! Vițel de mare, focă. A înjunghea vițelu cel gras, a întinde masă mare, a face mare veselie (pin aluz. la parabola Fiuluĭ perdut). A adora vițelu de aur, a te închina bogățiiĭ și maĭ ales banilor (pin aluz. la idolu pe care l-aŭ adorat Jidaniĭ la poalele munteluĭ Sinaĭ). Ca vițelu la poarta noŭă, V. poartă.

viță s. f., g.-d. art. viței; pl. vițe

viță-de-vie (plantă) s. f., g.-d. art. viței-de-vie; pl. vițe-de-vie

vițel s. m., pl. viței, art. vițeii

viță s. f., g.-d. art. viței; pl. vițe

!viță-de-vie (plantă) s. f., g.-d. art. viței-de-vie, pl. vițe-de-vie

vițel s. m., pl. viței, art. vițeii

viță s. f., g.-d. art. viței; pl. vițe

vițel s. m., pl. viței, art. vițeii

viță (-țe), s. f. – 1. Vie (Vitis vinifera). – 2. Lăstar, mlădiță de vie. – 3. Urmaș, descendent. – 4. Fiecare dintre ramificațiile care împletesc o funie sau o codiță. – 5. Șuviță de păr. – Megl. viță. Lat. vῑtĕa (Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Pușcariu 1911; Tiktin; REW 9388), cf. it. dial. vittsa, fr. vis. Der. din rus. vica (Weigand, BA, III, 109) este total improbabilă, deoarece cultivarea viței de vie nu este proprie țărilor sl. Pentru trecerea semantică de la ideea de „lăstar” la cea de „smoc”, cf. sp. guedeja < lat. viticula. – Der. vițion, s. n. (smoc); vițos, adj. (mițos). Din rom. provin ngr. βίτσα (Meyer, Neugr. St., II, 18; Hoeg 132), bg., sb., rus. vica (Capidan, Raporturile, 220).

vițel (-ei), s. m. – Puiul vacii, pînă la cca. un an. – Mr. vițăl, megl. vițǫl, istr. vițelu. Lat. vĭtellus (Pușcariu 1973; REW 9385), cf. it. vitello, prov. vedel, cat., arag. bedell. – Der. vițea, s. f. (vacă tînără, pînă la un an), mr. vițeao, istr. vițe; vițelar (var. vițălariu), s. m. (îngrijitor de viței; părangină, Anthoxanthum odoratum).

AMPELOPSIS Michx., VIȚĂ DECORATIVĂ, fam. Vitaceae. Arbust liană, cu frunze decorative, cca 22 specii, originare din America de N, China, Japonia. Tulpini verzi, ramurile cu lenticele și măduvă albă. Frunze alterne, simple sau compuse, lung- pețiolate. Flori mici, verzui, deseori cîte 5 în cime lung-pedunculate. Fruct, bacă, cu 1-4 semințe. Acest gen. spre deosebire de genul Vitis, care are măduva maro și a cărui scoarță se exfoliază și de genul Parthenocissus, la care lipsesc discurile adezive de pe lujeri și cu care deseori este confundat, are măduvă albă și scoarță care nu se exfoliază.

CISSUS DC., CISUS, VIȚĂ DE APARTAMENT, fam. Vitaceae. Gen originar din Australia, estul Africii, America tropicală, Java, cca 250 specii, plante agățătoare de seră (în regiunile cu ierni) ce poate atinge 3, m lungime, cu tulpini subțiri, prevăzute cu ventuze. Frunze lucioase, crestate pe margini, cordiforme la bază, ovate, punctate, 8-15 cm lungime și 8 cm lățime, verzi- închis cu nervuri roșii sau pestrițe, catifelate, roșii și suprafața dintre nervuri albă-argintie.

PARTHENOCISSUS Planch., VIȚĂ DE CANADA, fam. Vitaceae. Gen originar din America de N, Asia de E, regiuni tropicale din Asia și Mexic, cca 14 specii liane cu scoarță netedă, măduvă albă în lujeri, nu sînt gîtuite la noduri, iar agățarea le este favorizată de cîrcei ramificați la vîrf. Frunze digitate, alterne, verzi, lucioase, toamna se colorează în diferite nuanțe de roșu, caduce, foarte rar persistente. Flori (caliciul întreg, 5 petale libere la vîrf, stil scurt, gros) în cime compuse sau panicule. Fruct, bacă, negricios, cu cîteva semințe.

VITIS L., VIȚĂ DE VIE, fam. Vitaceae. Gen originar din regiunile nordice, temperate (Asia, America etc.), cca 58 specii, arbuști cățărători și agățători cu ajutorul cîrceilor. Frunze caduce, sinuat-lobate. Flori (5 petale, caliciul cu 5 dinți, 5 stamine, un ovar superior) dispuse în raceme compuse. Fruct, bacă.

a se uita ca curca la crăci / ca mâța-n calendar / ca vițelul la poartă nouă expr. a fi complet neștiutor într-un domeniu; a nu reuși să înțeleagă o anumită chestiune.

PICIORUL-VIȚELULUI s. v. rodul-pământului.

VIȚĂ s. 1. (BOT.; Vitis) vie. (Frunză de ~; plantează ~.) 2. (BOT.) viță de vie (Vitis vinifera, riparia etc.) = (reg.) acrid, loază, poamă. 3. (BOT.) viță sălbatică (Vitis hederacea) = (rar) viță de Canada, (pop.) viță puturoasă, (reg.) aguridar. 4. (BOT.) coardă. (Butucul de vie are mai multe ~.) 5. v. neam. 6. v. familie. 7. v. urmaș.

VIȚĂ s. v. șuviță.

