2 intrări
35 de definiții
din care- explicative (19)
- morfologice (7)
- relaționale (8)
- specializate (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
TURBURARE s. f. v. tulburare.
TURBURARE s. f. v. tulburare.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
TURBURARE s. f. v. tulburare.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
turburare sf vz tulburare
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
turburare f. 1. acțiunea de a (se) turbura: turburarea apei; 2. confuziune, agitațiune dezordonată: a cauza turburare; 3. neliniște sufletească: e plin de turburare; 4. pl. răscoale populare, râsboaie civile: a ațâța turburări.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
turburáre (vest) și tulb- (est) f. Acțiunea de a saŭ de a se tulbura: turburarea apeĭ. Fig. Agitațiune tumultoasă: a nu putea vorbi în mijlocu turburăriĭ. Neînțelegere, discordie: a aduce turburare într’o familie. Neliniște sufletească, îngrijorare: plin de turburare. Pl. Răscoală, revoltă: a reprima sever turburările.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TULBURA, tulbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomorî, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turbura vb. I] – Lat *turbulare (< turbare).
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
TULBURARE, tulburări, s. f. Acțiunea de a (se) tulbura și rezultatul ei. 1. Pierdere a limpezimii, a transparenței unui lichid (din cauza impurităților). 2. Învolburare a unei ape, a atmosferei etc.; fig. neastâmpăr. 3. Fig. Neliniște sufletească, îngrijorare, frământare, emoție. ♦ Mânie, furie. 4. Fig. Tumult, dezordine, răzvrătire, răscoală. 5. Fig. Dereglare a funcției unui organ anatomic, a unei facultăți fizice sau psihice. [Var.: turburare s. f.] – V. tulbura.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
TULBURARE, tulburări, s. f. Acțiunea de a (se) tulbura și rezultatul ei. 1. Pierdere a limpezimii, a transparenței unui lichid (din cauza impurităților). 2. Învolburare a unei ape, a atmosferei etc.; fig. neastâmpăr. 3. Fig. Neliniște sufletească, îngrijorare, frământare, emoție. ♦ Mânie, furie. 4. Fig. Tumult, dezordine, răzvrătire, răscoală. 5. Fig. Dereglare a funcției unui organ anatomic, a unei facultăți fizice sau psihice. [Var.: turburare s. f.] – V. tulbura.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TURBURA vb. I v. tulbura.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
TURBURA vb. I v. tulbura.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
TURBURA vb. I v. tulbura.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
tulbura [At: COD. VOR. 154/12 / V: (înv) turb~ / Pzi: tulbur / E: ml *turbulare] 1-2 vtr A face ca un lichid să-și piardă sau a-și pierde limpezimea. 3 vr (D. ape) A se învolbura. 4 vt (Înv; fig; c. i. limba) A amesteca cuvinte din diferite limbi. 5 vr (D. cer) A se acoperi cu nori Si: a se înnora, a se întuneca. 6 vr (D. vreme) A se schimba în rău Si: a se posomori, a se strica. 7 vr (D. ochi sau vedere) A-și pierde claritatea Si: a se împăienjeni, (îvr) a se turba (3). 8-9 vtr (Fig) A face să-și piardă sau a-și pierde liniștea Si: a (se) agita, a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști, a răscoli. 10 vt (Fig) A excita (3). 11-12 vtr (Fig) A (se) supăra foarte tare Si: a se mânia. 13-14 vtr (Fig) A face să-și piardă sau a-și pierde judecata limpede, normală Si: a (se) întuneca, a (se) zăpăci. 15 vr (Înv; fig) A se răzvrăti. 16 vt (Înv; fig) A pedepsi. 17 vt (Fig) A incomoda într-o activitate Si: a deranja, a perturba, a stânjeni, a stingheri. 18 vt (Înv; fig) A strica ordinea. 19-20 vtr (Pfm; fig) A (se) mișca. 21 vt (Înv; fig; c. i. un traseu) A face să se piardă Si: a șterge. 22 vt A deranja cursul normal, funcționarea normală Si: a deregla.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
