năframă sf [At: M. COSTIN, ap. GCR I, 196/10 / V: maramă, (înv) măhreme sfp, (reg) mahramă, malamă, măframă, măhramă, măramă, mărhamă, neframă, năhramă, năramă / Pl: ~me, năfrămi / E: tc mahrama] 1 Bucată de țesătură de in, cânepă, bumbac, borangic etc., de obicei împodobită cu cusături, folosită mai ales de femei, pentru a-și acoperi capul. 2 (Spc) Fâșie lungă de borangic cu care își acoperă capul femeile de la țară, lăsând capetele să atârne până aproape de pământ. 3 (Spc) Văl de mireasă. 4 (Îlv) A-și pune ~ A se mărita. 5 Bucată de pânză tivită, care nu depășește dimensiunile unui ștergar și care se folosește ca batistă, șervet, ștergar, ca podoabă etc. 6 (Trs; îs) ~ de credință Batistă pe care o dă fata logodnicului ei. 7 (Trs; îs) ~a mirelui Batistă pe care o primește mirele de la soacra mică Si: (reg) pinten. 8 (Reg; art) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 9 (Reg; art) Melodie după care se execută năframa (8). corectat(ă)

NĂFRAMĂ 👉 MARAMĂ.

NĂFRAMĂ, năframe și năfrămi, s. f. Bucată de pînză de in, cînepă, bumbac, borangic etc. (subțire, fină) tivită pe margini și folosită ca basma, broboadă, maramă (mai rar ca batistă, ștergar etc.). A vărsat aurul blestemat... într-o năframă și l-a băgat în sîn. GALACTION, O. I 152. Moș Istrate se ridică, și cu mîna tremurată Pune cartea în năframă, de trei ori împăturată. GOGA, C. P. 28. Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf de băț. EMINESCU, O. I 146. De lacrămi n-aș băga seamă, Că le șterg cu-a mea năframă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 102.

NĂFRAMĂ ~e f. 1) Bucată de țesătură fină, de obicei de borangic, folosită ca broboadă. 2) Porțiune pătrată de pânză tivită la margini și folosită pentru a șterge nasul sau fața; batistă. /<turc. mahrama

năframă f. Mold. 1. broboadă: năframă de mătase; 2. basma: un sol de pace c’o năframă n vârf de băț EM.; 3. pânză fină: o măsuță cu năframă acoperită AL.; 4. fig. mustrare: ai căpătat o năframă? [V. maramă].

năfrámă V. maramă.

mahramă sf vz năframă

mahrămă sf vz năframă

mahrumă sf vz năframă

malamă sf vz năframă

maramă sf vz năframă

măframă sf vz năframă

măhramă sf vz năframă

măramă sf vz năframă

mărhamă sf vz năframă corectat(ă)

năhramă sf vz năframă

năramă sf vz năframă

neframă sf vz năframă

NĂFRĂMIȚĂ (pl. -țe) sf. dim. NĂFRAMĂ.

marámă (Munt.), mahrámă și mafrámă (vechĭ), nafrámă și năfrámă (Mold. Trans.) f., pl. e și ă...ămĭ (turc. ar. mahramá, basma de buzunar, de unde și ngr. mahramás, văl femeĭesc; bg. mahramá, maramá, rut. bahráma, rus. bahramá. Cp. cu cataramă). Basma maĭ mare, ștergar orĭ broboadă supțire. La țară, broboadă de mireasă și basma de mire orĭ de vornicel. Fig. Poet. Văl de mireasă. A-țĭ pune marama, a te mărita. Pl. Hora de după cununie și melodia eĭ, numită și nuneasca. – Și măr-, vechĭ măhr-. În Olt. și hramă.

măfrámă, V. mahramă.

năframă (desp. nă-fra-) s. f., g.-d. art. năframei; pl. năframe

năframă (nă-fra-) s. f., g.-d. art. năframei; pl. năframe

năframă s. f. (sil. -fra-), g.-d. art. năframei; pl. năframe

năframă, pl. năframe

năframă, năframe s. f. 1. Bucată de țesătură de in, cânepă, bumbac etc., folosită de femei pentru a-și acoperi capul; spec. fâșie lungă de borangic cu care femeile de la țară își acoperă capul, lăsând capetele să atârne (pe spate) până aproape de pământ. 2. Bucată de pânză care se folosește ca batistă, ștergar, podoabă sau în alte scopuri. ◊ Năframă (sau mahrama) sfintei Veronica = a) icoană nefăcută de mână, care, după tradiție, reprezintă chipul lui Iisus imprimat pe năframa cu care cuvioasa Veronica l-a șters pe fața plină de sudoare când urca drumul Calvarului; b) temă iconografică foarte răspândită în pictura medievală ortodoxă și catolică, reprezentând figura lui Iisus Hristos pe o năframă; „Sfânta față”, mandilion. [Var.: mahramă, maramă s. f.] – Din tc. mahrama.

