pestire sf [At: CUV. D. BĂTR. I, 296 / Pl: ~ri / E: pesti¹] (Înv) Întârziere.

peschir sn vz peșchir

peschiră sf vz peșchir

pesti¹ [At: COD. VOR. 18/20 / Pzi: ~tesc / E: peste] 1 vi (Îrg) A rămâne într-un loc. 2 vi A întârzia un timp. 3 vt (Fșa) A amâna. 4 vi (Reg; îe) Cât ~tește apa pe streașină (sau în ciur) Foarte puțin timp. 5 vi (Înv) A persista. 6 vi A se strădui, a depune eforturi mari. 7 vi (Ban) A suferi. 8 vi (Reg; d. timp) A trece. 9 vi (Mol; d. găini) A întrerupe pentru un timp ouatul.

pesti² vt [At: PAMFILE, J. II, 159 / Pzi: ~tesc / E: nct] (Reg; d. boli; c. i. oameni) A cuprinde.

peșchir sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 193/15 / V: (îvr) peschir, (reg) peschiră sf (înv) ~știr, pichir, pischil, piscir, pișcher, piș~, știr / Pl: ~e / E: tc peșkir] 1 (Îrg) Ștergar. 2 Față de masă. 3 (Reg) Batistă dată de către rudele miresei colăcerilor. 4 (Reg) Năframă. 5 (Îuz; arg) Bancnotă de o sută de lei. 6 (Trs; art) Dans popular care se joacă la nuntă. 7 (Trs; art) Melodie după care se execută peșchirul (6). corectat(ă)

peștără sf vz peșteră

peșteră sf [At: CUV. D. BĂTR. II, 416/15 / V: (înv) ~re, (îrg) ~tără, ~tiră, ~tire / Pl: ~ri și (înv) ~re / E: slv пєщєра] 1 Cavitate naturală, adâncă și mare, formată prin dizolvarea rocilor solubile de către apele de infiltrație Si: cavernă, grotă, (înv) speluncă, (reg) ocnă. 2 (Pex) Vizuină. 3 (Fig) Adăpost. 4 (Fig) Locuință. 5 (Fig) Ascunziș. 6 (Fig) Refugiu. 7 (Reg; îf peștiră) Groapă adâncă. 8 (Arg) Loc unde se întâlnesc pungașii.

peștere sf vz peșteră

peștir^[1] sn vz peșchir corectat(ă)

peștiră sf vz peșteră

peștire sf vz peșteră

pichir sn vz peșchir

pischil sn vz peșchir

piscir sn vz peșchir

pișcher sn vz peșchir

pișchir sn vz peșchir

știr² sn vz peșchir

†APESTI... = PESTI...

PESTI, pestesc,vb. IV Intranz. ( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.

PEȘCHIR, peșchire, s. n. 1. (Turcism învechit) Prosop, ștergar; șervet. Au luat... una un lighean de aur, alta o cană cu cioc, tot de aur, și a treia un peșchir de mătase. CARAGIALE, O. III 73. De are trebuință de cămeșe, de peșchire... [țăranul] cultivă in și cînepă, ține oi și tunde lîna ș-apoi femeia se apucă și toarce, țese și coasă. I. IONESCU, D. 494. Un peșchir învărgat Peste mare aruncat (Curcubeul). GOROVEI, C. 123. 2. Față de masă. Un peșchir ca hiacintul (= zambila) masa toată o-nvelește. MACEDONSKI, O. I 104. 3. Năframă, maramă. Cum e peșchirul și mundirul, se spune despre o pereche (bărbat și femeie) care se potrivesc bine.

PEȘTERĂ, peșteri, s. f. Cavitate adîncă și spațioasă formată în regiunile de calcar, ghips sau sare, prin dizolvarea acestor roci de către apele de infiltrație; grotă, cavernă. Deodată săgetă un trăsnet despicînd bolțile norilor cu străvuiet prelung de peșteri surpate, C. PETRESCU, A. R. 6. Casa se prefăcu într-o peșteră cu pereții negri ca cerneala. EMINESCU, N. 56. Într-una din peșteri, în munte rîpos, Un om oarecare intră curajos. BOLINTINEANU, O. 70.

PESTI, pestesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A zăbovi, a întîrzia; a se opri. ♦ A suporta, a răbda, a suferi. ♦ (Despre timp) A trece, a se scurge. – Din peste.

PEȘTERĂ ~i f. Cavitate subterană naturală de dimensiuni mari, cu ieșire la suprafață; cavernă; grotă. /<sl. peštera

peșchir n. 1. pânză de șters pe mâini, pe față; 2. maramă (în Olt și Argeș). [Turc. PEŠKIR].

