SCĂPĂRARE, scăpărări, s. f. Acțiunea de a scăpăra și rezultatul ei; scapăr – V. scăpăra.

scăpărare sf [At: EMINESCU, N. 124 / Pl: ~rări / E: scăpăra¹] 1 Lovire a cremenei cu amnarul și producere de scântei (pentru a aprinde ceva) sau frecare între ele a unor (părți) de ustensile de aprins focul. 2 (Pex) Scânteie, flacără produse prin scăpărare (1) Si: scăpărat¹ (1). 3 (Pgn) Lovire a două corpuri dure și emitere de scântei. 4 (Pex) Scânteie, flacără produse prin scăpărare (3) Si: (rar) scapăr (3). 5 Lumină puțin intensă (și intermitentă) ca o scânteie (7) Vz licăr, licărire, lucire. 6 Lumină vie, strălucitoare Si: sclipire (2), (rar) scăpărat (3), (înv) scăpărătură (2). 7 (Pop) Fulgerare (1). 8-9 (Nob) (Lumina produsă de un) licurici. 10 Strălucire specifică, vie, a ochilor, a privirii, care trădează un sentiment puternic, o senzație intensă Si: scânteiere (5). 11 (Fig) Apariție bruscă ori manifestare fulgerătoare (și de scurtă durată) a unei idei, a unei imagini, a unui sentiment, a unei senzații etc. Si: scăpărat (5) 12 (Pex) Idee, imagine, sentiment, senzație care apar ori se manifestă brusc, fulgerător (și pentru scurt timp) Si: (rar) scăpărat (6).

SCĂPĂRARE, scăpărări, s. f. Acțiunea de a scăpăra și rezultatul ei; scapăr. – V. scăpăra.

SCĂPĂRARE, scăpărări, s. f. Acțiunea de a scăpăra și rezultatul ei. 1. Producere de scîntei prin ciocnire; lumina acestor scîntei. Ieronim plesni cu vîrful săbiei într-un zid de granit, și la scăpărare se recunoscură. EMINESCU, N. 124. ◊ Fig. E scăpărarea a două suflete emoționate, misterioasa întîlnire a două raze de simpatie. VLAHUȚĂ, O. A. III 64. ♦ Fulgerare; fulger. Se sirîngeau unii într-alții, umăr în umăr, uitîndu-se drept înainte către scăpărările de la miezul nopții. CAMILAR, N. I 10. 2. Scînteiere, lucire, strălucire. Deodată, într-o zi, ca-ntr-o scăpărare de lumină, i-am găsit cheia. SADOVEANU, E. 110. Hai, monstrul meu iubit... Aprinde-ți ochii roșii mai vii în scăpărare, Să mergem înainte pe panglica de fier. ANGHEL_IOSIF, C. M. I 153. ◊ Fig. O scăpărare de bucurie îmi dădu puteri. SADOVEANU, O. VI 66. Teofil Steriu avu o scurtă scăpărare de surpriză în ochi. C. PETRESCU, C. V. 149. Întărîtat puțin de scăpărările lacome din ochii tuturor, murmură. REBREANU, R. I 139.

SCĂPĂRARE ~ări f. v. 1) A SCĂPĂRA. 2) Lumină de scurtă durată, asemănătoare unei scântei. /v. a scăpăra

scăpăra² vi [At: DLR / Pzi: 3 scapără / E: s- + căpăra] (Reg; d. must) A fierbe (pentru a deveni vin) Si: (reg) a căpăra (2).