NĂFRAMĂ s. v. maramă.

NĂFRAMĂ s. maramă, (reg.) șervet, (Transilv.) pinten, (Transilv., Maram. și Bucov.) pînzătură, (Maram.) șirincă. (~ purtată pe cap.)

năfrámă, năframe, s.f. 1. Batic, pânzătură. 2. Batistă; șărincuță, pânzăturică, japcandău. – Din tc. mahrama „basma de buzunar” (Scriban, MDA), cu disimilarea m-m > n-m.

năframă, năframe, s.f. – 1. Batic, pânzătură. 2. Batistă; șărincuță, pânzăturică, japcandău. – Din tc. mahrama „basma de buzunar” (Scriban, DEX, MDA) cu disimilarea m-m > n-m.

năframă, năframe, s.f. – 1. Batic, pânzătură. 2. Batistă; șărincuță, pânzăturică, japcandău. – Din tc. mahrama.

NĂFRAMĂ s. f. I. 1. Bucată de țesătură de in, cînepă, bumbac, borangic etc., de obicei împodobită cu cusături sau alesături, întrebuințată mai ales de femei, pentru a-și acoperi capul; spec. fîșie lungă de borangic cu care își acoperă capul femeile de la țară, lăsînd capetele să atîrne (pe spate) pînă aproape de pămînt. 2 cădelnițe..., 2 căți cu cănăfi și cu măhreme albii (a. 1588). cuv. d. bătr. i, 195/1, cf. rosetti, b. 102. Fața... [mortului] cu măhramă era legată. m. costin, ap. gcr i, 196/10. Puind o năframă peste obrazul sv[i]nți[i]i sale și cu țarnă împresurară de-l astrucară. dosoftei, v. s. septembrie 32^r/29. Măhrama de măta[se] mare (a. 1754). iorga, s. d. xii, 67. Merse în cămară și-și află nevasta șezînd și ș-au scos inelul de aur din deagetul lui și măhrama cea împodobită cu sîrma și le deade doamnii lui (a. 1760). gcr ii, 68/30. O față de masă, un chindeu, doo năfrămi de mătasă, aceste au rămas de la Sucița la biserică (a. 1780). iorga, s. d. xiii, 160. Neframă de burungiuc aleasă. i. ionescu, p. 548, cf. pontbriant, d. Numiri de îmbrăcăminte țărănească... fotă, ie, maramă. baronzi, l. 95. Avea pe frunte naframă albă. alecsandri, p. i, 23, cf. 22, costinescu. O maramă albă cu aur semănată Îi învăluiește păru-i răsfățat. bolintineanu, o. 51, cf. lm, jipescu, ap. gcr ii, 262. 5 mărămi cusute cu fir și cu mătase. odobescu, s. i, 421. Ea scoase din fundul unei lăzi o cute, o perie și o năframă. eminescu, n. 21. O năframă cusută frumos cu flori de mătasă. creangă, a. 92. Ceru a fi îmbrăcat muierește ca roabele; se legă cu maramă la cap și cu furca în brîu se nevoia a toarce. ispirescu, u. 71. El se apropie de fată, îi luă inelul ce avea în degetul cel mic și marama de pe față. id. l. 256. Își acoperi fața cu maramă. delavrancea, s. 174. N-am putut s-o văd, nu-și ridică marama de loc. i. negruzzi, s. iv, 539. Se acopăr c-un șal, tistimel sau tulpan frumos, ori cu o basma frumoasă de mătase, ori cu o năframă frumos cusută. marian, na. 294, cf. id. î. 54, 76, ddrf, manolescu, i. 196. Uite zău, Acum iau seama, Că-mi stă bine-n cap năframa. coșbuc, p. i, 103, cf. 65, 70, barcianu. Femeile măritate, cu pieptănătura cu conci roșu și peste cap cu năframa albă, stau mai toate în genunchi. d. zamfirescu, v. ț. 82, cf. 51. Ai barișuri fine? – Cum de nu; să vă dau, răspunse negustorul și începu, fără grabă, să coboare din rafturi cutiile pline de... mahrame. tafrali, s. 64. Amîndouă să mă plîngeți Și să vă cerniți năframa. goga, p. 47. Turcule, dă-mi drumul să mă-ntorc la mama, Mi-am uitat pe masă salba și năframa. iosif, v. 78, cf. 117, tdrg. Venea de la prăvălie, pe