RÓȘIE ~i f. Pătlăgea roșie; tomată. /Din roșu

róșie f. Munt. Pătlăgea roșie, dumadă.

GĂINÚȘĂ, găinușe, s. f. 1. Diminutiv al lui găină. 2. Numele mai multor păsări sălbatice de munte sau de baltă. ◊ Compuse: găinușă-de-baltă = pasăre migratoare acvatică, cu penaj negru, cu o pată roșie de piele golașă în frunte și cu picioarele verzui (Gallinula chloropus); (Entom.) găinușă-de-seară = cărăbuș. 3. (Astron.; art.) Cloșca-cu-Pui. 4. (La pl.) Plantă veninoasă cu tulpina lungă și subțire, cu flori mici albe, situate în vârful tulpinii (Isopyrum thalictroides). 5. Plantă din familia rozaceelor cu tulpina scurtă și cu flori albe (Pothentilla microutha). [Pr.: gă-i-. – Pl. și: găinuși] – Găină + suf. -ușă.

IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.

RÓȘU, -IE, roșii, adj., s. n., s. m., s. f. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite cu roșu (sau cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.

RÓȘU, -IE, roșii, adj., subst. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite (cu roșu sau, p. gener., cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.

GĂINÚȘĂ, găinușe, s. f. 1. Diminutiv al lui găină. 2. Numele mai multor păsări sălbatice de munte sau de baltă. ◊ Găinușă de baltă = pasăre migratoare acvatică, cu penaj negru, cu o pată roșie de piele golașă în frunte și cu picioarele verzui (Gallinula chloropus). 3. (Astron.; art.) Cloșca-cu-Pui. 4. Cărăbuș, corlă. 5. (La pl.) Plantă veninoasă cu tulpina lungă și subțire, cu flori mici albe, situate în vârful tulpinii (Isopyrum thalictroides). 6. Plantă din familia rozaceelor cu tulpina scurtă și cu flori albe (Potentilla micrantha). [Pr.: gă-i- Pl. și: găinuși] – Găină + suf. -ușă.

GĂINÚȘĂ, găinușe, s. f. 1. Diminutiv al lui găină. De vînzare-ți e găinușa ceea... măi băiete? – De vînzare, moșule. CREANGĂ, A. 56. 2. (Și în forma găinușă-de-alun sau găinușă-roșie sau găinușă-de-baltă) Nume purtat de mai multe păsări sălbatice de munte sau de baltă. V. ieruncă. În trestii, măcăiau și băteau din aripi rațele, țipau lișițele și găinușele. SADOVEANU, O. I 410. Toate zburătoarele, mîndri păunași, sălbăticoși cocori, bufnițe cobitoare, șoimi dîrji, găinușe moțate, dumbrăvence cu aripi verzi... toate picau ca fermecate, cînd ieșea el la vînătoare. ODOBESCU, S. III 180. 3. Nume popular al constelației pleiadelor; cloșca-cu-pui. Găinușa clipea din mulțimea ei de lumini, în timp ce, la răsărit, verdele adînc al cerului abia prindea a se îngălbeni. CAMILAR, TEM. 146. Găinușa asfințise ori se scufundase în marea tălăzuită a cerului. DAN, U. 22. Găinușa-i spre asfințit, rarițile de asemine și luceafărul-de-ziuă de-acum trebuie să răsară. CREANGĂ, A. 126. 4. (Și în forma găinușă-de-seară) Cărăbuș. Găinușele bîzîiau zburînd greoaie și copilele alergau după ele să le prinză cu șorțul. DELAVRANCEA, S. 266. – Pronunțat: gă-i-.

ROȘ², -Ă adj. v. roșu³.

ROȘ¹ s. n. v. roșu¹.

RÓȘU², roșii, s. m. (Mai ales la pl.) 1. Adept al unor idei progresiste sau revoluționare, luptător pentru cauza unei revoluții. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din Romînia, din a doua jumătate a veacului trecut. Cine a adus aici pe acest roșu? întrebă principele Iordache. BOLINTINEANU, O. 424. 2. (La pl., învechit, adesea precizat prin «de țară») Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Țării Romînești, compus din boieri de țară (cu uniformă de culoare roșie); (la sg.) ostaș din acest corp de trupă. La 1630, aga Matei Basarab, cu roșii de peste Olt, se răscoală împotriva lui Leon-vodă. BĂLCESCU, O. I 15. Șade domnul Negru-vodă. Dar cu el cin' mai ședea? Roșii după Dîmbovița. MAT. FOLK. 100.

