VIȚEL, viței, s. m. 1. Pui de vacă (în special mascul) pînă la un an. Vițelul alb-roșiatic crescuse, sub îngrijirea lui, mare și puternic, vioi. V. ROM. decembrie 1951, 203. Sînt vreo cinci-șease zile de cînd a fost să ducă vițeii la suhat. CREANGĂ, P. 14. Țucu-ți, lele, ochii tăi, Seara, încuind viței. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 392. S-a dus vițel și a venit bou, se spune despre cel ce a mers la învățătură și nu s-a ales cu nimic. Vițel de lapte v. lapte (1). ◊ Expr. A rămîne ca vițelul la poarta nouă v. poartă (1). Vițelul de aur = idol de care se vorbește în biblie; fig. banul, capitalul. Eu n-am dansat în jurul vițelului de aur. BENIUC, V. 60. Să aducă jertfă vițelului de aur. SADOVEANU, D. P. 97. [Clasa privilegiată] și-a găsit... un alt zeu internațional, vițelul de aur. GHEREA, ST. CR. III 84. 2. Carne de vițel (1). Friptură de vițel. ♦ Piele de vițel (1). Pantofi de vițel. 3. Pui de cerb. A intrat cu copoii în desime și a găsit subt adăpost încîlcit de crengi pe vițelul cerboaicei. SADOVEANU, D. P. 82. 4. (Regional) Raniță militară acoperită cu piele de vițel (1). Cît era ziua de mare Stau cu vițelu-n spinare. BIBICESCU, P. P. 143. Puseră-mi vițelu-n spate Și la brîu curele late. HODOȘ, P. P. 227.