MINUNAT, -Ă, minunați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care iese din comun (prin aspect, însușiri etc.); magnific; p. ext. care uimește prin frumusețe; încântător, splendid. ♦ Foarte bun, excepțional. 2. (În basme) Care face minuni, care este înzestrat cu însușiri supranaturale. ♦ Vrăjit, fermecat. 3. Mirat, surprins. – V. minuna.

minunat, ~ă [At: COD. VOR. 148/2 / V: (înv) mien~, men~ / Pl: ~ați, ~e / E: minuna] 1 a (Rel; înv) Care are caracter miraculos Si: supranatural. 2 a (Pex) Sfânt. 3 sf (Rel; înv) Minune (1). 4 smf (Înv) Ființă care face minuni (1). 5 a (Mtp) Înzestrat cu însușiri supranaturale. 6 a Vrăjit. 7 a Care iese din comun Si: aparte, deosebit, neobișnuit. 8-9 a, av (Pex) (Care este) excepțional. 10 av (Ca determinant al unui adjectiv căruia îi dă valoare de superlativ) Extraordinar. 11 a (Rar) Uimit. 12 a (Pex) încântat.

MINUNAT, -Ă, minunați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care iese din comun (prin aspect, însușiri etc.); p. ext. care uimește prin frumusețe; încântător, splendid. ♦ Foarte bun, excepțional. 2. (În basme) Care face minuni, care este înzestrat cu însușiri supranaturale. ♦ Vrăjit, fermecat. 3. Mirat, surprins. – V. minuna.

MINUNAT, -Ă, minunați, -te, adj. 1. Care surprinde, uimește prin frumusețe; încîntător, fermecător, splendid. Fata sta nemișcată și înfiorată, cu mînile mici albe în poală și privea pe rănit cu ochii ei minunați. SADOVEANU, O. I 97. Podul cel minunat îndată s-a stricat și s-a mistuit. CREANGĂ, P. 89. Ochii mari și minunați Lucesc adînc, himeric. EMINESCU, O. I 172. Crescut-au, Doamne, crescut, Doi meri nalți Și minunați, La tulpine-mpreunați. TEODORESCU, P. P. 81. ◊ (Adverbial; înaintea unui adjectiv de care se leagă prin prep. «de», dă acestuia valoare de superlativ) Foarte, deosebit de... Se făcea o duminică minunat de frumoasă. DELAVRANCEA, H. T. 64. Balul d-tale e minunat de frumos și de vesel! ALECSANDRI, T. 762. Au văzut... mulțime de papagali minunat de frumoși. DRĂGHICI, R. 97. ♦ Foarte bun, excepțional. Original în păreri și gesturi, dar are un suflet minunat. REBREANU, R. I 90. ◊ (Adverbial) Robinson au socotit că acest loc ar putea să-i slujească minunat la trebuința sa. DRĂGHICI, R. 79. ♦ (Adverbial) Perfect, foarte bine, admirabil. Cîntă minunat. 2. (În basme) Care face minuni, dotat cu puteri supranaturale. I-au schimbat... asinul cel minunat și i-au pus altul în locul lui tot ca acela. SBIERA, P. 196. Furca cea minunată torcînd singură fire de aur. CREANGĂ, P. 96. ♦ Ciudat, straniu, bizar. Minunat lucru îmi pare că dobitoacile sălbatice arată mai multă mulțămire cătră făcătoriul lor de bine. DRĂGHICI, R. 103. 3. (Rar) Mirat, uimit, surprins, încîntat. Acele nemărginite epopee vînătorești... sperie și obosesc azi ochii călătorului minunat. ODOBESCU, S. III 80.

MINUNAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A MINUNA și A SE MINUNA. 2) (în basm) Care face minuni; cu proprietăți supraomenești. 3) (despre persoane și despre manifestările lor) Care șochează prin felul său de a fi; ieșit din comun; straniu; bizar. Purtare ~tă. /v. a minuna

minunat a. 1. care inspiră o vie mirare: om minunat; 2. care face minuni: pasăre minunată; 3. surprinzător, admirabil: tablou minunat; 4. lovit de uimire. ║ adv. de minune.

minunát, -ă adj. (d. minunez). Mirat, uĭmit (Rar). Admirabil: spectacul minunat. Miraculos, surprinzător: magia e o artă minunată. Adv. În mod minunat: a lucra minunat de frumos.

menunat, ~ă a vz minunat

mienuna v vz minuna

mienunat, ~ă a vz minunat

minuna [At: PSALT. 288 / V: (reg) mien~ / Pzi: ~nez, (îvp) minun / E: minune] 1 vr (Rel; înv; ccd sau udp „de”) A se smeri, a se tulbura profund în fața minunilor (1) lui Dumnezeu. 2 vt (Înv; subiectul este Dumnezeu) A înzestra pe cineva cu calități miraculoase, a face să fie minunat. 3 vi A săvârși o minune (1). 4-5 vrt(a) (A fi cuprins sau) a face pe cineva să fie cuprins de o mare mirare, de o mare admirație Si: a surprinde, a ului. 6-7 vrt(a) (A-și manifesta sau) a face pe cineva să-și manifeste mirarea, admirația, surpriza Si: a se mira¹ (11). 8 vt (Nob) A face să fie minunat (7).

MINUNA, minunez, vb. I. Tranz. A uimi pe cineva, a-l face să rămînă mirat, surprins; a impresiona. Rîvna lor o minunează pe mama. STANCU, D. 446. După ce și-a vîrît la brîu cele trei săbii ale lui, cu care... minunase lumea, a luat baioneta jandarmului. SAHIA, N. 69. Zi de 15 mai (1848)... Tu minunași lumea și îi arătași că nația romînă e matură. BĂLCESCU, O. I 332. ◊ Absol. Altă biserică este Sf. Andrei care minunează prin zveltețea sa. SAHIA, U.R.S.S. 43. ◊ Refl. Ceasuri întregi ne minunam din drum De bradul ce se străvedea prin geamuri. BENIUC, V. 36. Pășea încet, minunîndu-se la fiecare pas. EMINESCU, N. 127. – Prez. ind. și: (pers. 3 sg.) minună (MACEDONSKI, O. I 24).

A MINUNA ~ez tranz. A impresiona prin ceva neprevăzut; a surprinde; a uimi; a mira. ~ lumea. /Din minune

A SE MINUNA mă ~ez intranz. A fi cuprins de admirație; a rămâne profund impresionat; a se uimi; a se mira. /Din minune

minunà v. 1. a fi plin de mirare: ne minunăm de tot ce e extraordinar; 2. fig. a fi nedumerit (într’o împrejurare grea): stau și mă minunez ce să fac. [Tras din minune].

minunéz v. tr. (d. minune). Uimesc, surprind. V. refl. Mă mĭr foarte mult, rămîn uĭmit: se minuna lumea de vitejia luĭ. – Și înm- (vechĭ).

minunat adj. m., pl. minunați; f. minunată, pl. minunate

*minunat adj. m., pl. minunați; f. minunată, pl. minunate

minuna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. minunez, 3 minunează; conj. prez. 1 sg. să minunez, 3 să minuneze

minuna (a ~) vb., ind. prez. 3 minunează

minuna vb., ind. prez. 1 sg. minunez, 3 sg. și pl. minunează

MIRABILE DICTU (VISU) (lat.) e minunat de spus (de văzut) – Un spectacol (o întâmplare) mirabile dictu (visu).

MINUNAT adj., adv. 1. adj. v. crucit. 2. adj. splendid, strălucitor, (livr.) magnific, mirific, paradiziac, (pop.) mândru, (înv.) preafrumos. (Un peisaj ~.) 3. adj. v. fermecător. 4. adj. splendid, superb, (fig.) ceresc, divin, dumnezeiesc, îngeresc, serafic, (livr. fig.) celest. (O muzică ~.) 5. adv. splendid, superb, (fig.) divin, dumnezeiește, îngerește. (Cântă ~.) 6. adj. v. perfect. 7. adv. v. foarte.

MINUNAT adj. v. ceresc, divin, dumnezeiesc, sfânt.

minunat adj. v. CERESC. DIVIN. DUMNEZEIESC. SFÎNT.

