ȚINTAR, (1) țintare, s. n., (2) țintari, s. m. 1. S. n. Joc de societate la care se folosește un carton cu un desen special pe care jucătorii mișcă piese după anumite reguli; moară. 2. S. m. (Ornit.) Inăriță. – Țintă + suf. -ar.

țânțar² sm vz țințar¹

țânțar¹ sm [At: PSALT. HUR. 89^r/20 / V: (înv) țin~ / Pl: ~i / E: ml zanzalus] (Ent) 1 (Șîs ~ obișnuit, ~ vulgar, muscă ~ă a) Insectă din ordinul dipterelor, cu corpul și picioarele lungi și subțiri, cu aripi înguste, cu aparat bucal pentru înțepat și supt, ale cărei larve sunt acvatice, iar adulții hematofagi (Culex pipiens). 2 Nume dat unei specii de țânțar¹ (1), care produce înțepături foarte dureroase Si: (reg) arșiță (Culex annulatus). 3 (Șîs ~ anofel) Gen de țânțar¹ (1) caracterizat prin poziția lui oblică în timp de repaus, dintre care unele specii transmit, prin înțepături, malaria (Anopheles maculipennis, Anopheles sacharovi). 4 Țânțar¹ (1) mic care tremură din picioare când stă pe loc Si: (reg) bâțan (1), zgribulici (Chironomus leucopogon). 5 Țânțar¹ (1) foarte mic Si: (reg) morniță (Ceratopogon publicarius). 6 Țânțar¹ (1) ale cărui larve produc gogoși pe frunzele de tei (Hormomya fagi). 7 (Îc) ~ de pădure Nume dat insectei Anopheles bifurcatus. 8 (Îc) ~ mic (sau mânâțel) Specie de țânțar¹ (1) foarte mic și care se adună uneori în roiuri Si: (reg) nouraș, țânțăraș (3), țânțărel (Chironomus stercorarius). 9 (Îc) ~ de baltă Țânțar¹ (1) ale cărui larve transparente trăiesc în apă (Corethra plumicornis). 10 (Pop; îe) ~ul cu cântări te sărută Se spune despre o persoană care vorbește cu blândețe, dar care, pe ascuns, face rău. 11 (Pop; îe) Nici o frică De furnică, De ~ Nici habar Se spune despre cei care se laudă cu acțiunile lor, dar care, în realitate, nu pot face nimic. 12 (Pop; îe) ~ul cu armăsarul (sau cu măgarul) Se spune despre cei care încearcă să asocieze două persoane sau să îmbine două lucruri total diferite. 13 (Pop; îe) Strecură ~ul și înghite armăsarul (sau cămila) Se spune despre cei care se feresc să facă greșeli mici, dar fac greșeli mari. 14 (Pop; îe) Încornorează ~ul, De ți-l face cât măgarul Se spune despre cei care exagerează proporțiile unui lucru, ale unei fapte etc. 15 (Pop; îe) Unge-te cu untură de ~ trăsnit Se spune, în glumă, celui care se vaită de o boală ușoară. 16 (Îe) A face din ~ armăsar A exagera. 17 (Îe) A avea puterea ~ului A fi slab, fără putere fizică. 18 (Îe) A fi (gras) ca un ~ A fi slab la trup. 19 (Îe) A ține (pe cineva) cu untură (sau cu mațe) de ~ A hrăni rău (pe cineva). 20 (Îs) Untură de ~ Se spune în batjocură celor slabi la trup. 21 (Reg; îe) A intra (sau a veni) ~ii în casă, a intra un car de ~i A intra frigul pe ușă. 22 (Reg; îc) ~-mare (sau ~-lăbănat, ~-mășcat) Țânțăroi (1) (Tipula oleracea). 23 (Îc) ~-de-apă Nume dat unei specii de libelulă cu pântecele subțire, albăstrui strălucitor, cu aripile castanii și verzui Si: (reg) căluș (24), păuniță (Calopteiyx splendens). 24 (Îae) Efemeră (Ephemera vulgata). 25 (Reg; șîs ~ de apă, ~ de baltă) Insectă asemănătoare cu țânțarul¹ (1), cu picioarele foarte lungi, care umblă cu o mare iuțeală pe suprafața apei Si: (reg) fugău (2), gonaci (8) (Hydrometra paludum). 26 (Trs; Buc; șîs ~ mare) Tăun¹ (Tabanus bovinus). 27 (Reg) Strechea vitelor (Hypoderma bovis). 28 (Reg) Viespe (Vespa vulgaris). 29 (Reg) Cosaș de dimensiuni mari, verde, cu antenele lungi și corpul mai scurt decât aripile (Locusta viridissima). 30 (Reg) Cosaș de dimensiuni mici, cu antenele de lungimea corpului, care produce sunete caracteristice puternice, mai ales seara (Locusta cantans). 31 (Reg) Cosaș de culoare brună, cu abdomenul mai gros, având o muchie pronunțată, cu aripile mai înguste Si: (reg) călușel (Decticus verrucivorus). 32 (Ban; gmț) Epitet pentru o pesoană sprintenă în mișcări. 33 (Mol; mai ales art) Numele unui dans popular. corectat(ă)

