Din totalul de 72 sunt afișate 20 definiții pentru ura (vb.), urat, urat (urare), urat (adj., s.m.), urât, Urât, urî   conjugări / declinări

URÁT1, uraturi, s. n. Urare. – V. ura2.

URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.

URÁT1, uraturi, s. n. Urare. – V. ura2.

URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.

URÁT1 s. n. Exprimare a unei dorințe de bine la adresa cuiva; urare. Să s-arate împăratul !... – Nu se poate, căci oștenii început-au cu uratul. EFTIMIU, Î. 31. ♦ Colindatul pe la case în seara de anul nou, cu recitarea «plugușorului». Să deie colac flăcăilor... cînd vin cu uratul. ȘEZ. III 109.

URÁT2, urați, s. m. Sare a acidului uric.

urát1 (sare a acidului uric) s. m., pl. uráți

urát2 (urare) s. n., pl. uráturi

urát (urare) s. n., pl. uráturi

urát (chim.) s. m., pl. uráți

URÁT s.m. Sare sau ester al acidului uric. [< fr. urate].

URÁT s. m. sare a acidului uric. (< fr. urate)

urat n. fapta de a ura: a umbla cu uratul.

2) *urát m. și n., pl. e (d. acid uric). Chim. Sare de acid uric.

1) urát n., pl. urĭ. Acțiunea de a ura: De urat, am maĭ ura, Dar nĭ-e că vom însera Pe la curtea dumneavoastră, Departe de casa noastră (P. P.).

URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acțiune etc.); a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul. – Lat. orare.