MINUNAT adj., adv. 1. adj. crucit, perplex, stupefiat, surprins, uimit, uluit. (Ea a rămas ~ de cele auzite.) 2. adj. splendid, strălucitor, (livr.) magnific, mirific, paradiziac, (pop.) mîndru, (înv.) preafrumos. (Un peisaj ~.) 3. adj. feeric, fermecător, încîntător, (fig.) îmbătător. (O seară ~.) 4. adj. splendid, superb, (fig.) ceresc, divin, dumnezeiesc, îngeresc, serafic, (livr. fig.) celest. (O muzică ~.) 5. adv. splendid, superb, (fig.) divin, dumnezeiește. (Cîntă ~.) 6. adj. desăvîrșit, excepțional, extraordinar, formidabil, ideal, magistral, perfect, splendid, sublim, superb, (înv.) săvîrșit. (O ~ punere în scenă.)

MINUNA vb. 1. a se cruci, a se uimi, a se ului, (pop.) a se încruci, (reg.) a se ugni, (Transilv. și Ban.) a se pocozi, (înv.) a se ciudi, a se divi. (Se ~ de ce aude.) 2. v. uimi. 3. v. extazia.

MINUNA vb. 1. a se cruci, a se uimi, a se ului, (pop.) a se încruci, (reg.) a se ugni, (Transilv. și Ban.) a se pocozi, (înv.) a se ciudi, a se divi. (Se ~ de ce aude.) 2. a stupefia, a surprinde, a uimi, a ului. (Ce-mi spui tu pur și simplu mă ~.) 3. a se extazia. (Se ~ în fața splendorilor naturii.)

Mirabile dictu (lat. „Admirabil de spus”) și Mirabile visu („Admirabil de văzut”) – locuțiuni care se folosesc atît în sensul lor pozitiv cît și prin antifrază (sens contrar). Se poate spune, de exemplu, despre o reprezentație slabă: a fost un spectacol mirabile visu! FOL.

Omne ignotum pro magnifico est (lat. „Tot ce-i necunoscut e socotit minunat”) – Cugetarea aceasta a lui Tacit (din Viața lui Agricola, 30) servește atît în sens pozitiv, cît și în sens negativ. Înțelesul ei fiind că „necunoscutul are farmec”, o putem cita atît pentru a explica ce-i îndeamnă cîteodată pe oameni să pornească în necunoscut (în ascensiuni, în călătorii îndepărtate), cît și pentru a preveni pe cei care, lăsîndu-se ademeniți de „farmecul necunoscutului”, iau calea periculoasă a aventurii, a misterului, a marelui semn de întrebare. Dar pentru acest din urmă caz romanii aveau un proverb mai vechi: Omne ignotum pro terribili, adică farmecul pe care îl prezintă necunoscutul poate avea un rezultat îngrozitor. LIT.

