2 intrări
35 de definiții
- explicative DEX (22)
- ortografice DOOM (7)
- etimologice (2)
- sinonime (4)
Explicative DEX
SUSUR, susure, s. n. Zgomot continuu, monoton, lin, ușor și plăcut produs de curgerea unei ape, de frunzele mișcate de vânt etc.; murmur, susurare. – Din susura (derivat regresiv).
SUSUR, susure, s. n. Zgomot continuu, monoton, lin, ușor și plăcut produs de curgerea unei ape, de frunzele mișcate de vânt etc.; murmur, susurare. – Din susura (derivat regresiv).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ionel
- acțiuni
SUSURA, pers. 3 susură, vb. I. Intranz. (Despre ape curgătoare, frunze; p. ext. despre adierea vântului etc.) A produce un zgomot lin, ușor, monoton și continuu; a murmura. – Din fr. susurrer.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
sursur sn vz susur
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
sursura v vz susura
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
susur sn [At: HELIADE, O. I, 114 / V: (reg) surs~ / Pl: ~e / E: pvb susura] 1 Zgomot slab, continuu, monoton, lin și plăcut, produs de apă (când curge), de frunzele bătute de vânt sau de adierile de vânt Si: murmur, șopot1, sunet, zvon, (rar) susurare, (rar) murmuială, murmurare, murmureală, zuzet, (înv) murmuit, (îvr) murmuire1 Vz fâșâială, fâșâire (1), fâșâit (1), foșneală (1), foșnet (1), foșnire (1), foșnitură, freamăt (1), fremătare (2), clipoceală (1), clipocit1 (2), șoșet, șoșot1. 2 (Pan; rar) Zumzet. 3 (Pan; rar) Zornăit. 4 (Rar) Murmur.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
susura [At: ȘĂINEANU2 / V: (reg) surs~ / Pzi: 3 susură / E: fr susurrer] 1 vi (D. ape care curg, d. frunze bătute de vânt, d. adieri ale vântului) A produce un zgomot slab, continuu, monoton, lin și plăcut Si: a murmura, a suna, a șopoti, a șușoti, a șușui2, (înv) a murmui Vz clipoci (1), fâșâi (1), foșni (1), fremăta (1), (reg) șușura. 2 vi (Pan; rar; d. insecte) A zumzăi. 3 vta (Rar; d. oameni) A șopti. 4 vi (Rar; fig; d. cuvinte, d. fragmente de comunicare vorbite) A răsuna.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
zuzur2 sn vz susur
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SUSURA, pers. 3 susură, vb. I. Intranz. (Despre ape curgătoare, frunze; p. ext. despre adierea vântului etc.) A produce un zgomot lin, ușor, monoton și continuu; a murmura. – Din fr. susurrer.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de RACAI
- acțiuni
SURSUR s. n. v. susur.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SURSURA vb. I v. susura.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SUSUR s. n. Zgomot continuu și lin, produs de o apă care curge sau de un frunziș mișcat de vînt. V. murmur, șopot, foșnet, freamăt. În noaptea lină de vară, un susur slab trece prin codrul adormit. SADOVEANU, O. I 284. Susurul acestor codri se stinsese o dată cu doina din caval. GALACTION, O. I 285. Băiatul auzi în baia zînelor un susur de apă. ISPIRESCU, L. 163. ◊ (Cu determinări precizînd intensitatea, natura sau calitatea zgomotului) în răpaosul nopții se auzea numai clătirea undelor ce se izbeau încetișor de mal și susurul alene al vîntulețului de vară. ODOBESCU, S. I 140. ◊ (Metaforic) Sta neclintit, cu ochii duși, în cadrul ferestrei. O înfiorare, un susur de șoapte tainice veni din livezi. SADOVEANU, O. I 276. Cuvintele lor se împreunau într-un susur de bucurie ascunsă. REBREANU, R. I 247. – Variante: sursur (POPESCU, B. III 10), zuzur (EMINESCU, N. 113) s. n.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SUSURA, pers. 3 susură, vb. I. Intranz. (Despre ape curgătoare și despre frunziș; p. ext. despre vîntul care mișcă frunzișul) A produce un zgomot lin și continuu. V. murmura, șopoti, foșni, fremăta. Am deschis ochii dintr-o dată și am văzut un sfert de lună în cerul negru, peste livezi pustii, în care susura vîntul. SADOVEANU, N. F. 57. Am cotit spre izvor. Am stat între plopi o clipă. Apa susura dulce. id. O. VIII 34. Seara, cînd frunzele abia îndrăzneau să susure timid, la o adiere nesimțită, copacul îmi părea că suspină. C. PETRESCU, S. 8. ♦ Fig. (Construit cu dativul) A se strecura; a picura. Îi susura un fel de liniște ciudată în inimă, un fel de mîngîiere. POPA, V. 99. – Variantă: sursura (SADOVEANU, M. 199) vb. I.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ZUZUR s. n. v. susur.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SURSURA vb. I. v. susura.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de gall
