vestire sf [At: CORESI, EV. 186 / V: (reg) ~târe / Pl: ~ri / E: vesti¹] 1 Înștiințare asupra unui fapt care a avut loc, care este în curs de desfășurare sau care urmează să se producă Si: (îvr) vestitură (1). 2 (Spc) Prevestire. 3 (Îe) A da (sau, înv, a face) ~ A comunica o informație. 4 (Îae) A face cunoscut. 5 (Înv; îe) A lua ~ A obține informații (că…). 6 (Mpl) Anunțare (în biserică) a datei la care urmează să se oficieze o căsătorie Si: strigare, (reg) mărturisire. 7 (Reg; îf vestâre) Semnal sonor dat de clopotele de la biserică prin care se anunță moartea sau înmormântarea cuiva. 8 Semn prevestitor. 9 Manifestare inițială, parțială (a unui fenomen). 10 (Îvr) Publicație. 11 (Îvp) Faimă (3). 12 (Îvp) Reputație. 13 (Pop; îla) De ~ Renumit. 14 (Înv; îe) A ieși ~a (cuiva) A deveni (bine) cunoscut.

vestire s.f. 1 Acțiunea de a vesti și rezultatul ei; înștiințare, comunicare; știre, veste. ♦ Indicație, semn, indiciu. 2 Manifestare inițială, parțială (a unui fenomen). Vestiri ciudate și perfide ale bătrîneții (VORN.). • pl. -i. /v. vesti.

VESTIRE, vestiri, s. f. 1. Acțiunea de a vesti și rezultatul ei; înștiințare, comunicare; știre, veste. Cele trei bătăi ale puștilor de aramă fuseseră o vestire pe care o poruncise Tomșa. SADOVEANU, O. VII 131. Nu mai zăbovi, ci trimite acum numaidecit menzil cu vestirea. GORJAN, H. II 154. ◊ (În construcție cu verbul «a da») Îndată după aceea trîmbițașul lui Potcoavă dădu vestire. SADOVEANU, O. I 218. Buna-vestire = numele unei sărbători religioase creștine, care ce prăznuiește la 25 martie. ◊ Semn, indiciu. Vestiri ciudate și perfide ale bătrîneții i se strecurau în fibre și în oase încet. VORNIC, P. 175. Rațele de pe gîrlă băteau ferice din aripi, la vestirile, că se apropie potop. C. PETRESCU, A. R. 7. 2. (Popular, în loc. adj.) De vestire = cunoscut, renumit, vestit; de vază. Boieri de vestire, de la cinstita împărăție, Ascultați cuvinte de bucurie. ȘEZ. III 40.

vestire f. acțiunea de a vesti și rezultatul ei: înștiințare. V. Bunavestire.

vestíre f. Acțiunea de a vesti. Buna Vestire (saŭ și Buna-Vestire), o sărbătoare în amintirea veniriĭ îngeruluĭ Gavril ca să vestească sfinteĭ Fecĭoare viitoarea naștere a Mîntuitoruluĭ (25 Martie): ziŭa Buneĭ Vestirĭ, în ziŭa de Buna Vestire.

BUNA VESTIRE n. pr. f. Numele sărbătorii creștine (25 martie) închinate vestirii nașterii lui Isus Hristos; blagoveștenie. – Bună + vestire (după sl. blagovĕștenije).

VESTI, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste.

Buna-Vestire sf [At: (a. 1747) GCR II, 38/23 / S și: bunavestire / E: bună + vestire] Numele sărbătorii creștine de la 25 martie, când Fecioara Maria a fost anunțată de arhanghel că va naște, prin procreare divină, pe Hristos Si: blagoveștenie.

vestâre sf vz vestire

vești¹ vt [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 103^v/5 / Pzi: ~tesc / E: ml vestire] (Înv) A înveșmânta.

vești² v vz vesti¹

bunavestire s.f. 1 (bis.; nm. pr.) Sărbătoare creștină (25 martie), cînd Fecioara Maria a fost anunțată de arhanghelul Gavril că va naște, prin procreare divină, pe Iisus; (pop.) Blagoveștenie. La Buna-Vestire este dezlegare la pește. 2 (a. plast.) Reprezentare iconografică în care arhanghelul Gavril i se înfățișează Măriei cu o floare de crin în mînă, simbol al purității. • scris și Buna Vestire /bună + vestire, după slav. благовѣштеннѥ.