MINUNÁT, -Ă adj. 1. (Învechit, în textele religioase) Care are caracter supranatural, m i r a c u l o s¹ (1); p. e x t. sfînt, divin. În mierurata a lui lumiră. COD. VOR. 148/2. Doamne, Domnul nostru, că mirurat e numele tău prespre tot. pămîntul. PSALT. 11, cf. 289. Și-i învăță minunata și preaciudată a sa taină și nărodului punea înainte cuviință și spăsenie. CORESI, EV. 225, cf. 14, 61. lară alții cîntă: minunatu e D[u]m[ne]z[e]u (a. 1633). GCR I, 83/15, cf. 99/34. Ceriul fapt de Dumnezeu cu puteare mare. Minunata zidirăre, și el fîrșit are. M. COSTIN, O. 320. ♦ (Substantivat, f.) Minune (1). Cîntați D[om]n[u]lui cîntec nou, cu minunate feace D[om]n[u]l. DOSOFTEi V. S. octombrie 82^r/26 ♦ (Substantivat, învechit) Ființă care face minuni (1) Acest minunat au omorît și preun bălaur MINEIUL (1776), 109^v2/3. 2. (În basme) Înzestrat cu însușiri supranaturale: I-au schimbat cîrșmariul asinul cel minunat și i-au pus altul în locul lui tot ca acela. SBIERA, P. 196. Feciorul au cercat să veadă, așa minunată e punga aceea, după cum i-au spus oamenii ? RETEGANUL, P. II, 72. ♦ Vrăjit, fermecat. Podul cel minunat îndată s-a stricat și s-a mistuit. CREANGĂ, P. 89, cf. 96. 3. Care iese din comun, n e o b i ș n u i t, d e o s e b i t, a p a r t e; p. e x t. admirabil, încîntător, splendid, excepțional, extraordinar. Că era acolea, mai scump de toate, un sfitoc minunat de păntece de șarpe și era într-însul scriptură lui Omir (a. 1620). GCR I 60/37. Și în lontrul mecetului încă mai sintu doauă minareale, și iaste lucru , minunat și frumos (a. 1650). GCR I, 149/26, cf. 172/21. Iaste neamul măriei tale, la duhovniceasca înțelepciune minunat. BIBLIA (1688) [prefață] 7/16, Au auzit-o cîntînd cu un glas minunat (a. 1750-1780). GCR II, 84/36. Și așa am adus din trei, patru locuri, cu mare cheltuială. făcînd două cișmele minunate și frumoase, pline de apă (sfîrșitul sec, XVIII). LET. III, 262/38, cf. 237/26. Moameth stătu-n lume, om foarte minunat. VĂCĂRESCUL, IST. 248. Cuprinde întru sine un chip de istorie foarte minunată (a. 1794). GCR II, 15.0/10, Să strînge o mulțime de cînepă foarte minunată. IST. AM. 22^v/18. Doi Iosifi au împărățit. . . și amîndoi au fost foarte minunați. ȘINCAI, HR. III, 222/2, cf. GCR II, 183/3. Apeles, zograful cel minunat punea icoanele șale înaintea norodului și asculta părerea multora pentru iale. ȚICHINDEAL, F. 115/24. Romil șădea într-un scaun minunat. BELDIMAN, N. P. I,14/21. Ar vide lucruri minunate și vrednice de cunoștință. DRĂGHICI, R. 4/29. Se silea a-și rășpîndi întristarea sa cu privirea la acei pomi minunați. GORJAN, H. I, 4/29, cf. 1/5, CONACHI, P, 177. Minunat-a ta putere M-a robit de bună vrere Și în supunere-ți sînt. PANN, E. II, 133/4, Qlga e minunată, e un înger, dar purure tristă. NEGRUZZI, S. I, 47, cf. 58. Doamne ! boieri d-voastră, minunat Iucru-i vaporul !. Să vezi și-să nu crezi. ALECSANDRI, T. 70, cf. 308. Ne succedem generații și ne credem minunați. EMINESCU, O. I, 132. Ochii mari și minunați Lucesc adînc, himeric. id. ib., 172. Taie un sulhariu de fag și face un capăt minunat. CREANGĂ, P. 135 cf. 210. Cine n-a auzit Vreodațâ despre-vestitul Nastratin-Hogia și despre năzdrăvăniile lui, dintre care minunatul nostru poet, Anton Pann ne-a povestit cîteva atît de frumos? CARAGIALE, O. IV, 187. Povestea. . . o mulțime de întîmplări minunate, care de cînd lumea nu trecuse nimănui nici măcar prin vis. ODOBESCU, S. III, 44, cf. 20. 