9 intrări

66 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LUNG, -Ă, lungi, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are o lungime mare, ale cărui capete sunt depărtate unul de altul. ◊ Expr. A avea mâna lungă (sau degete lungi) sau a fi lung de mână (sau de, în degete) = a avea obiceiul să fure, a fi hoț. A fi lung în (sau de) limbă sau a avea limbă lungă = a vorbi prea mult și, mai ales, a spune ce nu trebuie; a fi limbut. ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde lungi. 2. De statură mare; înalt. ◊ Expr. A cădea cât este de lung = a cădea lungindu-se pe jos. 3. (Despre suprafețe) Care se întinde pe o distanță mare; p. ext. vast. 4. (Despre mâncăruri) Apos, diluat. ◊ Expr. Zeamă (sau ciorbă) lungă = a) mâncare slabă, fără gust, proastă; b) vorbire anostă, fără conținut. 5. Care durează mult timp; îndelungat. ◊ Silabă (sau vocală) lungă = silabă (sau vocală) care are o durată de pronunțare mai mare decât durata medie. ◊ Expr. Zile (sau ani) lungi = timp îndelungat (care s-a scurs greu). Vorbă lungă = vorbărie inutilă. II. Adv. Mult, îndelung; adânc. ◊ Expr. A se uita (sau a privi) lung (la cineva sau la ceva) = a privi mirat, nedumerit sau mult și atent, insistent, cu reproș (la cineva sau la ceva). III. S. n. (De obicei articulat) Lungime; întindere. ◊ Loc. adv. și prep. De-a (sau în) lung(ul) = în direcția lungimii; pe lângă, pe marginea...; de la un capăt la altul. ◊ Expr. În lung și în lat (sau larg) = în toate direcțiile, peste tot, pretutindeni. A nu-și cunoaște (sau vedea) lungul nasului = a fi obraznic. – Lat. longus.

lung, lungă [At: PSALT. 34/1 / Pl: ~ngi / E: ml longus] 1 a Care are o lungime mare, având capetele depărtate unul de altul. 2 a (Pop; îe) A avea mâna ~ă (sau degete ~ngi) sau a fi ~ de mână A avea obiceiul să fure. 3 av (Nob; d. vulpi; îc) ~-codată Cu coada mare. 4 a (Pop; îe) A fi ~ în (sau de) limbă sau a avea limba ~ă A vorbi prea mult și a spune ce nu trebuie. 5 a (Irn; d. persoane) De statură mare Si: înalt. 6 a (D. suprafețe) Care se întinde pe o distanță mare. 7 a (Pex) Vast. 8 a (D. mâncăruri) Fără valoare nutritivă și cu prea multă apă. 9 a (Pop; îs) Ciorbă (borș sau zeamă) ~ă Mâncare fără gust. 10 a (Fig; îas) Discurs fără conținut. 11 a (Reg; d. lichidul colorant în care se vopsesc țesăturile) Diluat. 12 a Care durează mult timp Si: îndelungat. 13 a (Îs) Zile (sau ani) ~i Zile sau ani mulți. 14 a (Pop; îs) Cale ~ă Călătorie care durează mult. 15 a (Pop; îs) Vorbă ~ă Vorbă multă. 16 a (Rar; îs) Vindecare ~ă Vindecare lentă. 17 a (Îs) Silabă (sau vocală) ~ă Silabă sau vocală care are o durată de pronunțare mai mare decât durata medie. 18 a (Pop; îe) A cădea cât este de ~ A cădea lungindu-se pe jos. 19 av Mult. 20 av (Pfm; îe) A se uita sau a (se) privi, (prt, a se holba) ~ (la ceva) A privi mirat sau nedumerit, mult și atent la ceva. 21 av (Înv; după verbul „a scrie”) Amănunțit. 22 av (Înv; nob; îc) ~-săgetător Care aruncă departe săgeata. 23 sn (Îrg) Fiecare dintre cele două bârne care se unesc și se încheie la colțurile casei. 24 sn Lungime. 25 sn (Pop; îs) ~ul nasului Obrăznicie. 26 sn (Pop; îe) A (nu)-și cunoaște (sau vedea) ~ul nasului A (nu)-și da seama de poziția și de respectul pe care trebuie să le păstreze față de alții. 27 sn (Pop; îlav) Câtu-i ~u(l) pe sub soare Foarte departe. 28-29 sn (Îlav și îlpp) De-a (sau în, pe) ~(ul) În direcția lungimii. 30 sfp Unde lungi. 31 sfs (Reg; rar) Penis. 32 sfs (Reg; îcs) De-a ~a Joc cu mingea nedefinit mai îndeaproape. 33 sfs (Îrg) Culoare neagră decolorată. 34 sfa (Trs) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 35 sf, a (Trs) Melodie după care se execută lunga (34). 36 sfs (Înv; îe) A i se da ~a A i se da drumul.

LUNG, -Ă, lungi, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are o lungime mare, ale cărui capete sunt depărtate unul de altul. ◊ Expr. A avea mâna lungă (sau degete lungi) sau a fi lung de mână (sau de, în degete) = a avea obiceiul să fure, a fi hoț. A fi lung în (sau de) limbă sau a avea limbă lungă = a vorbi prea mult și, mai ales, a spune ce nu trebuie; a fi limbut. ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde lungi. 2. De statură mare; înalt. ◊ Expr. A cădea cât este de lung = a cădea lungindu-se pe jos. 3. (Despre suprafețe) Care se întinde pe o distanță mare; p. ext. vast. 4. (Despre mâncăruri) Apos, diluat. ◊ Expr. Zeamă (sau ciorbă) lungă = a) mâncare slabă, fără gust, proastă; b) vorbire anostă, fără conținut. 5. Care durează mult timp; îndelungat. ◊ Silabă (sau vocală) lungă = silabă (sau vocală) care are o durată de pronunțare mai mare decât durata medie. ◊ Expr. Zile (sau ani) lungi = timp îndelungat (care s-a scurs greu). Vorbă lungă = vorbărie inutilă. II. Adv. Mult, îndelung; adânc. ◊ Expr. A se uita (sau a privi) lung (la cineva sau la ceva) = a privi mirat, nedumerit sau mult și atent, insistent, cu reproș (la cineva sau la ceva). III. S. n. (De obicei articulat) Lungime; întindere. ◊ Loc. adv. și prep. De-a (sau în) lungul = în direcția lungimii; pe lângă, pe marginea...; de la un capăt la altul. ◊ Expr. În lung și în lat (sau larg) = în toate direcțiile, peste tot, pretutindeni. A nu-și cunoaște (sau vedea) lungul nasului = a fi obraznic. – Lat. longus.

