15 definiții pentru straniu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRÁNIU, -IE, stranii, adj. (Adesea adverbial) Care iese din comun, care șochează prin aspect, manifestări etc.; neobișnuit, ciudat, bizar. – Din it. stranio. Cf. it. strano.

STRÁNIU, -IE, stranii, adj. (Livr.; adesea adverbial) Care iese din comun, care șochează prin aspect, manifestări etc.; neobișnuit, ciudat, bizar. – Din it. stranio. Cf. it. strano.

STRÁNIU, -IE, stranii, adj. Care iese din comun, greu de explicat, neînțeles, ciudat, bizar. Cu un zîmbet straniu pe buze, își porni și Tomșa trîmba lui de călăreți. SADOVEANU, O. VII 12. În glasul ei straniu i se părea că vibrează o vrajă nouă, ca și cum de ieri pînă azi s-ar fi schimbat și s-ar fi împlinit. REBREANU, P. S. 167. În cea oglindă mișcătoare Vrei să privești un straniu joc, O apă vecinic călătoare Sub ochiul tău rămas pe loc? EMINESCU O. I 228. Ce stranie ființă!... aș crede c-am visat, De n-aș vedea în mînă-mi cununa ce mi-a dat. ALECSANDRI, T. II 207. ◊ (Adverbial) Văzut-ai cît de straniu privesc la vii groparii? LESNEA, C. D. 51. Ochii negri care ardeau straniu. REBREANU, R. I 94. Miez de noapte bate, straniu răspunzînd din stîncă-n stîncă. IOSIF, PATR. 62.

STRÁNIU, -IE adj. (adesea adv.) Ciudat, neobișnuit, bizar. [Pron. -niu. / < it. stranio].

STRÁNIU, -IE adj. (și adv.) ciudat, neobișnuit, bizar. (< it. stranio)

STRÁNIU ~e (~i) Care șochează prin felul său de a fi; ieșit din comun; ciudat; anapoda; bizar. Om ~. Purtare ~e. [Sil. -niu] /<it. stranio

straniu a. ciudat: o stranie ființă AL. [Cf. străin].

*strániŭ, -ĭe adj. (fr. étrange, d. lat. ex-tráneus, străin; it strano, straniŭ). Curios, bizar, neînțeles cĭudat: om lucru straniŭ. Adv. A te purta straniŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

strániu [niu pron. nĭu] adj. m., f. stránie (-ni-e); pl. m. și f. stránii

strániu adj. m. [-niu pron. -niu], f. stránie (sil. -ni-e); pl. m. și f. stránii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STRÁNIU adj. v. neobișnuit.

STRANIU adj. bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, inexplicabil, insolit, năstrușnic, neobișnuit, original, paradoxal, singular, (livr.) abracadabrant, (rar) străin, (pop.) pidosnic, pocit, poznaș, (Mold.) deșănțat, (Transilv., Ban. și Olt.) șod, (înv.) ciudos, (grecism înv.) paraxin, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) fistichiu, întors, sucit, trăsnit. (Ce chestie ~!)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

strániu (-ie), adj. – Neobișnuit. It. stranio.

Intrare: straniu
straniu adjectiv
  • pronunție: -niu pr. -nĭu
adjectiv (A109)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • straniu
  • straniul
  • straniu‑
  • stranie
  • strania
plural
  • stranii
  • straniii
  • stranii
  • straniile
genitiv-dativ singular
  • straniu
  • straniului
  • stranii
  • straniei
plural
  • stranii
  • straniilor
  • stranii
  • straniilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)