scápăr, a scăpărá v. intr. (lat. *excaperare, a se descreți, a se lumina, d. capĕrare, a se’ncreți, a se posomorî. V. capăr 1. Cp. cu chĭondorîș. Se conj. ca supăr). Se zice cînd ĭese scînteĭ din întîlnirea a doĭ norĭ cu electricitate de sens contrar saŭ cînd izbeștĭ cremenea cu amnaru: a scăpăra din amnar. V. impers. Scapără, fulgeră. Fig. A-țĭ scăpăra ochiĭ de furie, a fi foarte furios. Fam. A trage cuĭva o palmă în cît să-ĭ scapere ochiĭ, a-ĭ aplica o palmă foarte tare. Fugea de-ĭ scăpăraŭ călcîĭele, fugea grozav. A-țĭ scăpăra pin minte, a-țĭ veni o ideĭe subită. A scăpăra de inteligență, a fi foarte inteligent.