LUNG1 adv. Mult, îndelung. Trecu ca o umbră și, cînd intră în chilia lui, răsuflă lung. EMINESCU, N. 57. Că de loc nu suie bine, Că glasul ei prea lung ține Filomelii tot zicea? ALEXANDRESCU, M. 289. ◊ Expr. A se uita (sau a (se) holba, a privi, a căta la cineva ori la ceva) lung = a privi mirat, nedumerit sau mult și atent. Baciul... cată lung spre creste Și spre țarcurile goale. TOPÎRCEANU, B. 20. Plopii! Mă cunosc ei bine... Dau din cap și lung privesc Buimăciți spre mine. COȘBUC, P. I 261. Capra atunci holbînd ochii lung prin casă... rămîne încremenită. CREANGĂ, P. 27. Zamfira tristă... cu ochi umezi lung se uita La cornul lunii ce se ivise. ALECSANDRI, P. I 19.

LUNG3, -Ă, lungi, adj. 1. (Despre obiecte, în opoziție cu scurt) Ale cărui capete sînt departe unul de altul. În cale văzu o nuia lungă de alun pe care o luă. ISPIRESCU, L. 34. Vizitiul... cu barba lungă, îi mîna cu hățuri coperite cu ținte de argint. NEGRUZZI, S. I 37. Să-mi aleg un cal porumb, Scurt în gît și lung în trup. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 506. ◊ Fig. Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare Ce se-ntrec pe cîmpul luciu, scoțînd aburi lungi pe nare. ALECSANDRI, P. III 12. ◊ Expr. A avea mînă lungă sau a fi lung de mînă = a avea obiceiul să fure. A fi lung în (sau de) limbă sau a avea limbă lungă = a vorbi prea mult. 2. (Despre oameni sau despre trupul lor, în opoziție cu mic, scund) Înalt, de statură mai mare decît cea obișnuită. Intră în casă o babă lungă, seacă, gheboasă. RETEGANUL, P. I 53. ◊ A căzut cît a fost de lung = a căzut întins la pămînt. 3. (Despre o suprafață, în opoziție cu lat, larg) Care se întinde pe o distanță mare, vast. E lung pămîntul, ba e lat. COȘBUC, P. I 53. Suia un deal lung și trăgănat. CREANGĂ, P. 40. Era o cîmpie lungă și tăcută, Lungă ca pustiul. ALECSANDRI, P. I 189. 4. (Despre mîncări, mai ales despre ciorbe, sosuri etc., în opoziție cu gros) Cu multă apă, de proastă calitate, lipsit de valoare nutritivă sau de gust. Cafeaua era lungă, prea dulce și rece. C. PETRESCU, Î. II 45. ◊ Expr. Zeamă lungă, se spune despre o mîncare cu multă apă și fără gust sau (fig.) despre o cuvîntare, o lucrare literară etc. fără conținut. 5. (Despre timp sau noțiuni temporale, în opoziție cu scurt) Care durează, care ține mult, îndelungat. Au sosit iarăși nopțile lungi de iarnă. VLAHUȚĂ, O. A. 139. Cine n-are dor pe luncă Nu ști’ luna cînd se culcă Și noaptea cîtu-i de lungă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 87. ◊ Expr. Zile (sau ani) lungi = zile sau ani întregi, timp îndelungat. Zile lungi mi le-am pierdut să mă-mprietenesc cu tine. COȘBUC, P. I 51. (Despre orice fapt sau acțiune care se poate măsura în timp) Un fluier lung răsună în postul de pilotaj. BART, E. 116. Cînd cu gene ostenite sara suflu-n lumînare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare. EMINESCU, O. I 130. Codrul sună, clocotește, De-un lung hohot. ALECSANDRI, P. I 12. [Goții] în lunga petrecere a lor în Dacia, lăsară multe urme. BĂLCESCU, O. II 13. Vorbă lungă = vorbă multă și inutilă. Ce mai atîta vorbă lungă, dintr-o păreche de boi m-am ales c-o pungă. CREANGĂ, P. 45. Vorbă lungă, sărăcie-n pungă. ALECSANDRI, T. 236. ◊ (Fon.) Silabă (sau vocală) lungă = silabă (sau vocală) care are o durată mai mare decît durata medie.

LUNG2 s. n. (De obicei articulat) 1. Lungime. Ca o îngustă năframă, întinsă pe lungul nesfîrșit al văii largi, își pierdea cursul în taina depărtată a răsăritului. HOGAȘ, M. N. 156. Zburau amîndoi prin pustiul lungului mării. EMINESCU, N. 14. Are un pod peste apa Oltului, lungul poate fi ca de optzeci stînjeni, latul de trei. GOLESCU, Î. 7. ◊ Loc. adv. și prep. De-a (sau în) lung(ul) = în (sau urmînd) direcția lungimii, pe lîngă, pe marginea...; de la un capăt la altul. Voi pune Să-l tîrîie d-a lungul Bagdadului. COȘBUC, P. I 53. Luă drumul d-a lungul și aide, aide, trecu păduri și văi. ISPIRESCU, L. 259. Și apoi de la o vreme... luînd de-a lung pămîntul merg spre împărăție. CREANGĂ, P. 286. Mult îi plăcea copilei... Să fugă rătăcită de-a lung, de-a lung pe maluri, Atrasă-n cursul apei de-a rîurilor valuri. ALECSANDRI, P. III 175. În lung și în lat sau în lung și în larg = în toate direcțiile, pretutindeni, peste tot. Cîmpu-n lung și-n lat răsună. ALECSANDRI, P. III 589. Preîmblîndu-se în lung și în larg prin mica cămăruță. NEGRUZZI, S. I 19. Cît te uiți în lung și-n lat, Nu mai vezi pămînt uscat, Ci tot ape tulburele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 320. ◊ Expr. A (nu)-și cunoaște lungul nasului v. cunoaște (3). 2. (Rar) Timp, durată. Vroia să doarmă în tot lungul acelei duminici ca un butuc, neîntors, ca la un capăt de muncă istovitoare. CAMILAR, TEM. 145.

LUNG2 n. mai ales art.: De-a (sau în) ~ul orientat în lungime; de la un capăt la altul. În ~ și în lat peste tot; în toate direcțiile. A-și cunoaște ~ul nasului a-și aprecia just locul și rolul său în societate. /<lat. longus

LUNG3 adv. Mult; îndelungat; îndelung. * A se uita ~ la cineva (la ceva) a privi insistent la cineva (ceva); a privi nedumerit. /<lat. longus

LUNG1 ~gă (~gi) 1) Care are o întindere mare de la un capăt la altul; întins mult în lungime. Drum ~. ◊ A avea mână ~gă (a fi ~ la mână) a avea obiceiul să fure. A fi ~ în (sau de) limbă, a avea limbă ~gă) a avea obiceiul să vorbească mult și să spună ceea ce nu trebuie; a fi limbut. 2) (despre oameni) Înalt de statură. ◊ A se întinde (sau a cădea) cât este de ~ a cădea jos, lungindu-se. 3) (despre mâncăruri) Care conține prea multă apă; apos. * Zeamă ~gă a) fiertură apoasă, inconsistentă și fără gust; b) vorbărie; trăncăneală. 4) (despre procese desfășurate în timp) Care durează mult; care se scurge greu; îndelungat. Iarnă ~gă. /<lat. longus

lung a. l. dela un capăt până la altul, în opozițiune cu scurt: linie lungă; fig. vorbă lungă; 2. de cea mai mare întindere în suprafață, în opozițiune cu larg și lat: câmp lung, dar îngust; 3. despre timp ce durează mult: zile lungi; fig. cuvântare lungă. [Lat. LONGUS]. ║ n. lungime: zece metri în lung.