RÓȘU³, -IE, roșii, adj. (Și în forma roș, -ă) I. 1. De culoarea sîngelui. Și colo, departe, departe, de unde izvorăște Suceava, cerul e roșu, parc-ar arde o cetate. DELAVRANCEA, A. 107. Mergînd el așa... dă de un măr mare cu niște mere roșii ca focul. RETEGANUL, P. II 77. ◊ (Urmat de alt adjectiv care precizează nuanța) O geană roșă-aurie mai sclipește pe cer. BART, S. M. 13. Costumul lui... e compus, într-acel portret, de un anteriu de sevai roș-gălbui. ODOBESCU, S. I 262. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite (cu roșu, p. ext. cu orice culoare), tradiționale la creștini de paști. Pătlăgea roșie (și substantivat, f.) v. pătlăgea. Pămînt roșu = tip de sol de culoare roșiatică (întîlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). Brad-roșu v. brad. Fir roșu v. fir. ♦ (Adverbial) Cu roșu, în roșu. Fata se arătă sprintenă, cu cămașă albă și catrință neagră vrîstată roș. SADOVEANU, B. 21. 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. Cu spînul tot am dus-o, cum am dus-o, cîne-cînește pînă acum. Dar cu omul roș nu știu zău la cît mi-a sta capul. CREANGĂ, P. 234. Am un bou roșu, unde se pune de se culcă o dată, într-un an i se cunoaște locul (Focul). ◊ Pieile-roșii v. piele. 3. De culoare rumenă-aprinsă (din cauza afluenței de sînge sau a unui defect de circulație). Era voinic, roșu la față. DUMITRIU, N. 18. Nasul tău prea e roșu. DELAVRANCEA, O. II 178. Vai, mîndruță, albă ești, frumoasă ești; Dar ești albă de albele, Roșie de rumenele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 439. ◊ (Întărit prin comparații) Pînă eram pe sub codru, Eram roșu ca și măru. BIBICESCU, P. P. 165. Badea meu, tînăr copil, Roșu ca un trandafir. Din obraz îi pică sînge, Unde-l văz inima-mi plînge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 39. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. Avea ochii veșnic roșii de plîns ascuns. REBREANU, I. 114. ♦ Îmbujorat la față (din cauza unui aflux de sînge provocat de o emoție, de un sentiment). Roșie ca focul de rușine. REBREANU, I. 19. Smărăndița se făcea roșie ca sfecla, ceilalți rîdeau. VLAHUȚĂ, O. A. III 14. Fiul craiului, cel mai mic, făcîndu-se atunci roș cum îi gotca, iese afară în grădină și începe a plînge în inima sa. CREANGĂ, P. 189. Ea-și acopere cu mîna fața roșă de sfială. EMINESCU, O. I 82. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. [Podul rulant] își schimbă de la sine direcția, purtînd peste capetele a sute de muncitori un trup de fier roșu. SAHIA, N. 33. Dă foc casei de aramă... de se face casa roșă cum e jăraticul. CREANGĂ, O. A. 251. ◊ Fier roșu = fier incandescent cu care se înfierează animalele (odinioară sclavii și ocnașii). Calificația ce da persoanelor despre care vorbea era atît de ingenioasă, încît ai fi zis că le pune un fier roșu pe frunte. BOLINTINEANU, O. 378. 5. (Învechit, în expr.) Ban roșu v. ban¹ (2). II. Fig. Inspirat sau pătruns de idei revoluționare; creat de o mișcare revoluționară (în special de cea comunistă, bolșevică). Mult te-ai schimbat în opiniile politice!... Ar zice cineva că ești roșu! Toată țara este roșie. BOLINTINEANU, O. 457. ◊ Fig. Prin aerul cel roșu, femei trec cu-arme-n braț. EMINESCU, O. I 62. ◊ Gărzile Roșii = detașamente revoluționare de muncitori, organizate în Rusia în timpul revoluției din 1917. Armata Roșie v. armată. Colț roșu v. colț (I 2). – Variantă: (Mold.) roș, -ă, roși, adj.

