ȚINTAR, (1) țintare, s. n., (2) țintari, s. m. 1. S. n. Joc de societate la care se folosește un carton cu un desen special pe care jucătorii mișcă piese după anumite reguli; moară. 2. S. m. (Ornit.) Inăriță. – Țintă + suf. -ar.

țânțar² sm vz țințar¹

țintar [At: ISER / V: (reg) ~nțar / Pl: ~i sm, ~e sn / E: țintă¹ + -ar] 1 sn (Șîcs de-a ~ul, la ~, în țințari) Joc la care se folosește un carton (sau o scândură etc.) cu un desen alcătuit de obicei din trei dreptunghiuri concentrice, pe care jucătorii mișcă niște piese sau nasturi, boabe etc., după anumite reguli Si: (reg) car³ (14), moară, trișc, țanc² (14), țăncușă (27). 2 sn (Reg; îcs ) În țințari Joc care constă în completarea prin linii a laturilor unor pătrățele. 3 sn (Reg; șîcs de-a țințarul) Joc în care se trag două linii orizontale și două verticale, iar spațiile obținute astfel sunt completate de către participanți prin semne (cifre) distincte pentru fiecare dintre ei. 4 sn (Reg; îcs) De-a ~ul cu nasturi De-a nasturii. 5 sn (Reg; îcs) În țințar Joc în care un participant trebuie să ghicească una dintre cifrele de până la zece, cifră pe care alt jucător a scris-o pe hârtie și a acoperit-o cu palma. 6 sn (Înv) Joc de zaruri. 7 sn Planșa pe care se joacă țintarul (1). 8 sm Pasăre migratoare cu spatele cenușiu și pântecele albicios, cu capul și gâtul roșii sau roșietice, având în frunte o mică pată albă Si: inăriță, (reg) pasărea-inului, scăiecior (Carduelis flammea). 9 sm (Reg) Cal cu țintă¹ (10) în frunte. 10 sm (Înv; Trs; Mar) Lucrător angajat pentru paza și întreținerea drumurilor, care purta pe piept o țintă¹ (8) ca insignă Si: (înv) țintaș (3). 11 sn (Olt) Haină de lână strânsă pe corp. 12 sm (Înv) Meșter fabricant de ținte¹ (1-3). 13 sn Unealtă de fierărie cu ajutorul căreia se fac ținte¹ (1-3).

țințar¹ sm [At: ȘINCAI, HR. I, 30/23 / V: țân~ / Pl: ~i / E: srb cincar cf arm ținți „cinci”] 1 (Lpl) Nume dat aromânilor de către populațiile slave învecinate. 2 (Lpl) Nume generic pentru populația aromână. 3 (Lsg) Persoană care face parte din populația aromână.

țințar³ snm vz țintar

ȚINTAR² (pl. -are) sn. 1 🛞 Filieră a fierarului pentru fabricarea țintelor (🖼 5136) ¶ 2 🎲 Joc cu bobi ce se mișcă, după anumite regule, pe trei pătrate încadrate unul în altul (🖼 5137): doi din ei își urmau glumele, fără să se turbure, mutînd cu multă seriozitate bobii din ~ul săpat pe laviță (I.-GH.); erau table pentru jocul de șatrange și pentru ~ (FIL.) [țintă].

ȚINTAR¹ sm. 🐦 = INĂRIȚĂ.

†ȚINȚAR 👉 ȚÎNȚAR.

ȚÎNȚAR, †ȚINȚAR sm. 🐙 Insectă dipteră, de coloare cenușie sau verzuie, cu corpul subțire, cu picioarele și antenele lungi, ale cărei larve trăesc și se desvoltă în apele stătătoare; e foarte vioaie și scoate un bîzîit pițigăiat; cînd se pune pe piele, împunge întîiu cu sulițele și apoi suge cu trompa; de aceea e foarte supărătoare, nu numai pentru că produce mîncărime în locul înțepat, dar mai ales pentru că poate transmite boli molipsitoare de la un animal la altul; frigurile palustre se capătă numai prin înțepătura țînțarilor cari se găsesc cu miile prin locurile mlăștinoase (Culex pipiens) (🖼 5143): un țîntar îl înțepă așa de tare, încît îl deșteptă (ISP.); 👉 ARMĂSAR1 [lat. vulg. zinzala; comp. it. zenzara, sp. z e n z a l o, etc.].