lung, -ă adj. (lat. lŏngus, it. lungo, sard. longu, pv. lonc, fr. long, sp. luengo, pg. longo). Întins, mare de la un capăt la altu vorbind de locurĭ orizontale, atîrnate saŭ înfipte: drum, drug, baston, dinte lung; linie, ață, suliță, barbă lungă. De mare durată, îndelungat: călătorie, suferință lungă; marș, cîntec, discurs lung. Vedere lungă, care străbate departe. Zeamă lungă, mîncare cu prea multă apă. Iron. Om lung, prea înalt și slab. S. n. fără pl. A nu-țĭ cunoaște (ști saŭ vedea) lungu nasuluĭ, a nu-țĭ da socoteală de valoarea ta, a crede că eștĭ maĭ pe sus de cît eștĭ în realitate, a-țĭ permite prea mult față de ciineva. În lung, în lungime: opt metri în lung; de-a lungu, în direcțiunea lungimiĭ: a pune un lemn de-a lungu patuluĭ, a așeza trupele de-a lungu drumuluĭ. În lung și în lat, în toate direcțiunile: a cutreĭera țara în lung și în lat. Adv. Prelungindu-se, vorbind de sunete: bucĭumu răsuna lung.

ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus).

ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus).

MEI, (1) s. m., (2) meiuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium.

VÓRBĂ, vorbe, s. f. 1. Cuvânt. 2. Șir de cuvinte care exprimă o cugetare; gând, idee exprimată prin cuvinte; spusă, zisă. ◊ Expr. Auzi vorbă! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorbă! = fără îndoială. A avea o vorbă cu cineva = a avea ceva de discutat cu cineva; a vrea să comunici un secret cuiva. Cu vorba că... = zicând că..., sub pretext că... Vorbe de clacă = flecăreală fără rost, fără miez. 3. Expunere, istorisire, relatare. ◊ Expr. Lasă vorba! sau (eliptic) vorba! = tăcere! niciun cuvânt! Ce mai (atâta) vorbă? = ce să mai lungim discuția, să curmăm discuția. A (nu) da (cuiva) pas la vorbă = a (nu) lăsa cuiva posibilitatea să vorbească. 4. Convorbire, conversație; discuție, taifas. ◊ Loc. adv. Fără multă vorbă = fără a crâcni, fără să protesteze. Din două vorbe = fără multă discuție; operativ, repede. Din vorbă în vorbă = din una în alta, din discuție în discuție. ◊ Expr. A fi vorba de... (sau despre..., să...) = a fi în discuție, a fi obiectul discuției..., a se vorbi de... A-și face de vorbă cu cineva = a găsi prilej de discuție cu cineva. A avea de vorbă (cu cineva) = a avea de discutat, de aranjat ceva (cu cineva). Fie vorba între noi! = ceea ce știm să rămâne între noi, să nu afle nimeni. Nici vorbă! = a) negreșit, desigur; fără doar și poate; b) nici pomeneală. Nu-i vorbă! (sau mai e vorbă?) = fără îndoială, firește, e de la sine înțeles. Vorbă să fie! = nu cred așa ceva, nici pomeneală. A schimba vorba = a schimba obiectul discuției. ◊ Compus: vorbă-lungă s. m. și f. = om flecar, palavragiu. ♦ Schimb de cuvinte în contradictoriu; neînțelegere, ceartă. 5. Mod, fel de a vorbi, de a se exprima. Vorba dulce mult aduce.Expr. Dacă ți-i vorba de-așa sau dacă așa ți-i vorba = dacă așa stau lucrurile. 6. Zicătoare, zicală, proverb, expresie. ◊ Expr. Vorba ceea, expresie stereotipă folosită în povestire pentru a introduce o zicală, un proverb, cuvintele spuse de cineva etc. Vorba cântecului = așa cum se știe din bătrâni. 7. Îndemn, sfat, învățătură. ♦ Părere, convingere; hotărâre. 8. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Vorba-i vorbă = cuvântul dat trebuie respectat, promisiunea dată e datorie curată. A se ține de vorbă = a-și respecta promisiunile, angajamentele. A zice vorbă mare = (mai ales în construcții negative) a se angaja solemn, a face o promisiune deosebită. 9. Înțelegere, învoială; tocmeală; târguială. ◊ Loc. adv. Din două vorbe sau (rar) dintr-o vorbă = fără multă discuție, repede. ◊ Expr. (Pop.) A face vorba (sau vorbele) = a peți. A-i face (cuiva) vorbă cu cineva = a mijloci o întâlnire între un băiat și o fată (în vederea căsătoriei). A fi în vorbă = a fi în tratative pentru încheierea unei căsătorii, a unei afaceri etc. 10. Zvon; veste, știre, informație. ◊ Expr. A se face vorbă = a se răspândi o știre, un zvon. A spune (cuiva) două vorbe = a comunica ceva cuiva. A lăsa vorbă = a lăsa o dispoziție, a anunța ceva înainte de a pleca undeva. (Așa) umblă vorba = (așa) se vorbește, (așa) se spune. A trimite (sau a da) vorbă = a transmite un mesaj. ♦ Bârfă, clevetire; calomnie. 11. Grai, limbă. Străin la vorbă.Cf. sl. dvorĭba.

alungá [At: DOSOFTEI, ap. HEM 960 / V: (înv) l- / Pzi: alung / E: lat *al-longare] 1-2 vtr A (se) fugări. 3 vr (Fig) A se succeda. 4 vr A se repezi după... 5 vtr A goni. 6 vt (Îe) A ~ (pe cineva) din țară A expulza. 7 vr (D. vite) A fi în rut. 8 vtr A îndepărta. 9 vt (Fig) A elimina.

