6 intrări

52 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

MANIÉRĂ, maniere, s. f. 1. (La pl.) Fel de a se purta în societate; comportare, ținută. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. ♦ (La sg.) Politețe, amabilitate; bună-cuviință. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊ Loc. adv. De (așa) (sau de o) manieră... = în (așa) chip..., în (așa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie și de procedee care alcătuiesc stilul particular al unui artist, scriitor etc. ♦ (Peior.) Tendință de a repeta, în artă, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanică a unor procedee stilistice într-o operă literară, din cauza cărora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. manière.[1]

  1. Expresia folosită este Codul bunelor maniere, nu Codul manierelor elegante. raduborza

MÂNIÁ, mấnii, vb. I. Refl. A se lăsa ori a fi cuprins de mânie (1), a se supăra foarte tare, a-și ieși din fire, a se înfuria. ◊ Tranz. Cele auzite l-au mâniat. [Pr.: -ni-a-] – Din mânie.

MÂNIÁ, mấnii, vb. I. Refl. A se lăsa ori a fi cuprins de mânie (1), a se supăra foarte tare, a-și ieși din fire, a se înfuria. ◊ Tranz. Cele auzite l-au mâniat. [Pr.: -ni-a-] – Din mânie.

mania vt [At: NEGULICI / P: ~ni-a / Pzi: ~iez / E: fr manier] (Frî) 1 (C. i. mecanisme, sisteme tehnice) A manevra (3). 2 (C. i. obiecte) A mânui (1).

manie sf [At: PLEȘOIANU, T. III, 87/1 / P: ~ni-e~ / Pl: ~re, (înv) ~ri / E: fr manière] 1 (Cu determinări care precizează domeniul) Mod. 2 (Frm; îlav) De (o) ~ sau de așa ~ În așa fel. 3 (Lpl) Mod de a se comporta sau de a se prezenta în societate Si: comportare, ținută. 4 (Înv) Politețe. 5 Totalitate a procedeelor tehnice care alcătuiesc stilul particular al unui artist. 6 Folosire mecanică a unor procedee stilistice datorită cărora o lucrare lasă impresia de artificialitate. 7 (Art; îla) De ~ Manierist.

mânia [At: PSALT. HUR. 49v/21 / V: (îrg) măn~ / Pzi: mânii și (îrg) mâniu / E: mânie1] 1 vr A se lăsa cuprins de mânie1 (1). 2 vr A se supăra. 3 vt (Înv; c. i. cuvintele) A nesocoti.

mâniere sf [At: POLIZU / V: (înv) ~iare / Pl: ~ri / E: mânie] 1 Înfuriere. 2 Supărare. 3 (Înv; îf mâniare) Pedeapsă.

MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Înv.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

MANIÉRĂ, maniere, s. f. 1. (La pl.) Mod de a se comporta sau de a se prezenta în societate; comportare, ținută. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. ♦ (La sg.) Politețe, amabilitate; bună-cuviință. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊ Loc. adv. De (așa) (sau de o) manieră... = în (așa) chip..., în (așa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie și de procedee care alcătuiesc stilul particular al unui artist. ♦ (Peior.) Tendință de a repeta, în artă, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanică a unor procedee stilistice într-o operă literară, din cauza cărora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. manière.

MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A mînui. Știi să maniezi armele, Radule? ALECSANDRI, T. 1290. ◊ Fig. A discerne ceea ce este adevăr de ceea ce este minciună în cifrele ce maniază. I. IONESCU, M. 11. – Pronunțat: -ni-a.

MANIÉRĂ, maniere, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Fel de a se purta în societate; purtare corectă, cuviincioasă, aleasă. Eu nu știu ce maniere învață copila asta. C. PETRESCU, C. V. 94. Agapița, găsind în bărbatul său un om cu maniere nobile... se deprinse ușor cu căsătoria. NEGRUZZI, S. I 73. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. 2. (Franțuzism) Fel, chip, procedeu, mod. Compoziția din găvănoșel nu știe Didina cum s-o întrebuințeze... scrie-i cum să și-o aplice, să nu te pomenești că-i albește părul, dacă nu știe exact doza și maniera. CARAGIALE, O. VII 5. Feliul cum se purta bătrînul cu musafirii săi și maniera... cu care-i slujea ca pe oameni cumsecade, făcea mai mult decît vinul. CONTEMPORANUL, VII 385. ◊ Loc. adv. (Franțuzism) De (așa) manieră... = în (așa) chip, în (așa) mod... ♦ Aplicare mecanică a procedeelor stilistice într-o operă literară, datorită căreia se ajunge la artificialitate. Iată greșeala mare: a confunda stilul cu maniera. CARAGIALE, N. F. 30. – Pronunțat; -ni-e-.

