RECUZA vb. I. tr. a respinge un judecător, un martor etc., nerecunoscându-i competența, bănuindu-l de părtinire etc.; (p. ext.) a respinge, a nu recunoaște ceva. II. refl. a refuza de a judeca o pricină, a se declara incompetent; a se sustrage. (< fr. récuser, lat. recusare)