AMABILITATE, (2) amabilități, s. f. 1. Însușirea de a fi amabil; atitudine amabilă; politețe, gentilețe. 2. Faptă, vorbă amabilă; compliment (1). – Din fr. amabilité, lat. amabilitas, -atis.

amabilitate sf [At: SAHIA, N. 102 / Pl: ~tăți / E: fr amabilité] 1 Firea unei persoane vrednice de iubit. 2 Însușire, calitate a tot ceea ce este sau se arată amabil (1) Si: gentilețe, îndatorare, prietenie. 3 Faptă a celui ce se arată amabil (1). 4 Compliment.

*AMABILITATE sf. Firea, însușirea, purtarea celui amabil: m’a primit cu multă ~ [fr.].

AMABILITATE, (2) amabilități, s. f. 1. Însușirea de a fi amabil, atitudine amabilă; politețe, gentilețe. 2. Faptă, vorbă amabilă; compliment (1) – Din fr. amabilité, lat. amabilitas, -atis.

AMABILITATE, (2) amabilități, s. f. 1. Însușirea de a fi amabil, calitatea a ceea ce este sau se arată amabil; bunăvoință; politețe. Și d. Jean zîmbi plin de amabilitate. SAHIA, N. 102. Amabilitatea cu care m-ați oprit în drum ca să mă aduceți aici în gazdă mă face a dori ca să vă cunosc mai de aproape. ALECSANDRI, T. I 281. 2. Atitudine sau faptă amabilă. Îl invitase la teatru, ca să-și scuze, prin aceasta și alte amabilități, lipsa dorinței de a-l ajuta. DUMITRIU, B. F. 160. ♦ Frază măgulitoare; compliment. Șeful gării... se topise în temenele și amabilități față de ruda prințului. DUMITRIU, B. F. 74.

AMABILITATE, (2) amabilități, s. f. 1. Însușirea de a fi amabil. 2. Atitudine sau faptă amabilă. ♦ Compliment. – Fr. amabilité (lat. lit. amabilitas, -atis).

AMABILITATE s.f. 1. Bunăvoință; politețe. 2. Comportare amabilă. ♦ Compliment; măgulire. [Cf. it. amabilità, fr. amabilité, lat. bis. amabilitas].

AMABILITATE s. f. 1. însușirea de a fi amabil. 2. atitudine, faptă, vorbă amabilă; compliment (1). (< fr. amabilité < lat. amabilitas)

AMABILITATE ~ăți f. 1) Caracter amabil. 2) Faptă, vorbă amabilă; politețe. [G.-D. amabilității] /<fr. amabilité, lat. amabilitas, ~atis

amabilitate f. însușirea persoanei amabile.

*amabilitáte f. (lat. amabílitas, -átis). Calitatea de a fi amabil; vorba amabilă.

amabilitate s. f., g.-d. art. amabilității; (cuvinte, fapte) pl. amabilități

amabilitate s. f., g.-d. art. amabilității; (cuvinte, fapte) pl. amabilități

amabilitate s. f., g.-d. art. amabilității; (fapte) pl. amabilități

AMABILITATE s. 1. v. bunăvoință. 2. v. serviabilitate. 3. bunătate, bunăvoință. (Ai te rog ~ să-mi spui cât e ceasul?) 4. v. curtoazie. 5. v. politețe.

AMABILITATE s. 1. atenție, bunăvoință, prietenie, solicitudine. (Ne-a arătat multă ~.) 2. bunăvoință, serviabilitate, (livr.) complezență, (înv.) complăcere, priință. (~ lui față de mine.) 3. bunătate, bunăvoință. (Ai te rog ~ să-mi spui cit e ceasul?) 4. atenție, curtoazie, galanterie, gentilețe, politețe, (rar) curtenie, (înv.) libov. (~ față de femei.) 5. manieră, politețe, (livr.) civilitate. (E de-o ~ ireproșabilă.)

Amabilitate ≠ bruschețe, brutalitate, grosolănie