- acțiuni
SUSUR s.n. Zgomot continuu și lin produs de curgerea unei ape sau de foșnetul frunzelor bătute de vînt. [Pl. -re. / < susura].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SUSURA vb. I. intr. (Despre ape curgătoare, frunze) A produce un zgomot lin și continuu. [P.i. 3 -ră. / < fr. susurrer].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SUSUR s. n. zgomot continuu și lin produs de curgerea unei ape, de foșnetul frunzelor bătute de vânt etc. (< susura)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
SUSURA vb. intr. (despre ape curgătoare, frunze) a produce un susur. (< fr. susurrer)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
SUSUR ~e n. Zgomot continuu, ușor și monoton, produs de unele fenomene naturale (curgerea apei, frunze mișcate de vânt etc.); murmur. ~ de izvor. /v. a susura
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A SUSURA pers. 3 susură intranz. (despre ape curgătoare, frunze mișcate de vânt etc.) A produce un zgomot lin, continuu și plăcut; a murmura; a șopoti. /<fr. susurrer, lat. susurrare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
susur n. sunet lin și confuz: un susur de apă ISP. [Lat. SUSURRUS].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
susurà v. a murmura, a freme. [Lat SUSURRARE].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Ortografice DOOM
susur s. n., pl. susure
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
susura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. susur, 3 susură; conj. prez. 1 sg. să susur, 3 să susure
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
susur s. n., pl. susure
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
susura (a ~) vb., ind. prez. 3 susură
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
susur s. n., pl. susure
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
susura vb., ind. prez. 1 sg. susur, 3 sg. și pl. susură; conj. prez. 3 sg. și pl. susure
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
susur, -ruri.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Etimologice
susura (-r, at), vb. – A murmura. Fr. susurrer. – Der. susur, s. n. (murmur). Prezenta mr. șușuredz, șușurare, i-a făcut pe Pușcariu 1706 și Pascu, I, 168, să se gîndească că aceste cuvinte reprezintă direct lat. susurrāre. Această ipoteză este foarte puțin probabilă; cuvîntul nu este popular și mr. trebuie să fie o creație expresivă care aparține familiei lui șoșoi.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
susur DU explică pe susur din lat. susurrus și la fel pe a susura din lat. susurrare. Credincios obiceiului, CADE (și după el și DLRM) pornește de la franceză. De remarcat că substantivul nu figurează în dicționarele franțuzești curente ; se găsește în schimb verbul susurrer „a șopti”", care nu pare prea vechi (e împrumutat, desigur, din italienește), scrierea cu s intervocalic citit s putînd fi explicată prin aceea că s-a transcris întocmai ortografia italiană. În plus, accentul romînesc (sùsur) nu corespunde cu cel franțuzesc. Să credem atunci că din franțuzește s-a împrumutat verbul, iar substantivul e postverbal format în romînește ? Nici așa nu merge, nu numai pentru că susur e mult mai frecvent decît a susura, ci mai ales pentru că și verbul are accentul pe prima silabă acolo unde acest lucru e posibil (3 sg. sùsură), ceea ce de asemenea nu se potrivește cu împrumutul din franțuzește. Cu atît mai puțin ne putem gîndi, în aceste condiții, la o origine latină. S-a neglijat pe de-antregul, ca și în alte cazuri, faptul că în grecește există substantivul σούσουρο, care a putut da fără nici o dificultate susur în romînește. În cazul acesta, verbul trebuie considerat denominativ.