vorbă sf [At: (a. 1654). NEAGOE, ap. GCR I, 168/14 / V: ho~, voar~, voarvă, vorvă / Pl: ~be / E: ns cf slv дворьва] 1 (Lpl) Șir de cuvinte care exprimă o cugetare Si: (îrg) voroavă (12). 2 Idee exprimată în cuvinte Si: (îrg) voroavă (13). 3 (Prc) Cuvânt (1). 4 (Îs) ~ goală (sau seacă) Vorbă (2) lipsită de sens, de temei (într-un context). 5 (Îas) Vorbă (2) lipsită de importanță. 6 (Îs) ~ de clacă Vorbă (1) fără rost Si: flecăreală. 7 (Îs) ~ în doi peri Vorbă (2) cu sens ambiguu. 8 (Îs) ~ bună Vorbă (1) amabilă. 9 (Îas) Intervenție în favoarea cuiva Si: recomandare. 10 (Îs) ~ de duh (sau de spirit, rar, sărată) Vorbă (1) inteligentă, spirituală. 11 (Și irn; îs) ~ adâncă Vorbă (2) înțeleaptă. 12 (Îs) ~ dulce Vorbă (1) care alină. 13 (Îas) Vorbă (1) care încântă. 14 (Îas) Vorbă (1) care ademenește. 15 (Irn; îas) Vorbă (1) aspră, jignitoare. 16 (Îs) ~ rea Vorbă (2) neîntemeiată. 17 (Îas; șîs ~ de rău) Vorbă (2) supărătoare. 18 (Îas) Calomnie (1). 19 (Îs) ~ piperată Vorbă (1) sarcastică. 20 (Îas) Vorbă (1) indecentă. 21 (Îs) ~ nesărată Vorbă (1) nepotrivită. 22 (Îas) Vorbă (2) anostă, fără haz. 23 (Îs) ~be grele Mustrare. 24 (Îas) Injurie. 25 (Pop; îs) ~ proastă Vorbă (1) jignitoare. 26 (Pex; îas) Vorbă (2) fără sens. 27 (Îs) ~ de taină (sau, reg, ferită) Secret. 28 (Îs) ~ de pace Propunere de pace. 29 (Reg; îs) ~ încornorată Minciună. 30 (Îs) ~ subțire Vorbă (2) greu de înțeles. 31 (Pex; îas) Șiretlic. 32 (Îas) Vorbă (3) rafinată. 33 (Îs) ~ groasă Vorbă (1) grosolană Si: mitocănie. 34 (Îs) ~ (spusă sau aruncată) în vânt Vorbă (2) lipsită de importanță, care nu trebuie luată în seamă. 35 (Îlav) Din (sau, rar, în) două ~be sau dintr-o ~ Repede. 36 (Îlav) Fără nici o ~ sau fără (multă) ~ Fără (multe) comentarii. 37 (Îal) Pe neașteptate. 38 (Îvr; îlav) În scurte ~be Pe scurt. 39 (Îlav) ~ cu ~ Fiecare cuvânt. 40 (Îlav) Fără nici o modificare. 41 (Îe) ~ba vine (sau, rar, merge) Exprimă îndoiala în privința exactității unei afirmații. 42 (Îae) Avertizează că cele spuse nu trebuie luate ca atare. 43 (Îe) ~ să fie! Nu cred așa ceva Si: nici gând! nici pomeneală! 44 (Îe) (I)auzi ~! Exprimă surprinderea față de afirmațiile cuiva. 45 (Îae) Exprimă indignarea față de afirmațiile cuiva. 46 (Îe) Cum vine ~ba asta? sau ce ~ e asta? Ce vrei să spui? 47 (Îae) Cum e posibil așa ceva? 48 (Îe) A înțelege (sau a pricepe) unde bate ~ba cuiva A înțelege la ce face aluzie sau pe cine vizează cineva. 49 (Rar; îe) A bate cu ~ba pe departe A face aluzii (vagi). 50 (Îvr; îe) A-și deschide ~bele către cineva A încredința (cuiva) un secret. 51 (Rar; îe) A ieși cu ~ba înaintea cuiva A contrazice pe cineva. 52 (Îe) A-i scoate (cuiva) ~ba cu cleștele (din gură) A determina cu greu pe cineva să vorbească. 53 (Îe) A(-și) cântări (sau măsura) ~ele A(-și) alege cu grijă cuvintele. 54 (Îae) A vorbi adecvat. 55 (Îe) Măsoară-ți ~ele! Fii atent cum vorbești (cu mine)! 56 (Fam; îe) Nici o ~! Liniște! 57 (Îe) A lua (cuiva) ~ba din gură A spune tocmai ceea ce voia să zică altul în momentul respectiv. 58 (Îae) A întrerupe pe cineva când vorbește. 59 (Îe) Cu alte ~be, (rar) cu o ~ sau în puține ~be Exprimând același lucru altfel. 60 (Îae) În rezumat. 61 (Îae) Prin urmare. 62 (Îe) A arunca (cuiva) (câte) o ~ (sau două ~be) A spune (cuiva) ceva în treacăt. 63 (Îe) ~ba e ~ Cele spuse sunt semnificative. 64 (Îae) Cele spuse rămân valabile. 65 (Îae) A pune o ~ (bună) la … (sau pentru …) A interveni în favoarea cuiva. 66 (Reg; îe) A nu-i putea întâlni ~ba Se spune despre un om nesincer. 67 (Dep; lpl) Vorbă (1) lipsită de temei Si: palavră. 68 (Îvr) Verb (1). 69 (Îvr; îs) ~ ajutătoare Verb auxiliar. 70 Ceea ce comunică (oral) cineva Si: istorisire, mărturie, povestire, relatare, (îrg) voroavă (15). 71 Afirmație făcută de cineva într-o împrejurare Si: spusă, voroavă (16). 72 (Îe) A-și lua ~ba înapoi A retracta. 73 Discurs (1). 74 Subiect al unei expuneri (orale). 75 Predică. 76 (Îe) A lua ~ba (sau ~) A lua cuvântul. 77 (Îe) A cere ~ba A cere cuvântul. 78 (Îe) A avea ~ba A avea cuvântul. 79 (Îvp; lpl) Text (rimat) al unui cântec. 80 (Trs; lpl) Snoavă. 81 Constatare exprimată printr-o formulare revelatoare și concisă Si: (îrg) voroavă (20). 82 (Pop; îe) ~ba ceea (sau aia) Expresie stereotipă care introduce un proverb, o expresie consacrată. 83 (Îe) ~ba cântecului Cum se spune din bătrâni (într-un cântec vechi, cunoscut). 