6 intrări

47 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

MANIÉRĂ, maniere, s. f. 1. (La pl.) Fel de a se purta în societate; comportare, ținută. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. ♦ (La sg.) Politețe, amabilitate; bună-cuviință. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊ Loc. adv. De (așa) (sau de o) manieră... = în (așa) chip..., în (așa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie și de procedee care alcătuiesc stilul particular al unui artist, scriitor etc. ♦ (Peior.) Tendință de a repeta, în artă, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanică a unor procedee stilistice într-o operă literară, din cauza cărora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. manière.[1]

  1. Expresia folosită este Codul bunelor maniere, nu Codul manierelor elegante. raduborza

MÂNIÁ, mấnii, vb. I. Refl. A se lăsa ori a fi cuprins de mânie (1), a se supăra foarte tare, a-și ieși din fire, a se înfuria. ◊ Tranz. Cele auzite l-au mâniat. [Pr.: -ni-a-] – Din mânie.

MÂNIÁ, mấnii, vb. I. Refl. A se lăsa ori a fi cuprins de mânie (1), a se supăra foarte tare, a-și ieși din fire, a se înfuria. ◊ Tranz. Cele auzite l-au mâniat. [Pr.: -ni-a-] – Din mânie.

mania vt [At: NEGULICI / P: ~ni-a / Pzi: ~iez / E: fr manier] (Frî) 1 (C. i. mecanisme, sisteme tehnice) A manevra (3). 2 (C. i. obiecte) A mânui (1).

manie sf [At: PLEȘOIANU, T. III, 87/1 / P: ~ni-e~ / Pl: ~re, (înv) ~ri / E: fr manière] 1 (Cu determinări care precizează domeniul) Mod. 2 (Frm; îlav) De (o) ~ sau de așa ~ În așa fel. 3 (Lpl) Mod de a se comporta sau de a se prezenta în societate Si: comportare, ținută. 4 (Înv) Politețe. 5 Totalitate a procedeelor tehnice care alcătuiesc stilul particular al unui artist. 6 Folosire mecanică a unor procedee stilistice datorită cărora o lucrare lasă impresia de artificialitate. 7 (Art; îla) De ~ Manierist.

mânia [At: PSALT. HUR. 49v/21 / V: (îrg) măn~ / Pzi: mânii și (îrg) mâniu / E: mânie1] 1 vr A se lăsa cuprins de mânie1 (1). 2 vr A se supăra. 3 vt (Înv; c. i. cuvintele) A nesocoti.

mâniare sf vz mâniere

mâniere sf [At: POLIZU / V: (înv) ~iare / Pl: ~ri / E: mânie] 1 Înfuriere. 2 Supărare. 3 (Înv; îf mâniare) Pedeapsă.

MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Înv.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

MANIÉRĂ, maniere, s. f. 1. (La pl.) Mod de a se comporta sau de a se prezenta în societate; comportare, ținută. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. ♦ (La sg.) Politețe, amabilitate; bună-cuviință. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊ Loc. adv. De (așa) (sau de o) manieră... = în (așa) chip..., în (așa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie și de procedee care alcătuiesc stilul particular al unui artist. ♦ (Peior.) Tendință de a repeta, în artă, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanică a unor procedee stilistice într-o operă literară, din cauza cărora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. manière.

MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A mînui. Știi să maniezi armele, Radule? ALECSANDRI, T. 1290. ◊ Fig. A discerne ceea ce este adevăr de ceea ce este minciună în cifrele ce maniază. I. IONESCU, M. 11. – Pronunțat: -ni-a.

MANIÉRĂ, maniere, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Fel de a se purta în societate; purtare corectă, cuviincioasă, aleasă. Eu nu știu ce maniere învață copila asta. C. PETRESCU, C. V. 94. Agapița, găsind în bărbatul său un om cu maniere nobile... se deprinse ușor cu căsătoria. NEGRUZZI, S. I 73. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. 2. (Franțuzism) Fel, chip, procedeu, mod. Compoziția din găvănoșel nu știe Didina cum s-o întrebuințeze... scrie-i cum să și-o aplice, să nu te pomenești că-i albește părul, dacă nu știe exact doza și maniera. CARAGIALE, O. VII 5. Feliul cum se purta bătrînul cu musafirii săi și maniera... cu care-i slujea ca pe oameni cumsecade, făcea mai mult decît vinul. CONTEMPORANUL, VII 385. ◊ Loc. adv. (Franțuzism) De (așa) manieră... = în (așa) chip, în (așa) mod... ♦ Aplicare mecanică a procedeelor stilistice într-o operă literară, datorită căreia se ajunge la artificialitate. Iată greșeala mare: a confunda stilul cu maniera. CARAGIALE, N. F. 30. – Pronunțat; -ni-e-.

