16 definiții pentru susur zuzur sursur


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SÚSUR, susure, s. n. Zgomot continuu, monoton, lin, ușor și plăcut produs de curgerea unei ape, de frunzele mișcate de vânt etc.; murmur, susurare. – Din susura (derivat regresiv).

SÚSUR, susure, s. n. Zgomot continuu, monoton, lin, ușor și plăcut produs de curgerea unei ape, de frunzele mișcate de vânt etc.; murmur, susurare. – Din susura (derivat regresiv).

susur sn [At: HELIADE, O. I, 114 / V: (reg) surs~ / Pl: ~e / E: pvb susura] 1 Zgomot slab, continuu, monoton, lin și plăcut, produs de apă (când curge), de frunzele bătute de vânt sau de adierile de vânt Si: murmur, șopot1, sunet, zvon, (rar) susurare, (rar) murmuială, murmurare, murmureală, zuzet, (înv) murmuit, (îvr) murmuire1 Vz fâșâială, fâșâire (1), fâșâit (1), foșneală (1), foșnet (1), foșnire (1), foșnitură, freamăt (1), fremătare (2), clipoceală (1), clipocit1 (2), șoșet, șoșot1. 2 (Pan; rar) Zumzet. 3 (Pan; rar) Zornăit. 4 (Rar) Murmur.

SÚSUR s. n. Zgomot continuu și lin, produs de o apă care curge sau de un frunziș mișcat de vînt. V. murmur, șopot, foșnet, freamăt. În noaptea lină de vară, un susur slab trece prin codrul adormit. SADOVEANU, O. I 284. Susurul acestor codri se stinsese o dată cu doina din caval. GALACTION, O. I 285. Băiatul auzi în baia zînelor un susur de apă. ISPIRESCU, L. 163. ◊ (Cu determinări precizînd intensitatea, natura sau calitatea zgomotului) în răpaosul nopții se auzea numai clătirea undelor ce se izbeau încetișor de mal și susurul alene al vîntulețului de vară. ODOBESCU, S. I 140. ◊ (Metaforic) Sta neclintit, cu ochii duși, în cadrul ferestrei. O înfiorare, un susur de șoapte tainice veni din livezi. SADOVEANU, O. I 276. Cuvintele lor se împreunau într-un susur de bucurie ascunsă. REBREANU, R. I 247. – Variante: súrsur (POPESCU, B. III 10), zúzur (EMINESCU, N. 113) s. n.

SÚSUR s.n. Zgomot continuu și lin produs de curgerea unei ape sau de foșnetul frunzelor bătute de vânt. [Pl. -re. / < susura].

SÚSUR s. n. zgomot continuu și lin produs de curgerea unei ape, de foșnetul frunzelor bătute de vânt etc. (< susura)

SÚSUR ~e n. Zgomot continuu, ușor și monoton, produs de unele fenomene naturale (curgerea apei, frunze mișcate de vânt etc.); murmur. ~ de izvor. /v. a susura

susur n. sunet lin și confuz: un susur de apă ISP. [Lat. SUSURRUS].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SÚSUR s. 1. v. clipocit. 2. v. foșnet. 3. v. murmur.

SUSUR s. 1. clipoceală, clipocire, clipocit, murmur, susurare, șoaptă, șopot, zvon, (rar) murmuială, murmureală, zuzet, (înv.) murmuit. (~ de ape.) 2. fîșîit, foșnet, freamăt, murmur, sunet, susurare, șoaptă, șopot, (rar) șoșet. (~ frunzelor.) 3. murmur, zumzet, zvon. (~ de glasuri îndepărtate.)

Intrare: susur
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • susur
  • susurul
  • susuru‑
plural
  • susure
  • susurele
genitiv-dativ singular
  • susur
  • susurului
plural
  • susure
  • susurelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zuzur
  • zuzurul
  • zuzuru‑
plural
  • zuzure
  • zuzurele
genitiv-dativ singular
  • zuzur
  • zuzurului
plural
  • zuzure
  • zuzurelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sursur
  • sursurul
  • sursuru‑
plural
  • sursure
  • sursurele
genitiv-dativ singular
  • sursur
  • sursurului
plural
  • sursure
  • sursurelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

susur zuzur sursur

  • 1. Zgomot continuu, monoton, lin, ușor și plăcut produs de curgerea unei ape, de frunzele mișcate de vânt etc.
    exemple
    • În noaptea lină de vară, un susur slab trece prin codrul adormit. SADOVEANU, O. I 284.
      surse: DLRLC
    • Susurul acestor codri se stinsese o dată cu doina din caval. GALACTION, O. I 285.
      surse: DLRLC
    • Băiatul auzi în baia zînelor un susur de apă. ISPIRESCU, L. 163.
      surse: DLRLC
    • (Cu determinări precizând intensitatea, natura sau calitatea zgomotului) În răpaosul nopții se auzea numai clătirea undelor ce se izbeau încetișor de mal și susurul alene al vîntulețului de vară. ODOBESCU, S. I 140.
      surse: DLRLC
    • metaforic Sta neclintit, cu ochii duși, în cadrul ferestrei. O înfiorare, un susur de șoapte tainice veni din livezi. SADOVEANU, O. I 276.
      surse: DLRLC
    • metaforic Cuvintele lor se împreunau într-un susur de bucurie ascunsă. REBREANU, R. I 247.
      surse: DLRLC

etimologie: