PIR s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom tîrîtor foarte rezistent, care se întinde repede prin locuri cultivate și nisipoase, producînd pagube agriculturii; din rizomul ei se face o băutură cu efecte diuretice (Agropyrum repens). Fii sigur că, de cumva nu vei avea neghină Și pir în holdă, grîul va crește ca din rîu. COȘBUC, P. II 192. Așa de bine îngrijeau de grădina lor, încît să fi dat mult cu multul, nu găseai prin ea nici firicel de pălămidă, ori de pir sau altă buruiană urîcioasă. ISPIRESCU, U. 13. Se întinde ca pirul, se spune despre o persoană prea stăruitoare, de care nu scapi ușor. ◊ Compuse: pir-roșu = rogoz; pir-pădureț = specie de pir înalt pînă la 1 m, cu frunze aspre cenușii-verzui și cu spicul lung și subțire (Agropyrum caninum).