14 definiții pentru zbucium


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZBUCIÚM, zbuciumuri, s. n. 1. Stare de neliniște sufletească; frământare, zbuciumare, neastâmpăr. 2. Mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă; agitație, tumult, învălmășeală. [Pl. și: (rar) zbuciume] – Din zbuciuma (derivat regresiv).

zbucium sn [At: EMINESCU, O. I, 225 / S și: sb~ / Pl: ~uri și (rar) ~e / E: pvb zbuciuma] 1 Stare de neliniște sufletească Si: agitație (2), chin (3), frământare (11), îngrijorare, luptă, neastâmpăr, neliniște (1), tulburare, tulbureală, (fig) zbatere (1), zbuciumare (1), (liv) impaciență, (rar) tulbur, zbătaie (1), (înv) neodihnă, neodihnire, nepace, (îvr) tulburăciune, (pop) zdruncin (3), (îrg) marghiol, (rar) zdruncinare (5), zguduitură (5), (reg) zdrob (6), zdrodă (1). 2 Activitate intensă și chinuitoare (realizată cu un anumit scop) Si: chin (1), caznă1 (1), efort (1), forțare (5), muncă, osteneală, silință, strădanie, străduință (1), trudă, zbatere (2), zbuciumare (2), (rar) strădănuială, străduială, străduire, zbătaie (2), (pop) canoneală, (înv) căznire1 (1), nevoială, ostenință (1), strădănuire, (reg) morânceală (1), straponț, zoală (1) zdruncin (2), (reg) zdroabă (1). 3 Mișcare puternică și zgomotoasă (a elementelor naturii) Si: clocot (6), frământare (8), freamăt (1), învolburare, tălăzuire (1), tumult1 (1), vuiet, zbatere (3), zbuciumare (2). 4 Mișcare bruscă, violentă sau convulsivă (provocată de durere sau pentru a se elibera) Si: zbatere (4), zvârcolire (1), (rar) zbătaie (2), (înv) zvârcolit1, zbuciumătură, (reg) vânzolire, (îvr) zbătătură (1), zvârcoală (1), zvârcol, (fam) zvârcoleală, zvârcolitură (1), (reg) zdroabă (4). 5 Mișcare continuă (de oameni grăbiți), produsă în jurul cuiva sau a ceva Si: agitație (1), animație (1), colcăială (2), colcăire (2), foială (1), foire (4), forfotă (1), forfoteală, frământare (9), freamăt (2), furnicare (1), mișcare, mișunare, roială, roire, viermuială, viermuire, (rar) mișuială, mișuire, mișunare, mișună, mișuneală, (reg) fojgăială (3), fojgăire (3), fojgăit (3), vânjoală, (îvr) zbuciumeală, (fam) fâțâială, fâțâire, fățâit1, vânzoleală, vânzolire, vânzolit.

ZBÚCIUM, (rar) zbuciume, s. n. 1. Stare de neliniște sufletească; frământare, zbuciumare, neastâmpăr. 2. Mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă; agitație, tumult, învălmășeală. – Din zbuciuma (derivat regresiv).

ZBÚCIUM, zbuciumuri și zbuciume, s. n. 1. Stare de neliniște sufletească; frămîntare, zbuciumare. Îi voi mărturisi zbuciumul și insomniile mele! GALACTION, O. I 107. Numai cel ce-a iubit poate să-și închipuie zbuciumul Mărioarei. La TDRG. 2. Faptul de a se zbate; mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă; tumult, agitație, zvîrcolire. Poate să fi fost pe la cîntători, cînd urletele vijeliei începură a-și scoborî glasul și zbuciumul codrilor a se mai potoli. HOGAȘ, M. N. 178. Dunărea începe să vîjîie mintoasă, – e un zbucium și un clocot de valuri dintr-un mal în altul. VLAHUȚĂ, O. A. 407. Bag mîna și scot pupăza vlăguită de-atîta zbucium. CREANGĂ, A. 55. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium. EMINESCU, O. I 147.

ZBÚCIUM s. n. 1. Stare de neliniște sufletească; frământare, zbuciumare. 2. Mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă; agitație, tumult, învălmășeală. – Postverbal al lui zbuciuma.

ZBÚCIUM ~uri n. 1) Stare de neliniște sufletească; frământare; îngrijorare. 2) Agitație zgomotoasă; învălmășeală gălăgioasă; tumult. /v. a (se) zbuciuma

1) zbúcĭum n., pl. e (d. a se zbucĭuma. Cp. cu hîrjoană). Acțiunea de a te zbucĭuma: am reușit după mult zbucĭum.

sbucium n. 1. agitațiune: ce mai freamăt, ce mai sbucium! EM.; 2. fig. turburare sufletească: al inimii sbucium EM. [Tras din sbuciumà].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

zbúcium s. n., pl. zbúciumuri

zbúcium s. n., pl. zbúciume


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ZBÚCIUM s. 1. v. agitație. 2. chin, frământare, zbatere, zbuciumare, (reg.) marghiol. (Un ~ sufletesc insuportabil.) 3. agitație, frământare, neastâmpăr, neliniște, (livr.) impaciență. (Un ~ inutil.)

ZBUCIUM s. 1. agitație, clocot, frămîntare, freamăt, învolburare, tălăzuire, tumult, vuiet, zbatere, zbuciumare, (rar) zbuciumeală. (~ apelor vijelioase.) 2. chin, frămîntare, zbatere, zbuciumare, (reg.) marghiol. (Un ~ sufletesc insuportabil.) 3. agitație, frămîntare, neastîmpăr, neliniște, (livr.) impaciență. (Un ~ inutil.)

Zbucium ≠ astâmpăr, calm, liniște

Intrare: zbucium
zbucium1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zbucium
  • zbuciumul
  • zbuciumu‑
plural
  • zbuciumuri
  • zbuciumurile
genitiv-dativ singular
  • zbucium
  • zbuciumului
plural
  • zbuciumuri
  • zbuciumurilor
vocativ singular
plural
zbucium2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zbucium
  • zbuciumul
  • zbuciumu‑
plural
  • zbuciume
  • zbuciumele
genitiv-dativ singular
  • zbucium
  • zbuciumului
plural
  • zbuciume
  • zbuciumelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zbucium

  • 1. Stare de neliniște sufletească.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: frământare neastâmpăr zbuciumare îngrijorare antonime: liniște 2 exemple
    exemple
    • Îi voi mărturisi zbuciumul și insomniile mele! GALACTION, O. I 107.
      surse: DLRLC
    • Numai cel ce-a iubit poate să-și închipuie zbuciumul Mărioarei. La TDRG.
      surse: DLRLC
  • 2. Mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă.
    exemple
    • Poate să fi fost pe la cîntători, cînd urletele vijeliei începură a-și scoborî glasul și zbuciumul codrilor a se mai potoli. HOGAȘ, M. N. 178.
      surse: DLRLC
    • Dunărea începe să vîjîie mînioasă, – e un zbucium și un clocot de valuri dintr-un mal în altul. VLAHUȚĂ, O. A. 407.
      surse: DLRLC
    • Bag mîna și scot pupăza vlăguită de-atîta zbucium. CREANGĂ, A. 55.
      surse: DLRLC
    • Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium. EMINESCU, O. I 147.
      surse: DLRLC

etimologie: