SCĂPĂRARE, scăpărări, s. f. Acțiunea de a scăpăra și rezultatul ei; scapăr – V. scăpăra.

scăpărare sf [At: EMINESCU, N. 124 / Pl: ~rări / E: scăpăra¹] 1 Lovire a cremenei cu amnarul și producere de scântei (pentru a aprinde ceva) sau frecare între ele a unor (părți) de ustensile de aprins focul. 2 (Pex) Scânteie, flacără produse prin scăpărare (1) Si: scăpărat¹ (1). 3 (Pgn) Lovire a două corpuri dure și emitere de scântei. 4 (Pex) Scânteie, flacără produse prin scăpărare (3) Si: (rar) scapăr (3). 5 Lumină puțin intensă (și intermitentă) ca o scânteie (7) Vz licăr, licărire, lucire. 6 Lumină vie, strălucitoare Si: sclipire (2), (rar) scăpărat (3), (înv) scăpărătură (2). 7 (Pop) Fulgerare (1). 8-9 (Nob) (Lumina produsă de un) licurici. 10 Strălucire specifică, vie, a ochilor, a privirii, care trădează un sentiment puternic, o senzație intensă Si: scânteiere (5). 11 (Fig) Apariție bruscă ori manifestare fulgerătoare (și de scurtă durată) a unei idei, a unei imagini, a unui sentiment, a unei senzații etc. Si: scăpărat (5) 12 (Pex) Idee, imagine, sentiment, senzație care apar ori se manifestă brusc, fulgerător (și pentru scurt timp) Si: (rar) scăpărat (6).

SCĂPĂRARE, scăpărări, s. f. Acțiunea de a scăpăra și rezultatul ei; scapăr. – V. scăpăra.

SCĂPĂRARE, scăpărări, s. f. Acțiunea de a scăpăra și rezultatul ei. 1. Producere de scîntei prin ciocnire; lumina acestor scîntei. Ieronim plesni cu vîrful săbiei într-un zid de granit, și la scăpărare se recunoscură. EMINESCU, N. 124. ◊ Fig. E scăpărarea a două suflete emoționate, misterioasa întîlnire a două raze de simpatie. VLAHUȚĂ, O. A. III 64. ♦ Fulgerare; fulger. Se sirîngeau unii într-alții, umăr în umăr, uitîndu-se drept înainte către scăpărările de la miezul nopții. CAMILAR, N. I 10. 2. Scînteiere, lucire, strălucire. Deodată, într-o zi, ca-ntr-o scăpărare de lumină, i-am găsit cheia. SADOVEANU, E. 110. Hai, monstrul meu iubit... Aprinde-ți ochii roșii mai vii în scăpărare, Să mergem înainte pe panglica de fier. ANGHEL_IOSIF, C. M. I 153. ◊ Fig. O scăpărare de bucurie îmi dădu puteri. SADOVEANU, O. VI 66. Teofil Steriu avu o scurtă scăpărare de surpriză în ochi. C. PETRESCU, C. V. 149. Întărîtat puțin de scăpărările lacome din ochii tuturor, murmură. REBREANU, R. I 139.

SCĂPĂRARE ~ări f. v. 1) A SCĂPĂRA. 2) Lumină de scurtă durată, asemănătoare unei scântei. /v. a scăpăra

scăpărare s. f., g.-d. art. scăpărării; pl. scăpărări

scăpărare s. f., g.-d. art. scăpărării; pl. scăpărări

scăpărare s. f., g.-d. art. scăpărarii; pl. scăpărări

SCĂPĂRARE s. 1. v. scăpărat. 2. (rar) scapăr. (~ unui fulger.) 3. v. sclipire. 4. v. strălucire.

SCĂPĂRARE s. v. fulger.

SCĂPĂRARE s. 1. scăpărat. (Folosirea cremenei pentru ~.) 2. (rar) scapăr. (~ unui fulger.) 3. licăr, licărire, licărit, lucire, scăpărat, scînteie, scînteiere, sclipeală, sclipire, sclipit, străfulgerare, (rar) licăriș, sclipitură, zare, (pop. și fam.) sclipet, (înv.) scăpărătură. (O ~ de lumină.) 4. licărire, lucire, scînteiere, sclipire, sticlire, strălucire. (O ~ ciudată a ochilor.)

scăpărare s. v. FULGER.