ȚÎNȚĂRAȘ sm. 1 🐙 dim. ȚÎNȚAR ¶ 2 Un fel de horă, învîrtită (P.PRV.).

ȚÎNȚĂRIME sf. 🐙 col. ȚÎNȚAR. Mulțime de țînțari: așa-i viața cîmpenească, zise moș Luca, cioșmolindu-se și învîrtindu-se, ca pe jăratic, de răul țînțărimii (CRG.).

ȚINTAR, (1) țintare, s. n. (2) țintari, s. m. 1. S. n. Joc de societate la care se folosește un carton cu un desen special pe care jucătorii mișcă piese după anumite reguli; moară. 2. S. m. (Ornit.) Inăriță. – Țintă + suf. -ar.

ȚINTAR¹, țintari, s. m. Pasăre migratoare cu capul roșu, pieptul roșiatic, spatele cenușiu și pîntecele alb (Carduelis flammea); inăriță.

ȚINTAR², țintare, s. n. Joc de societate la care se folosește un carton cu un desen special, pe care jucătorii mișcă niște piese după anumite reguli; moară. Soldații... jucau țintar, barbut. PAS, Z. III 109. La aceste cuvinte se scoală unul din jucătorii de țintar. GHICA, S. 503. Pe cealaltă [masă] erau table pentru jocul de șatrange și pentru țintar. FILIMON, C. 153.

ȚINTAR¹ ~e n. Joc de societate în care participanții mută piese conform unor reguli speciale pe un carton cu un anumit desen. /țintă + suf. ~ar

ȚINTAR² ~i m. Pasăre migratoare, de talie mică, cu penaj castaniu pe spate, roșu în frunte și roz pe piept. /țintă + suf. ~ar

Armâni pl. adică Români, numele național al Românilor din Tesalia, Epir, Albania de mijloc și Macedonia, numiți și Țințari, iar de Greci Cuțo-Vlahi. – Datele statistice asupra lor variază dela 200.000 la 800.000 de suflete; ei sunt nomazi (păstori) și stabili (agricultori și negustori). Graiul lor e un dialect al limbei române.

țintar n. 1. unealta fierarului; 2. joc între doi constând în permutări de bobi într’un pătrat divizat în linii și diagonale. [V. țintă].

țintár n., pl. e (d. țintă, pin aluz. la boabe). Munt. Un joc în doĭ care consistă în mutarea unor bobĭ orĭ discurĭ de lemn orĭ monete pe laturile și liniile diagonale și perpendiculare a treĭ pătrate saŭ dreptunghĭularĭ desemnate unu într’altu. (Cînd reușeștĭ să așezĭ treĭ bobĭ pe o linie, cîștigĭ un punct și mănîncĭ (ĭeĭ) un bob al adversaruluĭ, ĭar cînd reușeștĭ să aĭ doŭă asemenea liniĭ paralele cu cincĭ bobĭ așa în cît mutînd bobu cînd pe una, cînd pe alta, și decĭ așezînd mereŭ cîte treĭ pe o linie, atuncĭ se numește morișcă, și adversaru e perdut, că-ĭ mănîncĭ toțĭ bobiĭ). – Se numește și car și coțcă (Mold.) și țăncușă (Mold. nord).

țintar² (pasăre) s. m., pl. țintari

țintar¹ (joc) s. n., pl. țintare

țintar¹ (pasăre) s. m., pl. țintari

țintar² (joc) s. n., pl. țintare

țintar (joc) s. n., pl. țintare

țintar (zool.) s. m., pl. țintari

țințar s. m., pl. țințari

ȚINTAR s. moară, (Mold.) car. (Jocul distractiv numit ~.)

ȚINTAR s. v. inăriță.

ȚINTAR s. moară, (Mold.) car. (Jocul numit ~.)

țintar s. v. INĂRIȚĂ.