scăpăra¹ vi [At: BIBLIA (1688), 38¹/49 / Pzi: scapăr / E: nct] 1 (D. oameni) A lovi cremenea cu amnarul și a scoate scântei (pentru a aprinde iasca sau fitilul) sau a freca între ele alte ustensile (ori părți ale unei ustensile) de aprins focul. 2 (D. oameni) A scoate scântei ori a aprinde focul scăpărând (1). 3 (Îe) Cât ai ~ din amnar (Într)-o clipă. 4 (Pgn; d. corpuri dure) A scoate scântei prin lovire. 5 (Rar; îe) A-i ~ fălcile A mânca foarte lacom. 6 (Îe) Fuge (sau aleargă) de (îi) scapără picioarele (sau călcâiele, potcoavele, etc.) Fuge foarte repede, din toate puterile. 7 (Îrg; îe) A-i ~ (cuiva) picioarele (sau călcâiele) sau a ~ din picioare A azvârli, a arunca picioarele în toate părțile, a lovi din picioare. 8 (Îae) A bate din picioare de neastâmpăr, de nerăbdare. 9 (Îae) A fi extrem de nerăbdător sau de dornic. 10 (Reg; îe) Scaperi în... Se spune despre un teren pietros, nisipos, neproductiv. 11 (Îae) Se spune despre cineva care e foarte sărac. 12 (Îe) A-i ~ buza (de ceva) A dori, a avea nevoie foarte mult de ceva. 13 (Rar; pgn; d. corpuri incandescente) A scoate flăcări, scântei (în timp ce arde). 14 (Mai ales despre surse de lumină) A produce o lumină mai puțin intensă (și intermitentă), ca o scânteie Vz a licări, a luci. 15 (Mai ales d. surse de lumină) A produce o lumină vie, strălucitoare Si: a sclipi, a scânteia Vz a străluci. 16 (Pop) A fulgera (1). 17 (Reg; d. stele) A cădea (lăsând pentru puțin timp o dâră luminoasă). 18 (Mar; Trs; pan) A clipi (din ochi). 19 vt (C. i. indică surse de lumină) A împrăștia în mod intermitent (și cu intensitate). 20 (D. ochi, privire; adesea urmat de determinări care arată cauza ori felul) A avea o strălucire specifică, vie, care trădează un sentiment puternic, o senzație intensă Vz a luci, a scânteia (5), a sclipi. 21 (D. ochi, privire; adesea urmat de determinări care arată cauza ori felul; pex) A simți (brusc) o senzație intensă (de durere), de obicei exteriorizată în privire. 22 (Rar; îe) A-i ~ gura A avea o senzație de usturime intensă. 23 (D. oameni; determinat prin „din ochi”) A avea o privire strălucitoare, vie, care trădează un sentiment puternic, a privi pătrunzător Si: a scânteia (5). 24 (Fig; d. idei, imagini, sentimente) A se ivi brusc, fulgerător (și pentru scurt timp). 25 (Fig; d. idei, imagini, sentimente) A se exterioriza cu intensitate, cu violență Si: a izbucni. 26 (Rar; d. ființe) A dori intens ceva. 27 (Rar; fig; d. ființe) A fremăta.

scăpărar sn [At: GLOSAR. REG. / Pl: ~e / E: scăpăra¹ + -ar] (Reg) Scăpărătoare (1).

