17 definiții pentru dezgust desgust


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEZGÚST s. n. Aversiune pentru mâncare sau, p. ext., pentru un lucru, o persoană etc.; scârbă, silă. – Pref. dez- + gust (după fr. dégoût).

dezgust sn [At: (a. 1693), ap. TDRG / Pl: ~uri / E: dez- + gust] Aversiune pentru mâncare (sau pentru un lucru, pentru o persoană etc.) Si: scârbă, silă.

DEZGÚST s. n. Aversiune pentru mâncare sau, p. ext., pentru un lucru, o persoană etc.; scârbă, silă. – Dez- + gust (după fr. dégoût).

DEZGÚST s. n. Aversiune pentru mîncare sau, p. ext., pentru un lucru sau o persoană; scîrbă, greață, silă. [În satire] Eminescu nu descrie durerile lui directe, ci dezgustul și nemulțumirea lui despre mediul care-l înconjura. IONESCU-RION, C. 89. Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. EMINESCU, O. I 137. ◊ Loc. adv. Cu dezgust = cu scîrbă, în silă. Irina trece pe lîngă el cu dezgust. DAVIDOGLU, M. 19. Horia Țincoca luă nota de pe masă, întinzîndu-i-o și privind-o cu dezgust. C. PETRESCU, A. 388. Împăratul... îi asculta cu dezgust și numai înghițea noduri. CREANGĂ, P. 260.

DEZGÚST s.n. Scârbă, lipsă de gust pentru mâncare; (p. ext.) scârbă, silă (față de cineva, de ceva). [Cf. it. disgusto, fr. dégoût].

DEZGÚST s. n. repulsie față de unele alimente etc.; scârbă, silă. (după fr. dégoût)

DEZGÚST n. Sentiment sau senzație de neplăcere față de ceva sau de cineva; repulsie; silă; aversiune; antipatie; scârbă. /dez- + gust

* 1) dezgust n., pl. urĭ. (d. gust, după fr. dégoût). Neplăcere, greață, aversiune: carnea inspiră dezgust.

desgust n. 1. lipsă de gust; 2. aversiune, repugnanță.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEZGÚST s. aversiune, greață, îngrețoșare, oroare, repulsie, scârbă, silă, (livr.) repugnanță, (rar) nesuferire, (pop. și fam.) lehamite, (înv.) urât, (pop. fig.) saț. (Simte un ~ de neînvins.)

DEZGUST s. aversiune, greață, îngrețoșare, oroare, repulsie, scîrbă, silă, (livr.) repugnanță, (rar) nesuferire, (pop. și fam.) lehamite, (înv.) urît, (pop. fig.) saț. (Simte un ~ de neînvins.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

TAEDIUM VITAE (lat.) dezgust de viață – Sentiment propriu mai ales oamenilor inactivi: urât, plictis, spleen.

VOLUPTATIBUS MAXIMIS FASTIDIUM EST FINITIMUM (lat.) cele mai mari plăceri pot sfârși în dezgust – Cicero, „De oratore”, 3, 25.

Intrare: dezgust
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dezgust
  • dezgustul
  • dezgustu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • dezgust
  • dezgustului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • desgust
  • desgustul
plural
genitiv-dativ singular
  • desgust
  • desgustului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dezgust desgust

  • 1. Aversiune pentru mâncare sau, prin extensiune, pentru un lucru, o persoană etc.
    exemple
    • [În satire] Eminescu nu descrie durerile lui directe, ci dezgustul și nemulțumirea lui despre mediul care-l înconjura. IONESCU-RION, C. 89.
      surse: DLRLC
    • Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. EMINESCU, O. I 137.
      surse: DLRLC
    • 1.1. locuțiune adverbială Cu dezgust = cu scârbă, în silă.
      surse: DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Irina trece pe lîngă el cu dezgust. DAVIDOGLU, M. 19.
        surse: DLRLC
      • Horia Țincoca luă nota de pe masă, întinzîndu-i-o și privind-o cu dezgust. C. PETRESCU, A. 388.
        surse: DLRLC
      • Împăratul... îi asculta cu dezgust și numai înghițea noduri. CREANGĂ, P. 260.
        surse: DLRLC

etimologie: