13 definiții pentru indiciu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

indiciu sn [At: HAMANGIU, C. C. 32 / Pl: ~ii / E: lat indicium, fr indice] 1 Semn aparent în funcție de care se deduce existența unui lucru, a unui fenomen etc. 2 Particularitate după care se poate recunoaște ceva. 3 (Jur) Faptă sau împrejurare care, privită în legătură cu alte fapte sau împrejurări, servește ca probă într-un proces.

INDÍCIU, indicii, s. n. Semn (aparent) după care se deduce existența unui lucru, a unui fenomen etc. ♦ Particularitate, semnalment, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaște un obiect, o ființă sau un fenomen. ♦ (Jur.) Faptă, împrejurare, situație, care, privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situații, poate servi ca probă într-un proces. – Din lat. indicium (cu sensuri după fr. indice).

INDÍCIU, indicii, s. n. Semn (aparent) după care se deduce existența unui lucru, a unui fenomen etc. ♦ Particularitate, semnalment, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaște un obiect, o ființă sau un fenomen. ♦ (Jur.) Faptă, împrejurare, situație, care, privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situații, poate servi ca probă într-un proces. – Din lat. indicium (cu sensuri după fr. indice).

INDÍCIU, indicii, s. n. Semn, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaște un obiect sau un fenomen. Producția de cereale-marfă este indiciul tăriei gospodăriei colective și al calității muncii sale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2719. Despre vreo manifestațiune patologică hotărîtă nu avem însă, după cum vom vedea nici un indiciu serios. CĂLINESCU, E. 31.

INDÍCIU s.n. Semn, dovadă concretă potrivit căreia se poate deduce existența unui lucru; semn, particularitate după care poate fi recunoscut un obiect, un fenomen sau un fapt. [Pron. -ciu. / < lat. indicium].

INDÍCIU s. n. semn, dovadă concretă potrivit căreia se poate deduce existența unui lucru. ◊ particularitate după care poate fi recunoscut un obiect, un fenomen, un fapt. ◊ (jur.) faptă, împrejurare care poate servi ca probă într-un proces. (< lat. indicium, după fr. indice)

INDÍCIU ~i n. 1) Particularitate după care poate fi recunoscut un obiect sau fenomen. 2) Semn după care se deduce existența unui obiect sau fenomen. 3) jur. Faptă, împrejurare, situație care poate servi ca probă într-un proces. [sil. -ciu] /<lat. indicium, fr. indice

indiciu n. semn aparent și probabil că ceva există: indiciile unei crime.

*indíciŭ n. (lat. indicium). Semn aparent și probabil despre existența unuĭ lucru: indiciile uneĭ crime.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

indíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. indíciul; pl. indícii, art. indíciile (-ci-i-)

indíciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. indíciul; pl. indícii, art. indíciile (sil. -ci-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INDICIU s. dovadă, indicație, mărturie, pildă, probă, semn, (livr.) testimoniu, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) răspuns. (Există numeroase ~ii în sprijinul...)

Intrare: indiciu
  • pronunție: indicĭu
substantiv neutru (N54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • indiciu
  • indiciul
  • indiciu‑
plural
  • indicii
  • indiciile
genitiv-dativ singular
  • indiciu
  • indiciului
plural
  • indicii
  • indiciilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

indiciu

  • 1. Semn (aparent) după care se deduce existența unui lucru, a unui fenomen etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: semn
    • 1.1. Particularitate, semnalment, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaște un obiect, o ființă sau un fenomen.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: dovadă particularitate semnalment 2 exemple
      exemple
      • Producția de cereale-marfă este indiciul tăriei gospodăriei colective și al calității muncii sale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2719.
        surse: DLRLC
      • Despre vreo manifestațiune patologică hotărîtă nu avem însă, după cum vom vedea nici un indiciu serios. CĂLINESCU, E. 31.
        surse: DLRLC
    • 1.2. științe juridice Faptă, împrejurare, situație, care, privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situații, poate servi ca probă într-un proces.
      surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00

etimologie:

  • limba latină indicium (cu sensuri după limba franceză indice).
    surse: DEX '09 DEX '98 DN