SCĂPĂRA, scapăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scîntei prin lovirea cremenei cu amnarul (pentru a aprinde ceva). N-am foc, Floreo! Adică am, dar scapăr greu. PREDA, Î. 136. Cît stătură pe loc, după obiceiul muntenilor, scăpărară și aprinseră un foc de vreascuri. SADOVEANU, F. J. 376. Într-o strană am găsit lemn putred... și scăpărînd... am aprins focul. GALACTION, O. I 81. ◊ Expr. Cît ai scăpăra din amnar v. amnar¹. ♦ (Despre pietre sau alte corpuri dure) A produce scîntei (prin ciocnire). Cremenile drumurilor scăpărau sub copite. SADOVEANU, O. I 130. Sub copitele pintenogului pietrele scăpărau. ODOBESCU, la TDRG. Dar cînd se urca, Și murgul călca, Piatra scăpăra. ALECSANDRI, P. P. 62. ◊ Fig. Și mai vîrtos decît slovele mele... Și mai dihai decît strunele cîntului, Faceți să scapere miezul cuvîntului, Bobul adînc, de lumină. DEȘLIU, G. 34. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) buza (de ceva) v. buză (1). A-i scăpăra (cuiva) picioarele = a fugi foarte repede; a-i sfîrîi călcîiele. Băiatul a fost făcut scăpat și-a fugit ca un iepure, de-i scăpărau picioarele. PAS, Z. I 125. Cînd mă uit înapoi, doi hojmalăi se și luase după mine; și unde nu încep a fugi, de-mi scăpărau picioarele. CREANGĂ, A. 6. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. Mă uitam pe furiș... și tot scăpăram din picioare, așteptînd cu neastîmpăr să vie un... școlar de afară. CREANGĂ, A. 5. ♦ Tranz. (Despre foc, flăcări) A arunca, a împrăștia scîntei. Cînd se înnoptă de-a binelea, flăcările mari izbucniră prin coperiș, ca o coroană luminoasă, scăpărînd milioane de scîntei. REBREANU, R. II 205. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a se produce; a izbucni. Fulgerele albastre, ca niște lungi hangere care se loveau între ele, se încrucișau și scăpărau scurt. STANCU, U.R.S.S. 83. Un fulger scăpără deodată-n noapte și un tunet îndepărtat urmă după el. SANDU-ALDEA, U. P. 193. În întunericul ce crescuse, un fulger scăpără și o fereastră își lumină rama. ANGHEL-IOSIF, C. L. 16. 2. A scînteia, a străluci, a luci. Timp îndelungat el umbla dar mereu după bălțile ce-i scăpărau de departe sub razele lunei. SLAVICI, N. II 130. Sara, pe deal, buciumul sună cu jale, Turmele-l urc’, stelele scapără-n cale. EMINESCU, O. I 231. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scînteietoare. Vii și oțeloși, ca un tăiș, scăpărară ochii lui Alexe. MIHALE, O. 461. În întunerec desluși o față osoasă, negricioasă, din care scăpărau doi ochi aprinși. REBREANU, R. I 66. Ochii scapără și inimile se îndîrjesc de o parte și de alta. VLAHUȚĂ, R. P. 24. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii (de foame, de furie, de durere) = a simți o durere foarte puternică (de foame, de furie etc.). Era cu părul lucios, zbîrlit, și-i scăpărau ochii de furie. DUMITRIU, N. 221. Lupului îi scăpărau ochii și-i sfîrîia gîtlejul de flămînd ce era. CREANGĂ, P. 23. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. Cozmin închise ochii, și în acea clipă îi scăpără iarăși tabloul de la început: un cap... afundat într-o pernă. DELAVRANCEA, la TDRG. La început... vorbe stinghere și sfărmături de idei scăpărau în învălmășagul haotic dintre tîmplele-i fierbinți. VLAHUȚĂ, N. 35. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. Sînt clipe... așa de lungi, încît un gînd de groază are vreme să-ți scapere prin minte. BART, S. M. 19. În fuga vieții, cîte lucruri interesante nu observi, cîte cugetări luminoase nu-ți scapără prin minte! VLAHUȚĂ, O. A. 224. Tot aștepta ca să-i mai scapere prin cap vreun cuget bun. SBIERA, P. 184. ♦ Fig. A deveni limpede, luminos, clar. Ciudate întîmplări ale vieții cu o clipă mai înainte neștiute și acuma scăpărînd deodată. SADOVEANU, N. P. 274.

A SCĂPĂRA scapăr 1. intranz. 1) A produce scântei (prin lovirea cremenii cu amnarul, prin ciocnirea a două corpuri tari). ◊ Cât ai ~ din amnar într-o clipă. A-i ~ cuiva călcâiele a fugi foarte repede. 2) A se produce fulgere; a fulgera. 3) (despre lumini) A luci ca un fulger; a străfulgera. 4) (despre ochi) A arunca priviri scânteietoare. ◊ A-i ~ cuiva ochii de foame a fi foarte flămând. A-i ~ cuiva ochii de furie a fi foarte furios. 5) (despre gânduri,idei etc.) A se ivi fulgerător. ◊ A-i ~ (cuiva) prin minte (sau prin cap) a-i veni brusc în minte. 2. tranz. 1) A face să ardă; a aprinde. ~ un chibrit. 2) (scântei) A face să se împrăștie. Flăcările scapără scântei. /Orig. nec.

scăpărà v. 1. a scoate scântei lovind cremenea cu amnarul; 2. fig. a fi plin de foc, a arde de mânie: ochii leului scapără. [Origină necunoscută].

scápăr, a scăpărá v. intr. (lat. *excaperare, a se descreți, a se lumina, d. capĕrare, a se’ncreți, a se posomorî. V. capăr 1. Cp. cu chĭondorîș. Se conj. ca supăr). Se zice cînd ĭese scînteĭ din întîlnirea a doĭ norĭ cu electricitate de sens contrar saŭ cînd izbeștĭ cremenea cu amnaru: a scăpăra din amnar. V. impers. Scapără, fulgeră. Fig. A-țĭ scăpăra ochiĭ de furie, a fi foarte furios. Fam. A trage cuĭva o palmă în cît să-ĭ scapere ochiĭ, a-ĭ aplica o palmă foarte tare. Fugea de-ĭ scăpăraŭ călcîĭele, fugea grozav. A-țĭ scăpăra pin minte, a-țĭ veni o ideĭe subită. A scăpăra de inteligență, a fi foarte inteligent.

