PEȘCHIR, peșchire, s. n. 1. (Turcism învechit) Prosop, ștergar; șervet. Au luat... una un lighean de aur, alta o cană cu cioc, tot de aur, și a treia un peșchir de mătase. CARAGIALE, O. III 73. De are trebuință de cămeșe, de peșchire... [țăranul] cultivă in și cînepă, ține oi și tunde lîna ș-apoi femeia se apucă și toarce, țese și coasă. IONESCU, D. 494. Un peșchir învărgat Peste mare aruncat (Curcubeul). GOROVEI, C. 123. 2. Față de masă. Un peșchir ca hiacintul (= zambila) masa toată o-nvelește. MACEDONSKI, O. I 104. 3. Năframă, maramă. Cum e peșchirul și mundirul, se spune despre o pereche (bărbat și femeie) care se potrivesc bine.