7 intrări

72 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

URÁT1, uraturi, s. n. Urare. – V. ura2.

URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.

URÁT1, uraturi, s. n. Urare. – V. ura2.

URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.

URÁT1 s. n. Exprimare a unei dorințe de bine la adresa cuiva; urare. Să s-arate împăratul !... – Nu se poate, căci oștenii început-au cu uratul. EFTIMIU, Î. 31. ♦ Colindatul pe la case în seara de anul nou, cu recitarea «plugușorului». Să deie colac flăcăilor... cînd vin cu uratul. ȘEZ. III 109.

URÁT2, urați, s. m. Sare a acidului uric.

urát1 (sare a acidului uric) s. m., pl. uráți

urát2 (urare) s. n., pl. uráturi

urát (urare) s. n., pl. uráturi

urát (chim.) s. m., pl. uráți

URÁT s.m. Sare sau ester al acidului uric. [< fr. urate].

URÁT s. m. sare a acidului uric. (< fr. urate)

urat n. fapta de a ura: a umbla cu uratul.

2) *urát m. și n., pl. e (d. acid uric). Chim. Sare de acid uric.

1) urát n., pl. urĭ. Acțiunea de a ura: De urat, am maĭ ura, Dar nĭ-e că vom însera Pe la curtea dumneavoastră, Departe de casa noastră (P. P.).

URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acțiune etc.); a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul. – Lat. orare.

Intrare: ura (vb.)
ura (vb.)
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ura urare urat urând singular plural
urea urați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) urez (să) urez uram urai urasem
a II-a (tu) urezi (să) urezi urai urași uraseși
a III-a (el, ea) urea (să) ureze ura ură urase
plural I (noi) urăm (să) urăm uram urarăm uraserăm, urasem*
a II-a (voi) urați (să) urați urați urarăți uraserăți, uraseți*
a III-a (ei, ele) urea (să) ureze urau ura uraseră
Intrare: urat
urat
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: urat (adj., s.m.)
urat (adj., s.m.)
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular urat uratul ura urata
plural urați urații urate uratele
genitiv-dativ singular urat uratului urate uratei
plural urați uraților urate uratelor
vocativ singular
plural
Intrare: urat (urare)
urat (urare)
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular urat uratul
plural uraturi uraturile
genitiv-dativ singular urat uratului
plural uraturi uraturilor
vocativ singular
plural
Intrare: Urât
Urât
nume propriu (I3)
Intrare: urât
urât
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular urât urâtul urâ urâta
plural urâți urâții urâte urâtele
genitiv-dativ singular urât urâtului urâte urâtei
plural urâți urâților urâte urâtelor
vocativ singular
plural
Intrare: urî
urî
verb (VT410)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) urî urâre urât urând singular plural
urăște, uraște* urâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) urăsc (să) urăsc uram urâi urâsem
a II-a (tu) urăști (să) urăști urai urâși urâseși
a III-a (el, ea) urăște, uraște* (să) urască ura urî urâse
plural I (noi) urâm (să) urâm uram urârăm urâserăm, urâsem*
a II-a (voi) urâți (să) urâți urați urârăți urâserăți, urâseți*
a III-a (ei, ele) urăsc (să) urască urau urâ urâseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)