11 definiții pentru tumult


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TUMÚLT, tumulturi, s. n. 1. Zgomot mare, larmă, zarvă, vacarm. ♦ Învolburare, curs repede, tălăzuire a unor ape. 2. Fig. Agitație, tulburare, zbucium sufletesc. – Din fr. tumulte, lat. tumultus.

TUMÚLT, tumulturi, s. n. 1. Zgomot mare, larmă, zarvă, vacarm. ♦ Învolburare, curs repede, tălăzuire a unor ape. 2. Fig. Agitație, tulburare, zbucium sufletesc. – Din fr. tumulte, lat. tumultus.

TUMÚLT s. n. 1. Zgomot mare, larmă, vacarm. A fost ca un semnal al erupției, cutremurînd sala în tumult de aplauze și chemări. C. PETRESCU, C. V. 252. În tumultul și trepidația de pe cheiuri mi s-a părut că aud o vorbă romînească. BART, S. M. 33. Un tumult de voci, de graiuri amestecate, răsuna vesel. ANGHEL-IOSIF, C. L. 5. ♦ Învolburare, curs repede, tălăzuire a unor ape. Mult timp nu trece de cînd pluta s-a desprins de la țărm și vîrtejurile puternice ale Oltului o prind în tumultul lor grandios. BOGZA, C. O 373. 2. Agitație, zbucium, freamăt sufletesc. Desigur, se putea oare aștepta ceva mai serios de la... caterisitul diacon al Goliei, de la țăranul sfios, al cărui tumult jovial se dezlănțuia numai după cîteva pahare de vin vechi? SADOVEANU, E. 87. Cu inima în tumult, preotul se apropie de pat. GALACTION, O. I 202. ◊ Fig. [Eminescu] a ilustrat oarecum, în scurtul răstimp dintre 1870 și 1889, jalea și amarul întregului popor muncitor în tumultul veacurilor. SADOVEANU, E. 76. Simt din nou tumultul vieții și renasc dintre ruine. MACEDONSKI, O. I 220.

TUMÚLT s.n. 1. Zgomot mare, vuiet, larmă. ♦ Învolburare, tălăzuire a unor ape. 2. (Fig.) Agitație, zbucium sufletesc. [< fr. tumulte, lat. tumultus].

TUMÚLT s. n. 1. zgomot mare, vuiet, larmă. ◊ învolburare, tălăzuire a unor ape. 2. (fig.) zbucium sufletesc. (< fr. tumulte, lat. tumultus)

TUMÚLT ~uri n. 1) Agitație zgomotoasă și continuă; vâlvă; vâltoare. 2) Curs de apă rapid și zgomotos; tălăzuire. 3) fig. Zbucium sufletesc; agitație psihică. /<fr. tumulte, lat. tumultus

tumult n. 1. mișcare mare însoțită de sgomot și de dezordine; 2. fig. turburare interioară: tumultul pasiunilor.

*tumúlt n., pl. urĭ și e (lat. tumultus). La Romanĭ, alarmă militară gravă, după care urma maĭ tot-de-a-una mobilizarea generală. Azĭ, mare mișcare cu zgomot și dezordine, tărăboĭ. Fig. Agitațiune, zbucĭum: tumultu lumiĭ, al pasiunilor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tumúlt s. n., pl. tumúlturi

tumúlt s. n., pl. tumúlturi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TUMÚLT s. 1. v. zgomot. 2. v. hărmălaie. 3. v. agitație.

TUMULT s. 1. freamăt, gălăgie, larmă, vuiet, zgomot. (Ce ~ se aude?) 2. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tămbălău, tărăboi, tevatură, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, (rar) larmăt, (astăzi rar) strigare, (pop. și fam.) chiloman, (înv. și reg.) toi, (reg.) haraiman, hălălaie, hărhălaie, toiet, toloboată, tololoi, (Mold., Bucov. și Transilv.) holcă, (Transilv.) lolotă, (înv.) calabalîc, dandana, dănănaie, dăndănaie, gîlceavă, (fig.) țigănie, (arg.) năsulie. (Era un ~ de nedescris.) 3. agitație, clocot, frămîntare, freamăt, învolburare, tălăzuire, vuiet, zbatere, zbucium, zbuciumare, (rar) zbuciumeală. (~ apelor ieșite din matcă.)

Intrare: tumult
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tumult
  • tumultul
  • tumultu‑
plural
  • tumulturi
  • tumulturile
genitiv-dativ singular
  • tumult
  • tumultului
plural
  • tumulturi
  • tumulturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)