MÎNIÁ, mînii, vb. I. Refl. A se lăsa cuprins de mînie, a-și ieși din fire, a se înfuria, a se supăra. Se mînia foc cînd scripcarul Dadaci... îi aducea sara cîte doi-trei puișori. CAMILAR, N. I 31. De mă mai necăjești așa, bădie, să știi că mă mînii foc. HOGAȘ, M. N. 24. Ci numai nu te mînia, Ci stai cu binișorul. EMINESCU, O. I 174. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe») Boierul se mînie pe soția sa. ISPIRESCU, L. 69. Se mînie văcarul pre sat; satul nu știe nimic. NEGRUZZI, S. I 250. ◊ (Învechit, urmat de determinări introduse prin prep. «de») Se mînie foarte de înșelăciunea... împărătească. BĂLCESCU, O. II 270. – Prez. ind. și: mîniu (ALECSANDRI, T. I 205).

MANIÉRĂ s.f. 1. (De obicei la pl.) Fel de a se purta în societate; comportare corectă, cuviincioasă. 2. Fel, chip, mod, procedeu. ♦ Mod specific de realizare a unui lucru, a unei opere; ansamblu de procedee și de mijloace de expresie caracteristice unui artist. 3. Afectare, artificialitate în stil. [Pron. -ni-e-. / < fr. manière, it. maniera].

MANIÉRĂ s. f. 1. (pl.) fel de a se purta în societate; comportare corectă și cuviincioasă. 2. fel, mod, procedeu. ◊ ansamblu de procedee și mijloace de expresie caracteristice unui artist, scriitor etc. 3. afectare, artificialitate în stil. (< fr. manière)

MANIÉRĂ ~e f. 1) Mod de a se purta; ținută; comportament; conduită. 2) rar Comportare conform regulilor bunei-cuviințe; amabilitate; politețe. 3) Mod de a acționa pentru atingerea unui anumit scop; modalitate; metodă; procedeu; mijloc. [Sil. -ni-e-] /<fr. maniere

A MÂNIÁ mânii tranz. A face să se mânie. [Sil. -ni-a] /Din mânie

A SE MÂNIÁ mă mânii intranz. 1) A fi cuprins de mânie. 2) A-și manifesta nemulțumirea (față de cineva sau de ceva) printr-o atitudine ostilă; a se supăra. [Sil. -ni-a] /Din mânie

manià v. 1. a se servi cu mâna: a mania o armă; 2. fig. se zice de modul de a uza de instrumentele cugetării: a mania o limbă; 3. a dirija, a conduce, a administra: a mania afaceri, bani.

manieră f. 1. mod de a fi sau de a lucra; 2. mod particular unui sciiitor sau artist: a confunda stilul cu maniera CAR.; 3. apucături obișnuite: codul bunelor maniere (fr. = manière).

*maniéră f., pl. e (fr. manière, d. un vechĭ adj. fr. manier, -iere, care e la îndemînă, care se face cu mîna, d. main, mînă). Mod particular de a lucra, de a te purta, purtare (cuviincĭoasă): acest tînăr are o frumoasă manieră de a vorbi cu ceĭ bătrînĭ, el n’are nicĭ o manieră (e mojic). Codu manierelor elegante, cartea cu regulele buneĭ cuviințe.

*maniéz v. tr. (fr. manier, îld. maneier, lat. pop. *manizare, it. maneggiare, a mînui, d. lat. manus, mînă. V. manej, manelă, remaniez). Mînuĭesc, umblu cu, întrebuințez: a mania armele, niște banĭ, (fig.) o limbă.

mîniére f. Acțiunea de a te mînia.

mî́niĭ, a v. tr. (d. mînie.Eŭ mîniĭ, tu mîniĭ). Umplu de mînie, supăr, înfuriĭ, irit: a mînia pe Dumnezeŭ. V. refl. Mă supăr, mă irit, mă umplu de cĭudă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mania (a ~) (livr.) (desp. -ni-a) vb., ind. prez. 1 sg. maniez (desp. -ni-ez), 3 mania, 1 pl. maniem; conj. prez. 1 sg. să maniez, 3 să manieze; ger. maniind (desp. -ni-ind)

manie (desp. -ni-e-) s. f., g.-d. art. manierei; pl. maniere

mânia (a ~) (desp. -ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mânii, 3 mânie (desp. -ni-e), 1 pl. mâniem; conj. prez. 1 și 2 sg. să mânii, 3 să mânie; ger. mâniind (desp. -ni-ind)

mania (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniază, 1 pl. maniem (-ni-em); conj. prez. 3 manieze; ger. maniind (-ni-ind)

manie (-ni-e-) s. f., g.-d. art. manierei; pl. maniere

mânia (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mânii, 3 mânie (-ni-e), 1 pl. mâniem; conj. prez. 3 să mânie; ger. mâniind (-ni-ind)

maniá vb. (sil. -ni-a), ind. prez. 1 sg. maniéz, 3 sg. și pl. maniáză, 1 pl. maniém (sil. -ni-em); conj. prez. 3 sg. și pl. maniéze; ger. maniínd (sil. -ni-ind)

maniéră s. f. (sil. -ni-e-), g.-d. art. maniérei; pl. maniére

mâniá vb. (sil. -ni-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. mânii, 3 sg. și pl. mânie (sil. -ni-e), 1 pl. mâniém; ger. mâniínd (sil. -ni-ind)

mania (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. maniază, 1 pl. maniem, ger. maniind)

mînia (i-a) (ind. prez. 1 sg. mînii)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MANIÁ vb. v. manevra, manipula, mânui.

MANIÉRĂ s. 1. v. comportare. 2. v. mod. 3. v. stil. 4. v. regim. 5. v. sens. 6. v. politețe. 7. v. bună-cuviință.

mania vb. v. MANEVRA. MANIPULA. MÎNUI.

MANIE s. 1. (la pl.) apucătură, comportament, comportare, conduită, deprindere, moravuri (pl.), năravuri (pl.), obiceiuri pl.), purtare, (pop.) modă, (Transilv.) pont, (înv.) duh, (turcism înv.) talîm. (Ce sînt ~ele astea?) 2. cale, chip, fel, formă, metodă, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, putință, sistem, (reg.) cap, modru, (înv.) manoperă, marșă, mediu, mijlocire. (O altă ~ de a rezolva problema.) 3. fel, metodă, mod, stil. (~ de lucru a cuiva.) 4. fel, gen, mod, modalitate, regim, sistem, stil. (~ de viață.) 5. chip, fel, gen, mod, sens, (rar) spirit. (Se pot face și alte observații în aceeași ~.) 6. amabilitate, politețe, (livr.) civilitate. (E de-o ~ ireproșabilă.) 7. decență, jenă, pudoare, rușine, sfială, bună-cuviință, (rar) pudicitate, (latinism rar) pudiciție. (Nu are nici un pic de ~.)

MÎNIA vb. a (se) înfuria, (pop.) a (se) îndrăci, a (se) oțărî, (înv. și reg.) a (se) stîrni, (prin Transilv.) a (se) rînzoi, (înv.) a (se) scîrbi, a (se) urgisi, (fam.) a (se) burzului, a (se) zborși. (fig.) a (se) ardeia, a turba, (reg. fig.) a (se) scociorî. (S-a ~ cumplit pe ei.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mâniére s.f. (înv.) pedeapsă.

manieră (lat. vulg. manuarius, „de mână, în mână, manual”) 1. În general, fel, mod de a fi sau de a face; în special, mod de a compune sau, p. ext., de a executa, propriu unui anumit muzician sau unei anumite epoci. În această accepție, noțiunea de m. se suprapune peste aceea de stil*, față de care diferă însă prin accentuarea particularului, pe când stilul tinde spre o valoare universală. V. expresie; etos.À la manière de (expr. fr.), imitație, pastișă. 2. Cuv. fr. manière a fost folosit de Johannes de Garlandia, în sec. 14, cu sensul de mod (III) ritmic. ♦ Ceva mai târziu, după Ph. de Vitry, denumire dată modului de divizare al notei breve (2) (în 2, 3, 6, 9, 12 părți egale). 3. La sfârșitul sec. 14, notation maniérée era denumirea dată notației (III), a cărei grafie devenise extrem de complicată. 4. În sec. 18, m. era denumirea dată ornamentelor* melodice. V. manierism.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Mania, în mitologia romană, veche divinitate de origine obscură. Mania era considerată drept mama manilor (v. și Manes).

