PEȘTERĂ s.f. (Trans. SV) Vizuină, bîrlog. [Puii leului] să adună și în peșterile sale zac. PS 1651, 215^r. Lăcuiesc în peștere. VCC, 36. ◊ Fig. Casa mea, carea de mgăciune se cheamă . . . făcut-ați pre ea peșteră tîlharilor. N TEST. (1648). Etimologie: sl. peštera. Cf. c o m o a r ă, c o v r u, m i ș i n ă.