- sursa: GER (1963)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Sinonime
SUSUR s. 1. v. clipocit. 2. v. foșnet. 3. v. murmur.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
SUSURA vb. 1. v. clipoci. 2. v. foșni.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
SUSUR s. 1. clipoceală, clipocire, clipocit, murmur, susurare, șoaptă, șopot, zvon, (rar) murmuială, murmureală, zuzet, (înv.) murmuit. (~ de ape.) 2. fîșîit, foșnet, freamăt, murmur, sunet, susurare, șoaptă, șopot, (rar) șoșet. (~ frunzelor.) 3. murmur, zumzet, zvon. (~ de glasuri îndepărtate.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SUSURA vb. 1. a clipoci, a murmura, a suna, a șopoti, a șopti, a șușoti, (rar) a șușui, a zgomota, a zuzui, a zvoni, (reg.) a ujui, (înv.) a murmui. (Apele ~.) 2. a fîșîi, a foșni, a suna, a șopoti, a șopti, a șușoti, a șușui, (rar) a sîsîi, (Mold. și Bucov.) a fălălăi, (Mold. și Transilv.) a pîrîi, (prin Transilv.) a șușora, (înv.) a prîsni. (Frunzele ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
| substantiv neutru (N1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
| substantiv neutru (N1) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
| substantiv neutru (N1) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
| verb (V2) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
| — | — | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | — | — | — | — | — | |
| a II-a (tu) | — | — | — | — | — | ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) | — | — | — | — | — | |
| a II-a (voi) | — | — | — | — | — | ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||
| verb (V2) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
| — | — | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | — | — | — | — | — | |
| a II-a (tu) | — | — | — | — | — | ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) | — | — | — | — | — | |
| a II-a (voi) | — | — | — | — | — | ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||
susur, susuresubstantiv neutru
- 1. Zgomot continuu, monoton, lin, ușor și plăcut produs de curgerea unei ape, de frunzele mișcate de vânt etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- În noaptea lină de vară, un susur slab trece prin codrul adormit. SADOVEANU, O. I 284. DLRLC
- Susurul acestor codri se stinsese o dată cu doina din caval. GALACTION, O. I 285. DLRLC
- Băiatul auzi în baia zînelor un susur de apă. ISPIRESCU, L. 163. DLRLC
- (Cu determinări precizând intensitatea, natura sau calitatea zgomotului) În răpaosul nopții se auzea numai clătirea undelor ce se izbeau încetișor de mal și susurul alene al vîntulețului de vară. ODOBESCU, S. I 140. DLRLC
- Sta neclintit, cu ochii duși, în cadrul ferestrei. O înfiorare, un susur de șoapte tainice veni din livezi. SADOVEANU, O. I 276. DLRLC
- Cuvintele lor se împreunau într-un susur de bucurie ascunsă. REBREANU, R. I 247. DLRLC
-
etimologie:
- susura DEX '09 DEX '98 DN
susuraverb
- 1. (Despre ape curgătoare, frunze, prin extensiune despre adierea vântului etc.) A produce un zgomot lin, ușor, monoton și continuu. DEX '09 DEX '98 DLRLC DNsinonime: murmura
- Am deschis ochii dintr-o dată și am văzut un sfert de lună în cerul negru, peste livezi pustii, în care susura vîntul. SADOVEANU, N. F. 57. DLRLC
- Am cotit spre izvor. Am stat între plopi o clipă. Apa susura dulce. SADOVEANU, O. VIII 34. DLRLC
- Seara, cînd frunzele abia îndrăzneau să susure timid, la o adiere nesimțită, copacul îmi părea că suspină. C. PETRESCU, S. 8. DLRLC
-
- Îi susura un fel de liniște ciudată în inimă, un fel de mîngîiere. POPA, V. 99. DLRLC
-
-
etimologie:
- susurrer DEX '09 DEX '98 DN
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.