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MANIA vb. I. T r a n z. (Franțuzism ieșit din uz) 1. (Complementul indică mecanisme, sisteme tehnice etc.) A mînui, a manipula. [Nație] ce maniază nencetat armele. ROM. LIT. 3822/24, cf. FILIMON, O. II, 341. Știi să maniezi armele, Radule? ALECSANDRI, T. 1290. ◊ (Rar, cu alte complemente) A discerne cbea ce este adevăr din ceea ce este minciună în cifrele ce maniază. I. IONESCU, M. 11. 2. (Complementul indică oameni) A conduce după voie, a face să acționeze după o comandă ; a mînui. Cf. NEGULICI. În „Noaptea furtunoasăsînt mai puține persoane, de aceea erau mai ușor de maniat. GHEREA, ST. CR. I, 358, cf. ȘĂINEANU, D. U. ◊ Refl. pas. Anevoie de a se mania (tracta). . . nu știi dincotro să-l apuci, cum să-l mulțumești. FIS. 117. – Pronunțat: -ni-a. – Prez. ind.: maniez. – Din fr. manier.

MANIE s. f. 1. (De obicei cu determinări care precizează domeniul) Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. Maniera după care spaniolii spălă lîna. MN (1836), 42. Două numere să pot compărui în două maniere. ASACHI, E. I, 112/6, cf. III, 310/21. Puțina cunoștință ce are autorul despre maniera de a trata vocea de tenor. FILIMON, O. II, 256. Maniera omului de a se exprima. MAIORESCU, CR. III, 410, cf. I, 91. Asta e maniera lui de a lucra. COSTINESCU. Compoziția din găvănoșel, nu știe Didina cum s-o întrebuințeze. . . scrie-i cum să și-o aplice". nu știe exact doza și maniera. CARAGIALE, O. VII, 5. Faptele se petrec într-un mediu orășănesc și între persoane aproape caragialiane, tratate însă în manieră de roman. IBRĂILEANU, S. 4. ◊ L o c. adv. (Franțuzism) De (o) manieră sau de așa manieră = în (așa) chip, : în (așa) fel. Exprimă toată situația de o manieră cu totul nouă. ap. IORDAN, L. R. A. 259. Prezintă lucrurile de așa manieră, încît te convinge. ap. IORDAN, L. R. A. 259. 2. (La pl.) Mod de a se comporta sau de a se prezenta (în societate); comportare, ținută. Manierile sale cele simple. PLEȘOIANU, T. III, 87/1. Subgiugasă toate inimile, nu numai prin talenturile și manierile sale, ce încă și prin făptura lui cea interesantă. ASACHI, S. L. II, 13, cf. 53. Găsind în bărbatul său un om cu maniere nobile. NEGRUZZI, S. I, 73. Atrăgea asupră-și, prin maniere și învățătură, admirațiunea curtezanilor celor mai rafinați. HASDEI, I. V. 99. Era la înălțimea spiritului, inimii, manierelor postelnicului. BOLINTiNEANU, o. 454. Prin manierele lui. . . dobîndi amicia și încrederea tuturor căpitanilor. FILIMON, O. I, 270, cf. 104, II, 132. Cu desăvîrșire lipsit de manierele comune, succesul îi scăpa foarte adesea. CARAGIALE, O. III, 4, cf. I, 230. Vrai să zici că această femeie cu maniere așa de alese. . . ar merge, în rătăcirea ei, pînă a-și uita cele mai înalte datorii! I. NEGRUZZI, S. III, 227. Eu nu știu ce maniere învață copila asta. C. PETRESCU, C. V. 94. După plecarea lui Simion, Aglaie își schimbă deodată manierele. CĂLINESCU, E. O. ii, 55. Se folosea acum numai de manierele diplomatice. CAMIL PETRESCU, O. II, 528. Cunoaște manierele de la curte, vînează, joacă șah. LL I, 91. ◊ Codul manierelor elegante v. c o d. ♦ (La sg.) Politețe, amabilitate; bunăcuviință. V. r e s p e c t. Feliul cum se purta bătrînul cu musafirii săi și maniera. . . cu care-i slujea. . . făcea mai mult decît vinul. CONTEMPORANUL, VI1, 385. Îmbrăcămintea îi era destul de bună și maniera destul de vădită, ca să creadă fiecare că e cineva. ARDELEANU, S. 55, cf. SEBASTIAN, T. 123. 3. Totalitatea procedeelor (tehnice) care alcătuiesc stilul particular al unui artist. Acest haracter al [stilului] scrierii se numește manieră a autorului. HELIADE, O. II, 25, cf. 43. ♦ Folosire mecanică a unor procedee stilistice datorită cărora se ajunge la artificialitate. Între stil și manieră este aceeași deosebire ca între organismul necesar al ființei vii și structura voită a lucrului artificial. CARAGIALE, O. III, 61. ◊ Loc. adj. De manieră = (despre lucrări de artă) manierist. Acestei greșeli datorim potopul producerilor de manieră în arte și-n litere. CARAGIALE, O. III, 80. – Pronunțat: -ni-e-. – Pl.: maniere și (învechit) manieri. – Din fr. manière.

