13 definiții pentru murmur


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

murmur sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (înv) ~iu, ~ă sf, ~e sf / A și: murmur / Pl: ~e și (rar) ~uri / E: fr murmure, lat murmur, ngr μουρμούρα, it murmure, mormorio] 1 Zgomot slab, continuu și monoton, produs de curgerea liniștită a unei ape, de bătaia lină a vântului sau de alte elemente ale naturii Si: susur, șopot, (rar) murmureală, murmuială1, (îvr) murmuire1, murmuit. 2 (Pgn) Zgomot slab. 3 (Fig) Armonie. 4 (Pan) Zumzet. 5 Succesiune de sunete, slab și monoton articulate, de cuvinte rostite încet, de neînțeles. 6 Zgomot surd și nelămurit de glasuri Si: rumoare. 7 (Pan) Zgomot surd și continuu produs de trepidațiile unui motor, ale unui mecanism etc. 8 (Rar) Țiuit al urechii. 9 Exprimare a unei nemulțumiri prin cuvinte rostite cu jumătate de glas Si: cârteală, murmurare Vz bombănit, mormăit1. 10 (Îlav) Fără ~ Fără împotrivire. 11 (Nob) Acuzație. 12 (Nob) Muget.

MÚRMUR, murmure, s. n. 1. Succesiune de sunete (slab și monoton articulate), de cuvinte rostite încet și neclar; zgomot confuz de voci; rumoare, murmuială. ♦ P. anal. Zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în acțiune; zumzet, bâzâit. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri, a unei dezaprobări prin cuvinte rostite cu jumătate de glas; protest înfundat al unei mulțimi; cârteală, murmurare. 2. Zgomot ușor, prelung și monoton produs de o apă curgătoare, de frunzișul mișcat de vânt etc. – Din lat. murmur, fr. murmure.

MÚRMUR, murmure, s. n. 1. Succesiune de sunete (slab și monoton articulate), de cuvinte rostite încet și neclar; zgomot confuz de voci; rumoare, murmuială. ♦ P. anal. Zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în acțiune; zumzet, bâzâit. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri, a unei dezaprobări prin cuvinte rostite cu jumătate de glas; protest înfundat al unei mulțimi; cârteală, murmurare. 2. Zgomot ușor, prelung și monoton produs de o apă curgătoare, de frunzișul mișcat de vânt etc. – Din lat. murmur, fr. murmure.

MÚRMUR, murmure, s. n. 1. Zgomot confuz de voci produs atunci cînd se vorbește prea încet sau prea de departe sau cînd mai multe persoane vorbesc în același timp cu jumătate de glas. Răzbătea de afară un murmur nedeslușit de glasuri. SADOVEANU, M. C. 202. Din odaia alăturată, auzii cîteva murmure nedeslușite, pe urmă dintr-o dată un glas aspru. DUNĂREANU, CH. 119. Deodată un murmur de mirare se ridică împregiurul nostru. ALECSANDRI, O. P. 10. ♦ Exprimarea unei nemulțumiri prin cuvinte rostite cu jumătate de glas; protest înfundat al unei mulțimi nemulțumite. V. mormăit. Ei îi răspunseră cu un murmur întunecos. DUMITRIU, N. 17. 2. Zgomot ușor și continuu făcut de o apă curgătoare, de frunzișul mișcat de vînt etc.; freamăt, susur, șopot. Apa cădea mărunt, izbind pămîntul într-un murmur molcom și înăbușit. MIHALE, O. 250. Sărutarea de atunci, în viața, în fiorul și în murmurul pădurii, s-a împrăștiat peste toată viața mea. SADOVEANU, O. VIII 14. ◊ Fig. Prin lumina orbitoare veneau zgomotele împrejurimilor ca ceva neobișnuit, ca murmurul unei vieți cu totul nouă, atunci izvorîtă din pămînt. SADOVEANU, O. IV 21. ♦ (Rar) Zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în acțiune. Fabricile de la margini trimeteau murmurul lor surd, slăbit de depărtare. DUNĂREANU, CH. 98.- Pl. și: murmururi (ANGHEL, Î. G. 46). – Variantă: múrmură (ODOBESCU, S. III 92, NEGRUZZI, S. I 160, ALEXANDRESCU, M. 74) s. f.

MÚRMUR s.n. Șoaptă; susur, freamăt. [Cf. lat. murmur, fr. murmure].

MÚRMUR s. n. șoaptă; susur, freamăt. (< lat. murmur, fr. murmure)

MÚRMUR ~e n. 1) Zgomot surd și confuz de voci; rumoare; freamăt. 2) Zgomot monoton și continuu, produs de un motor sau de o mașină în acțiune. 3) Zgomot continuu, ușor și monoton, produs de unele fenomene naturale (ape curgătoare, vânt etc.). 4) Protest al unei mulțimi, manifestat prin producerea simultană a unor sunete surde și confuze. /<lat. murmur, fr. murmure

murmur n. 1. sgomot surd și confuz al mai multor persoane cari vorbesc dintr’odată: un murmur de aprobare; 2. plângeri cauzate de nemulțumire; 3. sbârnăit de albine; 4. sgomotul apei ce curge, al vântului ce mișcă frunzele.

1) *múrmur n., pl. e (lat. murmur, fr. murmure, it. mórmore [poet.] și -orio). Vîjîit de vînt, de valurĭ. Gălăgie, zgomot confuz (ca’ntr’un bîlcĭ). Protest înfundat (ca al uneĭ mulțimĭ nemulțămite). – În sec. 19 (Munt.) și murmúră, f., pl. e (ngr. murmúra).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

múrmur s. n., pl. múrmure

múrmur s. n., pl. múrmure


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÚRMUR s. 1. susur, zumzet, zvon. (~ de glasuri îndepărtate.) 2. v. protest. 3. v. foșnet. 4. v. clipocit.

MURMUR s. 1. susur, zumzet, zvon. (~ de glasuri îndepărtate.) 2. crîcneală, crîcnire, protest, (pop.) cîrteală, (înv.) răpștire. (Nu se aude nici un ~.) 3. fîșîit, foșnet, freamăt, sunet, susur, susurare, șoaptă, șopot, (rar) șoșet. (~ de frunze.) 4. clipoceală, clipocire, clipocit, susur, susurare, șoaptă, șopot, zvon, (rar) murmuială, murmureală, zuzet, (înv.) murmuit. (~ de ape.)

Intrare: murmur
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • murmur
  • murmurul
  • murmuru‑
plural
  • murmure
  • murmurele
genitiv-dativ singular
  • murmur
  • murmurului
plural
  • murmure
  • murmurelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)