43.. Îl întrebă, de ce, nu s-apucă să fac-o carte didactică;- o gramatică română bunăoară ar fi o afacere minunată. VLAHUȚĂ D., 46. [Ploaia] asta e minunată pentru semănăturile de toamnă. REBREANU, R. I, 173, cf. 90. Minunat om era pentru bolnavi căpraru Cărămidă. MIRONESCU, S. A. 125. Erau oameni minunați și în luptele lor duhovnicești și în păcatele lor. GALACTION, O. 214; cf. 60. Prin această carte minunată Azi citită de atîtea ori, Creangă povestește dintr-odață sutelor de mii de muncitori. D. BOTEZ, F. S. 34. Fata sta nemișcată și înfiorată, cu mîinile mici albe In poală, și privea pe rănit cu ochii ei minunați. SADOVEANU, O. I, 253, cf. 221. Cum? sări Stănică, ai cravate? . . . – Faine ! Minunate ! Adevărat pariziene. CĂLINESCU, E. O. II, 115. Barcelona e un minunat oraș modern, elegant și vesel. RALEA, S. T. I, 317. E plin de însușiri minunate acest popor. CAMIL PETRESCU, O. III, 200. Cînta un cîntec pe care-l auzi mereu . . . minunatul cîntec al vieții. STANCU, U.R.S.S. 160. Ei ! ce lucruri minunate ! BENIUC, V. 36. Regimul de democrație populară a creat condiții minunate pentru dezvoltarea mișcării literare de amatori. CONTEMP. 1953, nr. 352, 3/3. Crescut-au . . . Doi meri nalți Și minunați, La tulpine-mpreunați, La vîrfuri amestecați. TEODORESCU, P. P. 81, cf. ȚIPLEA, P. P. 112, DENSUSiANU, Ț. H. 270. ◊ (Ironic) Lele. . . Nu te uita sus la nori, Ci te uită la bărbat, De ți-l vezi de minunat; Ia-l de brîu Și-l țîpă-n rîu, Și zi zău Că nu-i al tău. JARNIK-BÎRSEANU, D. 463. ◊ (Adverbial) Robinson au socotit că acest loc ar putea să-i slujească minunat la trebuința sa. DRĂGHICI, R. 79/5, cf. NEGRUZZI, S. I, 64. E minunat să trăiești într-o țară în care omul muncii începe să se bucure de bogățiile și frumusețile țării sale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 787. ♦ (Adverbial, ca determinant al unui adjectiv căruia îi dă valoare de superlativ) Extraordinar, grozav, excepțional. Că Ion Vodă era minunat de om bun, cît nici acmu nu pot uita muntenii bunătatea lui. NECULCE, l. 284. Au văzut. . . mulțime de papagali minunat de frumoși. DRĂGHICI, R. 97/20. Balul d-tale e minunat de frumos și de vesel. ALECSANDRI, T. 762. Se făcea o duminică minunat de frumoasă. DELAVRANCEA, H. T. 64. Cum au zărit zmeul mătura minunat de grijită-n cui la icoane, i s-au făcut. . . cald la inimă. SBIERA, P. 64, cf. ȘEZ. III, 14. 4. (Rar) Uimit, uluit; p. e x t. încîntat, transportat. Atinse-se de coșciug și stătură purtătorii minunați și spămîntați. CORESI, EV. 347, cf. ODOBESCU, S. III, 80. Ascultau minunați o limbă cu înflorituri și cu tîlcuri necunoscute pentru dînșii. SADOVEANU, O. VI, 135. – Pl.: minunați, -te. – Și: (învechit) mienunát, -ă, menunát, -ă adj. – V. minuna.