84 (Construit cu verbul a fi) Problemă importantă. 85 (Construit cu verbul a fi) Situație. 86 (Îs) (A fi) altă ~ (A fi) altă situație. 87 (Îe) A înțelege (sau a pricepe, a vedea etc.) despre ce este ~ba A înțelege care este realitatea. 88 (Îe) Dacă (sau fiindcă) (ți-)e ~ba (de- sau pe-) așa sau dacă așa ți-i ~ba Dacă situația se prezintă astfel. 89 (Îe) Dacă e ~ba, (reg) când e ~ba La drept vorbind. 90 (Îae) De fapt. 91 (Fam; îe) Așa ți-i ~ba Ăsta mi-ești? 92 Intenție. 93 Scop. 94 (Îe) Cu ~ (sau cu ~ba) că... Zicând că... 95 Sfat. 96 Poruncă. 97 (Îe) A veni (sau a ajunge) la ~ba cuiva A recunoaște că cineva a avut dreptate. 98 (Îe) A nu ieși din ~ba (sau, rar, din ~bele) cuiva ori a nu-i ieși (cuiva) din ~ A îndeplini întocmai ordinul, hotărârea cuiva. 99 (Îae) A se supune dorinței cuiva. 100 (Îe) A călca ~ba cuiva A nu respecta sfatul cuiva. 101 (Îe) A înțelege (sau a pricepe, a asculta) de ~ (bună) A se conforma îndemnului, ordinului cuiva, fără nici o constrângere. 102 Părere. 103 Convingere (2). 104 Hotărâre (4). 105 (Îe) A nu asuda de ~ba cuiva A nu ține seama de părerile cuiva. 106 (Îrg; îe) A fi pe (sau la) o ~ (cu cineva) A fi de aceeași părere cu cineva. 107 (Îae) A fi în înțelegere cu cineva. 108 (Reg; îe) A-i vorbi în ~ (cuiva) sau a-i da ajutor la ~ (cuiva) A aproba pe cineva. 109 (Reg; îae) A măguli pe cineva. 110 (Reg; îe) A nu se potrivi la ~ A avea păreri diferite. 111 Promisiune. 112 Angajament (2). 113 (Reg; îe) A se prinde cu ~ba A promite. 114 (Îvr; îe) A sta la ~ele lui (lor etc.) A se ține de cuvânt. 115 (Îe) A purta (sau a duce, a ține, rar, a aduce) (pe cineva) cu ~ba (sau, îvr, cu ~bele) A înșela pe cineva, prin amânarea la nesfârșit a îndeplinirii unor promisiuni. 116 (Îe) A-și lua (sau, înv, a-și trage) ~ba înapoi A-și retrage promisiunea Si: a retracta. 117 (Pop; mai ales îcn; îe) A zice (sau a spune) ~ mare (ori, rar, ~be mari) A-și lua un angajament. 118 (Îae) A vorbi demagogic. 119 (Îe) ~ba-i ~ Cuvântul dat trebuie respectat. 120 Înțelegere. 121 Negociere. 122 (Reg; îlav) Pe ~ Conform înțelegerii. 123 (Îe) Așa (ne-) a fost ~ ? Formulă prin care se reproșează cuiva că nu a respectat o înțelegere. 124 (Îrg; îe) A se ajunge (sau a se afla) în ~be cu cineva A cădea de acord cu cineva. 125 (Îe) A fi în ~ (cu cineva) A fi în tratative pentru încheierea unui acord (de căsătorie, de afaceri etc). 126 (Pop; îe) A intra (sau, reg, a se da) în ~ cu cineva A lega relații de prietenie, de dragoste cu o persoană de sex opus. 127 (Pop; îe) A-i face (cuiva) ~ba (sau ~) (cu cineva) A mijloci cuiva o întâlnire, o relație cu o persoană de sex opus. 128 (Îrg; îe) A face ~ba (sau ~ ori ~bele (cu cineva) A se înțelege cu cineva în vederea căsătoriei. 129 (Îrg; pex; îae) A se logodi. 130 (Reg; îe) A face ~bele (sau a pune ~) ori a băga ~bele la părinți A peți. 131 (Reg) Logodnă. 132 Știre. 133 Zvon. 134 Presupunere. 135 (Îe) Umblă ~ba (sau, rar, ~be, ~bele) ori merge ~ba că ... Se zvonește că ... 136 (Pop; îe) A face (ori a da) ~ sau (reg) a lăți ~ba A răspândi un zvon. 137 (Reg; îe) A da cu ~ba de cineva A înștiința pe cineva (de ceva). 138 Mesaj (1). 139 (Îe) A trimite (cu) ~ (sau, rar, ~be) A transmite un mesaj. 140 (Îe) A lăsa ~ A lăsa un mesaj. 141 (Îae) A anunța ceva înainte de a pleca undeva. 142 Bârfă. 143 Calomnie. 144 (Îe) A purta (sau a duce) ~ba (sau ~be ori ~bele) A colporta știri false, calomnioase. 145 (Îe) A (se) face de ~ A (se) face de râs. 146 (Îe) A(-i) ieși (cuiva) ~ (sau ~ba ori ~be) A deveni subiect de bârfe. 147 (Îe) A-și auzi ~be A-i ajunge cuiva la cunoștință lucruri neplăcute, bârfe, pe care le spun alții despre el. 148 Conversație. 149 Taifas. 150 (Îvr; îs) Împreunare (sau comunicare) de ~ Discuție (2). 151 (Îlav) Din ~ în ~ Din discuție în discuție. 152 (Îe) A fi ~ba (sau ~) de … (sau despre …, înv, pentru) A forma obiectul discuției. 153 (Îae) A se pune problema. 154 (Îe) Nu poate fi ~ba (ori ~) de ... (sau, rar, despre …) Nu este plauzibil (să se vorbească despre …). 155 (Îrg; îe) A avea ~ asupra (sau pentru, de) ceva (sau cineva) A discuta despre cineva sau ceva. 156 (Îae) A aminti de cineva sau ceva. 157 (Îe) A fi ~ba să ... (sau de a ...) A urmări să ... 158 (Îae) A se impune să ... 159 (Îe) Nu-i (sau nu e) ~ (sau ~ba) ori nu (mai) încape (sau poate încăpea) ~ E de la sine înțeles. 160 (Îae) Fără îndoială. 161 (Îae) E adevărat. 162 (Îe) Ce vorbă! Se înțelege de la sine. 163 (Îae) Bine spui. 164 (Îe) Nici ~ (nu-i) (că …) Desigur. 165 (Îae) Cu siguranță. 166 (Îe) Mai e (sau încape) ~! În mod sigur. 167 (Îe) Nici ~ (despre …, de … ori să …) sau nici ~ nu (mai) poate fi (ca… ori de …, să …, a …) Nici pomeneală (despre așa ceva). 168 (Îae) Nicidecum. 169 (Îae) În nici un caz. 170 (Îe) () fie ~ba între noi (sau între noi fie ~ba) Formulă adresată interlocutorului, care însoțește o observație confidențială. 171 (Îe) A deschide ~ (despre sau de ceva) A aborda un subiect de discuție. 172 (Îe) A sta (sau a ședea) de (ori, îrg, la, înv, în) ~ (cu cineva) sau (îvr) a se împreuna la ~ A discuta (cu cineva). 173 (Pex; îae) A petrece un timp discutând cu cineva Si: a tăifăsui. 174 (Îe) A intra în ~ (cu cineva) sau (reg) a se da în (sau la) ~ ori a se lua în (ori la) ~ (cu cineva) A începe o conversație cu cineva. 175 (Îe) A lungi ~ba (sau, înv, cu ~ba) ori a se lungi la ~, a se întinde la ~ (lungă) (sau cu ~ba), a întinde (multă, atâta) ~ (lungă), a întinde ~ba (sau ~be), a o întinde la ~bă A prelungi inutil o discuție. 176 (Îe) A se pune la (sau pe) ~ A se apuca de vorbit. 177 (Îae) A zăbovi cu cineva la discuție. 178 (Îe) A avea o (sau de) ~ (cu cineva) A avea de comunicat cuiva ceva (secret). 179 (Îae) A fi necesar să se lămurească cu cineva într-o problemă. 180 (Îe) A-și face de ~ (cu cineva) A căuta prilej de discuție (cu cineva). 181 (Pop; îe) A da (cuiva) pricină de ~ A da cuiva prilej de discuție. 182 (Îe) Ce mai atâta ~? Să curmăm discuția! 183 (Îe) A se amesteca (sau a intra) (nepoftit sau nechemat) în ~ (sau în ~ba altora) A interveni (în mod inoportun) într-o discuție. 184 (Îe) A lua (pe cineva) cu ~ba (înainte) A distrage atenția (cuiva). 185 (Îe) A lua (pe cineva) cu ~ba pe departe A aduce indirect un subiect în discuție. 186 (Îe) A se lua cu ~ba A se antrena într-o conversație, uitând de treburi. 187 (Îe) A aduce ~ba despre … (ori de …) sau (pop) a lua (cu cineva) ~ba (despre ceva), a se lua de ~ (cu cineva) (despre ceva) A îndrepta discuția asupra cuiva sau a ceva. 188 (Îae) A aborda un subiect anume. 189 (Îae) A face aluzie la... 190 (Îe) A veni ~ba (sau, înv, ~) (despre ... sau de ..., că..., înv, pentru ..., rar, la ...) A ajunge cu discuția la un anumit subiect. 191 (Îae) A discuta (în continuare). 192 (Îe) A schimba o ~ (-două) sau a schimba două (-trei ori câteva) ~be A discuta (puțin) cu cineva. 193 (Îae) a dicuta în grabă. 194 (Îs) Schimb (sau schimburi) de ~be Discuție sumară. 195 (Spc; îae) Schimb violent de replici. 196 Ceartă (1). 197 (Îe) Să nu am ~be Să nu apară discuții neplăcute, motiv de ceartă. 198 (Reg; îe) A se mâna în ~be sau a se mânca din ~ A se ciorovăi (1). 199 (Îrg; îe) A întoarce (sau a înturna) (cuiva) ~ba A riposta. 200 (Îrg; îae) A contazice. 201 Subiect de discuție. 202 (Îe) A schimba (sau a-și întoarce) ~ba ori a lua (sau, rar, a intra în) altă ~ A schimba subiectul discuției. 203 (Îe) A se depărta cu ~ba A se abate de la subiectul discuției. 204 (Îe) Să venim (sau să ne întoarcem) la ~ba noastră Să revenim la subiectul discuției. 205 (Fam; îe) Să nu-ți uiți ~ba! Formulă prin care cineva intervine într-o discuție, întrerupându-și interlocutorul. 206 (Fam; îe) Să nu-mi uit ~ba! Mi-am amintit ce voiam să spun. 207 (Lsg) Vorbire (10). 208 (Îlav) Cu (sau, înv, prin, reg, din) ~ Prin viu grai Si: oral. 209 (Îlv) A face ~ A vorbi (3). 210 (Îal) A discuta (2). 211 (Îe) A tăia (sau a curma cuiva) ~ba A întrerupe discursul cuiva. 212-213 (Pop; îe) A (nu) da cuiva pas la (sau, îvr, de) ~ A (nu) permite cuiva să vorbească. 214 (Îe) (Lasă) ~ba! Tăcere! 215 (Îe) A se întrece cu ~ba sau a se înnădi la ~ A vorbi prea mult și fără rost. 216 (Îe) A(-i) da cu ~ba A vorbi întruna. 217 (Îae) A certa (pe cineva). 218 (Reg; îe) A-i ține calea cu ~ba A îngâna (pe cineva). 119 (Îrg) Facultatea de a vorbi. 220 (Lsg) Mod de a se exprima. 221 (Reg; îe) A aduce ~ba cu bățul A vorbi răstit, nepoliticos. 222 (Reg; îae) A vorbi batjocoritor. 223 (Îe) (A fi) scump (sau zgârcit, scurt, reg, strâns, rar, împuținat) la ~ A fi necomunicativ. 224 (Îe) A fi lung la ~ sau (reg) a fi cu ~ multă A fi comunicativ. 225 (Îc) ~-lungă Palavragiu. 226 Elocvență (1). 227 (Îrg) Voce (1). 228 (Îrg) Timbru al vocii. 229 Pronunțare. 230 Zgomot produs de voci. 231 (Lsg) Limbă (a unui popor).