tulburare sf [At: CORESI, EV. 266 / V: (înv) turb~ / Pl: ~rări / E: tulbura] 1 Pierdere a limpezimii unui lichid (din cauza impurităților). 2 Învolburare a unei ape, a atmosferei etc. Si: (înv) tulburat1, tulbureală (3). 3 (Fig) Neliniște sufletească Si: agitație, emoție, frământare, îngrijorare, răscolire, (îvr) tulbur, (înv) nepace, tulbureală (5), tumult (3). 4 (Fig) Mânie1. 5 (Fig) Răzvrătire. 6 (Fig) Incomodare într-o activitate Si: deranjare, perturbare, stânjenire, stingherire. 7 Dereglare a funcției unui organ anatomic, a unei facultăți fizice sau psihice.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
turbura v vz tulbura
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
TULBURA, tulbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomorî, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turbura vb. I] – Lat. *turbulare ( < turbare).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TULBURA, tulbur, vb. I. (Și în forma turbura) 1. Tranz. (Cu privire la apă și la alte lichide) A face să fie tulbure (agitînd, amestecînd cu alte substanțe, îndeosebi cu impurități). Un mistreț odată tulburase rîul unde calul... Merse de bău. BOLINTINEANU, O. 194. Cerui apă de izvor, Ea mi-o tulbură cu dor. ALECSANDRI, P. P. 237. Unde vede apă rece, Ea o tulbură și trece. id. ib. 264. 2. Refl. (Despre ape) A deveni tulbure, a se agita, a se răscoli, a se învolbura. Livezi verzi să vestejea, Ape reci să tulbura. Văi adînci că răsuna. ȘEZ. II 78. ◊ Fig. De-acuma toate s-au tulburat în jurul meu... Trece peste mine un vîrtej mare. SADOVEANU, O. VII 55. Oastea vizirului se tulbură toată, năpădită ca de-o furtună. VLAHUȚĂ, R. P. 25. ◊ Tranz. Izvoarele își tulburau adîncul, ca să-și azvîrle afară undele lor. EMINESCU, N. 5. ♦ (Despre cer) A se acoperi de nori, a se înnora; (despre vreme) a se posomorî, a se întuneca. Într-adevăr, să tulbură vremea, grăi gospodina grăbit. Trebuie să ne mutăm în casă. SADOVEANU, B. 25. Paparudă rudă, Vino de mă udă, Cu urcioru cioru Să se turbure ceru. POP. 3. Tranz. A face ca cineva să-și piardă liniștea, cumpătul; a neliniști, a emoționa, a îngrijora. Nu cinstea și inima lui Badea îl tulburau pe Constantin, ci prietenia cu Mușat. GALACTION, O. I 141. O nouă problemă gravă i se ivi acum și îl tulbura adînc. CAMIL PETRESCU, N. 29. Apropierea ei îl tulbura. REBREANU, R. I 244. ◊ Refl. Simțea că se turbură din ce în ce mai tare. DUMITRIU, N. 179. Simt însă că mă turbur. Că altcineva vorbește, înaintea mea, la o altă groapă. SAHIA, N. 121. Cătă asupra domniței cu ochi galeși, dar tot pe furiș, și o văzu că se turburase. ISPIRESCU, L. 240. ♦ (Cu privire la facultățile sau simțurile omului) A zăpăci, a întuneca. Nu mai pălăvrăgi. Nu mai turbura mintea băiatului. STANCU, D. 252. Zvonul nu-mi tulburase auzul. SADOVEANU, Î. A. 85. Lacrimi de ciudată fericire îmi tulburau vederea. GALACTION, O. I 102. De-mi turburi gîndul cu-ale tale gînduri mici, te gonesc de lîngă mine. EFTIMIU, Î. 22. ◊ Refl. Lui Harap-Alb i se tulburau mințile, uitîndu-se la fată. CREANGĂ, P. 275. ♦ Refl. (Rar) A se enerva, a se agita. Cum mă vor vedea [nebunii], toți să vor turbura atît, încît spitalul să va amesteca. GOLESCU, Î. 56. 