țintar [At: ISER / V: (reg) ~nțar / Pl: ~i sm, ~e sn / E: țintă¹ + -ar] 1 sn (Șîcs de-a ~ul, la ~, în țințari) Joc la care se folosește un carton (sau o scândură etc.) cu un desen alcătuit de obicei din trei dreptunghiuri concentrice, pe care jucătorii mișcă niște piese sau nasturi, boabe etc., după anumite reguli Si: (reg) car³ (14), moară, trișc, țanc² (14), țăncușă (27). 2 sn (Reg; îcs ) În țințari Joc care constă în completarea prin linii a laturilor unor pătrățele. 3 sn (Reg; șîcs de-a țințarul) Joc în care se trag două linii orizontale și două verticale, iar spațiile obținute astfel sunt completate de către participanți prin semne (cifre) distincte pentru fiecare dintre ei. 4 sn (Reg; îcs) De-a ~ul cu nasturi De-a nasturii. 5 sn (Reg; îcs) În țințar Joc în care un participant trebuie să ghicească una dintre cifrele de până la zece, cifră pe care alt jucător a scris-o pe hârtie și a acoperit-o cu palma. 6 sn (Înv) Joc de zaruri. 7 sn Planșa pe care se joacă țintarul (1). 8 sm Pasăre migratoare cu spatele cenușiu și pântecele albicios, cu capul și gâtul roșii sau roșietice, având în frunte o mică pată albă Si: inăriță, (reg) pasărea-inului, scăiecior (Carduelis flammea). 9 sm (Reg) Cal cu țintă¹ (10) în frunte. 10 sm (Înv; Trs; Mar) Lucrător angajat pentru paza și întreținerea drumurilor, care purta pe piept o țintă¹ (8) ca insignă Si: (înv) țintaș (3). 11 sn (Olt) Haină de lână strânsă pe corp. 12 sm (Înv) Meșter fabricant de ținte¹ (1-3). 13 sn Unealtă de fierărie cu ajutorul căreia se fac ținte¹ (1-3).

țințar¹ sm [At: ȘINCAI, HR. I, 30/23 / V: țân~ / Pl: ~i / E: srb cincar cf arm ținți „cinci”] 1 (Lpl) Nume dat aromânilor de către populațiile slave învecinate. 2 (Lpl) Nume generic pentru populația aromână. 3 (Lsg) Persoană care face parte din populația aromână.

țințar³ snm vz țintar

țințar² sm vz țânțar¹

ȚINTAR² (pl. -are) sn. 1 🛞 Filieră a fierarului pentru fabricarea țintelor (🖼 5136) ¶ 2 🎲 Joc cu bobi ce se mișcă, după anumite regule, pe trei pătrate încadrate unul în altul (🖼 5137): doi din ei își urmau glumele, fără să se turbure, mutînd cu multă seriozitate bobii din ~ul săpat pe laviță (I.-GH.); erau table pentru jocul de șatrange și pentru ~ (FIL.) [țintă].

