7 intrări

79 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.

URÁT1, uraturi, s. n. Urare. – V. ura2.

URÁT1, uraturi, s. n. Urare. – V. ura2.

URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.

URÁT1 s. n. Exprimare a unei dorințe de bine la adresa cuiva; urare. Să s-arate împăratul !... – Nu se poate, căci oștenii început-au cu uratul. EFTIMIU, Î. 31. ♦ Colindatul pe la case în seara de anul nou, cu recitarea «plugușorului». Să deie colac flăcăilor... cînd vin cu uratul. ȘEZ. III 109.

URÁT2, urați, s. m. Sare a acidului uric.

urát2 (urare) s. n., pl. uráturi

urát1 (sare a acidului uric) s. m., pl. uráți

urát (chim.) s. m., pl. uráți

urát (urare) s. n., pl. uráturi

URÁT s.m. Sare sau ester al acidului uric. [< fr. urate].

URÁT s. m. sare a acidului uric. (< fr. urate)

urat n. fapta de a ura: a umbla cu uratul.

2) *urát m. și n., pl. e (d. acid uric). Chim. Sare de acid uric.

1) urát n., pl. urĭ. Acțiunea de a ura: De urat, am maĭ ura, Dar nĭ-e că vom însera Pe la curtea dumneavoastră, Departe de casa noastră (P. P.).

URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acțiune etc.); a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul. – Lat. orare.

Intrare: urat
urat
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: urat (adj., s.m.)
urat (adj., s.m.) substantiv masculin
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular urat uratul ura urata
plural urați urații urate uratele
genitiv-dativ singular urat uratului urate uratei
plural urați uraților urate uratelor
vocativ singular
plural
Intrare: urat (urare)
urat (urare) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular urat uratul
plural uraturi uraturile
genitiv-dativ singular urat uratului
plural uraturi uraturilor
vocativ singular
plural
Intrare: ura (vb.)
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ura urare urat urând singular plural
urea urați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) urez (să) urez uram urai urasem
a II-a (tu) urezi (să) urezi urai urași uraseși
a III-a (el, ea) urea (să) ureze ura ură urase
plural I (noi) urăm (să) urăm uram urarăm uraserăm, urasem*
a II-a (voi) urați (să) urați urați urarăți uraserăți, uraseți*
a III-a (ei, ele) urea (să) ureze urau ura uraseră
Intrare: Urât
Urât
nume propriu (I3)
Intrare: urât
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular urât urâtul urâ urâta
plural urâți urâții urâte urâtele
genitiv-dativ singular urât urâtului urâte urâtei
plural urâți urâților urâte urâtelor
vocativ singular
plural
Intrare: urî
verb (VT410)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) urî urâre urât urând singular plural
urăște, uraște* urâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) urăsc (să) urăsc uram urâi urâsem
a II-a (tu) urăști (să) urăști urai urâși urâseși
a III-a (el, ea) urăște, uraște* (să) urască ura urî urâse
plural I (noi) urâm (să) urâm uram urârăm urâserăm, urâsem*
a II-a (voi) urâți (să) urâți urați urârăți urâserăți, urâseți*
a III-a (ei, ele) urăsc (să) urască urau urâ urâseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)