vorbă s.f. 1 Cuvînt. Vorba naționalitate au fost înscris-o pe drapelul lor (EMIN.). 2 Șir de cuvinte care exprimă o cugetare; gînd, idee exprimată prin cuvinte; spusă, zisă. Abia putuse articula ultimele vorbe, înecat, sugrumat (TEOD.). ◊ Expr. A nu scoate nici o vorbă = a nu vorbi. Nu scoase o vorbă tot timpul (PRED.) A arunca o vorbă v. arunca. A-i scoate cuiva vorba (din gură) cu cleștele v. clește. A-i ieși (cuiva) vorba din gură v. ieși. A se împiedica la vorbă v. împiedica. A nu zice nici vorbă, nici poveste v. poveste. Vorbă (spusă sau aruncată) în vînt v. vînt. 3 Mod, fel de a vorbi, de a se exprima. Și s-apropie de cort Un bătrîn atît de simplu, după vorbă, după port (EMIN.). ◊ Zic. Vorba dulce mult aduce. ◊ Expr. Dacă ți-i vorba de-așa sau dacă așa ți-i vorba = dacă așa stau lucrurile. 4 Părere, convingere; hotărîre. N-a fost putință să-l întoarcă din hotărîrea sa, rămîind statornic ca o piatră în vorbele lui (ISP.). 5 Chestiune (în discuție), problemă; stare de fapt, situație, realitate. Trei, șapte..., șaptezeci..., vorba e că sunt brazi (CA. PETR.). ◊ Expr. A (nu) (putea) fi vorba de... = a (nu) se pune problema; a (nu) (putea) fi în realitate, cu adevărat. Era vorba de tinerețea omului, pe care nimeni n-o mai întoarce înapoi, o dată ce s-a dus (D. ZAMF.). Despre ce e vorba = (de obicei în formă interog.) ce este (de fapt, în realitate), ce se întîmplă. 30. Lasă-mă să vorbesc eu!... – Despre ce e vorba? (SADOV.). A fi vorba de... (sau despre...) = a constitui subiectul discuției, al dezbaterii, a fi în discuție, a se vorbi de...; a se face referire la... Să nu uităm că este vorba de dreptul public, și nu de dreptul privat (MAIOR.). A aduce (sau a deschide) vorba... de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția, conversația asupra cuiva sau a ceva; a aborda un subiect anume, a pomeni despre... Nu s-a adus măcar o dată vorba despre femei (VOIC.). A schimba (sau a-și întoarce) vorba = a schimba subiectul discuției. Schimbă repede vorba, parcă ar fi ținut într-adins să îndrume conversația într-altă parte (BLA.). A lua altă vorbă v. lua. A suci vorba v. suci. Așa (sau cum) vine vorba v. veni. A înțelege (sau a pricepe, a vedea) cum vine vorba cuiva v. veni. 6 Ceea ce comunică (oral) cineva, ceea ce spune cineva; afirmație, declarație, expunere, istorisire, mărturisire. Azi văd din a ta vorbă că nu mă înțelegi (EMIN.). ◊ (deprec.) Acum s-a terminat cu vorbele... Fapte, nu vorbe (CA. PETR.). ◊ Vorbă goală (sau deșartă) = vorbă lipsită de conținut, de temei, fără valoare, fără importanță. Vor primi o nouă avalanșă de discursuri și promisiuni și vorbe goale (REBR.). Vorbă bună = a) vorbă amabilă, prietenoasă, blîndă. Șătrarule, zise beizade, îți mulțămim pentru închinăciune și pentru vorbă bună (SADOV.); b) intervenție în favoarea cuiva; recomandare. O vorbă bună din partea ta către persoana pe care o știi, poate să-mi facă norocul (CAR.). Vorbă dulce = a) vorbă care alină; vorbă care încîntă, care ademenește. Vorbele cele dulci deschid poarta cea de fier (ȚICHIND.); b) (iron.) vorbă aspră, de ocară. Am să trimet pe Toderiță să cheme pe vornic. Poate el are a vă spune o vorbă dulce (SADOV.). (pop.) Vorbă proastă = a) vorbă îndrăzneață, jignitoare sau injurioasă, vulgară; vorbă nepotrivită. Te rog, cuvioase, să mă ierți de vorbă proastă, dar Grigoriță al Sfinției tale spune minciuni (HOG.); b) ext. ceartă. Vorbă grea = mustrare, insultă; injurie; jignire. Ne-am spus vorbe grele (SADOV.). Vorbă de clacă v. clacă. Vorbe băbești v. băbesc. Vorbe tari v. tare. ◊ Loc.adv. Din două vorbe ori dintr-o vorbă = fără a sta pe gînduri, fără multă discuție; imediat. Din două vorbe, fiul craiului îl tocmește și... pornesc împreună (CAR.). Fără (nici) o vorbă sau fără (multă) vorbă = fără (multe) comentarii, fără a crîcni; deodată, într-o clipă; pe neașteptate, pe nesimțite. La culcare, fără multă vorbă, e aproape zece seara (CA. PETR.). ◊ Expr. (înv., pop.) A face (sau a avea) vorbă = a vorbi (despre...); a discuta (despre...), a relata; a comenta. Vorba vine, exprimă îndoiala în privința exactității unei afirmații sau avertizează că cele spuse nu trebuie luate ca atare; e un fel de a spune; chipurile. Am un stăpîn la care lucrez, o părticică dintr-un pat în care mă pot odihni – vorba vine că mă pot odihni (STANCU). Vorbă să fie = nu cred așa ceva; imposibil. În prima generație sînt toți niște pehlivani. Vorbă să fie! (D. ZAMF.). A întinde vorba = a vorbi (despre ceva) mai mult decît trebuie. Ce să mai lungim vorba? îi îngriji ca pe lumina ochilor lui (ISP.). A pune o vorbă (bună) pentru cineva = a interveni în favoarea cuiva, a recomanda (călduros) pe cineva. Te roagă să pui o vorbă bună la ministerul de război (CAR.). Nici vorbă (de... sau să...) = nici pomeneală; nicidecum; în nici un caz. De la cincizeci de kilometri de la Dunăre, a început a ne lipsi pîinea. Apoi aicea în munte, nici vorbă (SADOV.). Mai e (ori mai încape) vorbă! sau ce mai vorbă! = indiscutabil, în mod sigur, fără îndoială. Eram om și jumătate azi, ce mai vorbă, eram bogătaș (CĂL.). A-și cîntări (bine) vorbele v. cîntări. Nu (mai) încape vorbă v. încăpea. A (nu) lungi vorba v. lungi. A scăpa o vorbă v. scăpa. A sorbi vorbele cuiva v. sorbi. A fi strîns la vorbe v. strîns. A-și trage vorba v. trage. A-i rămîne (cuiva) vorba în vînt v. vînt. (A fi) zgîrcit la vorbă v. zgîrcit. 7 Sfat, povață, învățătură; îndemn. Rămase învingătoare vorba judelui. Nu te prinde cu el (AGÂR.). ◊ Expr. A veni (sau a ajunge) la vorba cuiva = a recunoaște că cineva a avut dreptate; a accepta că sfaturile cuiva au fost bune. În sfirșit, bine c-ați venit tot la vorba mea... Dacă m-ați fi ascultat de la început, azi Laura ar fi fost mireasă (REBR.). A nu ieși din vorba cuiva ori a nu-i ieși (cuiva) din vorbă = a îndeplini întocmai dispozițiile, porunca, ordinul cuiva; a se supune întocmai vrerii, dorinței cuiva. Barbu... nu mai ieșea acum din vorba lui Nicu (CA. PETR.). A da dintr-însul o vorbă (sau niște vorbe) v. da. Vorba lui e lege v. lege. 8 Zicătoare, zicală, proverb, expresie. Știi, vorba românului: călătorului îi șade bine cu drumul (BRĂT.). Expr. ˙Vorba ceea, expresie stereotipă folosită pentru a introduce o zicală, un proverb, cuvintele spuse de cineva etc. Vorba ceea: la calic slujești, calic rămîi (CR.). Vorba cîntecului = cum se zice; vorba ceea; așa cum se știe din bătrîni. Dar înăuntru cine șade? vorba cîntecului popular (SADOV.). 