TIPAR, tipare, s. n. 1. Ansamblul operațiilor de tipărire a unui text; tehnica, meșteșugul de a tipări; ansamblul mijloacelor tehnice prin care se imprimă un text. ◊ Tipar adânc = calcografie (1). Tipar înalt = metodă de tipărire cu forme de tipar în relief. ◊ Expr. A da (ceva) la tipar = a preda (o lucrare) spre publicare. (A fi sau a se afla) sub tipar = (a fi sau a se afla) în pregătire la tipografie pentru a apărea, (a fi sau a se afla) în curs de tipărire. 2. Model, prototip după care se confecționează sau se toarnă diferite obiecte. ♦ Fig. Clișeu, șablon. ♦ Ștanță pentru baterea monedelor. ♦ Cofraj. 3. (Înv.) Urmă, întipărire. – Din sl. tiparŭ.

tipar sn [At: PO 11/16 / V: (înv) ~iu / Pl: ~e / E: ngr τυπάρι(ον)] 1 (Înv) Tipografie (2). 2 Totalitatea operațiilor de tipărire a unui text. 3 Imprimare cu ajutorul mașinilor tipografice. 4 Tehnica de a tipări (1). 5 Ansamblul mijloacelor tehnice care imprimă un text Si: (înv) teasc (7). 6 (Îs) ~ înalt Tipar (3) la care elementele tipăritoare sunt în relief Si: pantografie. 7 (Îs) ~ adânc Tifdruc (1). 8 (îs) ~ plan Tipar (3) la care elementele tipăritoare nu prezintă o înălțare sau o adâncire sensibilă față de suprafața netipăritoare. 9 (Îlv) A da (ceva) la~ sau, îrg, a da (sau a bate, a pune, a scoate) în (sau sub) ~ A tipări (2). 10 (Îe) A fi (sau a se afla) sub ~ A fi (sau a se afla) în curs de tipărire. 11 (Îae) A fi (sau a se afla) în curs de apariție. 12 (D. texte, scrieri; îe) A vedea lumina ~ului sau a ieși (înv, a scăpa) de sub ~ A apărea (6). 13 (Înv; îe) A da (pe cineva) în ~ A vorbi în presă despre cineva. 14 (Înv; îe) A scoate în ~ A scoate la iveală ceva. 15 (Mol; d. scris, zugrăveală; îe) A fi ca de ~ sau parcă-i de ~ A fi frumos. 16 (Înv) Ziare. 17 (Înv; îs) Libertatea ~ului Libertatea presei. 18 Formă în care se toarnă anumite materiale pentru a primi aspectul dorit Si: (înv) tip¹ (3). 19 (Pop; îe) Parcă-s ieșiți (toți) dintr-un (sau după un) ~ Se spune despre obiecte sau ființe de același fel. 20 Șablon (din lemn sau din hârtie) după care se pot confecționa diferite obiecte (mai ales de îmbrăcăminte) Si: model. 21 Unealtă de zidărie cu ajutorul căreia se fac ciubucele Si: ciubucar. 22 Ștanță pentru baterea monedelor. 23 (Cns) Ansamblul pieselor care constituie forma pentru obținerea elementelor prefabricate de beton, de beton armat sau de ipsos Si: cofraj. 24 (Înv) Urmă. 25 (Fig) Model. 26 (Fig) Clișeu (5).

