Din totalul de 72 sunt afișate 20 definiții pentru ura (vb.), urat (urare), urat, urat (adj., s.m.), urât, Urât, urî   conjugări / declinări

URÁT1, uraturi, s. n. Urare. – V. ura2.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

URÁT1, uraturi, s. n. Urare. – V. ura2.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

URÁT2, urați, s. m. Sare a acidului uric.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

URÁT1 s. n. Exprimare a unei dorințe de bine la adresa cuiva; urare. Să s-arate împăratul !... – Nu se poate, căci oștenii început-au cu uratul. EFTIMIU, Î. 31. ♦ Colindatul pe la case în seara de anul nou, cu recitarea « plugușorului ». Să deie colac flăcăilor... cînd vin cu uratul. ȘEZ. III 109.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

urát1 (sare a acidului uric) s. m., pl. uráți

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

urát2 (urare) s. n., pl. uráturi

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

urát (urare) s. n., pl. uráturi

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

urát (chim.) s. m., pl. uráți

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

URÁT s. v. urare.

Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

URÁT s.m. Sare sau ester al acidului uric. [< fr. urate].

Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

URÁT s. m. sare a acidului uric. (< fr. urate)

Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

urat n. fapta de a ura: a umbla cu uratul.

Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

1) urát n., pl. urĭ. Acțiunea de a ura: De urat, am maĭ ura, Dar nĭ-e că vom însera Pe la curtea dumneavoastră, Departe de casa noastră (P. P.).

Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

2) *urát m. și n., pl. e (d. acid uric). Chim. Sare de acid uric.

Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acțiune etc.); a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul. – Lat. orare.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink