26 de definiții pentru car (vehicul)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

car3 sn [At: PSALT. 206/17 / Pl: ~e, (îvp) , (nob) ~uri / E: ml carrus] 1 Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit pentru transportul poverilor. 2 (Îs) ~ funebru (sau funerar, mortuar) Dric. 3 (Îs) ~ blindat (sau de asalt) Tanc. 4 (Îas) Transportor amfibiu blindat. 5 (Îs) ~ de război Car cu două roți, tras de doi sau de patru cai, folosit în lupte în Antichitate. 6 (Îvp; îs) ~ de foc Tren. 7 (Îe) Nici în ~, nici în căruță Se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. 8 (Îe) A pune ~rul înaintea boilor Se spune despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. 9 (Pop; îe) Pune (sau încarcă) că-i ~ul altuia Zi, că fac eu. 10 (Îe) Înjugă sacii la ~ și hai la moară să măcinăm boii Se spune pentru a sugera cuiva că vorbește prostii. 11 (Îe) I s-a rupt ~-n drum Se spune despre cineva care nu-și poate continua lucrul (din cauza unei defecțiuni). 12 (Îe) Și-a pus sacii în ~ Și-a făcut interesul și acum nu-l mai interesează nimic. 13 (Îe) A-și pune ~-n pietre A-și pune în gând ceva cu toată hotărârea Si: a persevera, a stărui. 14 (Îcst) De-a ~ul Țintar. 15 (Bot; reg; îc) ~ul-pădurilor sau ~ul-zânelor Amică (Amica montana). 16 (Ast; îc) ~ul mare Constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car2 (1) Si: Ursa Mare. 17 (Ast; îc) ~ul mic Constelație formată din șapte stele (printre care și steaua polară) așezate în chip asemănător cu cele din Carul (16) mare Si: Ursa Mică. 18 (Ast; pop; îc) ~ul-dracului Constelația Perseu. 19 (Ast; pop; îc) ~ul-lui-Dumnezeu Constelația Vizirul. 20 Cantitate de material care se poate încărca într-un car3 (1). 21 (Fig; îs) Un ~ de ani Mulți ani. 22 (Îe) Ajunge (sau e destul) o măciucă la un ~ de oale Unui om sensibil (simțitor) ajunge să i se spună o dată ceva ca să înțeleagă. 23 (Îlav) Cu ~ul Din belșug. 24 (Înv) Impozit care obliga locuitorii să facă servicii publice, cărând diferite poveri cu carul. 25 (Reg) Parte a ferăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a fi prefăcut în scânduri Si: căruță, război, sclai. 26 (La centrala telefonică automată) Dispozitiv mobil al selectorului, care ajută la căutarea liniilor libere.

CAR2, care, s. n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la țară pentru transport. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ◊ Compuse: Carul-Mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car2 (1); Ursa-Mare; Carul-Mic = constelație formată din șapte stele (printre care și Steaua Polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; Ursa-Mică. ♦ (În Antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car2 (1). Un car de lemne.Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani.Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a fierăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a-l tăia. – Lat. carrus (cu unele sensuri după fr. char).

CAR2, care, s. n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la țară pentru transportarea poverilor. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ◊ Compuse: Carul-Mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car2 (1); ursa-mare; Carul-Mic = constelație formată din șapte stele (printre care și steaua polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car2 (1). Un car de lemne.Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani.Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a ferăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a fi prefăcut în scânduri. – Lat. carrus (cu unele sensuri noi după fr. char).

CAR2, care, s. n. I. 1. Vehicul încăpător pe patru roți (tras de cai, de boi etc.), care se folosește la țară pentru transportarea poverilor. Care cu poveri de muncă Vin încet și scîrțîind. COȘBUC, P. I 47. Poposit-au... Zece care mocănești, Cu boi albi. ALECSANDRI, P. II 104. Du-te, dor, cu carele, N-aștepta căruțele; Căruțele-s mititele Și nu-nchepi (= încapi) dorule-n ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 90. Acolo erau două drumuri, care se despărțeau. Unul era bătut de care și celalt părăsit. ȘEZ. IV 171. ◊ Cal de asalt = tanc. Carele de asalt înțepeniseră în lungul drumurilor. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 6/1. Car funebru (sau mortuar, funerar) = dric. (Învechit și popular) Car de foc = tren. Aș vrea să plec la drum mai mare. Dar nici pe jos nici de-a-n călare Și nici cu carul cel de foc, Ci c-o trăsură ferecată, De zece cai în șir purtată. MACEDONSKI, O. I 58. Și fluieră o dală, de nici fluierul de la carul de foc nu l-ar fi întrecut. RETEGANUL, P. V 6. ◊ Expr. A fi a cincea roată la car (sau la căruță) v. cincilea. Nici în car, nici în căruță (nici în teleguță), se spune despre cineva care nu vrea nici într-un fel, nu se mulțumește în nici un chip. ◊ Compuse: carul-mare (sau numai carul) = constelație din emisfera boreală, alcătuită din șapte stele, așezate în așa fel, încît creează imaginea unui car cu oiștea în jos; ursa-mare. Ții minte tu, iubita mea, O noapte de argint în care Mi-ai arătat pe cer o stea Din carul- mare? TOPÎRCEANU, M. 64. Luceafăru-i gata s-apuie. Iar carul spre creștet se suie Cu oiștea-n jos. COȘBUC, P. 7; carul-mic = constelație din emisfera boreală, alcătuită din șapte stele (printre care și steaua polară), dispuse în chip asemănător cu stelele carului-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau de patru cai, folosit la lupte, jocuri și ceremonii. Car de triumf.Fig. A patra primăvară acuma se grăbește La caru-i să înhame pe zefirii ușori. ALEXANDRESCU, P. 24. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Cantitatea de material care se poate încărca o dată într-un car (1). A descărcat din fugă un car de secară în saci. SP. POPESCU, M. G. 27. Se duce la pădure să-și aducă un car de lemne. CREANGĂ, P. 143. Am fost să cumpăr un car de lemne. ALECSANDRI, T. I 317. ♦ Fig. Cantitate sau număr mare; mulțime; grămadă, droaie. Un car de copii. Un car de minciuni. Un car de ani. Voi intra masiv și greu în vreme, Cu un car cît dealul de poeme. BENIUC, V. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. II 1. Piesă de formă cilindrică pe care se fixează hîrtia la mașina de scris și care, deplasîndu-se lateral și rotindu-se, face posibilă scrierea succesivă a literelor și a rîndurilor. 2. (Regional) Parte a ferăstrăului mecanic pe care se așază bușteanul pentru a fi tăiat și prefăcut în scînduri.

CAR1, care, s. n. 1. Vehicul încăpător cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la tară pentru transportarea poverilor. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car de asalt = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva care nu se mulțumește în nici un chip. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic. ◊ Compuse: carul-mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car; ursa-mare; carul-mic = constelație formată din șapte stele (printre care și steaua polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau de patru cai, folosit în lupte, jocuri și ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car (1). Un car de lemne.Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani.Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a ferăstrăului mecanic constând din două stinghii pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a fi prefăcut în scânduri. – Lat. carrus.

CAR1 ~e n. 1) Vehicul cu patru roți tras, de obicei, de boi, folosit pentru transportarea încărcăturilor mari. ◊ ~ funebru vehicul cu care sunt duși morții la cimitir; dric. A pune ~ul înaintea boilor a face ceva altfel decât este normal; a fi nepriceput. 2) Cantitate de material care încape într-un asemenea vehicul. Un ~ de fân. 3) (în antichitate) Trăsură cu două roți, trasă de cai și folosită la festivități și ceremonii. ~ de triumf. 4) fig. Cantitate mare de ceva; grămadă; mulțime. Un ~ de ani.Cu ~ul în cantitate mare; cu grămada; din belșug. 5): ~ul-Mare constelație alcătuită din șapte stele ce reprezintă un car cu oiște; Ursa-Mare. ~ul-Mic constelație asemănătoare cu Carul-Mare, dar cu distanța dintre stele mai mică; Ursa-Mică. /<lat. carrus

car n. 1. vehicul ce servă de transport (pentru persoane, obiecte și mărfuri); 2. trăsură elegantă: car de triumf, car funebru; 3. conținutul unui car; un car de fân; 4. constelațiunile aproape de polul arctic: Ursa mare si Ursa mică; 5. masa joagărului ce poartă bușteanul de tăiat în scânduri. [Lat: CARRUS].

2) car n., pl. e și (est) ă (lat. carrus și carrum, cuv. galic; it. sp. pg. carro, pv. car, fr. char). Un fel de vehicul de dus lucrurĭ grele, foarte întrebuințat de țăraniĭ Românĭ, care înjugă la el boĭ. Conținutu unuĭ car: un car de fîn. Est. Țintar. Constelațiunea urseĭ: caru mare și caru mic (cu acest înțeles și lat. [în glose], sp. și pg. [V. ursă]). Car de triumf, caru în care intraŭ solemn în vechea Romă generaliĭ triunfătorĭ. Car funebru, dric, patașcă (în stilu înalt). A merge ca cu caru cu boĭ, a merge foarte încet. A avea cu caru, a avea din belșug. A căuta acu în caru cu fîn, a căuta un lucru mic într’o imensitate. V. cărulean.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

car2 (vehicul) s. n., pl. cáre

car (vehicul) s. n., pl. cáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CAR s. 1. car funebru v. dric; car funerar v. dric; car mortuar v. dric. 2. (ASTRON.) Carul-Mare = (livr.) Ursa-Mare; Carul-Mic = (livr.) Ursa-Mică. 3. (TEHN.) (reg.) căruță, masă, război, sclai. (~ la joagăr.)

CAR s. v. grămadă, moară, mulțime, țintar.

CAR s. 1. car funebru = dric, car funerar, car mortuar, (Bucov.) caravană, (Mold.) droagă, patașcă; car funerar = dric, car funebru, car mortuar, (Bucov.) caravană, (Mold.) droagă, patașcă; car mortuar = dric, car funebru, car funerar, (Bucov.) caravană, (Mold.) droagă, patașcă. 2. (ASTRON.) carul-mare = (livr.) ursa-mare; carul-mic = (livr.) ursa-mică. 3. (TEHN.) (reg.) căruță, masă, război, sclai. (~ la joagăr.)

car s. v. GRĂMADĂ. MOARĂ. MULȚIME. ȚINTAR.

CAR DE ASÁLT s. v. tanc.

CAR DE FÓC s. v. locomotivă, mașină, tren.

car de foc s. v. LOCOMOTIVĂ. MAȘINĂ. TREN.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

car (cáre), s. n.1. Vehicul cu patru roți, cu tracțiune animală. – 2. Cărătură. – 3. (Înv.) Obligația de a contribui personal la transporturile de Stat. – 4. Parte a unor aparate ca ferăstrăul mecanic, mașina de scris etc. – Mr., megl. car. Lat. carrus (Pușcariu 284; Candrea-Dens., 253; REW 1721; DAR); cf. alb. karrë, it., prov., cat., sp., port. carro, fr. char. Der. căroaie, s. f. (car cu două roți; car pentru transportul trunchiurilor de copaci, cu distanța între osii care poate fi schimbată; dispozitiv care pune urzeala în războiul de țesut); cărucer, s. m. (înv., căruțaș); cărucior, s. n. (dim. al lui car; trăsurică de copil); căruț, s. n. (car, căruță); căruță, s. f. (car), mr., megl. căruță; căruțaș, s. m. (vizitiu; Arg., dezertor); căruți, vb. (a transporta). Căruță poate fi un sing. analogic de la căruțe, pl. de la dim. normal căruț; însă ar putea fi la fel de bine lat. carucca, al cărui pl. *căruce ar putea da căruțe, prin influența aceluiași dim. (Pascu, I, 57, îl derivă de la un lat. *carrucia, care este inutil; cf. și Iordan, BF, VI, 150). Din rom. provine bg., rut. karuca (Miklosich, Wander., 16), rut. kary, „car” (Candrea, Elemente, 404), sb. karuce, mag. karuca (Edelspacher 15).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