vesti vb. IV. 1 tr. (compl. indică fapte care au avut loc sau care sînt în curs de desfășurare, situații trecute sau existente, informații referitoare la asemenea fapte sau situații) A aduce la cunoștința cuiva, a da de veste, a face cunoscut; a comunica, a informa. Cu bucurie vesti tuturor că trecuse examenul. ◊ (refl. impers.) Trebuia să se vestească tuturor că s-a luat o hotărîre nouă. ♦ (compl. indică oameni) A anunța, a înștiința. Rămase cu totul surprins cînd doamna Ioanide îi ceru bani, vestindu-l că nu mai are (CĂL.). 2 tr., refl. A face să devină sau a deveni bine cunoscut; a face să capete sau a căpăta faimă, popularitate. Faptele mari și plăcute Urma noastră o vestesc (BOL.). 3 refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. Florile... se vesteau numai prin parfumul lor (C. NEGR.). 4 tr. A constitui un indiciu pentru..., a fi o manifestare care denotă... Ultimele experiențe ale copilului vestesc trecerea spre adolescență (CONST.). 5 tr. A face cunoscut dinainte, a anunța anticipat (orientîndu-se după anumite indicii). Copoii vestesc apropierea vînatului (ODOB.). ♦ Spec. A proroci, a prevesti. Steaua a vestit nașterea lui Hristos. ♦ (compl. indică oameni) A pune la curent, a informa în legătură cu o acțiune care urmează să se producă; a face să afle. Își vesti părinții că are de gînd să se însoare (BASS.). 6 refl. A-și face simțită apariția iminentă; a da primele semne de existență. Furtună se vestea pe dealuri (BLA.). 7 tr. A constitui un indiciu care face să se prevadă ceva. Nu era lumina de ziuă... albastră, spălăcită, care vestește zorile (PRED.). • prez.ind. -esc. /veste + -i.

vești vb. IV. refl. (înv.) A se îmbrăca, a se înveșmînta. • prez.ind. -esc. /lat. vestīre.

BUNA-VESTIRE s. f. Numele sărbătorii creștine (25 martie) închinate anunțării nașterii lui Isus Cristos; blagoveștenie. – Bună + vestire (după sl. blagovĕștenije).

VESTI, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existență sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste.

BUNAVESTIRE s. f. Sărbătoare religioasă creștină (25 martie); blagoveștenie.

VESTI, vestesc, vb. IV. I. Tranz. (Complementul indică faptul anunțat sau persoana căreia i se anunță) A face cunoscut un fapt, a comunica. [Călăreții] vesteau căderea Tomșei. SADOVEANU, O. VII 147. Nadina, vestită dinainte, îl aștepta. REBREANU, R. I 258. În depărtare abia s-aud cocoșii vestind miezul nopții. DELAVRANCEA, T. 87. ◊ (Faptul anunțat se indică printr-o completivă indirectă sau un complement indirect) Pe țărani îi vestise cîrciumarul Cristea că grecul a trecut spre curte. REBREANU, R. I 170. Prin martie, Cănuță își vesti părinții că are de ghid să se însoare. BASSARABESCU, S. N. 14. Să-mi scriu o scrisoare nouă; S-o trimit la maică-mea S-o vestesc de starea mea. SEVASTOS, C. 308. ◊ (Persoana anunțată se indică printr-un complement indirect, de obicei la dativ) Plutesc în aer glasuri fermecate, Vestindu-mi pretutindeni primăvara. IOSIF, P. 13. Peste o giumătate de ceas, un arnăut intră în salon vestindu-mi că trăsura era gata. ALECSANDRI, O. P. 258. Vestește cătră toți că o să merg și eu. GORJAN, H. I 7. ◊ Absol. Cînd văzură ei una ca aceasta... fuga la boieri de-i vestiră. CREANGĂ, P. 159. ◊ Refl. pas. Îndată vestindu-se fapta, a venit maica acelui flăcău plutaș, una Anița. SADOVEANU, O. VIII 247. ◊ Refl. impers. Se vestise la mare depărtare că nohaii au trecut Nistrul după războiul Tomșei. SADOVEANU, O. VII 77. Ce-ar zice Roma-ntreagă, cînd s-ar vesti prin ea Că o copilă, sclavă, ocupă mintea mea? ALECSANDRI, T. II 208. ◊ Intranz. Aleargă și vestește împăratului despre cele întîmplate. CREANGĂ, O. A. 254. 2. A anunța fapte care urmează să se producă; a da de veste. Un cîine se însărcină să-mi vestească sosirea sculîndu-se iute de unde stătea. HOGAȘ, M. N. 65. Copoii vestesc apropierea vinețiului. ODOBESCU, S. III 42. ♦ A anunța cuiva sosirea unui vizitator. Într-o zi, aflîndu-mă singură acasă, îmi vestiră pe doamna Olga. NEGRUZZI, S. I 49. ♦ A înlesni o previziune; a face să se prevadă; a prevesti. Adierile tot mai tari și mai răcoroase ale vîntului vesteau ploaia. SADOVEANU, O. IV 222. Dimineața de vineri vestea o zi bună. REBREANU, R. I 175. Iaca și soarele răsare, vestind o zi frumoasă. CREANGĂ, O. A. 94. ◊ Refl. S-a vestit multă vreme ploaia, dar norii s-au dus. DUMITRIU, N. 176. Soarele se ridicase din ceață și ziua părea a se vesti frumoasă. SADOVEANU, N. F. 99. ♦ A prezice, a prevesti, a proroci. Bătrînii... Trăgeau cu sorții noaptea, la lună, Și vesteau fetei mare noroc. ALECSANDRI, P. I 21. Cum îmi bate inima! Parcă-mi vestește ceva. id. T. 133. Plopule, de ce jelești? Au vro pacoste cobești Ori de moarte mă vestești? TEODORESCU, P. P. 354. II. Refl. 1. A-și face cunoscută și simțită existența sau prezența, a-și afirma prezența. De departe se vestea uruitul motoarelor. DUMITRIU, V. L. 111. Vara acelui an se vestea sub semnul ropotelor de grindină. C. PETRESCU, R. 5. Florile se vesteau numai prin parfumul lor. NEGRUZZI, S. I 236. Moartea, cu-a sa cruzime se arată, se vestește în fața bietului bolnav. CONACHI, P. 83. 2. (Învechit) A se afirma prin calități deosebite; a deveni vestit, cunoscut. [Sinan-pașa] ajunse de trei ori mare vizir, vestindu-se mai presus de toți căpitanii turci în toate războaiele ce purtă. BĂLCESCU, O. II 79. [Cîrpaciul] s-a vestit dibaci. PANN, P. V. I 50. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. Te vestesc de cel mai nerecunoscător din lume, de om prost și de nimic. GORJAN, H. IV 94.