tipariu sn vz tipar

țipa² [At: (a. 1798) IORGA, S. D. XVII, 211 / V: (Trs) țupa / Pzi: țip / E: nct] (Reg) 1 vt A arunca ceva nefolositor. 2 vt A azvârli (undeva sau după cineva). 3 vt (Îlv) A-i ~ (cuiva) o palmă A da cuiva o palmă Si: a pălmui. 4 vt (Îe) A ~ ochii A privi repede, în treacăt. 5 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) în nări (ceva) A reproșa. 6 vt (Îe) A i-o ~ în pupăză A nu ști să păstreze un secret. 7 vt (Îe) A ~ fapt (sau ură) (pe cineva sau cuiva) A face vrăji cuiva. 8 vt (Rar) A doborî. 9 vt (C. i. scântei, flăcări etc.) A face să iasă. 10 vt A da muguri, frunze etc. 11 vt (Determinat prin „afară”) A expulza din organism Si: a elimina (18). 12 vt(a) A expulza fătul înainte de vreme Si: (pop) a lepăda. 13 vt(a) A elimina secreții la fătat. 14 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte) A arunca de pe sine Si: a lepăda. 15 vr A se primeni. 16 vtr A-și schimba pielea Si: (pop) a lepăda, a năpârli. 17 vt A da (pe cineva) afară Si: a izgoni. 18 vt A destitui. 19 vt A trimite (pe cineva) cu sila (undeva). 20 vt (C. i. animale) A lăsa să intre. 21 vt (C. i. animale) A lăsa să iasă Si: (pop) a slobozi. 22 vt (C. i. animale) A trimite (de) undeva. 23 vt (C. i. animale) A dejuga. 24 vr (D. ființe; de obicei udp „asupra”, „la”, „spre”, „în” etc.) A se năpusti. 25 vi (Îe) A ~ la vale A coborî. 26 vr A se duce repede și pentru un scurt timp Si: a se repezi. 27 vt (C. i. mâinile sau un obiect) A mișca spre ceva cu repeziciune Si: a repezi. 28 vr (D. boli eruptive) A ataca.

țipa¹ [At: (a. 1675) GCR I, 218/28 / Pzi: țip / E: nct] 1 vi (D. oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de mânie, de spaimă, de bucurie etc.) Si: a răcni¹, a schițoi, a țipoti¹, a țipui (1), a țipuri (1), (reg) a țivli (3), a urla¹, a zbiera. 2 vt(a) A spune (ceva) cu glas ridicat. 3 vt(a) A spune (ceva) răstindu-se (la cineva). 4 vi (Mai ales d. copiii mici) A plânge tare Si: a șurligăi. 5 vi (Pop; îe) A ~ fiul (sau pruncul) în sânul maicii A fi jale mare. 6 vi (D. unele animale, mai ales d. păsări) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite. 7 vi (Pex; d. unele specii de pești) A produce anumite sunete la scoaterea din apă. 8 vi (D. vânt, furtună etc.) A produce zgomot ascuțit și puternic Si: a șuiera, a urla. 9 vi (D. unele obiecte care se mișcă cu viteză) A produce un zgomot strident, scurt și intens Si: a șuiera, a urla. 10 vi (D. oameni) A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 11 vi (D. instrumente muzicale) A produce sunete puternice și înalte. 12 vi (D. sirene) A emite un sunet strident, ascuțit și prelung Si: a șuiera. 13 vi (D. mecanisme, obiecte) A produce un zgomot ascuțit și neplăcut în timpul funcționării sau al utilizării Si: a scârțâi. 14 vi (D. lemne, copaci etc.) A produce un zgomot caracteristic, prelung și subțire prin rupere, prăbușire, ardere etc. Si: a pârâi, a pocni, a trosni. 15 vi (Mol; îe) A-i ~ (cuiva) măseaua A fi la mare strâmtoare. 16 vi (D. spațiul unde se produc diferite zgomote; udp „de”) A se umple de sunete puternice și ascuțite Si: a răsuna. 17 vi (Reg; d. urechi) A țiui. 18 vi (Fig; d. obiecte de îmbrăcăminte și de încălțăminte) A sta gata să plesnească, fiind prea strâns pe corp sau prea strâmt. 19 vi (Fig; d. culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută din cauza stridenței nuanțelor.

țipare² [At: ANTROP. 194/26 / Pl: ~pări / E: țipa²] (Reg) 1 Aruncare (a ceva undeva). 2 (Îs) ~a întâia Numele unui obicei popular practicat în ziua de Sf. Gheorghe și care constă în aruncarea în apă, de către feciorii din sat, a celui care a ieșit primul cu plugul în acea primăvară. 3 (Rar) Doborâre. 4 Expulzare din organism. 5 Expulzare prematură a fătului Si: lepădare. 6 Eliminare de secreții la fătat. 7 Aruncare a hainelor de pe sine. 8 Primenire. 9 Schimbare a pielii Si: lepădare, năpârlire. 10 Izgonire (a cuiva). 11 Destituire. 12 Trimitere (a cuiva) cu sila (undeva). 13 (D. animale) Dejugare. 14 Drum rapid și scurt. 15 Mișcare cu repeziciune într-o direcție (a unei părți a corpului).

