12 definiții pentru murmura


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer.

MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer.

MURMURÁ, múrmur, vb. I. Intranz. 1. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit. V. bolborosi. Ceasuri lungi scria de zor, Făr’ să obosească, Murmurînd încetișor. DEȘLIU, M. 59. Radu... murmură pierdut, pe gînduri. CAMIL PETRESCU, T. II 56. Valea-i în fum, fluiere murmură-n stînă. EMINESCU, O. IV 100. ◊ (Rar, subiectul este vorba, glasul) Să n-ai grijă, bă, auziși, care ești acolo? – Auzit, murmură adînc glasul din șlep. DUMITRIU, N. 139. Vorbe murmurau amestecate în juru-i. SADOVEANU, O. VIII 39. ◊ Tranz. Cînd a murmurat vorba asta, Panțîru a înțeles-o. SADOVEANU, O VIII 192. (Poetic) îmi murmur bucuria în fluier vechi de fag. STANCU, C. 81. Noaptea-ntreag-o să-și murmure Apele povestea lor. COȘBUC, P. I 316. ♦ A cîrti împotriva cuiva sau a ceva, a protesta cu jumătate de glas. Parcă știți voi cum murmură și se mișcă poporul asuprit? SADOVEANU, O. I 324. Oamenii nu se ajung și murmură, și se agită, și amenință. REBREANU, R. I 223. Cei ce se luptă murmurînd De s-ar lupta și-n primul rînd, Ei tot atît de buni ne par Ca orișicare laș fugar. COȘBUC, P. I 257. Lumea începe să murmure. CARAGIALE, O. III 10. 2. A produce un zgomot ușor și continuu. Vîntul de toamnă pornise o dată cu sara și murmura pe afară în tăcerea curții goale. SADOVEANU, O. III 210. Fetele secerătoare Rîd și cîntă, snopi fac grîul, Murmură-ntre sălcii rîul. COȘBUC, P. I 96. Izvoară vii murmură și saltă de sub piatră. EMINESCU, O. I 93.

MURMURÁ vb. I. 1. tr., intr. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit. 2. intr. A susura. [< fr. murmurer].

MURMURÁ vb. I. tr., intr. a rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit. II. intr. a susura. (< fr. murmurer)

A MURMURÁ múmur 1. tranz. 1) (cuvinte, sunete, propoziții) A pronunța cu voce joasă și nedeslușit. 2) (melodii, cântece) A cânta încet și fără cuvinte, ca pentru sine; a îngâna; a fredona. 2. intranz. (despre ape curgătoare, frunze mișcate de vânt etc.) A face să se audă un murmur; a produce un zgomot lin, continuu și plăcut; a susura; a șopoti. /<lat. murmurare, fr. murmurer

murmurà v. 1. a scoate un murmur: izvorul murmură; 2. a face să s’auză murmure: poporul murmura în contra tiranilor.

2) *múrmur, a v. intr. (lat. mŭrmuro, -áre; it. mormorare, fr. murmurer. E rudă pin sunet cu a mormăi și a borborosi). Fac un zgomot confuz și prelungit: vîntu murmură (saŭ: vîjîĭe, șuĭeră), izvoru murmură (saŭ: cĭuruĭe), valurile murmură (saŭ pleoscăĭesc); Fig. Protestez înfundat: poporu murmură contra tiranilor, a murmura pintre dințĭ. – În sec 18 și murmurisesc (ngr. murmurízo, aor. -úrisa). V. cîrtesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

murmurá (a ~) vb., ind. prez. 3 múrmură

murmurá vb., ind. prez. 1 sg. múrmur, 3 sg. și pl. múrmură


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MURMURÁ vb. 1. v. șopti. 2. v. protesta. 3. v. plânge. 4. v. bombăni. 5. v. clipoci.

MURMURA vb. 1. a șopti. (A ~ ceva pe care nu l-am înțeles.) 2. a crîcni, a protesta, (pop.) a cîrti, (prin Mold. și Bucov.) a blești, (înv.) a răpști. (Cine mai ~ în front?) 3. a (se) plînge, (pop.) a cîrti, (înv. și reg.) a tînji. (Să nu ~!) 4. a bălmăji, a bîigui, a bîrîi, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a boscorodi, a gîngăvi, a îndruga, a îngăima, a îngîna, a mîrîi, a molfăi, a mormăi, (pop.) a blodogori, a bufni, (reg.) a dondăni, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a slomni, a tolocăni, (Ban.) a pîtcăi, (prin Olt.) a șondoroi. (Ce tot ~ acolo?) 5. clipoci, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, (rar) a șușui, a zgomota, a zuzui, a zvoni, (reg.) a ujui, (înv.) a murmui. (Apele ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

murmurá (múrmur, át), vb. – A susura. – Mr. murmuredz, murmurare. Fr. murmurer (în mr., probabil din it. mormorare). Pușcariu 1134 îl considera drept reprezentant direct din lat. murmurāre, cf. REW 5761; dar aparențele pledează în favoarea unei der. neologice, înclinînd spre alb. murmuroń (Philippide, II, 648), bg. mărmorjă.Der. murmui, vb. (a murmura) încrucișare între murmura și mormăi (Tiktin); murmurisi, vb. (a murmura), sec. XVIII, înv. din ngr. μουρμουρίζω; murmúr (var. múrmur, murmură), s. n. (susur), din fr. murmure (var. din it. mormore și ngr. μουρμοῦρα); murmurător, adj. (care murmură); murmuitor, adj. (care murmură); murmuială, s. f., ca mormăială.

Intrare: murmura
verb (VT2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • murmura
  • murmurare
  • murmurat
  • murmuratu‑
  • murmurând
  • murmurându‑
singular plural
  • murmură
  • murmurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • murmur
(să)
  • murmur
  • murmuram
  • murmurai
  • murmurasem
a II-a (tu)
  • murmuri
(să)
  • murmuri
  • murmurai
  • murmurași
  • murmuraseși
a III-a (el, ea)
  • murmură
(să)
  • murmure
  • murmura
  • murmură
  • murmurase
plural I (noi)
  • murmurăm
(să)
  • murmurăm
  • murmuram
  • murmurarăm
  • murmuraserăm
  • murmurasem
a II-a (voi)
  • murmurați
(să)
  • murmurați
  • murmurați
  • murmurarăți
  • murmuraserăți
  • murmuraseți
a III-a (ei, ele)
  • murmură
(să)
  • murmure
  • murmurau
  • murmura
  • murmuraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)