BUNAVESTIRE s. f. Numele unei sărbători religioase creștine (25 martie). – Din bună + vestire (după v. sl. blagovĕstenije).

BUNA-VESTIRE f. rel. Sărbătoare creștină, marcată la 25 martie, închinată vestirii nașterii lui Isus Hristos; Blagoveștenie. /bună + vestire

A VESTI ~esc tranz. (persoane) A pune în cunoștință de cauză; a pune la curent; a anunța; a informa; a înștiința. /Din veste

Buna-vestire f. sărbătoare în amintirea sosirii îngerului Gavril, ca să vestească sfintei Fecioare nașterea Mântuitorului (25 Martie). [Traducere după slav. blagoveștenie].

vestì v. 1. a da de veste, a înștiința, a anunța: ciorile iarna ne vestesc zăpada PANN; 2. a se face vestit: vestindu-se mai presus de toți căpitanii turci BĂLC.

buna-vestíre V. vestire.

învăsc, -văscút, a -véște și (în)veștésc v. tr. (lat. investire, a îmbrăca, d. vestis, veșmînt, haĭnă; it. vestire, pv. sp. pg. vestir, fr. vêtir. – Învăsc, înveștĭ, învește, să învească, întocmaĭ ca cresc). Vechĭ. Azĭ lit. (numaĭ formele’n -uĭ, ut). Îmbrac: un prunc învăscut în scutice. Fig. Poet. Învăscut în raze, înconjurat de raze. Refl. Ignoranța se învăscuse într’înșiĭ (Petrașcu, Fig. lit. contemp. 205), păcatu s’a învăscut în om.

vestésc v. tr. (d. veste). Anunț, înștiințez, duc orĭ trimet veste: l-am vestit să vie, ĭ-am vestit biruința. V. refl. S’a vestit că sosește. – În Bibl. 1688 des și vestuĭesc.

veștésc, V. învăsc.

vestire s. f., g.-d. art. vestirii; pl. vestiri

vestire s. f., g.-d. art. vestirii; pl. vestiri

vestire s. f., g.-d. art. vestirii; pl. vestiri

!Buna Vestire (sărbătoare) s. propriu f. art., g.-d. art. Bunei Vestiri

vesti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestesc, 3 sg. vestește, imperf. 1 vesteam; conj. prez. 1 sg. să vestesc, 3 să vestească

Buna Vestire (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. Bunei Vestiri

vesti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestesc, imperf. 3 sg. vestea; conj. prez. 3 să vestească

Buna-Vestire s. pr. f.

vesti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestesc, imperf. 3 sg. vestea; conj. prez. 3 sg. și pl. vestească

bunăvestire s. f., g.-d. art. bunăvestirii; (pl. -)

Bunavestire, -rei gen. a.