țipare¹ sf [At: POLIZU / Pl: ~pări / E: țipa¹] 1 Strigăt cu glas tare și ascuțit (de durere, de mânie, de frică etc.) 2 Rostire (a ceva) cu glas ridicat. 3 Rostire (a ceva), răstindu-se (la cineva). 4 (Mai ales d. copiii mici) Plânset puternic și zgomotos. 5 (D. unele animale, mai ales d. păsări) Emitere a unor sunete specifice, puternice și ascuțite. 6 (Pex; d. unele specii de pești) Emitere a unor sunete la scoaterea din apă. 7 (D. vânt, furtună) Producere a unui zgomot ascuțit și puternic. 8 (D. obiecte care se mișcă cu viteză) Producere a unui zgomot scurt, strident, intens. 9 (D. oameni) Producere a unor sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 10 (D. instrumente muzicale) Producere a unor sunete puternice și înalte. 11 (D. sirene) Emitere a unui sunet strident, ascuțit și prelung. 12 (D. mecanisme, obiecte) Producere a unui zgomot ascuțit și neplăcut în timpul funcționării sau al utilizării. 13 (D. lemne, copaci) Producere a unui zgomot caracteristic, prelung și subțire, prin rupere, prăbușire, ardere etc. 14 (Fig; d. culori sau obiecte colorate) Producere a unei impresii neplăcute din cauza stridenței nuanțelor.

țupa² v vz țipa²

❍ȚIPA² (țip), ȚÎPA³ (țîp) vb. tr. Trans. 1 A arunca: Țipă condeiul pe masă Și mi se plimbă prin casă (IK.-BRS.); a treia zi după Bobotează nu se țipă cenușa din vatră, pentru că mănîncă dihorul găinile (GOR.) ¶ 2 A lepăda: Novac... țipa haine boierești Și ’mbrăca călugărești (FR.-CDR.).

ȚIPA¹ (țip), ❍ȚÎPA¹ (țîp) vb. intr. A striga tare, cu glas ascuțit: odată țipă pasărea și, cît ai zice meiu, se văzu înconjurat de păsări, cari mai mici, cari mai mari, țipînd pre limba lor (ISP.); țipa cît îi lua gura (VLAH.); ~ ca din gură de șarpe 👉 ȘARPE1.

ȚÎPA 👉 ȚIPA.

TIPAR, tipare, s. n. 1. Ansamblul operațiilor de tipărire a unui text; tehnica, meșteșugul de a tipări; ansamblul mijloacelor tehnice prin care se imprimă un text. ◊ Tipar adânc = calcografie (1). Tipar înalt = metodă de tipărire cu forme de tipar în relief. ◊ Expr. A da (ceva) la tipar = a preda (o lucrare) spre publicare. (A fi sau a se afla) sub tipar = (a fi sau a se afla) în pregătire la tipografie pentru a apărea, (a fi sau a se afla) în curs de tipărire. 2. Model, prototip după care se confecționează sau se toarnă diferite obiecte. ♦ Fig. Clișeu, șablon. ♦ Ștanță pentru baterea monedelor. ♦ Cofraj. 3. (Înv.) Urmă, întipărire. – Din sl. tiparŭ.