4. Tranz. A scoate din fire; a supăra foarte tare; a mînia. Ana... învinsă și oareșicum umilită de-atîta răbdare și bunătate pe care nu izbutise s-o tulbure, sfîrși prin a înțelege ș-a se căi. VLAHUȚĂ, O. A. III 37. Simt că mînia mă turbură!... Pot să te omor lîngă acest corp. BOLINTINEANU, O. 466. ◊ Refl. Văzînd așa mare obrăznicie, pe de o parte i-a venit a rîde, iară pe de alta se turbură grozav. CREANGĂ, P. 83. Cum să nu mă tulbur... dacă m-o lăsat în mijlocul drumului. ALECSANDRI, T. I 119. ♦ A chinui. Tare m-a mai turburat cu răutatea și nebunia ei. DUMITRIU, N. 121. 5. Tranz. A deranja, a stingheri, a incomoda; a strica. Petrecea o viață liniștită între tîrgoveții de acolo; nu-l tulbura nimeni și nu stîrnea nici o tulburare nimănui. SADOVEANU, N. P. 317. De ce însă să turbure această ultimă seară. C. PETRESCU, Î. I 11. Nu i-a prea plăcut... că i-au turburat tabietul. CARAGIALE, O. III 45. – Variantă: turbura vb. I.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TULBURARE, tulburări, s. f. (Și în forma turburare) Acțiunea de a (se) tulbura și rezultatul ei. 1. Învolburare; fig. neastîmpăr. Eram vesel ca vremea cea bună și... copilăros ca vîntul în turburarea sa. CREANGĂ, A. 34. Ferice de acela ce-n tulburare-i poate Pe-un cal să se arunce și prin văzduh să-noate. ALECSANDRI, P. I 133. 2. Neliniște, îngrijorare, frămîntare, emoție, zbucium. Umbra înserării începea să se întărească și Șoimaru nu putu băga de samă tulburarea ei. SADOVEANU, O. VII 124. Intra, oare, în turburarea mea și ceva din prestigiul acelui obraz atît de drag, trandafiriu? GALACTION, O. I 58. Ați văzut și voi, fetelor, cum a venit? – le-ntreabă el, ascunzîndu-și, pe cît poate, tulburarea sufletească. SP. POPESCU, M. G. 29. ♦ Mînie, furie. [Lui Tomșa] îi fremătau buzele subțiri de tulburare. SADOVEANU, O. VII 128. Să vază supărarea și tulburarea celorlalte zeițe. ISPIRESCU, U. 10. Fraților, să dați iertare Că am fost în turburare, Căci în cugete curate Acuma vă dau dreptate. TEODORESCU, P. P. 106. 3. Tumult, dezordine, răscoală, răzvrătire, revoltă. Acești cîrtitori de la orașe... ar mai pofti tulburări și războaie. SADOVEANU, E. 29. Vorbește despre niște tulburări țărănești izbucnite undeva, prin Moldova. REBREANU, R. I 299. Se făcu o tulburare și o răscoală între dînșii de nu-i mai putea da nimeni de căpătîi. ISPIRESCU, L. 375. Acest regat, căzînd în turburări civile, se subjugă de Vasili II. BĂLCESCU, O. II 12. 4. Stingherirea activității unui organ anatomic sau a funcției lui. S-au semnalat tulburări de vedere. DANIELOPOLU, F. N. II 38. – Variantă: turburare s. f.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A SE TULBURA mă tulbur intranz. 1) (despre lichide) A deveni tulbure; a pierde limpezimea. 2) (despre timp) A se schimba din bine în rău; a se strica. 3) (despre persoane) A cădea pradă unor emoții puternice. 4) (despre ape) A se mișca în valuri mari; a se agita; a se zbuciuma. 5) (despre vedere, minte etc.) A pierde din proprietatea de a percepe clar realitatea înconjurătoare; a se întuneca. /<lat. turbulare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A TULBURA tulbur tranz. 1) A face să se tulbure. 2) fig. A îndemna la acțiuni dușmănoase; a instiga. /<lat. turbulare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
tulburà v. V. turburà: (munții) apele ’și tulburau AL.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
turburà v. (activ) 1. a face turbure: a turbura apa; 2. a cauza o agitațiune violentă: viscolul turbură aerul; 3. a cauza turburare, dezordine: a turbura pacea publică; 4. a semăna vrajbă: a turbura o familie; 5. a suspenda, a distruge facultățile sufletului: asta i-a turburat mintea, judecata; 6. a întrerupe: a turbura o convorbire. ║ (reciproc) 1. a deveni turbure: cerul s’a turburat; 2. fig. a simți o tulburare a minții, a-și pierde cumpătul: oratorul s’a turburat. [Lat. *TURBURARE (tras din TURBARE)].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
