mușină sf [At: PSALT. 221 / Pl: ~ni și (îrg) ~ne / E: cf pn muszyna] (Ent) 1 (Înv) Țânțar (Culex). 2 (Înv) Muscă (1) înțepătoare Si: mușiniță (4), mușiță (2). 3-4 (Îrg) Mușiță (2, 8-9). 5 Molie (1). 6 (Reg) Viermănar (Sarcophaga carnaris).

múșină f., pl. e și ĭ (rudă cu mușiță). Vechĭ. Țînțar saŭ un fel de țînțar. Mușiță (oŭă de muscă).

mușăță sf vz mușiță

múșiță f., pl. e (vsl. sîrb. bg. mušica, dim. d. muha, muscă). Vechĭ. Țînțar. Azĭ. Col. Oŭă de muscă depuse pe carne. Carnea a făcut mușiță, și-aŭ depus muștele oŭăle pe ĭa. – Și mușină, pl. ĭ și e (Dos.).

MUȘINĂ s. v. molie, țânțar.

mușină s. v. MOLIE. ȚÎNȚAR.

MUȘINĂ s. f. (Mold.) 1. Țînțar. Vor cădea-n timpuri goale și mîncate de mușini, de păsări, de gadini spurcate. DOSOFTEI, PS. Era locul plin de viespi și tăuni și țînțari și mușine. DOSOFTEI, VS. 2. Grămăjoară de ouă depuse de unele muște. Ca la Endor pologi să dzacă, Muștile mușini într-înșii să facă. DOSOFTEI, PS. Etimologie: cf. pol. muszyna.

mușină, mușini, s.f. (reg.) 1. țânțar; muscă. 2. mușiță. 3. molie. 4. viermănar.

MUȘINĂ s. f. 1. (Învechit) țînțar (Culex) (BL XIV, 60); muscă (I 1) (înțepătoare) (TDRG). Zise și vereră muște cărești și mușițe (mușine D, ț ă n ț a r i i H) în toate hotarele lor. PSALT. 221. Era locul plin de viespi și tăuni și țînțari și mușine. DOSOFTEI, V. S. decembrie 242^r/5. Vor cădea-n cîmpuri goale și mîncate De mușini, de pasări, de godini spurcate. id. PS. 176/10. 2. (Învechit și regional) Mușiță (4). Ca la Endor pologi să dzacă, Muștile mușini într-înșii să facă. DOSOFTEI, PS. 279/18. Viermii ce se nasc în diferite corpuri sau materii nutritoare se numesc mușine sau și pondrăvi. H XVIII 295, cf. NOVACOVICIU, C. B. II, 4. 3. (Regional) Molie (1). Cf. ALR I 1 902/26, 116, 138, 825. 4. (Regional) Viermănar (Sarcophaga carnaris). Cf. ALR II 6 575/76, 284. – Pl.: mușini și (învechit și regional) mușine. – Cf. pol. m u s z y n a.