TIPAR, tipare, s. n. 1. Totalitatea operațiilor de tipărire a unui text; imprimare cu ajutorul mașinilor tipografice; tehnica, meșteșugul de a tipări; ansamblul mijloacelor tehnice care imprimă un text. Trimite la tipar o carte amuzantă. TOPÎRCEANU, P. 50. Tu, drag copil al închipuirii mele, mîni vei vedea lumina tiparului. GANE, N. III 155. Am dat de o greșeală de tipar. ALECSANDRI, S. 154. În zilele noastre, un scriitor fără tipar este un soldat fără armă, un căpitan fără comandă, mai puțin decît nimic. BOLLIAC, O. 53. ◊ Coală de tipar v. coală. ◊ Expr. Bun de tipar v. bun⁴ (III 1). A da (ceva) la tipar = a preda pentru publicare. A da (pe cineva) în tipar = a vorbi în presă despre cineva. De ar fi o mulțumire să te vezi în tipar dat... apoi eu te-aș ferici. ALEXANDRESCU, M. 245. (Despre texte, scrieri) (A fi sau a se afla) sub tipar = (a se afla) în pregătire pentru a apărea, (a fi) în curs de tipărire. Trei mari scrieri ale lui Bolliac... sînt sub tipar. GHICA, A. 574. 2. Șablon, model (după care se pot confecționa diferite lucruri). Cu creionul mi-a luat de jur împrejur tiparul tălpii. I. BOTEZ, ȘC. 32. ♦ Formă în care se toarnă sau se confecționează anumite obiecte. După ce au fost turnate în tipare, cărămizile sînt puse la uscat. BOGZA, C. O. 219. ◊ Fig. O limbă... își sfarmă și își înnoiește necontenit tiparele. SADOVEANU, E. 38. Orice rol al actorului trebuie să fie creat după tiparele vieții. SAHIA, U.R.S.S. 144. ♦ Formă, ștanță pentru baterea monedelor. Zavragiii, țiganii căldărari, care au și tipare de bani, sînt cei mai bogați. ȘEZ. III 36. ♦ Cofraj. 3. Urmă, întipărire. Cine-și mai aduce aminte astăzi de noroiul adînc de un cot din zăvoiul Orbului... în care pocnea picioarele cailor și lăsau tipar la fiecare pas! GHICA, S. XVII.

ȚIPA², țip, vb. I. Tranz. (Transilv.; și cu pronunțarea regională țîpa) 1. A arunca, a azvîrli. Ea-n drum cofele-o țipat. ȘEZ. I 76. ◊ Refl. Ian te uită cum se țipă, Parcă sare de pe rîpă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 420. 2. (Cu privire la îmbrăcăminte) A lepăda, a arunca de pe sine. Țipă straie bărbătești Și te-mbracă-n femeiești. ȘEZ. I 78. Și-ncepu Marcu-a juca Și cîte-o hain-a țipa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 490. 3. A scoate, a slobozi, a da afară. Mere murgul Radului, Din picioare scînteind, Din gură pară țîpînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 497. 4. A alunga, a goni. Mă țipă mama să țes, Eu mă sui pe sul și-apăs. MARIAN, S. 169.

ȚIPA¹, țip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă); a zbiera. V. răcni. Femeia țipa cu glas sfredelitor și ascuțit. SADOVEANU, O. VII 170. Cînd dădu cu ochii de dînsul, țipă de parc-ar fi săgetat-o moartea. MIRONESCU, S. A. 99. Atunci ea tresărind, odată începu a țipa și a se apăra cu năframa. CREANGĂ, P. 271. ◊ Expr. A țipa cît îl ia (sau cît îl ține) gura (sau în gura mare) v. gură (I 3). ◊ Fig. Țipă foamea în ei. STANCU, D. 52. Dădu drumul din arc unei săgeți, care țipă scurt. SADOVEANU, O. VII 41. ♦ A vorbi cu glasul ridicat, a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mînia, prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. Mai repede! țipă el nervos. DUMITRIU, N. 140. Boierul cel călare țipa plecat spre un slujitor. SADOVEANU, O. VII 29. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. Începu și Pan cu naiul său... dară țipa din nai așa de tare, încît trebuia să-ți pui mîinile la urechi. ISPIRESCU, U. 110. Vorbind astfel, țipă din corn și se făcu nevăzut printre copaci. BOLINTINEANU, O. 330. 2. (Despre animale) A scoate strigăte puternice, ascuțite. În trestii, măcăiau și băteau din aripi rațele, țipau lișițele și găinușele. SADOVEANU, O. I 410. O pasăre speriată țipă în întunerec, mecanic și aspru. C. PETRESCU, S.23. Nu mai sînt pe luncă flori, Văile-s deșarte, Țipă cîrduri de cocori Pribegind departe. IOSIF, P. 52. În luncă Țipă cucoșul trezit. ALECSANDRI, P. I 13. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau stridenței nuanțelor); a bate la ochi. Subt bărbia cu îndoituri proaspăt rase și pudruite țipa, de-ți amețea privirea, fiongul imens al unei legători roșii. HOGAȘ, M. N. 32.