Intrare: maniere
maniere infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • maniere
  • manierea
plural
  • manieri
  • manierile
genitiv-dativ singular
  • manieri
  • manierii
plural
  • manieri
  • manierilor
vocativ singular
plural
Intrare: mania
  • silabație: ma-ni-a info
verb (VT211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mania
  • maniere
  • maniat
  • maniatu‑
  • maniind
  • maniindu‑
singular plural
  • mania
  • maniați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • maniez
(să)
  • maniez
  • maniam
  • maniai
  • maniasem
a II-a (tu)
  • maniezi
(să)
  • maniezi
  • maniai
  • maniași
  • maniaseși
a III-a (el, ea)
  • mania
(să)
  • manieze
  • mania
  • manie
  • maniase
plural I (noi)
  • maniem
(să)
  • maniem
  • maniam
  • maniarăm
  • maniaserăm
  • maniasem
a II-a (voi)
  • maniați
(să)
  • maniați
  • maniați
  • maniarăți
  • maniaserăți
  • maniaseți
a III-a (ei, ele)
  • mania
(să)
  • manieze
  • maniau
  • mania
  • maniaseră
Intrare: manieră
  • silabație: ma-ni-e-ră info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • manie
  • maniera
plural
  • maniere
  • manierele
genitiv-dativ singular
  • maniere
  • manierei
plural
  • maniere
  • manierelor
vocativ singular
plural
Intrare: măniere
măniere infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măniere
  • mănierea
plural
  • mănieri
  • mănierile
genitiv-dativ singular
  • mănieri
  • mănierii
plural
  • mănieri
  • mănierilor
vocativ singular
plural
Intrare: mânia
  • silabație: mâ-ni-a info
verb (VT103)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mânia
  • mâniere
  • mâniat
  • mâniatu‑
  • mâniind
  • mâniindu‑
singular plural
  • mânie
  • mâniați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mânii
(să)
  • mânii
  • mâniam
  • mâniai
  • mâniasem
a II-a (tu)
  • mânii
(să)
  • mânii
  • mâniai
  • mâniași
  • mâniaseși
a III-a (el, ea)
  • mânie
(să)
  • mânie
  • mânia
  • mânie
  • mâniase
plural I (noi)
  • mâniem
(să)
  • mâniem
  • mâniam
  • mâniarăm
  • mâniaserăm
  • mâniasem
a II-a (voi)
  • mâniați
(să)
  • mâniați
  • mâniați
  • mâniarăți
  • mâniaserăți
  • mâniaseți
a III-a (ei, ele)
  • mânie
(să)
  • mânie
  • mâniau
  • mânia
  • mâniaseră
verb (VT103)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mănia
  • măniere
  • măniat
  • măniatu‑
  • măniind
  • măniindu‑
singular plural
  • mănie
  • măniați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mănii
(să)
  • mănii
  • măniam
  • măniai
  • măniasem
a II-a (tu)
  • mănii
(să)
  • mănii
  • măniai
  • măniași
  • măniaseși
a III-a (el, ea)
  • mănie
(să)
  • mănie
  • mănia
  • mănie
  • măniase
plural I (noi)
  • măniem
(să)
  • măniem
  • măniam
  • măniarăm
  • măniaserăm
  • măniasem
a II-a (voi)
  • măniați
(să)
  • măniați
  • măniați
  • măniarăți
  • măniaserăți
  • măniaseți
a III-a (ei, ele)
  • mănie
(să)
  • mănie
  • măniau
  • mănia
  • măniaseră
Intrare: mâniere
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mâniere
  • mânierea
plural
  • mânieri
  • mânierile
genitiv-dativ singular
  • mânieri
  • mânierii
plural
  • mânieri
  • mânierilor
vocativ singular
plural
mâniare
substantiv feminin (F115)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mâniare
  • mâniarea
plural
  • mânieri
  • mânierile
genitiv-dativ singular
  • mânieri
  • mânierii
plural
  • mânieri
  • mânierilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mania, maniezverb

