PEȘCHIR, peșchire, s. n. 1. (Turcism învechit) Prosop, ștergar; șervet. Au luat... una un lighean de aur, alta o cană cu cioc, tot de aur, și a treia un peșchir de mătase. CARAGIALE, O. III 73. De are trebuință de cămeșe, de peșchire... [țăranul] cultivă in și cînepă, ține oi și tunde lîna ș-apoi femeia se apucă și toarce, țese și coasă. I. IONESCU, D. 494. Un peșchir învărgat Peste mare aruncat (Curcubeul). GOROVEI, C. 123. 2. Față de masă. Un peșchir ca hiacintul (= zambila) masa toată o-nvelește. MACEDONSKI, O. I 104. 3. Năframă, maramă. Cum e peșchirul și mundirul, se spune despre o pereche (bărbat și femeie) care se potrivesc bine.