TIPAR ~e n. 1) Totalitate a procedeelor folosite la imprimarea tipografică a unui text, a unei ilustrații etc. 2) Ansamblu de mijloace tehnice cu ajutorul cărora se publică un text. Hârtie de ~. ◊ Bun de (sau pentru ) ~ gata pentru editare. A da la ~ a preda un manuscris spre tipărire. 3) Obiect determinat după care se reproduc obiectele identice; calapod; șablon; model. 4) Urmă lăsată pe o suprafață prin apăsare. /<ngr. tipári[on], sl. tiparu

A ȚIPA țip intranz. 1) (despre ființe) A scoate țipete; a răcni; a striga. ~ de durere. 2) A vorbi pe un ton ridicat; a-și manifesta nemulțumirea sau mânia prin vorbe răstite; a striga; a vocifera. ~ la copii. /Orig. nec.

tipar n. 1. obiect găunos în care se introduce materii lichide sau moi spre a le da o formă determinată: tipar de turnat gloanțe; 2. ciubucul zidarului; 3. model de hârtie pentru croitori; 4. formă în care se toarnă caracterele tipografice, etc.; 5. arta de a tipări și producțiunea acestei arte: invențiunea tiparului; 6. tipografie: greșeli de tipar; 7. presă: libertatea tiparului. [Gr. bizantin TYPÁRION, întipărire].

țipà v. 1. a striga în gura mare; 2. Tr. a arunca repede: și flori culegea, cunune învârsta, pe cale-i țipa POP. [Probabil onomatopee cu sensul primitiv «a țișni» (cf. dial. țip, șipot), de unde pe de o parte «a glăsui tare», iar pe de alta «a arunca cu repeziciune», sensul verbului în Ardeal].

tipár n., pl. e (mgr. typárion, d. týpos, tip; vsl. tiparŭ). Formă, model, tip după care se reproduc altele. (De ex.: un desemn, o croĭală făcută din hîrtie, o întipărire în gips orĭ în metal ca să tornĭ acolo alt material și să ĭasă tot obĭecte de aceĭașĭ formă: tipar de fabricat banĭ, de turnat gloanțe, litere tipografice ș. a.). Arta de a tipări, de a reproduce paginĭ scrise: invențiunea tiparuluĭ se datorește luĭ Gutenberg. Presa (ziarele, revistele și cărțile): se abuzează de libertatea tiparuluĭ. Bun de tipar, bun de tipărit, de dat la mașina tipografică. A da la tipar, a tipări (V. stambă). Greșelĭ de tipar, greșelĭ de tipărire. Fig. Formă, tip: urît tipar de om!

țip, a -á v. intr. (din dial. țip, șipot, apă țîșnitoare. V. țîp și ațipesc). Strig cu glas supțire: copiiĭ țipă (V. răcnesc). V. tr. Trans. Maram. Arunc: Țipă coasa’n buruĭene și se cară la pomene (J. B. 390). Mîn, împing, aduc: ĭa țipă-mĭ în coace paharu cela, (fig.) unde-l țipaŭ interesele. V. refl. Mă duc, intru: oameniĭ se țipaŭ acolo.

tipar s. n., pl. tipare

țipa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. țip, 3 țipă; conj. prez. 1 sg. să țip, 3 să țipe

tipar s. n., pl. tipare

țipa (a ~) vb., ind. prez. 3 țipă; ger. țipând

tipar s. n., pl. tipare

țipa (a striga, a arunca) vb., ind. prez. 1 sg. țip, 3 sg. și pl. țipă

țip.

tipar (-re), s. n. – 1. Formă, matrice. – 2. Etalon, șablon. – 3. Model, formă. – 4. Urmă, amprentă. – 5. Tipografie, presă tipografică. – 6. Imprimare, publicație. Mgr. τυπάριον (Cihac, II, 707; Murnu 56), cf. sl. tiparŭ (Conev 114). – Der. tipări, vb. (a reproduce, a imprima, a publica, a da formă, a modela); tipăreală, s. f. (imprimare, munca de tipar); tipăritură, s. f. (publicație); tiparnă, s. f. (înv., tipografie), din sl. tiparĭnŭ, cultism; tiparnic, adj. (tipărit; de tipar, tipografic), înv.; tiparniță, s. f. (tipar, tipografie), înv.; întipări, vb. (a imprima); retipări, vb. (a reimprima).

a vedea lumina tiparului expr. a fi tipărit, a fi editat.

a vorbi citeț / cu litere de tipar expr. a vorbi clar / inteligibil.