túlbur, V. turbur.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
túrbur (vest) și túlbur (est), a -á v. tr. (lat. pop. túrbulo, -áre, cl. turbare, a turba; fr. troubler. P. rb, lb cp. cu borb- și bolb-orosesc). Fac turbure: ploile lungĭ turbură apa rîurilor la cîmp. Fig. Cauzez dezordine: a turbura pacea publică. Cauzez discordie: a turbura o familie. Fac să peardă judecata: a turbura mintea. Întrerup, deranjez: a turbura o conversațiune. Importunez, incomodez: te rog dacă nu te turbur. Intimidez, neliniștesc, încurc: prezența ta îl turbură. V. refl. Mă fac turbure: apa s’a turburat. Fig. Mă emoționez: oratoru s’a turburat.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
tulbura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tulbur, 3 tulbură; conj. prez. 1 sg. să tulbur, 3 să tulbure
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
tulburare s. f., g.-d. art. tulburării; pl. tulburări
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
tulbura (a ~) vb., ind. prez. 3 tulbură
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
tulburare s. f., g.-d. art. tulburării; pl. tulburări
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
tulbura vb., ind. prez. 1 sg. tulbur, 3 sg. și pl. tulbură
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
tulburare s. f., g.-d. art. tulburării; pl. tulburări
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
turbur, -ra inf.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
TULBURA vb. 1. v. împăienjeni. 2. v. îngrijora. 3. v. emoționa. 4. a răscoli. (Vestea l-a ~ profund sufletește.) 5. a (se) zăpăci. (S-a ~ de tot când l-a văzut.) 6. v. dezechilibra. 7. (fig.) a (se) întuneca. (Mintea i s-a ~.) 8. v. instiga. 9. v. deranja. 10. a deranja, a perturba. (A ~ liniștea cuiva.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
TULBURARE s. v. răscoală, răsculare, răzmeriță, răzvrătire, rebeliune, revoltă.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
TULBURARE s. 1. v. împăienjenire. 2. zăpăceală. (~ ce l-a cuprins când l-a văzut.) 3. (fig.) întunecare. (~ a minții cuiva.) 4. v. instigare. 5. v. agitație. 6. dezordine, (înv.) neașezare. (S-au produs unele ~ări sociale.) 7. v. deranjare. 8. v. perturbare. 9. v. dereglare.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
TULBURA vb. 1. a (se) împăienjeni, a (se) încețoșa, a (se) înnegura, a (se) păienjeni, a (se) voala, (reg.) a (se) pupăza. (Privirea, vederea i s-a ~.) 2. a (se) alarma, a (se) frămînta, a (se) intriga, a (se) îngrijora, a (se) neliniști, a (se) speria, (livr.) a (se) impacienta, (reg.) a (se) îngrija, (înv.) a (se) îngriji, a (se) lărmui. (Îl ~ întîrzierea lui.) 3. a emoționa, a impresiona, a înduioșa, a mișca, (fig.) a atinge, a pătrunde. (M-a ~ pînă la lacrimi.) 4. a răscoli. (Vestea l-a ~ profund sufletește.) 5. a (se) zăpăci. (S-a ~ de tot cînd l-a văzut.) 6. a (se) dezechilibra, a (se) zdruncina, (fig.) a (se) dezaxa, (livr. fig.) a (se) detraca. (Vestea i-a ~ mintea.) 7.* (fig.) a (se) întuneca. (Mintea i s-a ~.) 8. a agita, a ațîța, a incita, a instiga, a întărîta, a provoca, a stîrni, (pop.) a sumuța, (înv. și reg.) a scorni, (reg.) a smoni, a zădărî, (fig.) a asmuți, a monta. (El ~ masele.) 9. a deranja, a incomoda, a încurca, a jena, a stingheri, a stînjeni, a supăra, (livr.) a conturba, a importuna, (rar) a sinchisi, (pop.) a zăticni, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a sminti. (Te rog să nu-l ~ de la lucru.) 10. a deranja, a perturba. (A ~ liniștea cuiva.