STRANIU, -IE, stranii, adj. (Adesea adverbial) Care iese din comun, care șochează prin aspect, manifestări etc.; neobișnuit, ciudat, bizar. – Din it. stranio. Cf. it. strano.

straniu, ~ie [At: HELIADE, D. I. 17/18 / Pl: ~ii, (îvr) ~ie sf / E: it stranio] 1-2 a, av Ciudat (3). 3 sn Ceea ce iese din comun în raport cu altceva.

STRANIU, -IE, stranii, adj. (Livr.; adesea adverbial) Care iese din comun, care șochează prin aspect, manifestări etc.; neobișnuit, ciudat, bizar. – Din it. stranio. Cf. it. strano.

STRANIU, -IE, stranii, adj. Care iese din comun, greu de explicat, neînțeles, ciudat, bizar. Cu un zîmbet straniu pe buze, își porni și Tomșa trîmba lui de călăreți. SADOVEANU, O. VII 12. În glasul ei straniu i se părea că vibrează o vrajă nouă, ca și cum de ieri pînă azi s-ar fi schimbat și s-ar fi împlinit. REBREANU, P. S. 167. În cea oglindă mișcătoare Vrei să privești un straniu joc, O apă vecinic călătoare Sub ochiul tău rămas pe loc? EMINESCU O. I 228. Ce stranie ființă!... aș crede c-am visat, De n-aș vedea în mînă-mi cununa ce mi-a dat. ALECSANDRI, T. II 207. ◊ (Adverbial) Văzut-ai cît de straniu privesc la vii groparii? LESNEA, C. D. 51. Ochii negri care ardeau straniu. REBREANU, R. I 94. Miez de noapte bate, straniu răspunzînd din stîncă-n stîncă. IOSIF, PATR. 62.

STRANIU, -IE adj. (adesea adv.) Ciudat, neobișnuit, bizar. [Pron. -niu. / < it. stranio].

STRANIU, -IE adj. (și adv.) ciudat, neobișnuit, bizar. (< it. stranio)

STRANIU ~e (~i) Care șochează prin felul său de a fi; ieșit din comun; ciudat; anapoda; bizar. Om ~. Purtare ~e. [Sil. -niu] /<it. stranio

straniu a. ciudat: o stranie ființă AL. [Cf. străin].

*strániŭ, -ĭe adj. (fr. étrange, d. lat. ex-tráneus, străin; it strano, straniŭ). Curios, bizar, neînțeles cĭudat: om lucru straniŭ. Adv. A te purta straniŭ.

straniu¹ [niu pron. nĭu] adj. m., f. stranie (desp. -ni-e); pl. m. și f. stranii, art. m. straniii (desp. -ni-ii)

+straniu² [niu pron. nĭu] s. n.

straniu [niu pron. nĭu] adj. m., f. stranie (-ni-e); pl. m. și f. stranii

straniu adj. m. [-niu pron. -niu], f. stranie (sil. -ni-e); pl. m. și f. stranii

straniu

straniu, -nie; -nii.

STRANIU adj. v. neobișnuit.

STRANIU adj. bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, inexplicabil, insolit, năstrușnic, neobișnuit, original, paradoxal, singular, (livr.) abracadabrant, (rar) străin, (pop.) pidosnic, pocit, poznaș, (Mold.) deșănțat, (Transilv., Ban. și Olt.) șod, (înv.) ciudos, (grecism înv.) paraxin, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) fistichiu, întors, sucit, trăsnit. (Ce chestie ~!)

straniu (-ie), adj. – Neobișnuit. It. stranio.