RÓȘU¹ s. n. (Și în forma roș) 1. Culoarea roșie (a șaptea din spectrul solar). Luncile de sălcii, desișurile de lozii își amestecau verdele, galbenul și roșul. SADOVEANU, O. VIII 135. Roșul macului îți lăcrămează ochiul. SAHIA, N. 24. Spre răsărit o pată de un roșu-pal se întindea între cer și apă. BART, S. M. 95. ◊ Loc. adj. (Despre clădiri) De (sau din) roșu = cu zidăria de cărămidă terminată și cu acoperișul pus (rămînînd de lucrat interiorul și tencuielile). ◊ Loc. adv. (În construcție cu verbele «a încălzi» sau «a înfierbînta») Pînă la roșu = pînă la starea de incandescență. Înfierbîntă un fier lat pînă la roș. ȘEZ. III 202. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria. Mi s-a făcut roșu înaintea ochilor... Pe cine să iau de gît? PREDA, Î. 24. ♦ (Concretizat) Substanță colorantă de culoare roșie; vopsea roșie. Tablele erau pline de schemele unei sisteme lumești imaginare... Constelațiuni zugrăvite cu roș, calcule geometrice zidite după o închipuită și mistică sistemă. EMINESCU, N. 45. 2. (Uneori determinat prin «de buze») Fard de culoare roșie, pentru obraz și buze; ruj. Își scoase oglinda, roșul și pudra. C. PETRESCU. C. V. 124. 3. Stofă, panglică, broderie de culoare roșie. L-am văzut... purtînd pinteni și șapcă cu roșu. NEGRUZZI, S. I 70. Pe fereastră se uita, Se uita și se mira: Fi-vor spinii înfloriți, Ori-s turcii învăliți, Tot cu roșu-mpodobiți? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 432. 4. (În expr., în limbajul celor ce ghicesc în cărți) De roșu = de culoarea numită cupă. De roșu, de ghindă, de tobă ori de verde? CARAGIALE, T. II 97. – Variantă: roș s. n.

ȘTIR s. m. 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu flori verzi, dispuse în ghemulețe rotunde și reunite într-un spic, cu frunzele comestibile (Amarantus blitum). Din mers oamenii molfăiau din mămăliga vînătă de orz și mai horpăiau din gamele borșul lung fiert cu urzici, știr, măcriș și crupe. CAMILAR, N. I 271. Ș-acu mănînc ia borș cu știr de mă prăpădesc. ALECSANDRI, T. 613. Mălai dulce e minunat de bun cu borș cu știr. ȘEZ. v 52. ◊ Expr. Ai fost floare trandafir, dar acum ești borș cu știr, se spune despre bătrîni. De departe trandafir, de aproape borș cu știr, se spune în batjocură, despre o femeie urîtă. Fă cunoștință cu fata; n-o lua numai pe auzite, pentru că nu se mănîncă tot ce zboară și se întîmplă de departe trandafir și de aproape borș cu știr. NEGRUZZI, S. I 251. 2. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, solidă, păroasă, cu flori verzi, mărunte, reunite într-un spic ca un fel de pămătuf aspru la vîrful ramurilor; servește ca hrană pentru porci (Amarantus retroflexus). Cică vorba ceea: dumnezeu ferească grădina de știr și pămîntul de chir! ALECSANDRI, T. 1615. 3. Compus: știr-roșu = plantă erbacee ornamentală cu frunzele roșii și cu flori purpurii, dispuse în ghemulețe rotunde la subțioara frunzelor superioare sau în spice lungi și subțiri (Amarantus sanguineus).

ȚAP, țapi, s. m. 1. Masculul caprei. ◊ Expr. (A sta) ca un țap logodit = (a fi sau a sta) țeapăn, prostit, aiurit. Ce te uiți așa la mine, ca un țap logodit? Poate-i fi amorezat. SADOVEANU, P. S. 83. Și tu? Ce stai ca un țap logodit? DELAVRANCEA, O. II 12. Țap ispășitor v. ispășitor. ◊ Compuse: țap-roșu = masculul căprioarei; căprior; țap-negru = masculul caprei-negre. 2. Pahar special de bere, cu o toartă, avînd o capacitate de 300 ml; conținutul unui astfel de pahar. 3. Numele unei constelații (între săgetător și vărsător).

róșu carmín adj. inv. Roșu aprins ◊ „Florile sunt mărișoare [...] alcătuite din cinci petale late, de culoare roșu-carmin.” Sc. 21 VII 62 p. 4 (din roșu + carmin)

róșu-cărămizíu, -íe adj. Roșu care bate în cărămiziu ◊ „Dar, de fapt, acest sol roșu-cărămiziu e un sol foarte prielnic bananierilor.” Sc. 19 II 67 p. 5 (din roșu + cărămiziu)

róșu-fluorescént adj. inv. 1967 Roșu electric v. roz-electric (din roșu + fluorescent)

róșu-móv adj. inv. 1967 Roșu bătând în mov v. roz-electric (din roșu + mov)