Peștera f. orășel în Rumelia orientală, într’o vale a muntelui Rodope, unde se face mare comerț cu cherestele.

peșteră f. înfundătură în stâncă sau în munți: peștera Bistriței. [Slav. PEȘTERA].

pestésc v. intr. (cp. cu rut. pestiti, a dezmerda). Rar. Trăgănez, staŭ undeva, aștept, întîrziĭ din mers: Moĭsi pesti în munte, apa pestește în streșină. Cov. Fac o pauză în oŭat: găina pestește (V. părăsitură). – Și apestesc: bătură în poartă, apestiră cîteva clipe, apoĭ răsună un glas (ChN. I, 12 și 2, 13). V. și durmitez.

peșchír n., pl. e (turc. pișkir, pop. peșkir, d. pers. pišgir, ngr. peskiri, alb. sîrb. bg. peškir). Rar azĭ. Șervet. Munt. (la țară). Prosop, ștergar. Olt. Trans. Naframă, tulpan saŭ văl lung al țărancelor. V. potilat.

péșteră f., pl. ĭ (vsl. peštera, pešt, peșteră, cuptor, d. pešti-pekon, a coace; bg. sîrb. peštera, rus. peščéra, peșteră; ung. pest, cuptor, Pesta [orașu]. V. becĭ, boștură, pecie). Cavernă, grotă, cavitate naturală supt pămînt orĭ în munte.

peșchir (înv., reg.) s. n., pl. peșchire

peșteră s. f., g.-d. art. peșterii; pl. peșteri

peșchir (înv., reg.) s. n., pl. peșchire

peșteră s. f., g.-d. art. peșterii; pl. peșteri

peșchir s. n., pl. peșchire

peșteră s. f., g.-d. art. peșterii; pl. peșteri

peșteră

peșchir (peșchire), s. n. – 1. Ștergar, șervet. – 2. (Olt.) Maramă. – 3. (Arg., înv.) Bancnotă de o sută de lei. – Mr. pischire. Tc. peșkir < per. pῑšgῑr (Roesler 601; Șeineanu, II, 293; Lokotsch 1660; Ronzevalle 59), cf. ngr. πεσϰίρι, alb., bg., sb. peškir. – Der. peșchirgiu (var. peșchergiu), s. m. (slujbaș la palat care prezenta domnului șervetul), din tc. peșkirci.

peșteră (peșteri), s. f. – Cavernă, grotă. – Mr. piștireauă, megl. peaștiră. Sl. (bg.) peštera, din sl. pešt „cuptor” (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Miklosich, Lexicon, 562). – Der. peșterean, adj. (care trăiește în peșteră).

CLOȘANI, Peștera ~, formațiune carstică situată la poalele M-ților Mehedinți, pe dr. văii Motru Sec, la 433 m alt. Lungime: 1.100 m. Săpată în calcare tithonice, peștera este formată din două galerii (Galeria cu apă și Galeria Matei Ghica), care conțin concrețiuni calcaroase, lacuri subterane și resturi fosile de Ursus spalaeus. Monument al naturii.

PEȘTERA, com. în jud. Constanța, situată în NE pod. Oltinei; 3.499 loc. (2003). Viticultură.

PEȘTERA BONCHII, peșteră în SV m-ților Pădurea Craiului, situată în arealul com. Roșia, jud. Bihor. Lungimea galeriilor: 2.300 m. Explorată pentru prima oară în 1968. Conține frecvente concrețiuni și formațiuni stalagmitice. Greu accesibilă.

PEȘTERA CU APĂ DE LA BULZ, peșteră în NE m-ților Pădurea Craiului, situată pe versantul de S al văii Iada, la 365 m alt., în perimetrul com. Bulz, jud. Bihor. Lungimea galeriilor: 4.500 m. Explorată pentru prima oară în 1944. Galeria principală prezintă numeroase cascade, lacuri, precum și săli largi ce alternează cu spații înguste. Greu accesibilă.

PEȘTERA DE LA GĂLĂȘENI, peșteră în NE m-ților Pădurea Craiului, situată pe valea Deblei, la 380 m alt., în satul Gălășeni, jud. Bihor. Lungimea galeriilor: 2.357 m. Este constituită din două coridoare paralele, unul mai lung (Galeria uscată), cu săli spațioase, bogat concreționate, alternând cu zone mai înguste, și altul mai scurt (Galeria cu apă), străbătut de un pârâu subteran. Greu accesibilă.

PEȘTERA DE LA MOVILE, peșteră situată în S Dobrogei, la V de Mangalia, la c. 3 km de litoral. A fost descoperită în urma unui foraj executat în 1986, care la adâncimea de 18 m a interceptat un gol carstic, lipsit de legătură cu exteriorul. Adăpostește un ecosistem extrem de original, având ca bază trofică chemosinteza realizată de bacterii prin utilizarea hidrogenului sulfurat furnizat de apele mezotermale sulfuroase din rețeaua de fisuri și goluri carstice din S Dobrogei. S-au identificat aici 30 de specii și câteva genuri noi din diverse familii de nevertebrate.