ȚINTAR¹ sm. 🐦 = INĂRIȚĂ.

†ȚINȚAR 👉 ȚÎNȚAR.

ȚÎNȚAR, †ȚINȚAR sm. 🐙 Insectă dipteră, de coloare cenușie sau verzuie, cu corpul subțire, cu picioarele și antenele lungi, ale cărei larve trăesc și se desvoltă în apele stătătoare; e foarte vioaie și scoate un bîzîit pițigăiat; cînd se pune pe piele, împunge întîiu cu sulițele și apoi suge cu trompa; de aceea e foarte supărătoare, nu numai pentru că produce mîncărime în locul înțepat, dar mai ales pentru că poate transmite boli molipsitoare de la un animal la altul; frigurile palustre se capătă numai prin înțepătura țînțarilor cari se găsesc cu miile prin locurile mlăștinoase (Culex pipiens) (🖼 5143): un țîntar îl înțepă așa de tare, încît îl deșteptă (ISP.); 👉 ARMĂSAR1 [lat. vulg. zinzala; comp. it. zenzara, sp. z e n z a l o, etc.].

ȚÎNȚĂRAȘ sm. 1 🐙 dim. ȚÎNȚAR ¶ 2 Un fel de horă, învîrtită (P.PRV.).

ȚÎNȚĂRIME sf. 🐙 col. ȚÎNȚAR. Mulțime de țînțari: așa-i viața cîmpenească, zise moș Luca, cioșmolindu-se și învîrtindu-se, ca pe jăratic, de răul țînțărimii (CRG.).

ȚINTAR, (1) țintare, s. n. (2) țintari, s. m. 1. S. n. Joc de societate la care se folosește un carton cu un desen special pe care jucătorii mișcă piese după anumite reguli; moară. 2. S. m. (Ornit.) Inăriță. – Țintă + suf. -ar.

ȚINTAR², țintare, s. n. Joc de societate la care se folosește un carton cu un desen special, pe care jucătorii mișcă niște piese după anumite reguli; moară. Soldații... jucau țintar, barbut. PAS, Z. III 109. La aceste cuvinte se scoală unul din jucătorii de țintar. GHICA, S. 503. Pe cealaltă [masă] erau table pentru jocul de șatrange și pentru țintar. FILIMON, C. 153.

ȚINTAR¹, țintari, s. m. Pasăre migratoare cu capul roșu, pieptul roșiatic, spatele cenușiu și pîntecele alb (Carduelis flammea); inăriță.

ȚÎNȚAR¹, țînțari, s. m. Insectă din ordinul dipterelor, cu corpul lung, aripi înguste, picioare lungi și subțiri, ale cărei larve se dezvoltă în ape stătătoare; femela se hrănește cu sîngele pe care îl suge înțepînd oamenii și animalele (Culex). Și te poartă sub escortă O cohortă de țînțari subțiri în glas, Înzestrați la cap c-o sculă minusculă, Cu pretenție de nas... TOPÎRCEANU, P. O. 22. ◊ Țînțar anofel v. anofel. ◊ Expr. A face din țînțar armăsar = a exagera. În zece ani, nu-i prima oară cînd faci din țînțar, armăsar. C. PETRESCU, A. R. 31. Le place să facă din țînțar armăsar. O fi ceva, nu zic, dar nici așa cum se vorbește. REBREANU, R. I 305.

ȚÂNȚAR ~i m. Insectă cu corpul și picioarele lungi și subțiri, cu o singură pereche de aripi și cu aparat bucal pentru înțepat și supt, care este răspândită, de regulă, pe lângă apele stătătoare. /<lat. zenzalus

ȚINTAR² ~i m. Pasăre migratoare, de talie mică, cu penaj castaniu pe spate, roșu în frunte și roz pe piept. /țintă + suf. ~ar

ȚINTAR¹ ~e n. Joc de societate în care participanții mută piese conform unor reguli speciale pe un carton cu un anumit desen. /țintă + suf. ~ar

Armâni pl. adică Români, numele național al Românilor din Tesalia, Epir, Albania de mijloc și Macedonia, numiți și Țințari, iar de Greci Cuțo-Vlahi. – Datele statistice asupra lor variază dela 200.000 la 800.000 de suflete; ei sunt nomazi (păstori) și stabili (agricultori și negustori). Graiul lor e un dialect al limbei române.