VESTIRE s. 1. v. informare. 2. v. anunțare. 3. anunțare, încunoștințare, înștiințare, (înv.) publicare, publicație, publicuire. (~ a ceva făcută cuiva.) 4. v. prezicere.

VESTIRE s. 1. anunțare, informare, încunoștințare, înștiințare. (~ cuiva despre ceva.) 2. anunțare, comunicare. (~ sosirii lui.) 3. anunțare, încunoștințare, înștiințare, (înv.) publicare, publicație, publicuire. (~ a ceva făcută cuiva.) 4. prevestire, prezicere, prorocire. (~ unor vremuri înfloritoare.) 5. (la pl.) strigări (pl.), (reg.) veste, (prin Transilv.) mărturisiri (pl.). (~ de logodnă, de nuntă.)

BUNA-VESTIRE s. (BIS.) (pop.) blagoveștenie.

VESTI vb. v. deosebi, difuza, distinge, duce, evidenția, ilustra, împrăștia, înscăuna, întinde, întrona, învesti, lăți, numi, proclama, propaga, pune, răspândi, remarca, singulariza, transmite, unge.

VESTI vb. 1. v. informa. 2. v. comunica. 3. v. anunța. 4. a anunța, a încunoștința, a înștiința, (înv.) a publica, a publicarisi, a publicălui, a publicui. (A ~ ceva cuiva.) 5. v. prezice. 6. v. prevesti.

BUNA-VESTIRE s. (BIS.) (pop.) blagoveștenie.

vesti vb. v. DEOSEBI. DIFUZA. DISTINGE. DUCE. EVIDENȚIA. ILUSTRA. ÎMPRĂȘTIA. ÎNSCĂUNA. ÎNTINDE. ÎNTRONA. ÎNVESTI. LĂȚI. NUMI. PROCLAMA. PROPAGA. PUNE. RĂSPÎNDI. REMARCA. SINGULARIZA. TRANSMITE. UNGE.

VESTI vb. 1. a anunța, a aviza, a informa, a incunoștința, a înștiința. (A ~ pe cineva despre ceva.) 2. a anunța, a comunica, a informa, a incunoștința, a înștiința, (rar) a semnaliza, (Transilv. și Ban.) a știrici. (Vă ~ că trebuie să fiți prezenți.) 3. a anunța, a comunica, a transmite, (înv.) a porunci, a soli. (I-am ~ sosirea mea.) 4. a anunța, a incunoștința, a înștiința, (înv.) a publica, a publicarisi, a publicălui, a publicui. (A ~ ceva cuiva.) 5. a prevesti, a prezice, a profetiza, a profeți, a proroci, (înv. și reg.) a plăzui, a prepune, (prin Transilv.) a pohibi, (înv.) a meni, a prorocestvui. (Ce a ~ sfîntul?) 6. a anticipa, a anunța, a prevesti, (rar) a promite. (Noaptea senină ~ o zi frumoasă.)

vestire, vestiri, s.n. – Anunțul pe care îl face preotul în biserică înaintea unei cununii: „Și pre popi țin clevetiri, / Ce fac atâtea vestiri, / Și târziu tare cunună” (Bârlea, 1924, II: 250). – Din vesti (< veste „știre, noutate” < sl. věstě) (DEX, MDA).

vestire, -i, s.n. – Anunțul pe care îl face preotul în biserică înaintea unei cununii: „Și pre popi țin clevetiri, / Ce fac atâtea vestiri, / Și târziu tare cunună” (Bârlea 1924 II: 250). – Din veste „știre, noutate” (< sl. věstě) + -ire.

Buna-Vestire, praznic împărătesc în cinstea Maicii Domnului, care se serbează la 25 martie (cu 9 luni înainte de nașterea lui Iisus), în amintirea veștii primite de Sfânta Fecioară Maria de la arhanghelul Gavriil că va naște ca om pe Fiul lui Dumnezeu; Blagoveștenie. La Nazaret, pe locul unde a avut loc acest eveniment, s-a înălțat o biserică. – Din bună + vestire.