VIȚĂ DE CANADA s. v. viță sălbatică.

VIȚĂ PUTUROASĂ s. v. viță sălbatică.

VIȚĂ-ALBĂ s. v. curpen.

VIȚEL-DE-MARE s. v. focă, morsă.

piciorul-vițelului s. v. RODUL-PĂMÎNTULUI.

viță s. v. ȘUVIȚĂ.

VIȚĂ s. 1. (BOT.; Vitis) vie. (Frunză de ~; plantează ~.) 2. (BOT.) viță-de-vie (Vitis vinifera, riparia etc.) = (reg.) acrid, loază, poamă. 3. (BOT.) viță sălbatică (Vitis hederacea) = (rar) viță de Canada, (pop.) viță puturoasă, (reg.) aguridar. 4. (BOT.) coardă. (Butucul de vie are mai multe ~.) 5. neam, seminție, spiță, (livr.) stirpe, (Transilv.) porodiță, (înv.) rod, soi, stepenă. (Oameni de aceeași ~.) 6. familie, neam, (livr.) stirpe, (astăzi rar) seminție, (înv. și pop.) sămînță, (înv. și reg.) semințenie, tălaie, (Mold. și Transilv.) pojijie, (înv.) femeie, rudă, rudenie. (S-a adunat cu toată ~ lui.) 7. coborîtor, descendent, odraslă, progenitură, scoborîtor, urmaș, vlăstar, (pop. și fam.) prăsilă, (înv. și reg.) rămășiță, (prin Transilv.) porodiță, (înv.) mărădic, rod, sămînță, semințenie, seminție, următor. (~ de domn.)

viță de Canada s. v. VIȚĂ SĂLBATICĂ.

viță puturoasă s. v. VIȚĂ SĂLBATICĂ.

viță-albă s. v. CURPEN.

vițel-de-mare s. v. FOCĂ. MORSĂ.

Frunza de viță – Biblia povestește că, după ce-au mîncat din „fructul oprit”, Adam și Eva, care umblau pînă atunci goi-goluți prin paradis, au căpătat conștiința goliciunii lor, li s-a făcut rușine și s-au acoperit cu frunze de smochin. Frunzele au devenit frunză și smochinul – viță de vie în interpretarea liberă a fanteziei pictorilor și sculptorilor. Cum Biblia e o carte de care mai mult se vorbește decît, se citește, oamenii au reținut detaliile din tablourile și statuile ce de veacuri îi înfățișează pe Adam și Eva – precum și pe mulți zei și semizei greci și romani – cu o frunză de viță în față. Astfel s-a răspîndit expresia la adresa acelora care, cu ipocrizie, caută să acopere – bineînțeles incomplet – intenții de care le este rușine, planuri pe care n-au curajul să le mărturisească, o stare de lucruri care i-ar compromite dacă ar fi arătată în adevăratele ei culori. BIB.

Vițelul de aur – Legenda biblică (Exodul, cap. 32, v. 1-35) povestește că în timpul celor 40 de zile cît Moise a întîrziat pe muntele Sinai, spre a primi „Tablele legii” cu cele 10 porunci, mulți evrei și-au pierdut răbdarea și încrederea. Ei l-au convins pe marele preot Aaron să le construiască un „Dumnezeu vizibil”: un vițel de aur, după modelul egiptean al boului Apis. La reîntoarcerea sa, Moise a aruncat în foc vițelul de aur, din care n-a mai rămas decît expresia la adresa celor ce se închină unui singur idol: aurul. Tudor Arghezi o folosește în articolul „Grivița Roșie”: „Lumea veche a descompunerii și a Vițelului de aur paralitic din încheieturi era mistuită în dogoarea flacării curate, izbucnite pe neașteptate” („Scînteia”, 14 febr. 1960). Heine, în poezia Vițelul de aur, evocă sarcastic episodul biblic despre adorația aurului. BIB.

víță, vițe, s.f. 1. Vie (Vitis vinifera). 2. Lăstar, mlădiță. 3. Urmaș, descendent. 4. Familie, neam: „Numai sora mândrului / Cearcă vița neamului. / Spune-i, mândruț, soru-ta / Să nu ne cerce vița / Că noi nu ne-om mesteca / Șohan, cât a fi lumea” (Brediceanu, 1957: 27). ■ (în expr.) De ziță aleasă = de familie aleasă, nobilă (sens folosit frecvent în Maram.). – Lat. *vitea (= vitis „viță-de-vie; butuc de viță”) (DEX, MDA).

viță, vițe, s.f. – 1. Vie (Vitis vinifera). 2. Lăstar, mlădiță. 3. Urmaș, descendent. 4. Familie, neam: „Numai sora mândrului / Cearcă vița neamului. / Spune-i, mândruț, soru-ta / Să nu ne cerce vița / Că noi nu ne-om mesteca / Șohan, cât a fi lumea” (Brediceanu, 1957: 27). De ziță aleasă = de familie aleasă, nobilă (sens folosit frecvent în Maramureș): „Te-ai sucit pă lângă Lună, / Te-ai băgat în ziță bună” (Bilțiu, 1990: 106; Lăpuș).- Lat. *vitea (= vitis „viță-de-vie; butuc de viță”) (Șăineanu, Scriban; Densusianu, Pușcariu, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

viță, vițe, s.f. – 1. Vie (Vitis vinifera). 2. Lăstar, mlădiță. 3. Urmaș, descendent. 4. Familie, neam: „Numai sora mândrului / Cearcă vița neamului. / Spune-i, mândruț, soru-ta / Să nu ne cerce vița / Că noi nu ne-om mesteca / Șohan, cât a fi lumea” (Brediceanu 1957: 27). – Lat. vitae.