MENUNÁT, -Ă adj. v. minunat.

MIENUNÁ vb. I v. minuna.

MIENUNÁT, -Ă adj. v. minunat.

MINUNA vb. I. 1. R e f l. (Învechit, în textele religioase, urmat de determinări în dativ sau introduse prin prep. „de”) A se smeri în fața minunilor (1) lui Dumnezeu, a se tulbura profund. Miratu-se-au (minunatu-se-au, C. D. ) înțelepciunea ta de. . . mere. PSALT. 288 cf. 11. Însă aceia nu înțeleaseră că cu destoinicie cădea-le-se să se minuneaze tărieei Domnului. 378, cf. 41, 384. Și văzură toată beseareca luminînd și întrebară cum iaste (acest) și lucru, ce fu și deca știură, se minunară mărind pre D[u]mn[e]zeu (a. 1 675), GCR I, 225/26. Și prăvindu-l ceia ce era în temnită să minunară dzicînd: Mare-i D[u]mn[e]dzăul creștinilor. DOSOFTEI V. S. septembrie 36^v/4. De minuni cea făcut Domnu Să se minuneze tot omul. id. PS. 334/20, cf. 46/17. 2. T r a n z. (Învechit; subiectul este Dumneu) A înzestra cu calități miraculoase a face să fie minunat (1). Și să știți că mirură Domnul preacuviosul său. PSALT. 5. Să cunoașteți pre omul Ce și l-au minunat Domnul. DOSOFTEI, PS. 18/16, cf. 43/14, id. v. s. noiembrie 171^r/1. Minunează întru mine mila ta cea bogată. MINEIUL (1776), 101^r2/6, cf. 8^v2/35, 158^r2/5. ♦ I n t r a n z. A săvîrși o minune (1). D[u]mn[e]dzău, vădzură pre svîntul culcat în pat în casa împăratului. DOSOFTEI, V. S. decembrie 219^r/18, cf. 191^v/28. 3. R e f l. A fi cuprins de (o mare) mirare, de (o mare) admirație, a rămîne surprins, uluit (ca în fața unei minuni); a s e m i r a¹ (3). Cf. CANTEMIR IST. 132. Ca oricine ar citi nu să să minuneze că am scris-o, . . . ci de va fi minte întreagă, să cunoască. (a. 1872). CGR II, 126/14, cf. 72/7. S-au minunat văzînd acolo țarine, și locuri lucrate, pășunile pline de turme. BELDIMAN, N. P. I, 143/17. Se minuna între dînșii de al său glas mîngîios. PANN E. I, 22/1. Văd că vă minunați, dar să vedeți încă altele. NEGRUZZI S. I, 76. Observatorul nu știe de ce să se minuneze mai mult. I. IONESCU D.128. Pășea încet, minunîndu-se la fiecare pas. EMINESCU, N. 127. Se deosibea ... de toți copii ceilalți, prin talentul lui la scris, de care se minuna cu drept cuvînt toată lumea. CARAGIALE O. II, 68. Împăratul începuse a se minuna și el de istețimea lui. ISPIRESCU L. 46., cf. 190. Se minunează pînă și copiii. DELAVRANCEA, H. T. 131. Se minunează de frumusețile firei. GÎRLEANU, L. 67. Stăteau ore întregi pe punte, minunîndu-se de puterea acestui vas cu aburi. CAMIL PETRESCU O. III, 99. Nu i-a prins nimeni de veste, termină soldatul minunîndu-se. BRĂESCU, V. 36. Așa ? se minunează vesel domnul Toader. SADOVEANU, O. VII, 286. Ceasuri întregi de minunam . . . De bradul ce se străvedea prin geamuri. BENIUC V. 36. Își luă bărbia în mînă, întrebă și se minună: – Măi Ilie, aștia nu sînt bocancii lui Ioniță. PREDA D. 144. Știi cît mîncă? M-am minunat și eu și muierea mea. V. ROM. aprilie 1 955, 133. Sultanul se minuna Și cu mila se-ngăna: „Brîncovene Constantin . . . Trei coconi tu ai avut, Din trei, doi ți i-ai pierdut.” ALECSANDRI P. P. 211. Și-ndărăt cînd se uita, Ce vedea Se minuna, Că-mi venia Și-mi alerga domniță Smedioară, Copiliță Bălăioară. TEODORESCU, P. P. 81. S-au minunat foarte de frumuseața ei. SBIERA, P. 157. A mers Sărilă cît a mers pe tărîmul celalt, pînă ce a dat de niște curți mari și mîndre, să se minuneze o lume. ȘEZ. II, 52. Tata lor cînd o văzut, s-o mienunat. DENSUSIANU, Ț. H. 147. Bea săracul cu bogatul, De se minună tot satul. CIAUȘANU, V. 110. ◊ T r a n z. Aceste ziduri sînt acum stricate, dar tot încă minunează pe călătoriul cu mărimea și frumusață palatului. KOGĂLNICEANU, S. 73. Tu minunași lumea și îi arătași că nașia romînă e matoră, vrednică de libertate. BĂLCESCU, M. V. 538, Castelul are multe povești ce te minună, Dar castelanul de-astăzi le crede o minciună. MACEDONSKI, O. I, 24. Moș Gheorghe cuprinde acum cu privirea tot teatrul și-l minunează cum se-ncarcă, parcă ar fi un pom. SP. POPESCU, M. G. 88, Cf. GOROVEI, CR. 448. Pe mine mă minunează însă că ofițerul răspunzător din frunte, .. . nu și-a pierdut totuși capul. CAMIL PETRESCU, U. N. 348. Cele trei săbii ale lui cu care pînă astăzi minunase lumea. SAHIA, N. 69. Rîvna lor o minunează pe mama. STANCU, D. 446. Blîndețea cu care vorbea locotenentul-major nu li se părea neobișnuită soldaților, dar tot îi minuna. V. ROM. noiembrie. 1 953, 125. ◊ A b s o l. Altă biserică este Sf. Andrei, care minunează prin zveltețea sa. SAHIA, U.R.S.S. 43. ♦ T r a n z. (Neobișnuit) A face să fie minunat (3). Roma strălucea pînă departe în pîcle și constelațiile minunau noaptea. CAMILAR, N, I, – Prez. ind,: minunez și (învechit și popular) minún. – Și: (regional) mienuná vb. I. – V. minune.