car1, care, s.n. – 1. Vehicul cu patru roți, din lemn, cu tracțiune animală, folosit în trecut pentru transportarea poverilor. 2. Carul cu fân, unitate de măsurare a pământului: „De obicei se spunea că are un loc cu fân de un car sau două” (AER, 2010: 66; Săcel ). ♦ (top.) Calea Carelor, drum de căruțe ce duce de la Bârsăuța spre Coroieni, în Vima Mare (Vișovan, 2008: 25). ♦ (astr.) Carul Mare, Carul Mic, constelații (Ursa Major, Ursa Minor). Tradiția populară spune că împăratul Traian a dus prizonieri daci la Roma cu Carul Mare; Carul Dracului (constelația Perseu) conform tradiției populare, acesta ar transporta păcătoșii în iad. – Lat. carrus „car, căruță” (Șăineanu, Scriban, DLRM, Pușcariu, CDDE, MDA). Cuv. rom > bg. karuca (Miklosich), ucr. kary „car” (Candrea, cf. DER), sb. karuce, magh. karuca (Edelspacher, cf. DER).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a pune carul înaintea boilor expr. a lucra haotic / dezorganizat; a efectua o serie de acțiuni într-o ordine improprie / nefirească.

cu carul expr. mult, din belșug.

cu trei roate la car expr. nebun, aiurit.

nici albă, nici neagră / nici cal, nici măgar / nici călare, nici pe jos / nici în car, nici în căruță expr. 1. (d. o situație) nehotărât, indecis. 2. ambiguu, de o calitate sau o compoziție incertă.

Intrare: car (vehicul)
car2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • car
  • carul
  • caru‑
plural
  • care
  • carele
genitiv-dativ singular
  • car
  • carului
plural
  • care
  • carelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

car (vehicul)

  • 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la țară pentru transport.
    surse: DEX '09 DLRLC diminutive: căruț 5 exemple
    exemple
    • Care cu poveri de muncă Vin încet și scîrțîind. COȘBUC, P. I 47.
      surse: DLRLC
    • Poposit-au... Zece care mocănești, Cu boi albi. ALECSANDRI, P. II 104.
      surse: DLRLC
    • Du-te, dor, cu carele, N-aștepta căruțele; Căruțele-s mititele Și nu-nchepi (= încapi) dorule-n ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 90.
      surse: DLRLC
    • Acolo erau două drumuri, care se despărțeau. Unul era bătut de care și celalt părăsit. ȘEZ. IV 171.
      surse: DLRLC
    • figurat A patra primăvară acuma se grăbește La caru-i să înhame pe zefirii ușori. ALEXANDRESCU, P. 24.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. Car blindat (sau de asalt) = tanc
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Carele de asalt înțepeniseră în lungul drumurilor. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 6/1.
        surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Aș vrea să plec la drum mai mare. Dar nici pe jos nici de-a-n călare Și nici cu carul cel de foc, Ci c-o trăsură ferecată, De zece cai în șir purtată. MACEDONSKI, O. I 58.
        surse: DLRLC
      • Și fluieră o dată, de nici fluierul de la carul de foc nu l-ar fi întrecut. RETEGANUL, P. V 6.
        surse: DLRLC
    • 1.4. expresie A fi a cincea roată la car (sau la căruță).
      surse: DLRLC
    • 1.5. expresie Nici în car, nici în căruță (nici în teleguță), se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.6. expresie A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.7. în Antichitate Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Car de triumf.
        surse: DLRLC
  • 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • A descărcat din fugă un car de secară în saci. SP. POPESCU, M. G. 27.
      surse: DLRLC
    • Se duce la pădure să-și aducă un car de lemne. CREANGĂ, P. 143.
      surse: DLRLC
    • Am fost să cumpăr un car de lemne. ALECSANDRI, T. I 317.
      surse: DLRLC
    • 2.1. figurat Cantitate sau număr mare.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: droaie grămadă mulțime 2 exemple
      exemple
      • Un car de copii. Un car de minciuni. Un car de ani.
        surse: DLRLC
      • Voi intra masiv și greu în vreme, Cu un car cît dealul de poeme. BENIUC, V. 9.
        surse: DLRLC
  • 3. regional Parte a fierăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a-l tăia.
    surse: DEX '09 DLRLC

etimologie:

  • limba latină carrus (cu unele sensuri după limba franceză char).
    surse: DEX '09