3 intrări
23 de definiții
din care- explicative (13)
- morfologice (8)
- relaționale (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
RECUZAT, -Ă, recuzați, -te, adj., s. m. și f. Persoană căreia i s-a respins sau nu i s-a recunoscut competența sau autoritatea. – V. recuza.
recuzat, ~ă smf, a [At: DL / Pl: ~ați, ~e / E: recuza] 1-2 (Cel) căruia i s-a respins competența ori autoritatea.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
RECUZAT, -Ă, recuzați, -te, adj., s. m. și f. (Cel) căruia i s-a respins sau nu i s-a recunoscut competența sau autoritatea. – V. recuza.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de IoanSoleriu
- acțiuni
RECUZAT, -Ă, recuzați, -te, s. m. și f. (Despre judecători, martori etc.) Căruia i s-a respins sau nu i s-a recunoscut competința, calitatea sau autoritatea.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RECUZAT, -Ă adj., s.m. și f. (Persoană) căreia i s-a respins sau nu i s-a recunoscut competența sau autoritatea. [< recuza].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RECUZA, recuz, vb. I. Tranz. A nu recunoaște competența sau autoritatea unui judecător, a unui martor etc.; p. ext. a respinge, a nu recunoaște ceva sau calitatea cuiva. – Din fr. récuser.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
RECUZA, recuz, vb. I. Tranz. A nu recunoaște competența sau autoritatea unui judecător, a unui martor etc.; p. ext. a respinge, a nu recunoaște ceva sau calitatea cuiva. – Din fr. récuser.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de RACAI
- acțiuni
recuza [At: STAMATI, D. / Pzi: ~zez / E: fr récuser] 1 vt A cere retragerea din completul de judecată a unui judecător în cazul în care se pune la îndoială obiectivitatea sa. 2 vt (Pex) A nu recunoaște ceva sau calitatea cuiva. 3 vr A refuza judecarea unei pricini. 4 vr A refuza de a da o hotărâre. 5 vr A se declara incompetent.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
RECUZA, recuz, vb. I. Tranz. A respinge, a nu recunoaște competența sau autoritatea unui judecător, a unui martor etc.; p. ext. a respinge, a nu recunoaște ceva sau calitatea cuiva. Soarta pare c-ar fi voit să ne recuze orice altă origine, decît pogorîrea noastră din neamul roman. ODOBESCU, S. II 279. După titlurile istorice a neamului, ce nu le recuză nimene, după analele pozitive a limbii, în zădar am mai cerca vreun temei. RUSSO, S. 73.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RECUZA vb. I. tr. A respinge un judecător, un martor etc., nerecunoscîndu-i autoritatea, bănuindu-l de părtinire etc.; (p. ext.) a respinge, a nu recunoaște ceva. [P.i. recuz. / < fr. récuser, cf. lat. recusare].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RECUZA vb. I. tr. a respinge un judecător, un martor etc., nerecunoscându-i competența, bănuindu-l de părtinire etc.; (p. ext.) a respinge, a nu recunoaște ceva. II. refl. a refuza de a judeca o pricină, a se declara incompetent; a se sustrage. (< fr. récuser, lat. recusare)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
A RECUZA recuz tranz. jur. 1) (membri ai completului de judecată) A respinge ca incompatibil cu funcția pe care o exercită; a refuza. 2) A nu recunoaște ca adevărat; a respinge ca inexact; a contesta; a nega; a tăgădui. ~ un argument. / < récuser
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
recuzà v. 1. a refuza de a primi hotărîrea unui judecător, depunerea unui martor, spusele unui expert; 2. a se declara incompetent.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*recúz, a -á v. tr. (vsl. recusare. V. acuz, scuz). Jur. Refuz a recunoaște competența unuĭ tribunal, unuĭ judecător, unuĭ jurat, unuĭ expert, unuĭ martur: recuz mărturia luĭ. V. refl. Mă declar incompetent în judecarea uneĭ cauze saŭ chestiunĭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
recuzat adj. m., s. m., pl. recuzați; adj. f., s. f. recuzată, pl. recuzate
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
recuzat adj. m., s. m., pl. recuzați; adj. f., s. f. recuzată, pl. recuzate
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
recuzat adj. m., s. m., pl. recuzați; f. sg. recuzată, pl. recuzate
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
recuza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. recuz, 3 recuză; conj. prez. 1 sg. să recuz, 3 să recuze
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
recuza (a ~) vb., ind. prez. 3 recuză
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
recuza vb., ind. prez. 1 sg. recuz, 3 sg. și pl. recuză; conj. prez. 3 sg. și pl. recuze
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
recuza
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
recuz.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
RECUZA vb. (JUR.) a refuza, a respinge. (A ~ un jurat, un complet de judecată.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
RECUZA vb. (JUR.) a refuza, a respinge. (A ~ un jurat.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
substantiv masculin (M3) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
verb (VT1) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
recuzat, recuzațisubstantiv masculin recuzată, recuzatesubstantiv feminin recuzat, recuzatăadjectiv
- 1. (Persoană) căreia i s-a respins sau nu i s-a recunoscut competența sau autoritatea. DEX '09 DLRLC DN
etimologie:
- recuza DEX '09 DEX '98 DN
recuza, recuzverb
- 1. A nu recunoaște competența sau autoritatea unui judecător, a unui martor etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- 1.1. A respinge, a nu recunoaște ceva sau calitatea cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- Soarta pare c-ar fi voit să ne recuze orice altă origine, decît pogorîrea noastră din neamul roman. ODOBESCU, S. II 279. DLRLC
- După titlurile istorice a neamului, ce nu le recuză nimene, după analele pozitive a limbii, în zădar am mai cerca vreun temei. RUSSO, S. 73. DLRLC
-
-
- 2. A refuza de a judeca o pricină, a se declara incompetent; a se sustrage. MDN '00sinonime: sustrage
etimologie:
- récuser DEX '09 DEX '98 DN