11 definiții pentru susura


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUSURÁ, pers. 3 súsură, vb. I. Intranz. (Despre ape curgătoare, frunze; p. ext. despre adierea vântului etc.) A produce un zgomot lin, ușor, monoton și continuu; a murmura. – Din fr. susurrer.

SUSURÁ, pers. 3 súsură, vb. I. Intranz. (Despre ape curgătoare, frunze; p. ext. despre adierea vântului etc.) A produce un zgomot lin, ușor, monoton și continuu; a murmura. – Din fr. susurrer.

SUSURÁ, pers. 3 súsură, vb. I. Intranz. (Despre ape curgătoare și despre frunziș; p. ext. despre vîntul care mișcă frunzișul) A produce un zgomot lin și continuu. V. murmura, șopoti, foșni, fremăta. Am deschis ochii dintr-o dată și am văzut un sfert de lună în cerul negru, peste livezi pustii, în care susura vîntul. SADOVEANU, N. F. 57. Am cotit spre izvor. Am stat între plopi o clipă. Apa susura dulce. id. O. VIII 34. Seara, cînd frunzele abia îndrăzneau să susure timid, la o adiere nesimțită, copacul îmi părea că suspină. C. PETRESCU, S. 8. ♦ Fig. (Construit cu dativul) A se strecura; a picura. Îi susura un fel de liniște ciudată în inimă, un fel de mîngîiere. POPA, V. 99. – Variantă: sursurá (SADOVEANU, M. 199) vb. I.

SUSURÁ vb. I. intr. (Despre ape curgătoare, frunze) A produce un zgomot lin și continuu. [P.i. 3 -ră. / < fr. susurrer].

SUSURÁ vb. intr. (despre ape curgătoare, frunze) a produce un susur. (< fr. susurrer)

A SUSURÁ pers. 3 súsură intranz. (despre ape curgătoare, frunze mișcate de vânt etc.) A produce un zgomot lin, continuu și plăcut; a murmura; a șopoti. /<fr. susurrer, lat. susurrare

susurà v. a murmura, a freme. [Lat SUSURRARE].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

susurá (a ~) vb., ind. prez. 3 súsură

susurá vb., ind. prez. 1 sg. súsur, 3 sg. și pl. súsură; conj. prez. 3 sg. și pl. súsure


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SUSURÁ vb. 1. v. clipoci. 2. v. foșni.

SUSURA vb. 1. a clipoci, a murmura, a suna, a șopoti, a șopti, a șușoti, (rar) a șușui, a zgomota, a zuzui, a zvoni, (reg.) a ujui, (înv.) a murmui. (Apele ~.) 2. a fîșîi, a foșni, a suna, a șopoti, a șopti, a șușoti, a șușui, (rar) a sîsîi, (Mold. și Bucov.) a fălălăi, (Mold. și Transilv.) a pîrîi, (prin Transilv.) a șușora, (înv.) a prîsni. (Frunzele ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

susurá (-r, át), vb. – A murmura. Fr. susurrer.Der. susur, s. n. (murmur). Prezenta mr. șușuredz, șușurare, i-a făcut pe Pușcariu 1706 și Pascu, I, 168, să se gîndească că aceste cuvinte reprezintă direct lat. susurrāre. Această ipoteză este foarte puțin probabilă; cuvîntul nu este popular și mr. trebuie să fie o creație expresivă care aparține familiei lui șoșoi.

Intrare: susura
verb (V2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • susura
  • susurare
  • susurat
  • susuratu‑
  • susurând
  • susurându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • susură
(să)
  • susure
  • susura
  • susură
  • susurase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • susură
(să)
  • susure
  • susurau
  • susura
  • susuraseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)