țânțar m. muscă mare a cării înțepătură și bâzăit sunt foarte supărătoare (Culex pipiens); fig. a face din țânțar armăsar, a exagera lucrurile. [Lat. vulg. ZINZALUS].

țintar n. 1. unealta fierarului; 2. joc între doi constând în permutări de bobi într’un pătrat divizat în linii și diagonale. [V. țintă].

țintár n., pl. e (d. țintă, pin aluz. la boabe). Munt. Un joc în doĭ care consistă în mutarea unor bobĭ orĭ discurĭ de lemn orĭ monete pe laturile și liniile diagonale și perpendiculare a treĭ pătrate saŭ dreptunghĭularĭ desemnate unu într’altu. (Cînd reușeștĭ să așezĭ treĭ bobĭ pe o linie, cîștigĭ un punct și mănîncĭ (ĭeĭ) un bob al adversaruluĭ, ĭar cînd reușeștĭ să aĭ doŭă asemenea liniĭ paralele cu cincĭ bobĭ așa în cît mutînd bobu cînd pe una, cînd pe alta, și decĭ așezînd mereŭ cîte treĭ pe o linie, atuncĭ se numește morișcă, și adversaru e perdut, că-ĭ mănîncĭ toțĭ bobiĭ). – Se numește și car și coțcă (Mold.) și țăncușă (Mold. nord).

țînțár m. (lat. pop. zinzálus, zinzárius, zinzála, zenzálus, zimzario, zinzane, tentiale și tzintzalario, a. î., rudă cu tintinnire, a bîzîi; it. zenzára, zanzára, țînțar; ngr. [d. rom.] tsintriras, greĭer, ung. [d. rom.] cincár, slab, V. bînzar). Un fel de muscă foarte supțiratică care trăĭește pin locurĭ băltoase și care, cînd dă de pelea unuĭ animal, maĭ ales a omuluĭ, înfige botu eĭ ascuțit și suge sîngele (culex pipiens). Tot un fel de țînțar transmite microbiĭ frigurilor palustre. Fig. A face din țînțar armăsar, a exagera grozav.

țânțar s. m., pl. țânțari

țintar¹ (joc) s. n., pl. țintare

țintar² (pasăre) s. m., pl. țintari

țânțar s. m., pl. țânțari

țintar¹ (pasăre) s. m., pl. țintari

țintar² (joc) s. n., pl. țintare

țânțar (insectă, persoană) s. m., pl. țânțari

țintar (joc) s. n., pl. țintare

țintar (zool.) s. m., pl. țintari

țințar s. m., pl. țințari

țînțar

țânțar.

țînțar (-ri), s. m. – Insectă din ordinul dipterelor (Culex pipiens). – Var. țințar. Megl. țănțar. Lat. zinzala (Diez, I, 450; Densusianu, Hlr., 198; Pușcariu 1739; Graur, Rom., LVI, 265; REW 9623; Corominas, I, 766) sau mai bine tentiala (Glossaria lat., I, Paris 1926, 115; R. Sabbadini, Bull. de Cange, III, 88), cf. it. zanzara, v. fr. cincele, sp. cénzalo. – Der. țînțăraș, s. n. (un anumit dans popular); țînțărime, s. f. (mulțime de țînțari).

ȚÂNȚAR s. (ENTOM.; Culex) (înv.) mușină, mușiță, (Transilv. și prin Maram.) sclepț.

ȚINTAR s. v. inăriță.

ȚINTAR s. moară, (Mold.) car. (Jocul distractiv numit ~.)

ȚINTAR s. moară, (Mold.) car. (Jocul numit ~.)

țintar s. v. INĂRIȚĂ.

ȚÎNȚAR s. (ENTOM.; Culex) (înv.) mușină, mușiță, (Transilv. și prin Maram.) sclepț.