PEȘTERA DE LA ZĂPODIE, peșteră în zona centrală a munților Bihor, în cadrul complexului carstic Padiș-Cetățile Ponorului, la 1.090 m alt. Lungimea galeriilor: 12.100 m. Sistemul galeriilor, foarte meandrat, este axat pe două cursuri principale independente, la care se ajunge printr-o galerie mediană. Datorită joncțiunii naturale, realizată în 1974, între Peștera Neagră și Peștera de la Zăpodie, rețeaua totală a galeriilor însumează 12,1 km (locul 7 în România), fiind cunoscută și sub denumirea de Peștera Neagră-Zăpodie. Galeriile prezintă numeroase lacuri, cascade, marmite, sifoane. Foarte greu accesibilă.

PEȘTERA IALOMIȚEI v. Ialomița (2).

PEȘTERA LUI EPURAN, peșteră în pod. Mehedinți, situată pe pârâul Ponorăț, la 425 m alt., în raza com. Cireșu, jud. Mehedinți. Lungimea galeriilor: 3.604 m. Descoperită și explorată în 1964. Este o peșteră ramificată și meandrată, cu galerii dispuse pe două niveluri (superior – fosil și inferior – activ) care intersectează nenumărate săli. Conține bogate și variate concrețiuni, cristale albe de calcit, stalagmite, stalactite, blocuri de prăbușire etc. Monument al naturii. Greu accesibilă.

PEȘTERA LUI PAHOMIE v. Polovragi.

PEȘTERA MAMUT v. Mamut, Peștera ~.

PEȘTERA MUIERII, peșteră sculptată în calcare mezozoice, situată în versantul dr. al cheilor pârâului Galbenu de pe rama SE a masivului Parâng. Lungimea galeriilor: 3.566 m. Numeroase forme concreționare (în special în Galeria Urșilor), domuri, coloane de stalactite, valuri de calcit. Prezintă importanță speologică, arheologică, paleontologică, biologică și mineralogică. Monument al naturii. Resturi de faună fosilă (Ursus spelaeus). Electrificată. Obiectiv turistic.

PEȘTERA NEAGRĂ (DE LA BARSA), peșteră în partea centrală a m-ților Bihor, în bazinul depresionar numit Groapa de la Barsa, la 1.100 m alt. Lungimea galeriilor: 1.879 m. Este constituită dintr-un sistem de galerii active (cu apă) și săli mari, dispuse pe c. 100 m diferență de nivel care, împreună, au înfățișarea literei K. Prezintă formațiuni stalagmitice și depuneri de tip „piele de leopard” pe pereți. În 1974 s-a realizat joncțiunea naturală cu Peștera de la Zăpodie, care a format o rețea subterană de galerii cu o lungime totală de 12.100 m. În această peșteră trăiește viermele Troglochaetus beranecki. Greu accesibilă.

PEȘTERA URȘILOR, peșteră în V m-ților Bihor, situată în arealul satului Chișcău, com. pietroasa, jud. Bihor. Lungimea galeriilor: 1.500 m. Descoperită în 1975. Este alcătuită din două niveluri de galerii cu desfășurare liniară: unul superior, inactiv, cu multe stalagmite, draperii, stalactite, și altul inferior, activ, cu puține concreționări. Faună reprezentată prin coleoptere și izopode. Aici a fost găsit un schelet de urs de cavernă (Ursus spalaeus), conservat într-o terasă aluvionară din galeria inferioară. Rezervație speologică. Electrificată. A intrat în circuitul turistic în 1980.

PEȘTERA VÂNTULUI, cea mai lungă peșteră din România (34.000 m, totalul galeriilor), situată pe versantul de N al masivului Pădurea Craiului (M-ții Apuseni), pe stg. Crișului Repede, la 300 m alt., în arealul com. Șuncuiuș, jud. Bihor. Explorată prima oară în 1957. Dezvoltată pe calcare triasice, peștera este constituită dintr-un sector inferior, parcurs de un râu subteran, și unul superior (fosil), cu martori de eroziune (terase, sedimente etc.). Morfologic se relevă prin niveluri de eroziune cu meandre suprapuse și o mare varietate de forme concreționare. Faună cavernicolă săracă, reprezentată de viermi de apă (Mylanchulus cavensis, Stenonchulus troglodytes) și coleoptere (Phalenon moczáryi). Greu accesibilă. Monument al naturii.

