SCĂPĂRARE, scăpărări, s. f. Acțiunea de a scăpăra și rezultatul ei. 1. Producere de scîntei prin ciocnire; lumina acestor scîntei. Ieronim plesni cu vîrful săbiei într-un zid de granit, și la scăpărare se recunoscură. EMINESCU, N. 124. ◊ Fig. E scăpărarea a două suflete emoționate, misterioasa întîlnire a două raze de simpatie. VLAHUȚĂ, O. AL. II 64. ♦ Fulgerare; fulger. Se sirîngeau unii într-alții, umăr în umăr, uitîndu-se drept înainte către scăpărările de la miezul nopții. CAMILAR, N. I 10. 2. Scînteiere, lucire, strălucire. Deodată, într-o zi, ca-ntr-o scăpărare de lumină, i-am găsit cheia. SADOVEANU, E. 110. Hai, monstrul meu iubit... Aprinde-ți ochii roșii mai vii în scăpărare, Să mergem înainte pe panglica de fier. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 153. ◊ Fig. O scăpărare de bucurie îmi dădu puteri. SADOVEANU, O. VI 66. Teofil Steriu avu o scurtă scăpărare de surpriză în ochi. C. PETRESCU, C. V. 149. Întărîtat puțin de scăpărările lacome din ochii tuturor, murmură. REBREANU, R. I 139.