16 definiții pentru perfect (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PERFECT, -Ă, perfecți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care întrunește în gradul cel mai înalt toate calitățile cerute; desăvârșit. ◊ Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. Număr perfect = număr natural egal cu suma divizorilor săi. 2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total. ♦ (Adverbial; eliptic) Îmi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent. II. S. n. Timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut; trecut. ◊ Perfectul compus = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepărtat. Perfectul simplu = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut. Din lat. perfectus, germ. perfekt.

perfect2, ~ă [At: ȚICHINDEAL, F. 24/17 / Pl: ~cți, ~e / E: lat perfectus, ger perfekt] 1 a Care întrunește în cel mai înalt grad toate calitățile cerute. 2 a Care nu lasă nimic de dorit. 3 a Care este lipsit cu totul de defecte. 4 a Desăvârșit. 5-6 av, a (în mod) impecabil. 7-8 av, a (În mod) ireproșabil. 9 a (Îs) Gaz ~ Gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. 10 a Care este deplin Si: absolut, total. 11 av (Eliptic; cu valoare de exclamație) Îmi convine. 12 av (Eliptic; cu valoare de exclamație) Sunt de acord. 13 av Foarte bine. 14 sn (Grm) Timp al verbului care exprimă o acțiune săvârșită și încheiată în trecut Si: trecut. 15 sn (Grm; îoc ~ul simplu; îs) ~ul compus Perfect format cu auxiliar, specific dialogului, care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau apropiind-o, în anumite împrejurări, de acest moment. 16 sn (Grm; îoc ~ul simplu; îas) Perfect care exprimă, în stilul oral, o acțiune mai îndepărtată de momentul vorbirii decât acțiunea redată prin perfectul simplu. 17 sn (Grm; îoc ~ul compus; îs) ~ul simplu Perfect format cu sufix, specific narațiunii, care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii. 18 sn (Grm; îoc ~ul compus; îas) Perfect care exprimă, în stilul oral, o acțiune mai apropiată de momentul vorbirii decât cea redată prin perfectul compus. 19 sn (Grm; îs) Mai mult ca ~ul Timp al verbului care exprimă o acțiune săvârșită și încheiată în trecut înaintea altei acțiuni săvârșite și încheiate tot în trecut.

PERFÉCT, -Ă, perfecți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care întrunește în gradul cel mai înalt toate calitățile cerute; desăvârșit. ◊ Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. Număr perfect = număr întreg egal cu suma divizorilor lui pozitivi. 2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total. ♦ (Adverbial; eliptic) Îmi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent. II. S. n. Timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut; trecut. ◊ Perfectul compus = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepărtat. Perfectul simplu = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut. – Din lat. perfectus, germ. perfekt.

PERFÉCT2, -Ă, perfecți, -te, adj. 1. Care întrunește toate calitățile cerute, care nu lasă nimic de dorit, lipsit cu totul de defecte; desăvîrșit. V. impecabil, ireproșabil. Levante, ca tip, e perfect în toate privințele. MACEDONSKI, O. IV 68. Tot ce altor oameni le pare un defect în ochii mei lucește plăcut, vioi, perfect. ALECSANDRI, T. II 377. 2. Deplin, complet, desăvîrșit, absolut. Perfecta simetrie a crucilor albe din cimitirul eroilor pare atunci un scrîșnet de calcar dureros. BOGZA, C. O. 320. Vreu libertate absolută!... Vreu egalitatea perfectă!... Să nu mai fie săraci și bogați, mici și mari. ALECSANDRI, T. I 232. ♦ (Adverbial) Poți să pleci, poți să rămîi. Mi-e perfect egal. Eu beau singur și tac. C. PETRESCU, Î. II 191. Ar fi perfect dacă ar putea să-i scrie. REBREANU, R. I 183. ♦ (Adverbial, eliptic, cu valoarea unei propoziții afirmative) Sînt de acord, îmi convine; foarte bine, excelent, bravo. Poți să vii la ora 6?Da.Perfect. Atunci te aștept. 3. (Fiz.; în expr.) Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. 4. (Mat.; numai în expr.) Număr perfect = număr întreg care este egal cu suma divizorilor lui pozitivi. Șase este un număr perfect, pentru că este egal cu suma divizorilor săi (1, 2, 3).

PERFÉCT, -Ă adj. Care are toate calitățile; desăvârșit. // adv. De acord; foarte bine, excelent. // s.n. (Gram.) Timp al verbului care arată o acțiune petrecută și încheiată în trecut. [< lat. perfectus, cf. it. perfetto, fr. parfait].