PÉȘTERĂ (< sl.) s. f. Cavitate subterană de dimensiuni mari, care comunică cu suprafața printr-una sau mai multe deschideri (guri), formată ca urmare a procesului de dizolvare a rocilor solubile (în special calcare, mai rar gips, sare etc.) cu ajutorul apei. P. prezintă sisteme complexe de galerii și de cavități largi și înalte, dezvoltate pe același nivel sau pe mai multe etaje care comunică prin puțuri; p. poate fi uscată (p. fosilă) sau străbătută de un curs de apă (p. activă). Cuprinde numeroase formațiuni concreționale (stalactite, stalagmite, coloane, cruste, draperii etc.), formate prin depunerea carbonatului de calciu din apă. Se poate forma și la malul mării, datorită abraziunii, sau în regiuni vulcanice, în cursul procesului de solidificare a lavelor. În unele cazuri în interiorul lor, din zăpada pătrunsă prin avenuri, s-au format depozite de gheață (ex. „ghețarul” de la Scărișoara). Fauna din peșteri (fauna cavernicolă) este săracă, dar foarte interesantă din punct de vedere științific. Unele p. păstrează urme de viețuire ale omului preistoric. Sin. cavernă, grotă.

PESTI vb. v. continua, îndura, întârzia, pătimi, păți, persista, răbda, stărui, suferi, suporta, trage, zăbovi.

PEȘCHIR s. v. față de masă, prosop, șervet, ștergar.

PEȘTERĂ s. (GEOGR.) cavernă, grotă, (reg.) ocnă, scorbură, (înv.) speluncă. (O ~ cu stalactite.)

pesti vb. v. CONTINUA. ÎNDURA. ÎNTÎRZIA. PĂTIMI. PĂȚI. PERSISTA. RĂBDA. STĂRUI. SUFERI. SUPORTA. TRAGE. ZĂBOVI.

peșchir s. v. FAȚĂ DE MASĂ. PROSOP. ȘERVET. ȘTERGAR.

PEȘTERĂ s. (GEOGR.) cavernă, grotă, (reg.) ocnă, scorbură, (înv.) speluncă. (O ~ cu stalactite.)

pestire s.f. (înv.) întârziere, zăbavă.

PEȘCHIR s.m. (Mold., ȚR) Ștergar, prosop. A: Răpia cine ce putea. . .. cine peșchire, cine mease, cine șerveate, cine furci . . . IM 1754, 75^r. Iaste făcută lumea aceasta ca o masă mare cu un peșchir micu. FL. D SEC. XVIII², 5^v. B: Mînăștergu[ră], peșchir. LEX., 193^r. Rukomik. Peșchir de mîini. LEX. 1683, 57^r. Iaste făcut ca o masă mare cu un peșchir mic. FL. D 1700, 4^v; cf. MARDARIE, 169, 201; IM 1730, 105^v; FL. D 1780, 9^r. Etimologie: tc. peșkir. Cf. p r o s o p.

PEȘTERĂ s.f. (Trans. SV) Vizuină, bîrlog. [Puii leului] să adună și în peșterile sale zac. PS 1651, 215^r. Lăcuiesc în peștere. VCC, 36. ◊ Fig. Casa mea, carea de mgăciune se cheamă . . . făcut-ați pre ea peșteră tîlharilor. N TEST. (1648). Etimologie: sl. peštera. Cf. c o m o a r ă, c o v r u, m i ș i n ă.

pesti², pestesc, vb. IV (reg.) a apuca, a cuprinde, a prinde.

peșchir, peșchire, s.n. (înv. și reg.) 1. prosop, ștergar; șervet. 2. față de masă. 3. maramă. 4. batistă dată la rudele miresei colăcerilor. 5. năframă. 6. bancnotă de 100 de lei. 7. (art.) numele unui dans popular ce se juca la nuntă.

peșteră, peșteri, s.f. – (geol.) Grotă, cavernă. ♦ (geol.) Peștera Izei, cea mai mare peșteră din jud. Maramureș. Are o lungime de 2.440 m și o denivelare de -170 m. Este situată în Munții Rodnei. Are săli de 20-30 m înălțime și o cascadă de 15 m (Portase, 2006: 27). Este străbătută de izvorul Bătrâna (Timur, 2007: 27); Peștera de la Izbucu Izei, are o lungime de 500 m, este dezvoltată pe activ și este străbătută de izvorul Bătrâna (Timur, 2007: 28); Peștera cu Oase, situată în apropiere de loc. Poiana Botizii (Piatra Pintii). Rezervație speologică. „O peșteră mai mult înaltă decât lată, cu pereți foarte apropiați. Înălțimea galeriei principale ajunge la 6-7 m. Aici s-a aflat, mai demult, un depozit osteologic, de unde s-au recoltat oase de Ursus Spelaeus” (Portase, 2006: 27); Peștera de la Vălenii Șomcutei are o lungime de circa 1.500 m și este străbătută în întregime de Valea Peșterii (Monumente, 1976: 142). – Din sl. peštera < sl. pešt „cuptor” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, cf. DER; DEX, MDA).