  • 1. livresc Manevra, manipula, mânui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Știi să maniezi armele, Radule? ALECSANDRI, T. 1290. DLRLC
    • format_quote figurat A discerne ceea ce este adevăr de ceea ce este minciună în cifrele ce maniază. I. IONESCU, M. 11. DLRLC
etimologie:

manie, manieresubstantiv feminin

  • 1. (la) plural Fel de a se purta în societate. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Eu nu știu ce maniere învață copila asta. C. PETRESCU, C. V. 94. DLRLC
    • format_quote Agapița, găsind în bărbatul său un om cu maniere nobile... se deprinse ușor cu căsătoria. NEGRUZZI, S. I 73. DLRLC
    • 1.1. Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. (la) singular Amabilitate, bună-cuviință, politețe. DEX '09 DEX '98
  • 3. Chip, fel, metodă, mijloc, mod, modalitate, procedeu. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Compoziția din găvănoșel nu știe Didina cum s-o întrebuințeze... scrie-i cum să și-o aplice, să nu te pomenești că-i albește părul, dacă nu știe exact doza și maniera. CARAGIALE, O. VII 5. DLRLC
    • format_quote Feliul cum se purta bătrînul cu musafirii săi și maniera... cu care-i slujea ca pe oameni cumsecade, făcea mai mult decît vinul. CONTEMPORANUL, VII 385. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială De (așa) (sau de o) manieră... = în (așa) chip..., în (așa) mod... DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 4. Ansamblu de mijloace de expresie și de procedee care alcătuiesc stilul particular al unui artist, scriitor etc. DEX '09 DN
    • 4.1. peiorativ Tendință de a repeta, în artă, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. DEX '09 DEX '98
    • 4.2. Folosire mecanică a unor procedee stilistice într-o operă literară, din cauza cărora se ajunge la artificialitate. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Iată greșeala mare: a confunda stilul cu maniera. CARAGIALE, N. F. 30. DLRLC
etimologie:

mânia, mâniiverb

  • 1. A se lăsa ori a fi cuprins de mânie, a se supăra foarte tare, a-și ieși din fire, a se înfuria. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se mînia foc cînd scripcarul Dadaci... îi aducea sara cîte doi-trei puișori. CAMILAR, N. I 31. DLRLC
    • format_quote De mă mai necăjești așa, bădie, să știi că mă mînii foc. HOGAȘ, M. N. 24. DLRLC
    • format_quote Ci numai nu te mînia, Ci stai cu binișorul. EMINESCU, O. I 174. DLRLC
    • format_quote Boierul se mînie pe soția sa. ISPIRESCU, L. 69. DLRLC
    • format_quote Se mînie văcarul pre sat; satul nu știe nimic. NEGRUZZI, S. I 250. DLRLC
    • format_quote învechit Se mînie foarte de înșelăciunea... împărătească. BĂLCESCU, O. II 270. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Cele auzite l-au mâniat. DEX '09 DEX '98
  • comentariu Prezent indicativ și: mâniu. DLRLC
etimologie:
  • mânie DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.