PEȘCHIR s.m. (Mold., ȚR) Ștergar, prosop. A: Răpia cine ce putea. . .. cine peșchire, cine mease, cine șerveate, cine furci . . . IM 1754, 75^r. Iaste făcută lumea aceasta ca o masă mare cu un peșchir micu. FL. D SEC. XVIII², 5^v. B: Mînăștergu[ră], peșchir. LEX., 193^r. Rukomik. Peșchir de mîini. LEX. 1683, 57^r. Iaste făcut ca o masă mare cu un peșchir mic. FL. D 1700, 4^v; cf. MARDARIE, 169, 201; IM 1730, 105^v; FL. D 1780, 9^r. Etimologie: tc. peșkir. Cf. p r o s o p.