MÎNIÁ, mînii, vb. I. Refl. A se lăsa cuprins de mînie, a-și ieși din fire, a se înfuria, a se supăra. Se mînia foc cînd scripcarul Dadaci... îi aducea sara cîte doi-trei puișori. CAMILAR, N. I 31. De mă mai necăjești așa, bădie, să știi că mă mînii foc. HOGAȘ, M. N. 24. Ci numai nu te mînia, Ci stai cu binișorul. EMINESCU, O. I 174. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe») Boierul se mînie pe soția sa. ISPIRESCU, L. 69. Se mînie văcarul pre sat; satul nu știe nimic. NEGRUZZI, S. I 250. ◊ (Învechit, urmat de determinări introduse prin prep. «de») Se mînie foarte de înșelăciunea... împărătească. BĂLCESCU, O. II 270. – Prez. ind. și: mîniu (ALECSANDRI, T. I 205).

MANIÉRĂ s.f. 1. (De obicei la pl.) Fel de a se purta în societate; comportare corectă, cuviincioasă. 2. Fel, chip, mod, procedeu. ♦ Mod specific de realizare a unui lucru, a unei opere; ansamblu de procedee și de mijloace de expresie caracteristice unui artist. 3. Afectare, artificialitate în stil. [Pron. -ni-e-. / < fr. manière, it. maniera].

MANIÉRĂ s. f. 1. (pl.) fel de a se purta în societate; comportare corectă și cuviincioasă. 2. fel, mod, procedeu. ◊ ansamblu de procedee și mijloace de expresie caracteristice unui artist, scriitor etc. 3. afectare, artificialitate în stil. (< fr. manière)

MANIÉRĂ ~e f. 1) Mod de a se purta; ținută; comportament; conduită. 2) rar Comportare conform regulilor bunei-cuviințe; amabilitate; politețe. 3) Mod de a acționa pentru atingerea unui anumit scop; modalitate; metodă; procedeu; mijloc. [Sil. -ni-e-] /<fr. maniere

A SE MÂNIÁ mă mânii intranz. 1) A fi cuprins de mânie. 2) A-și manifesta nemulțumirea (față de cineva sau de ceva) printr-o atitudine ostilă; a se supăra. [Sil. -ni-a] /Din mânie

A MÂNIÁ mânii tranz. A face să se mânie. [Sil. -ni-a] /Din mânie

manià v. 1. a se servi cu mâna: a mania o armă; 2. fig. se zice de modul de a uza de instrumentele cugetării: a mania o limbă; 3. a dirija, a conduce, a administra: a mania afaceri, bani.

arată toate definițiile

Intrare: maniere
maniere infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • maniere
  • manierea
plural
  • manieri
  • manierile
genitiv-dativ singular
  • manieri
  • manierii
plural
  • manieri
  • manierilor
vocativ singular
plural
Intrare: mania
  • silabație: ma-ni-a
verb (VT211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mania
  • maniere
  • maniat
  • maniatu‑
  • maniind
  • maniindu‑
singular plural
  • mania
  • maniați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • maniez
(să)
  • maniez
  • maniam
  • maniai
  • maniasem
a II-a (tu)
  • maniezi
(să)
  • maniezi
  • maniai
  • maniași
  • maniaseși
a III-a (el, ea)
  • mania
(să)
  • manieze
  • mania
  • manie
  • maniase
plural I (noi)
  • maniem
(să)
  • maniem
  • maniam
  • maniarăm
  • maniaserăm
  • maniasem
a II-a (voi)
  • maniați
(să)
  • maniați
  • maniați
  • maniarăți
  • maniaserăți
  • maniaseți
a III-a (ei, ele)
  • mania
(să)
  • manieze
  • maniau
  • mania
  • maniaseră
Intrare: manieră
  • silabație: ma-ni-e-ră
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • manie
  • maniera
plural
  • maniere
  • manierele
genitiv-dativ singular
  • maniere
  • manierei
plural
  • maniere
  • manierelor
vocativ singular
plural
Intrare: măniere
măniere infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măniere
  • mănierea
plural
  • mănieri
  • mănierile
genitiv-dativ singular
  • mănieri
  • mănierii
plural
  • mănieri
  • mănierilor
vocativ singular
plural
Intrare: mânia
  • silabație: mâ-ni-a
verb (VT103)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mânia
  • mâniere
  • mâniat
  • mâniatu‑
  • mâniind
  • mâniindu‑
singular plural
  • mânie
  • mâniați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mânii
(să)
  • mânii
  • mâniam
  • mâniai
  • mâniasem
a II-a (tu)
  • mânii
(să)
  • mânii
  • mâniai
  • mâniași
  • mâniaseși
a III-a (el, ea)
  • mânie
(să)
  • mânie
  • mânia
  • mânie
  • mâniase
plural I (noi)
  • mâniem
(să)
  • mâniem
  • mâniam
  • mâniarăm
  • mâniaserăm
  • mâniasem
a II-a (voi)
  • mâniați
(să)
  • mâniați
  • mâniați
  • mâniarăți
  • mâniaserăți
  • mâniaseți
a III-a (ei, ele)
  • mânie
(să)
  • mânie
  • mâniau
  • mânia
  • mâniaseră
verb (VT103)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mănia
  • măniere
  • măniat
  • măniatu‑
  • măniind
  • măniindu‑
singular plural
  • mănie
  • măniați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mănii
(să)
  • mănii
  • măniam
  • măniai
  • măniasem
a II-a (tu)
  • mănii
(să)
  • mănii
  • măniai
  • măniași
  • măniaseși
a III-a (el, ea)
  • mănie
(să)
  • mănie
  • mănia
  • mănie
  • măniase
plural I (noi)
  • măniem
(să)
  • măniem
  • măniam
  • măniarăm
  • măniaserăm
  • măniasem
a II-a (voi)
  • măniați
(să)
  • măniați
  • măniați
  • măniarăți
  • măniaserăți
  • măniaseți
a III-a (ei, ele)
  • mănie
(să)
  • mănie
  • măniau
  • mănia
  • măniaseră
Intrare: mâniere
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mâniere
  • mânierea
plural
  • mânieri
  • mânierile
genitiv-dativ singular
  • mânieri
  • mânierii
plural
  • mânieri
  • mânierilor
vocativ singular
plural
mâniare
substantiv feminin (F115)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mâniare
  • mâniarea
plural
  • mânieri
  • mânierile
genitiv-dativ singular
  • mânieri
  • mânierii
plural
  • mânieri
  • mânierilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mania