PERFÉCT, -Ă I. adj. 1. care întrunește toate calitățile; desăvârșit, ireproșabil, impecabil. 2. deplin, complet; absolut. ♦ (mat.) număr ~ = număr natural egal cu suma divizorilor săi. II. adv. cu desăvârșire. ◊ (afirmativ) de acord! foarte bine! excelent! III. s. n. timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut. (< lat. perfectus, germ. perfekt)

PERFÉCT2 adv. 1) Foarte bine; excelent. 2) (în replici) De acord; așa este; exact. /<lat. perfectus, germ. Perfekt

PERFÉCT3 ~tă (~ți, ~te) Care corespunde tuturor cerințelor; lipsit de defecte; desăvârșit; ireproșabil; absolut; complet; impecabil. ◊ Număr ~ număr întreg egal cu suma divizorilor lui pozitivi. A avea ~tă dreptate a avea dreptate deplină. /<lat. perfectus, germ. Perfekt

perfect a. 1. care întrunește toate calitățile, desăvârșit: nimeni nu e perfect; 2. care nu lasă nimic de dorit: sănătate perfectă. ║ n. Gram. timp ce exprimă trecutul. ║ adv. în perfecțiune.

*perféct, -ă adj. (lat per-fectus, part. d. per-ficere, a facere de tot, a termina, d. fácere, a face. V. a-fect). Întreg, deplin, complet, absolut: fericire perfectă nu există, sănătate saŭ frumuseță perfectă. Excelent, fără defect: om, vin, tun, dicționar perfect. Gram. Un timp (numit și trecut) care arată o acțiune împlinită în momentu cînd vorbim, ca văzuĭ (perfectu simplu), am văzut (perfectu compus). Adv. În mod perfect, complet, absolut, de tot: el e perfect sănătos, perfect de sănătos, sănătos perfect. Ca exclamațiune de bucurie: perfect!, foarte bine, bravo, halal, excelent! – Perfect, arătînd ceva ajuns la hotar, ca și mort, nu poate fi supus gradelor de comparațiune, deși mulțĭ zic maĭ perfect, cel maĭ perfect. În loc de armă maĭ perfectă e maĭ bine să zicĭ armă superioară, maĭ bună.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

perféct1 adj. m., pl. perfécți; f. perféctă, pl. perfécte

perféct adj. m., pl. perfécți; f. sg. perféctă, pl. perfécte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PERFÉCT adj., interj., s. 1. adj. desăvârșit, excepțional, extraordinar, formidabil, ideal, magistral, minunat, splendid, sublim, superb, (înv.) săvârșit. (O interpretare ~.) 2. adj. v. ireproșabil. 3. adj. desăvârșit, sfânt. (~ nevinovăție!) 4. adj. v. absolut. 5. interj. v. bravo! 6. s., adj. (GRAM.) v. trecut. 7. s. (GRAM.) perfectul simplu = (înv.) timpul săvârșit.

PERFECT adj., interj., s. 1. adj. desăvîrșit, excepțional, extraordinar, formidabil, ideal, magistral, minunat, splendid, sublim, superb, (înv.) săvîrșit. (O interpretare ~.) 2. adj. desăvîrșit, impecabil, ireproșabil. (Un serviciu hotelier ~.) 3. adj. desăvîrșit, sfînt. (~ nevinovăție!) 4. adj. absolut, adînc, complet, deplin, desăvîrșit, profund, total. (O liniște ~; întuneric ~.) 5. interj. bine!, bravo!, (turcism înv.) aferim!, mașala! (~! ați jucat frumos!) 6. s. (GRAM.) trecut. 7. s. (GRAM.) perfectul simplu = (înv.) timpul săvîrșit.

Perfect ≠ imperfect, nedesăvârșit


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

perféct (perféctă), adj. – Desăvîrșit, fără defecte. Lat. perfectus (sec. XIX). – Der. (din fr.) perfecțiu(un)e, s. f.; perfecționa, vb.; perfectibil, adj.; imperfect, adj.; imperfecțiune, s. f.

Intrare: perfect (adj.)
perfect1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • perfect
  • perfectul
  • perfectu‑
  • perfectă
  • perfecta
plural
  • perfecți
  • perfecții
  • perfecte
  • perfectele
genitiv-dativ singular
  • perfect
  • perfectului
  • perfecte
  • perfectei
plural
  • perfecți
  • perfecților
  • perfecte
  • perfectelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

perfect (adj.)

etimologie: