năbușit, ~ă a [At: BARCIANU / Pl: ~iți, ~e / E: năbuși] 1 (Îvp) Năvălit. 2 (Îvp) Umplut. 3 (Îvp; d. apă) Care țâșnește dintr-un loc strâmt. 4 (Îvp) Sufocat. 5 (D. foc) Stins. 6 (Îvp; d. o acțiune, un proces, un sentiment) Reprimat. 7 (Reg; d. alimente) Înnăbușit.

ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.

NĂBUȘÍ, năbușesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) sufoca, a (se) înnăbuși. ♦ Tranz. Fig. A împiedica dezvoltarea, desfășurarea sau manifestarea unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment etc. ♦ Tranz. Fig. A face să nu se vadă, să nu se simtă, să nu se audă. 2. Tranz. A potoli, a stinge focul. 3. Intranz. (Adesea fig.) A se revărsa, a inunda; a invada. ♦ (Despre sânge, lacrimi) A podidi. [Prez. ind. și: năbuș] – Cf. sb. năbušiti.

înăbuși [At: COSTINESCU / S și: (înv) înnă~ / Pzi: ~șesc / E: în- + năbuși] 1-2 vt (Rar) A-i țâșni cuiva (lacrimile sau) sângele. 3 vt (D. buruieni) A se dezvolta împiedicând creșterea și dezvoltarea plantelor Si: a năpădi. 4 vt (Nob) A înfășură pe cineva cu multe haine ca să transpire și să-i scadă febra. 5 vt (Fig) A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale Si: a reprima. 6-7 vtr A (se) sufoca. 8-9 vt A acoperi focul cu cenușă pentru (a-l stinge sau) a-l face să ardă mocnit.

înăbușit², ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 340 / S și: (înv) înnă~ / Pl: ~iți, ~e / E: înăbuși] 1 (D. plâns) Estompat. 2 (D. sunete) Fără vibrații puternice. 3 (D. plante etc.) Acoperit cu buruieni. 4 (D. mișcări, răscoale etc.) Reprimat. 5 (D. persoane) Sufocat. 6 (D. alimente) Fiert în aburi (vasul fiind acoperit cu capac). 7 (D. voce) Fără putere Si: înecat, stins. 8 (Îlav) Pe ~e(le) Mod de preparare a cărnii, legumelor etc. în vase bine acoperite.

înăbușit¹ sn [At: DDRF / S și: (înv) înnă~ / Pl: ~uri / E: înăbuși] 1-5 Înnăbușire (1-5). 6 Sufocare. 7-8 Înnăbușire (7-8).

năbuși [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 15/9 / V: (înv) ne~ / Pzi: ~șesc / E: cf srb nabušiti] (Îvp) 1 vi (Udp „în”, „pe”, „asupra”, „spre”) A năvăli (1). 2 vt A umple. 3 vi (D. lichide) A țâșni dintr-un loc strâmt și închis. 4 vt (D. sânge, lacrimi) A podidi. 5 vt A sufoca. 6 vt A stinge focul. 7 (Fig) A împiedica dezvoltarea, cursul sau manifestarea unei acțiuni, a unui proces, sentiment etc. Si: a frâna, a inhiba. 8 vt A face să nu se simtă, să nu se vadă sau să se audă. 9 vi (D. ape) A se revărsa. 10 vi (Pex; d. ape) A inunda.

nebuși v vz năbuși

ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi (vasul fiind acoperit cu un capac). – V. înăbuși.

NĂBUȘÍ, nắbuș, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. Fig. A împiedica dezvoltarea, desfășurarea sau manifestarea unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment etc. ♦ Tranz. Fig. A face să nu se vadă, să nu se simtă, să nu se audă. 2. Tranz. A potoli, a stinge focul. 3. Intranz. (Adesea fig.) A se revărsa, a inunda; a invada. ♦ (Despre sânge, lacrimi) A podidi. – Cf. scr. nabušiti.

ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A nu mai putea respira; a se sufoca. V. năbuși (1). I se părea că se înăbușă. DUMITRIU, N. 85. ◊ Tranz. Suflarea îi devenea din ce în ce mai fierbinte. Simți că-l înăbușe. VLAHUȚĂ, O. A. I 101. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. Aceste buruieni aproape întotdeauna, crescînd mai repede decît sămănăturile, le îneacă... sau înăbușă și astfel le fac să piară. PAMFILE, A. R. 94. 3. Tranz. Fig. (Cu privire la manifestări, acțiuni, mișcări sociale) A potoli prin violență; a reprima. V. năbuși (3). [Gh. Bibescu] a încercat să înăbușe revoluția din 1848 din Țara Romînească. IST. R.P.R. 312. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Șoimaru își înăbuși un geamăt. SADOVEANU, O. VII 91.

ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce etc.) Stins, înecat, fără putere, reținut. Murmurai... mișcat, cu glas înăbușit. SADOVEANU, O. I 422. I se părea că parcă auzea vorbe înăbușite, neînțelese. MIRONESCU, S. A. 37. Un murmur se ridică... Și grabnic îl urmează înăbușite șoapte. MACEDONSKI, O. I 263. ◊ (Adverbial) Începea să plîngă înăbușit. DUMITRIU, N. 58. Potcoavele cailor vuiau înăbușit pe șosea. SADOVEANU, O. I 366. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, acoperit cu un capac. Friptură înăbușită. ◊ (Adverbial) A fierbe înăbușit.

NĂBUȘÍ, nắbuș și năbușesc, vb. IV. (Învechit și regional, în concurență cu înăbuși) 1. Tranz. A sufoca, a înăbuși. Îi frînse mijlocul, îl năbuși cu strînsoarea, și-l făcu să-și dea sufletul. ISPIRESCU, U. 62. Sîngele să-l năpădească, Sîngele să-l năbușească. TEODORESCU, P. P. 372. ◊ Fig. O nălucă muierească Ar putea glasul măririi în pieptu-mi să-l năbușească. HASDEU, R. V. 158. Mă năbușesc lacrimile de bucurie. ALECSANDRI, T. 151. ♦ Fig. A face să nu se vadă, să nu se simtă, să nu se audă; a reprima. Priveam, gîndeam aiurea, îmi năbușeam căscatul. GALACTION, O. I 229. Năbușindu-și în piept mînia și ura ce-l sugruma. VLAHUȚĂ, la TDRG. 2. Tranz. A potoli, a stinge. Focul... a fost năbușit în cîteva minute. CARAGIALE, N. S. 69. 3. Intranz. (Neobișnuit, despre apă, p. ext. despre alte lichide) A se revărsa, a inunda; a năvăli. Spumosul vin cu vuiet pe vrană năbușește. NEGRUZZI, S. II 201. ♦ Fig. A năvăli, a se năpusti, a invada. Au năbușit tătarii în țară. SBIERA, P. 200. Gloata... năbuși înuntru ca un șiroi. NEGRUZZI, S. I 230.

A SE ÎNĂBUȘÍ mă înăbuș intranz. 1) (despre ființe) A nu putea respira normal (din cauza lipsei de aer sau din cauza căldurii etc.); a se sufoca; a se asfixia. 2) fig. A se simți într-un impas moral (din cauza unor condiții nefavorabile); a se sufoca. /în + a năbuși

A ÎNĂBUȘÍ înăbuș tranz. 1) A face să se înăbușe; a asfixia. 2) (plante) A împiedica să se dezvolte normal. 3) reg. (alimente, legume etc.) A fierbe într-un vas închis; a găti la capac. 4) (acțiuni, manifestări etc.) A potoli prin violență; a reprima. ~ o demonstrație. 5) A face să nu se mai producă. ~ focul. 6) (sentimente, stări sufletești etc.) A stăvili printr-un efort de voință; a înfrâna; a controla; a domina. ~ emoțiile. /în + a năbuși

A NĂBUȘÍ ~ésc tranz. pop. v. A ÎNĂBUȘI. /cf. sb. nabušiti

A SE NĂBUȘÍ mă ~ésc intranz. rar v. A SE ÎNĂBUȘI. /cf. sb. nabušiti

NĂBUȘI vb. (Mold.) A năvăli, a invada. ,Căci au năbușit pre aceste locuri mai pre urmă. tătarii. M. COSTIN. N-au mai venit în țară pănă ce-au năbușit moscalii în țară. NCL II, 299. Fără veaste au năbușit asupra schythilor. CANTEMIR, HR. Etimologie: cf. scr. nabušiti. Vezi și năbușeală. Cf. s t r o p ș i (2).

năbușì v. 1. a se înneca, a pierde suflarea; 2. a sufoca; 3. a potoli o răscoală; 4. a da năvală: sumeții Unguri în Moldova năbușesc NEGR.; 5. a podidi: mă năbușesc lacrămile de bucurie AL. [Serb. NABUȘITI, a se umfla].

înăbúș și -ésc, a -í v. tr. (sîrb. nabušiti, a se unfla, cu înț. luĭ înăduș. – El înăbușă, sî înăbúșe. V. bușesc). Vest. Înăduș, sufoc, asfixiez. Fig. Reprim: a înăbuși o răscoală. V. refl. Mă înăduș: s’a înăbușit și a murit. Est. (năbușesc). Năpădesc, inund, podidesc: l-aŭ năbușit lăcrămile. V. intr. Mă revărs, năboĭesc, năvălesc: rîurile, Tătariĭ aŭ năbușit. – Și înn- și înắbuș.

năbușésc v. tr. (V. înăbușesc). Năpădesc: l-aŭ năbușit lacrămile. V. intr. Năpădesc, năvălesc.

înăbuși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înăbuș, 3 înăbușă, imperf. 1 înăbușeam; conj. prez. 1 sg. să înăbuș, 3 să înăbușe

năbuși (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. năbușesc, 3 sg. năbușește, imperf. 1 năbușeam; conj. prez. 1 sg. să năbușesc, 3 să năbușească

înăbuși (a ~) vb., ind. prez. 3 înăbușă, imperf. 3 sg. înăbușea; conj. prez. 3 să înăbușe

!năbuși (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. năbușește, imperf. 3 sg. năbușea; conj. prez. 3 să năbușească

înăbușí vb., ind. prez. 1 sg. înăbuș, 3 sg. și pl. înăbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înăbușe

năbușí vb., ind. prez. 3 sg. năbușă / năbușéște, imperf. 3 sg. năbușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. năbușe / năbușeáscă

înăbuși (ind. prez. 1 sg. înăbuș, 3 sg. și pl. înăbușă, conj. înăbușe)

ÎNĂBUȘÍ vb. v. ascunde, tăinui.

ÎNĂBUȘÍ vb. 1. v. asfixia. 2. a strangula, a sufoca. (Emoția îl ~.) 3. (fig.) a comprima. (Își ~ un suspin.) 4. v. reprima. 5. v. stinge. 6. v. năpădi.

ÎNĂBUȘÍT adj., adv. 1. adj. v. asfixiat. 2. adj. v. gâtuit. 3. adj. v. înfundat. 4. adj. v. stins. 5. adj., adv. v. mocnit.

NĂBUȘÍ vb. v. arunca, asfixia, azvârli, cotropi, invada, înăbuși, încălca, îneca, năpădi, năpusti, năvăli, precipita, repezi, sări, sufoca, sugruma, tăbărî, zvârli.

ÎNĂBUȘI vb. 1. a (se) asfixia, a (se) îneca, a (se) sufoca, a (se) sugruma, (înv. și pop.) a (se) năbuși, a (se) năduși, (înv.) a (se) împresura. (Fumul îl ~.) 2. a strangula, a sufoca. (Emoția îl ~; cu glasul ~ de emoție.) 3. (fig.) a comprima. (Își ~ un suspin.) 4. a reprima, (fig.) a sugruma. (A ~ o răscoală.) 5. a stinge. (~ focul.) 6. a năpădi. (Buruienile ~ un teren cultivat.)

înăbuși vb. v. ASCUNDE. TĂINUI.

ÎNĂBUȘIT adj., adv. 1. adj. asfixiat, înecat, sufocat, (înv. și pop.) nădușit. (Persoană ~.) 2. adj. gîtuit, înecat, sugrumat. (Cu glasul ~ de emoție, spuse...) 3. adj. înfundat, slab, stins, surd, (fig.) vătuit. (Zgomote, sunete ~.) 4. adj. stins. (Un incendiu ~.) 5. adj., adv. înfundat, mocnit. (Foc ~; focul arde ~.)

năbuși vb. v. ARUNCA. ASFIXIA. AZVÎRLI. COTROPI. INVADA. ÎNĂBUȘI. ÎNCĂLCA. ÎNECA. NĂPĂDI. NĂPUSTI. NĂVĂLI. PRECIPITA. REPEZI. SĂRI. SUFOCA. SUGRUMA. TĂBĂRÎ. ZVÎRLI.

năbușí (năbușésc, năbușít), vb. – 1. A sufoca. – 2. A reteza, a suprima. – Var. înăbuși cu der. Sb. nabušiti „a fi umflat” (Mikloscih, Slaw. Elem., 16; Tiktin; Candrea). – Der. năbușeală, s. f. (sufocare; zăpușeală); năbușitor, adj. (care sufocă; dogoritor).

năbușít, năbușítă, adj. (reg.; despre alimente) fiert în aburi (în vas acoperit).