știr⁶, ~ă smf, a [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 204^v/14 / V: (îrg) stiră a / Pl: ~i, ~e / E: ns cf ngr στετρα, alb shtjerrë] 1-2 (Îvp) (Ființă) sterilă Si: sterp. 3-4 (Reg) (Plantă) neroditoare.

știr⁷, ~ă a [At: ANON. CAR. / Pl: ~i, ~e / E: ns cf știr³, știros¹] (Îvr) Acru.

ȘTIR s. m. 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu flori verzi, dispuse în ghemulețe rotunde și reunite într-un spic, cu frunzele comestibile (Amarantus blitum). Din mers oamenii molfăiau din mămăliga vînătă de orz și mai horpăiau din gamele borșul lung fiert cu urzici, știr, măcriș și crupe. CAMILAR, N. I 271. Ș-acu mănînc ia borș cu știr de mă prăpădesc. ALECSANDRI, T. 613. Mălai dulce e minunat de bun cu borș cu știr. ȘEZ. v 52. ◊ Expr. Ai fost floare trandafir, dar acum ești borș cu știr, se spune despre bătrîni. De departe trandafir, de aproape borș cu știr, se spune în batjocură, despre o femeie urîtă. Fă cunoștință cu fata; n-o lua numai pe auzite, pentru că nu se mănîncă tot ce zboară și se întîmplă de departe trandafir și de aproape borș cu știr. NEGRUZZI, S. I 251. 2. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, solidă, păroasă, cu flori verzi, mărunte, reunite într-un spic ca un fel de pămătuf aspru la vîrful ramurilor; servește ca hrană pentru porci (Amarantus retroflexus). Cică vorba ceea: dumnezeu ferească grădina de știr și pămîntul de chir! ALECSANDRI, T. 1615. 3. Compus: știr-roșu = plantă erbacee ornamentală cu frunzele roșii și cu flori purpurii, dispuse în ghemulețe rotunde la subțioara frunzelor superioare sau în spice lungi și subțiri (Amarantus sanguineus).