vițél m., pl. eĭ (lat. vitĕllus, it. vitello, pv. vedel, fr. veau, cat. vedell). Boŭ tînăr, puĭ de vacă nu încă junc. Pele de vițel: pantofĭ de vițel (V. teletin). Fig. Om prost: ce vițel! Vițel de mare, focă. A înjunghea vițelu cel gras, a întinde masă mare, a face mare veselie (pin aluz. la parabola Fiuluĭ perdut). A adora vițelu de aur, a te închina bogățiiĭ și maĭ ales banilor (pin aluz. la idolu pe care l-aŭ adorat Jidaniĭ la poalele munteluĭ Sinaĭ). Ca vițelu la poarta noŭă, V. poartă.