Definiția cu ID-ul 963273:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUSURA, pers. 3 susură, vb. I. Intranz. (Despre ape curgătoare și despre frunziș; p. ext. despre vîntul care mișcă frunzișul) A produce un zgomot lin și continuu. V. murmura, șopoti, foșni, fremăta. Am deschis ochii dintr-o dată și am văzut un sfert de lună în cerul negru, peste livezi pustii, în care susura vîntul. SADOVEANU, N. F. 57. Am cotit spre izvor. Am stat între plopi o clipă. Apa susura dulce. id. O. VIII 34. Seara, cînd frunzele abia îndrăzneau să susure timid, la o adiere nesimțită, copacul îmi părea că suspină. C. PETRESCU, S. 8. ♦ Fig. (Construit cu dativul) A se strecura; a picura. Îi susura un fel de liniște ciudată în inimă, un fel de mîngîiere. POPA, V. 99. – Variantă: sursura (SADOVEANU, M. 199) vb. I.