umeri cu o năframă cafenie. agîrbiceanu, a. 53, cf. 389, 459, 524. Printre fete se mai rătăcește și cîte o nevastă tînără, cu năframă de mătase în cap. rebreanu, i. 13. Se aștern ca rufăria moale În sertarele goale Teanc, Năframe, tulpane, barișe Cu croiala piezișe. arghezi, vers. 194, cf. id. c. o. 72. Petruța își adusese de la Pitești încălțăminte nouă și o maramă spumoasă de borangic. camil petrescu, o. i, 94. Raveca șade pe marginea patului și mîngîie cu palma-i aspră marama neagră. contemp. 1954, nr. 415, 4/1. Părul moale și auriu fîlfîia la orice înclinare a capului, ca o năframă în vînt. v. rom. septembrie 1955, 133. Face pe toreadorul, desfășurînd marama roșie cînd într-o parte, cînd în alta. beniuc, m. c. i, 228. Fața mi-i acoperită într-o năframă neagră. camilar, n. ii, 442. Cu ochii umbriți de streașina jalei și a urii, Femeile poartă năframa neagră. boureanu, s. p. 7. Noaptea părea o năframă neagră, însîngerată. v. rom. august 1958, 63. Șase mahrame de in De care se găsesc p-aici, Cusute cu fluturi și arnici. teodorescu, p. p. 175. Cîți mă văd toți mă întreabă De ce port maramă neagră. jarnik-bîrseanu, d. 321, cf. 124, 141, 312. Dară maică-ta are trei năfrămi de la surorile tale în ladă. sbiera, p. 130. Aleargă... Cu rochița fîlfîind, Cu malama vînt trăgînd. pamfile, cr. 86. Leliță, poale ciurate, Rău te-am visat astă-noapte, Că năframa ta cea nouă Era ruptă tomna-n două. bîrlea, c. p. 127. Femeile aveau năframă de pînză albă. alr ii 3 352/362, cf. com. din monor-reghin. ◊ Fig. Ea ridică somnoroasă lunga genelor maramă. eminescu, o. i, 84. Copacii somnoroși ne cheamă, S-acopere iubirea noastră Sub parfumata lor maramă. vlahuță, o. a. 80. Și focuri pe creste pe rînd rumeni-vor A bolții năframă albastră. goga, p. 67, cf. 64. Du-te, lună, ia-ți veșmîntul Și năfrămile senine, Dacă numai pentru mine Farmeci noaptea și pămîntul. arghezi, c. o. 202, cf. beniuc, v. 63. Afară soarele, coborînd către amurgul lui, se arată drept în gura beciului, rotund, roșu, inundînd încăperea într-o uriașă maramă de sînge. camilar, n. i, 355. ♦ Spec. Văl de mireasă. Mirele cu colăcariul se întorc pe întrecute îndărăpt la socrul cel mic după pintenele sau pintenul miresei, adică măhrama miresei, vălul ei. marian, NU. 619, cf. BARCIANU. ◊ Expr. A-și pune marama = a se mărita. cf. ddrf, zanne, p. iii, 224. 2. Bucată de pînză (tivită) care nu depășește dimensiunile unui ștergar și care se folosește ca batistă, șervet, ștergar sau în alte scopuri practice, ca podoabă etc. Lega într-o măhramă 300 de galbeni. varlaam, c. 387, cf. n. test. (1648), 95^r/15. Cu măhrăm albe ștergea sudoril[e] bolnavei (a. 1691). gcr i, 300/30. Măhrămile ceale de șters iară să fie cuvioase doao sau 3 ca deaca să negreaște una să se poată spăla alta (a. 1702). id. ib. i, 346/19. Afară din cîte mănîncă, mai iau și prin năfrămi. gheorgachi, let. iii, 304/25. Orație cînd dau mahrămile la călțunari (sec. XVIII), cat. man. ii, 292, cf. iorga, s. d. x, 224. Să ținem... o măhramă moiată în oțet la gură. calendariu (1844), 72/5. Alexandru descălecă... și-l șterse cu măhrama adecă cu basmauo lui. alexandria, 82/21. Corespondențele din Londra, cu Parisul, cu Italia etc. s-au continuat cîtva timp pe batiste (mahrame) din materia