VESTIRE, vestiri, s. f. 1. Acțiunea de a vesti și rezultatul ei; înștiințare, comunicare; știre, veste. Cele trei bătăi ale puștilor de aramă fuseseră o vestire pe care o poruncise Tomșa. SADOVEANU, O. VII 131. Nu mai zăbovi, ci trimite acum numaidecit menzil cu vestirea. GORJAN, H. II 154. ◊ (În construcție cu verbul «a da») Îndată după aceea trîmbițașul lui Potcoavă dădu vestire. SADOVEANU, O. I 218. Buna-vestire = numele unei sărbători religioase creștine, care ce prăznuiește la 25 martie. ◊ Semn, indiciu. Vestiri ciudate și perfide ale bătrîneții i se strecurau în fibre și în oase încet. VORNIC, P. 175. Rațele de pe gîrlă băteau ferice din aripi, la vestirile, că se apropie potop. C. PETRESCU, A. R. 7. 2. (Popular, în loc. adj.) De vestire = cunoscut, renumit, vestit; de vază. Boieri de vestire, de la cinstita împărăție, Ascultați cuvinte de bucurie. ȘEZ. III 40.