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Știi să maniezi armele, Radule? ALECSANDRI, T. 1290.
      surse: DLRLC
    • figurat A discerne ceea ce este adevăr de ceea ce este minciună în cifrele ce maniază. I. IONESCU, M. 11.
      surse: DLRLC

etimologie:

manieră

  • 1. (la) plural Fel de a se purta în societate.
    exemple
    • Eu nu știu ce maniere învață copila asta. C. PETRESCU, C. V. 94.
      surse: DLRLC
    • Agapița, găsind în bărbatul său un om cu maniere nobile... se deprinse ușor cu căsătoria. NEGRUZZI, S. I 73.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • exemple
    • Compoziția din găvănoșel nu știe Didina cum s-o întrebuințeze... scrie-i cum să și-o aplice, să nu te pomenești că-i albește părul, dacă nu știe exact doza și maniera. CARAGIALE, O. VII 5.
      surse: DLRLC
    • Feliul cum se purta bătrînul cu musafirii săi și maniera... cu care-i slujea ca pe oameni cumsecade, făcea mai mult decît vinul. CONTEMPORANUL, VII 385.
      surse: DLRLC
    • 3.1. locuțiune adverbială De (așa) (sau de o) manieră... = în (așa) chip..., în (așa) mod...
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 4. Ansamblu de mijloace de expresie și de procedee care alcătuiesc stilul particular al unui artist, scriitor etc.
    surse: DEX '09 DN
    • 4.1. peiorativ Tendință de a repeta, în artă, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 4.2. Folosire mecanică a unor procedee stilistice într-o operă literară, din cauza cărora se ajunge la artificialitate.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • Iată greșeala mare: a confunda stilul cu maniera. CARAGIALE, N. F. 30.
        surse: DLRLC

etimologie:

mânia mănia

  • 1. A se lăsa ori a fi cuprins de mânie, a se supăra foarte tare, a-și ieși din fire, a se înfuria.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: supăra înfuria antonime: dezmânia 7 exemple
    exemple
    • Se mînia foc cînd scripcarul Dadaci... îi aducea sara cîte doi-trei puișori. CAMILAR, N. I 31.
      surse: DLRLC
    • De mă mai necăjești așa, bădie, să știi că mă mînii foc. HOGAȘ, M. N. 24.
      surse: DLRLC
    • Ci numai nu te mînia, Ci stai cu binișorul. EMINESCU, O. I 174.
      surse: DLRLC
    • Boierul se mînie pe soția sa. ISPIRESCU, L. 69.
      surse: DLRLC
    • Se mînie văcarul pre sat; satul nu știe nimic. NEGRUZZI, S. I 250.
      surse: DLRLC
    • învechit Se mînie foarte de înșelăciunea... împărătească. BĂLCESCU, O. II 270.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv Cele auzite l-au mâniat.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • comentariu Prezent indicativ și: mâniu.
    surse: DLRLC

etimologie:

  • mânie
    surse: DEX '09 DEX '98