numită fulard. barițiu, p. a. ii, 721, cf. polizu. Iată, vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf de băț. eminescu, o. i, 146. Care-i vedea-o că se apără cu năframa, să știi că aceea este fata împăratului. creangă, p. 271. A privit tot înapoi la năframa ei, care fîlfîia de departe. caragiale, o. ii, 295. Îi zise că tocmai la amiazi... să înalțe o prăjină și în vîrful ei să puie o mahramă roșie. ispirescu, l. 127. Din satul de alături sosesc căruțe-n goană, Năframe albe-atîrnă la mîndrele căpestre. păun-pincio, p. 71. Veni de se așeză pe iarbă lîngă naframa cu mămăligă. hogaș, dr. i, 200. Măsuțe joase, acoperite discret cu naframe vișinii. sadoveanu, o. x, 304. Își închipuie casa lui de mîne, albă, luminoasă, cu năframă cu busuioc pe creastă. camilar, n. i, 21. Ieșiți la arat. Boii slabi poartă-n coarne Năframe cusute cu pui și arnici. labiș, p. 42. Stătea-n picioare și flutura cu năframa către cei de pe șosea. v. rom. noiembrie 1953, 98. Să vezi badea cum se duce Cu chica nepeptănată, Cu naframa nespălată. alecsandri, p. p. 342, cf. 20, h iv 56, xii 174. De lacrimi n-aș băga seamă, Că le șterg cu o năframă. jarnik-bîrseanu, d. 151, cf. 72, 256. Cine trece pe la iaz? Gheorghiță cu calu breaz, Șî se șterge de dulamă, Măndița să dee samă, Că nu i-o cusut naframă, Naframă cu șase flori, Să se șteargă de sudori! șez. i, 47. Șase păhare de vin, Șase măhrame de in, De care se găsesc p-aici, Cusute cu fluturi și cu arnici. fundescu, ap. gcr ii, 312. Coase și chindisește La năframa frate-său. viciu, col. 124. La năfrămi grele-am cusut, La năfrămi grele de fir, Ca să șterg guriți de vin. păsculescu, l. p. 45, cf. 46. Să te ștergi cu nărama frumoasă. arh. folk. iii, 152. Cînd se ridică cei dintîi corni [la casă] în vîrful lor se așază o creangă de mășteacăn cu 4-5 mărămi (cîrpe), pentru fiecare maestru și lucrător cîte una. chest. ii 33/7. Mă sculai de dimineață, Cam pe rouă, cam pe ceață, Pe ochi negri mă spălai, Cu marama mă ștersai. balade, ii, 227, cf. alr sn iv h 1 202/537, a v 16, vi 4. ◊ (Transilv.) Năframă de credință = batista pe care o dă fata logodnicului ei; (regional) cîrpă de credință. Fata îi dă o năframă de buzunar numită năframă de credință. marian, nu. 184. Năframa mirelui = batistă frumos cusută, pe care o primește mirele de la soacra mică; (regional) pinten. Soacra cea mică aduce un talger pe care se află o năframă de in, numită năframa mirelui. id. ib. 548. II. (Regional; mai ales la pl.) Numele unui dans popular. Am fi jucat și noi atunci în mărămi, dans cu mîinile în șolduri. i. golescu, în pr. dram. 77, cf. sevastos, n. 282. Jocuri de flăcăi și fete mari: ...năframa. pamfile, j. iii, 9. Femeile și oamenii însurați joacă cîte o pereche mărămile. h ii 285, cf. 245, 282, 320. – pl.: năframe și năfrămi. – Și: maramă s. f., (învechit) măhreme s. f. pl., (regional) năhramă (tdrg), năramă, neframă, măframă, măhramă, măramă, mărhamă (alr i 1 876/122), mahramă, malamă s. f. – Din tc. mahrama.

MAHRÁMĂ s. f. v. năframă.

MAHRĂMĂ s. f. v. năframă.

MAHRÚMĂ s. f. v. năframă.

MALÁMĂ s. f. v. năframă.

MARAMĂ s. f. v. năframă.

MĂFRÁMĂ s. f. v. năframă.

MĂHRÁMĂ s. f. v. năframă.

MĂRÁMĂ s. f. v. năframă.

MĂRHÁMĂ s. f. v. năframă.

NEFRAMĂ s. f. v. năframă.