TIPAR s. v. ciubuc, ciubucar, clișeu, imprimerie, lambar, lămbuitor, loc comun, tipografie.

TIPAR s. 1. v. tipărire. 2. (TIPOGR.) (înv.) stambă. (A da la ~.) 3. (TIPOGR.) tipar adânc v. calcografie; tipar înalt = pantografie. 4. v. zaț. 5. v. presă. 6. v. ștanță. 7. v. urmă. 8. v. șablon. 9. v. calapod. 10. (rar) patron. (~ pentru un obiect de îmbrăcăminte.) 11. model, prototip. tip. (A construit templul după ~ele grecești.) 12. model, (înv.) izvod. (Un ~ de scrisoare.) 13. v. cofraj. 14. v. formă. 15. tipar metalic v. cochilă.

ȚIPA vb. 1. v. striga. 2. a răcni, a striga, a urla, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. a răcni, a striga, a urla, v. vocifera. 4. v. răsti. 5. v. chiui.

ȚIPA vb. v. alunga, arunca, azvârli, depărta, goni, izgoni, îndepărta, lepăda, zvârli.

tipar s. v. CIUBUC. CIUBUCAR. CLIȘEU. IMPRIMERIE. LAMBAR. LĂMBUITOR. LOC COMUN. TIPOGRAFIE.

TIPAR s. 1. (TIPOGR.) imprimare, publicare, tipărire. (Bun pentru ~.) 2. (TIPOGR.) (înv.) stambă. (A da la ~.) 3. (TIPOGR.) tipar adînc = calcografie, tifdruc; tipar înalt = pantografie. 4. (TIPOGR.) zaț. (Scoate rama care închide ~.) 5. presă. (Libertatea ~.) 6. ștanță. (~ pentru baterea monedelor.) 7. întipărire, urmă, (fig.) amprentă. (Picioarele lăsau ~e adînci în noroi.) 8. model, șablon. (~ de zugrăveli.) 9. calapod, formă, model, (pop.) calup. (Obiect confecționat după ~.) 10. (rar) patron. (~ pentru un obiect de îmbrăcăminte.) 11. model, prototip, tip. (A construit templul după ~ele grecești.) 12. model, (înv.) izvod. (Un ~ de scrisoare.) 13. (CONSTR.) cofraj. (~ pentru grinzi de beton.) 14. (IND.) formă. (Toarnă fonta în ~.) 15. (IND.) tipar metalic = cochilie.

țipa vb. v. ALUNGA. ARUNCA. AZVÎRLI. DEPĂRTA. GONI. IZGONI. ÎNDEPĂRTA. LEPĂDA. ZVÎRLI.

ȚIPA vb. 1. a striga, a urla, a zbiera, (înv. și reg.) a toi, (înv.) a chema. (~ cît îl ținea gura.) 2. a răcni, a striga, a urla, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. a răcni, a striga, a urla, a vocifera, a zbiera. (Ia nu mai ~, că te aud!) 4. a răcni, a se răsti, a striga, a urla, a zbiera, (pop.) a se oțărî, a se stropși, (înv. și reg.) a se răpști, (reg.) a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui, a se răscocora, a se războti, (prin Transilv.) a se aspri, (Transilv. și Ban.) a se născocori, (prin Olt. și Munt.) a se răboli, (înv.) a marecuvînta, (fam.) a se burzului, a se rățoi, a se zborși. (Ce ~ așa la mine?) 5. a chioti, a chiui, a hăuli, a striga, (pop.) a iui, (reg.) a huhura, (prin Olt. și Ban.) a hureza, (Transilv.) a ui. (~ de mama focului, la joc.)

A țipa ≠ a șopti

ȚIPA vb. (Criș., Trans. SV) A arunca, a lepăda. Și-lu țipă afară din sine. MISC. SEC. XVII, 2^r. Țipă hainele jos și le du la porci. OG, 369. ♦ A alunga. Dară de cînd m-au țipat Că i-au vestit moartea-n sat, Tot oile am păzii. OG, 383. Etimologie necunoscută. Cf. d u d u i, î n t i r i (1), p o g o n i, z o g o n i.

țipá, v.i. v. țâpa („a arunca”).