9 definiții pentru lucire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

lucire sf [At: PSALT. 322 / Pl: ~ri / E: luci] 1 Răspândire de lumină Si: sclipire. 2-3 Strălucire (de scurtă durată) Si: sclipire, scânteiere, scăpărare, fulgerare. 4 Lumină slabă, difuză, produsă de un astru sau de o altă sursă de lumină. 5 (Lpl) Raze luminoase. 6 (Înv; fig) Celebritate. 7 (Rar; lpl) Manifestări ale unei persoane care se remarcă prin calități deosebite. 8 (Fig) Sclipire deosebită a ochilor, exprimând o emoție puternică, o dorință etc. 9 Strălucire produsă prin reflectarea luminii. 10 Reflex luminos sau strălucitor produs de unele corpuri, metale, pietre prețioase. 11 (Rar) Suprafață strălucitoare a anumitor obiecte, având calitatea de a răsfrânge razele de lumină. 12 (Îvr) Întindere de apă Si: mare. 13 (Fig) Înfiripare a unui gând, a unei imagini, a unui sentiment etc. 14 (Fig) Semn abia perceptibil Si: urmă.

LUCÍRE, luciri, s. f. Faptul de a luci; strălucire. – V. luci.

LUCÍRE, luciri, s. f. Faptul de a luci; strălucire. – V. luci.

LUCÍRE, luciri, s. f. Faptul de a luci, răspîndire de lumină; strălucire. O dungă de soare s-arată și-i crește pe șesuri lucirea, Și iată-l în toată mărirea Puterii pe veci! COȘBUC, P. II 9. A faclelor lucire răzbind prin pînza fină Răsfrîng o dureroasă lumină din lumină. EMINESCU, O. I 96. În poiana tăinuită, unde zbor luciri de lună, Floarea oaspeților luncii cu grăbire se adună. ALECSANDRI, P. A. 124. ♦ Scînteiere, sclipire. În soarele dimineții hainele lui aveau luciri și o piatră scumpă ii fulgera la cușmă. SADOVEANU, O. VII 9. Strălucea departe o lucire de ape. C. PETRESCU, S. 9. Fata tresări de mulțumire. Lucirea ochilor ei străbătea întunericul nopții. REBREANU, I. 81.

lucire f. lumină (mare sau mică): luciri de lună AL.

lucíre f. Strălucire, lucoare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

lucíre s. f., g.-d. art. lucírii; pl. lucíri

lucíre s. f., g.-d. art. lucírii; pl. lucíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LUCÍRE s. 1. v. sclipire. 2. v. strălucire. 3. licărire, scăpărare, scânteiere, sclipire, sticlire, strălucire. (O ciudată ~ a ochilor.)

LUCIRE s. 1. licăr, licărire, licărit, scăpărare, scăpărat, scînteie, scînteiere, sclipeală, sclipire, sclipit, străfulgerare, (rar) licăriș, sclipitură, zare, (pop. și fam.) sclipet, (înv.) scăpărătură. (O ~ de lumină.) 2. scînteiere, sclipire, sticlire, strălucire, (rar) străluciu, străluminare, (înv.) lucoare, strălucoare. (~ diamantului.) 3. licărire, scăpărare, scînteiere, sclipire, sticlire, strălucire. (O ciudată ~ a ochilor.)

Intrare: lucire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lucire
  • lucirea
plural
  • luciri
  • lucirile
genitiv-dativ singular
  • luciri
  • lucirii
plural
  • luciri
  • lucirilor
vocativ singular
plural