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TULBURARE s. 1. zăpăceală. (~ ce l-a cuprins cînd l-a văzut.) 2.* (fig.) întunecare. (~ a minții cuiva.) 3. ațîțare, incitare, instigare, instigație, întărîtare, provocare, stîrnire, (rar) incitație, provocație, (pop.) zădărîre. (~ maselor.) 4. agitație, frămîntare, vîlvă, zarvă. (Din nimic s-a stîrnit o ~.) 5. dezordine, (înv.) neașezare. (S-au produs unele ~ sociale.) 6. deranjare, incomodare, jenare, stinghereală, stingherire, stînjeneală, stînjenire, (livr.) conturbare, (pop.) zăticnire. (~ cuiva de la lucru.) 7. perturbare, perturbație. (~ a ordinii publice.) 8. (MED.) deranjament, dereglare. (~ organică, funcțională.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
tulburare s. v. RĂSCOALĂ. RĂSCULARE. RĂZMERIȚĂ. RĂZVRĂTIRE. REBELIUNE. REVOLTĂ.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A se tulbura ≠ a se limpezi
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A (se) tulbura ≠ a (se) calma, a (se) limpezi, a (se) liniști
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
TULBURARE VESTIBULARĂ ansamblul simptomelor cauzate de deteriorarea aparatului vestibular în timpul zborului (amețeli, grețuri, paliditate, palpitații, pierderea echilibrului, vomismente etc.) datorate aeronavei care produce: accelerații, suprasarcini, menținerea unei ponderabilități scăzute sau a imponderabilității, factori stimulatori termici și electrici etc., la nivelul analizatorului. Tulburarea vestibulară se previne prin antrenarea personalului navigant.
verb (VT2) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
verb (VT2) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
substantiv feminin (F113) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin (F113) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
tulbura, tulburverb
- 1. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. DEX '09 DEX '98 DLRLCantonime: limpezi
- Un mistreț odată tulburase rîul unde calul... Merse de bău. BOLINTINEANU, O. 194. DLRLC
- Cerui apă de izvor, Ea mi-o tulbură cu dor. ALECSANDRI, P. P. 237. DLRLC
- Unde vede apă rece, Ea o tulbură și trece. ALECSANDRI, P. P. 264. DLRLC
- Vinul s-a tulburat. DEX '09 DEX '98
-
- Paparudă rudă, Vino de mă udă, Cu urcioru cioru Să se turbure ceru. POP. DLRLC
-
- Într-adevăr, să tulbură vremea, grăi gospodina grăbit. Trebuie să ne mutăm în casă. SADOVEANU, B. 25. DLRLC
-
-
-
- 2. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. DEX '98 DEX '09
- Livezi verzi să vestejea, Ape reci să tulbura. Văi adînci că răsuna. ȘEZ. II 78. DLRLC
- De-acuma toate s-au tulburat în jurul meu... Trece peste mine un vîrtej mare. SADOVEANU, O. VII 55. DLRLC
- Oastea vizirului se tulbură toată, năpădită ca de-o furtună. VLAHUȚĂ, R. P. 25. DLRLC
- Izvoarele își tulburau adîncul, ca să-și azvîrle afară undele lor. EMINESCU, N. 5. DLRLC
-
- 3. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Nu cinstea și inima lui Badea îl tulburau pe Constantin, ci prietenia cu Mușat. GALACTION, O. I 141. DLRLC
- O nouă problemă gravă i se ivi acum și îl tulbura adînc. CAMIL PETRESCU, N. 29. DLRLC
- Apropierea ei îl tulbura. REBREANU, R. I 244. DLRLC
- Simțea că se turbură din ce în ce mai tare. DUMITRIU, N. 179. DLRLC
- Simt însă că mă turbur. Că altcineva vorbește, înaintea mea, la o altă groapă. SAHIA, N. 121. DLRLC
- Cătă asupra domniței cu ochi galeși, dar tot pe furiș, și o văzu că se turburase. ISPIRESCU, L. 240. DLRLC
- 3.1. A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Cum mă vor vedea [nebunii], toți să vor turbura atît, încît spitalul să va amesteca. GOLESCU, Î. 56. DLRLC