scăpărá V. scapăr.

scăpărare s. f., g.-d. art. scăpărării; pl. scăpărări

scăpărare s. f., g.-d. art. scăpărării; pl. scăpărări

scăpărare s. f., g.-d. art. scăpărarii; pl. scăpărări

scăpăra (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scapăr, 2 sg. scaperi, 3 scapără; conj. prez. 1 sg. să scapăr, 3 să scapere; imper. 2 sg. afirm. scapără

scăpăra (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scapăr, 3 scapără; conj. prez. 3 să scapere

scăpăra vb., ind. prez. 1 sg. scapăr, 3 sg. și pl. scapără; conj. prez. 3 sg. și pl. scapere

scapăr, -peri 2, -pere 3 conj.

SCĂPĂRARE s. 1. v. scăpărat. 2. (rar) scapăr. (~ unui fulger.) 3. v. sclipire. 4. v. strălucire.

SCĂPĂRARE s. v. fulger.

SCĂPĂRARE s. 1. scăpărat. (Folosirea cremenei pentru ~.) 2. (rar) scapăr. (~ unui fulger.) 3. licăr, licărire, licărit, lucire, scăpărat, scînteie, scînteiere, sclipeală, sclipire, sclipit, străfulgerare, (rar) licăriș, sclipitură, zare, (pop. și fam.) sclipet, (înv.) scăpărătură. (O ~ de lumină.) 4. licărire, lucire, scînteiere, sclipire, sticlire, strălucire. (O ~ ciudată a ochilor.)

scăpărare s. v. FULGER.

SCĂPĂRA vb. v. clipi, fulgera.

SCĂPĂRA vb. 1. v. sclipi. 2. v. străluci. 3. a împrăștia. (Focul ~ mii de scântei.)

SCĂPĂRAR s. v. scăpărătoare.

scăpăra vb. v. CLIPI. FULGERA.

SCĂPĂRA vb. 1. a clipi, a licări, a luci, a scînteia, a sclipi, a străfulgera. (Luminițe ~ în noapte.) 2. a licări, a luci, a scînteia, a sclipi, a sticli, a străluci. (Ochii îi ~.) 3. a împrăștia. (Focul ~ mii de scîntei.)

scăpărar s. v. SCĂPĂRĂTOARE.

scăpăra (-apăr, -at), vb. – 1. A scoate foc din cremene. – 2. A scoate scîntei. – 3. A străluci, a sclipi scurt. – Mr. ascapir, ascăpirare, megl. scapir, scăpirari. Origine îndoielnică. Ar putea fi lat. *excapŭlāre „a pune în libertate”, cf. it. scapolare „a elibera” (REW 2955) și de aici ngr. σϰαπουλίξω, sb. skapulati, cu același sens, cf. calabr. scapulare „a elibera”. Semantismul este ușor de explicat, deși a scăpăra este la propriu „a scoate scîntei”. Totuși, fonetismul din dialecte se opune acestei ipoteze. Celelalte explicații sînt insuficiente: din gr. στράπτειν „a face raze” (Cihac, II, 695); din lat. caperāre „a se încreți” (Tiktin; cf. împotrivă REW 1624b); pus în legătură cu alb. škrep (Meyer 408; Philippide, I, 265; Rosetti, II, 122). Der. scăpărămînt, s. n. (ceea ce e necesar pentru a face foc), se folosește mai ales la pl.; scăpărător, adj. (fulgerător); scăpărătoare, s. f. (cremene, amnar); scăpărătură, s. f. (sclipire, scînteiere, licărire).

scăpăra, pers. 3 sg. scapără, vb. I (reg.; despre must) a fierbe (pentru a deveni vin); a căpăra.

scăpăra, scapăr, vb. intranz. – 1. A produce scântei lovind cremenea cu amnarul. 2. A sclipi. 3. A fulgera. – Et. nec. (Șăineanu, DER, DEX, MDA); cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. shkrep „scapăr”, din i.-e. *k(e)re-p-, cu metateza lui -r-; eventual rad. *(s)kep-, *skap- „a tăia, a lovi, a răzui” (Russu, 1970: 193). Cuv. rom. > magh. szkeperál.

a scăpăra pers. a III-a pl. scapără v. t., v. i. (er. – d. adolescenți) a face dragoste pe furiș / în grabă.