- Ana... învinsă și oareșicum umilită de-atîta răbdare și bunătate pe care nu izbutise s-o tulbure, sfîrși prin a înțelege ș-a se căi. VLAHUȚĂ, O. A. III 37. DLRLC
- Simt că mînia mă turbură!... Pot să te omor lîngă acest corp. BOLINTINEANU, O. 466. DLRLC
- Văzînd așa mare obrăznicie, pe de o parte i-a venit a rîde, iară pe de alta se turbură grozav. CREANGĂ, P. 83. DLRLC
- Cum să nu mă tulbur... dacă m-o lăsat în mijlocul drumului. ALECSANDRI, T. I 119. DLRLC
- 3.1.1. Chinui. DLRLCsinonime: chinui
- Tare m-a mai turburat cu răutatea și nebunia ei. DUMITRIU, N. 121. DLRLC
-
-
- 3.2. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Nu mai pălăvrăgi. Nu mai turbura mintea băiatului. STANCU, D. 252. DLRLC
- Zvonul nu-mi tulburase auzul. SADOVEANU, Î. A. 85. DLRLC
- Lacrimi de ciudată fericire îmi tulburau vederea. GALACTION, O. I 102. DLRLC
- De-mi turburi gîndul cu-ale tale gînduri mici, te gonesc de lîngă mine. EFTIMIU, Î. 22. DLRLC
- Lui Harap-Alb i se tulburau mințile, uitîndu-se la fată. CREANGĂ, P. 275. DLRLC
-
-
- 4. Deranja, incomoda, stingheri, strica, stânjeni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Petrecea o viață liniștită între tîrgoveții de acolo; nu-l tulbura nimeni și nu stîrnea nici o tulburare nimănui. SADOVEANU, N. P. 317. DLRLC
- De ce însă să turbure această ultimă seară. C. PETRESCU, Î. I 11. DLRLC
- Nu i-a prea plăcut... că i-au turburat tabietul. CARAGIALE, O. III 45. DLRLC
-
etimologie:
- *turbulare (din turbare). DEX '09
tulburare, tulburărisubstantiv feminin
- 1. Acțiunea de a (se) tulbura și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- 1.1. Pierdere a limpezimii, a transparenței unui lichid (din cauza impurităților). DEX '09 DEX '98
- 1.2. Învolburare a unei ape, a atmosferei etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Eram vesel ca vremea cea bună și... copilăros ca vîntul în turburarea sa. CREANGĂ, A. 34. DLRLC
- 1.2.1. Neastâmpăr. DEX '09 DLRLCsinonime: neastâmpăr
- Ferice de acela ce-n tulburare-i poate Pe-un cal să se arunce și prin văzduh să-noate. ALECSANDRI, P. I 133. DLRLC
-
-
- 1.3. Neliniște sufletească. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: emoție frământare neliniște zbucium îngrijorare
- Umbra înserării începea să se întărească și Șoimaru nu putu băga de samă tulburarea ei. SADOVEANU, O. VII 124. DLRLC
- Intra, oare, în turburarea mea și ceva din prestigiul acelui obraz atît de drag, trandafiriu? GALACTION, O. I 58. DLRLC
- Ați văzut și voi, fetelor, cum a venit? – le-ntreabă el, ascunzîndu-și, pe cît poate, tulburarea sufletească. SP. POPESCU, M. G. 29. DLRLC
-
- [Lui Tomșa] îi fremătau buzele subțiri de tulburare. SADOVEANU, O. VII 128. DLRLC
- Să vază supărarea și tulburarea celorlalte zeițe. ISPIRESCU, U. 10. DLRLC
- Fraților, să dați iertare Că am fost în turburare, Căci în cugete curate Acuma vă dau dreptate. TEODORESCU, P. P. 106. DLRLC
-
-
- 1.4. Dezordine, revoltă, răscoală, răzvrătire, tumult. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: dezordine revoltă răscoală răzvrătire tumult
- Acești cîrtitori de la orașe... ar mai pofti tulburări și războaie. SADOVEANU, E. 29. DLRLC
- Vorbește despre niște tulburări țărănești izbucnite undeva, prin Moldova. REBREANU, R. I 299. DLRLC
- Se făcu o tulburare și o răscoală între dînșii de nu-i mai putea da nimeni de căpătîi. ISPIRESCU, L. 375. DLRLC
- Acest regat, căzînd în turburări civile, se subjugă de Vasili II. BĂLCESCU, O. II 12. DLRLC
-
- 1.5. Dereglare a funcției unui organ anatomic, a unei facultăți fizice sau psihice. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- S-au semnalat tulburări de vedere. DANIELOPOLU, F. N. II 38. DLRLC
-
-
etimologie:
- tulbura DEX '98 DEX '09