9 Promisiune, făgăduială; angajament. Vorba unui prieten e mai sfîntă ca orice hîrțoagă (REBR.). ◊ Expr. Vorba-i vorbă = cuvîntul dat trebuie respectat, promisiunea dată e datorie curată. Da te-ai ținut de cuvînt, moș Nichifor. – Apăi de, jupîne Ștrul, vorba-i vorbă. (CR.). A se ține de vorbă = a-și respecta promisiunile, angajamentele. S-a ținut de vorbă, l-a trimis la Pisa, unde Coletti a dobîndit diploma de doctor în medicină (GHICA). A purta (sau a duce, a ține) pe cineva cu vorba (sau cu vorbe) = a înșela (pe cineva) prin amînarea la nesfîrșit a îndeplinirii unor promisiuni; a amăgi, a păcăli. Se uită așa, nu știu cum, și-l aduce pe om cu vorba (CAR.). A spune vorbe mari și late v. lat. A-și ține vorba v. ține. 10 Zvon; veste, știre, informație. Acum cîteva zile se răspîndise vorba în București că... s-ar fi ivit bande de insurgenți (EMIN.). ◊ Expr. A se face vorbă = a se răspîndi o știre, un zvon. A spune (cuiva) două vorbe = a comunica ceva cuiva. A lăsa vorbă = a lăsa o dispoziție, a anunța ceva înainte de a pleca undeva. Am lăsat vorbă să nu-l trezească pe colonel pentru nimic în lume (PER.). Umblă vorba = se vorbește, se spune. Umblă vorba că și tu ai avea gînduri de însurătoare (GHEȚ.). A trimite (sau a da) vorbă = a transmite un mesaj. Am trimis vorbă printr-un om (H. LOV.). Mi-a trimis vorbă că va trece mîine pe la noi. 11 Bîrfeală, clevetire; calomnie, bîrfa. Pătimea și din pricina vorbelor care alergau ca niște ființe nevăzute prin sat (SADOV.). ◊ Expr. A purta (sau a duce) vorba (sau vorbe) = a bîrfi; a colporta știri (false, calomnioase), zvonuri. Acesta vorbea puțin în față, dar ducea vorbele (E. BAR.). A(-i) ieși (cuiva) vorbă (sau vorbe) = a deveni subiect de bîrfe. O să-mi iasă vorbă că torn statui în metale prețioase (CĂL.). A(-i) scoate vorbă (sau vorbe) (că...) v. scoate. A(-i) scoate (cuiva) vorbe (rele) v. scoate. 12 (înv.) Cuvîntare, discurs. Nu tăiați vorba oratorului (CAR.). 13 Convorbire, conversație; discuție, taifas. Iarna, la gura sobei, vorba se încingea pătimaș (DELAVR.). ◊ Zic. Vorba multă, sărăcia omului.Schimb(sau schimburi) de vorbe = discuție scurtă, sumară; ext. schimb violent de replici. După acest schimb de vorbe, tăcură, fiecare mai avînd ceva după perdea (SADOV.). Între noi și frate-meu Ion au loc... schimburi de vorbe (STANCU). ◊ Loc.adv. Din vorbă în vorbă = din una în alta, din discuție în discuție. Din vorbă-n vorbă, țăranul zîmbitor întrebă (REBR.). Fără multă vorbă = fără a crîcni, fără să protesteze. Din două vorbe = fără multă discuție; operativ, reped. ◊ Loc.vb. A sta (sau a ședea) de (ori la) vorbă (cu cineva) = a vorbi, a discuta (cu cineva), a conversa; ext. a petrece un timp discutînd cu cineva. Le plăcea să stea de vorbă cu popa și chiar se prindeau la sfaturi (SLAV.). ◊ Expr. A fi vorba de... (sau despre..., să...) = a fi în discuție, a fi obiectul discuției..., a se vorbi de... A-și face de vorbă cu cineva = a găsi prilej de discuție cu cineva. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A ține (pe cineva) de vorbă = a antrena (pe cineva) într-o conversație (sustrăgîndu-l sau reținîndu-l de la ceva). Încercau... să oprească repetarea acelui gest, ținînd de vorbă pe cei doi (AGÂR.). A se lungi (sau a se întinde, a o întinde) la vorbă (lungă) (ori cu vorba) (cu cineva) = a vorbi prea mult (cu cineva sau unul cu altul); a flecări. Ne-am prea întins cu vorba și luminarea-sa nu știe cum să ne mai intre în voie (CR.). A se prinde (cu cineva) la (sau în) vorbă = a) a începe să discute (cu cineva); a aborda o discuție (cu cineva). Prindeau la vorbă și să mîngîiau cu cuvînt bun și așezat (DELAVR.); b) a se înțelege (unul cu altul), a cădea de acord să... A intra în vorbă (cu cineva) = a) a începe o discuție cu cineva. Intra în vorbă cu primul-ministru fără nici o jenă (CĂL.); b) (pop.) a lega relații de prietenie, de dragoste cu o persoană (de sex opus). A avea o vorbă (sau de vorbă) cu cineva = a avea de comunicat cuiva ceva (secret); a urma să aibă o discuție lămuritoare cu cineva; a avea aranjat ceva (cu cineva). Poftesc... mai ales pe căpitanul Ilie Turculeț, cu care am să am eu o vorbă la un pahar de vin (SADOV.). A se amesteca (sau a se băga, a intra) (nepoftit ori nechemat) în vorbă = a interveni (în mod inoportun) într-o discuție. Așa o fi..., se amestecă în vorbă Marin Serghiescu (CA. PETR.). A lua (pe cineva) cu vorba (înainte) = a distrage atenția (cuiva); a zăpăci (pe cineva) cu prea multe discuții. Te-am luat cu vorba și nu te-am întrebat ce vînt te aduce (REBR.). A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitînd de treburi. Uitîndu-și de mărunțișurile din chioșc, Otilia se luă cu vorba (CĂL.). A schimba o vorbă(-două) sau a schimba (două-trei) vorbe (cu cineva) = a discuta puțin (în treacăt, pe fugă) (cu cineva sau unul cu altul). Ne-am oprit să schimbăm două-trei vorbe (CAR.). Nici vorbă! = a) negreșit, desigur; fără doar și poate; b) nici pomeneală. Nu-i vorbă (sau mai e vorbă?) = fără îndoială, firește, e de la sine înțeles. Vorbă să fie! = nu cred așa ceva, nici pomeneală. (Să) fie (sau rămînă) vorba între noi sau între noi fie vorba, formulă adresată interlocutorului, care însoțește o remarcă, o constatare etc. pe care lumea nu (trebuie să) o știe. Ești un neserios, fie vorba între noi. A se înnădi la vorbă v. înnădi. A lăți vorba v. lăți. A sta la un pahar de vorbă v. pahar. Sămînță de vorbă v. sămînță. A avea (sau a da, aprinde etc.) spor la vorbă v. spor. A veni vorba de... (sau despre..., că...) v. veni. ◊ Compus: vorbă-lungă s.m. invar. = om flecar, palavragiu. ♦ Schimb de cuvinte în contradictoriu; neînțelegere, ceartă. Multă vorbă s-a făcut între tata și mama pentru mine (CR.). ◊ Expr. A sări cu vorba la (sau pe) cineva v. sări. 14 Înțelegere, învoială; tocmeală; tîrguială. Numai să avem vorbă dinainte, să nu fii rău de gură (CR.). ◊ Expr. Așa (ne-)a fost vorba? = formulă prin care se reproșează cuiva că nu a respectat o înțelegere. Păi așa ne-a fost vorba? Da ce, bă, tu vrei să-ți muncesc de pomană? (PRED.). A fi în vorbă (cu cineva) = a fi în tratative pentru încheierea unui acord (de căsătorie, de afaceri etc.). Se mărita și ea cu un băiat de ispravă din Sibiu, fecior de oameni înstăriți, cu care era în vorbă (GHEȚ.). (pop.) A face vorba (sau vorbele) = a peți. Ajunse și el la curtea unui alt împărat, carele asemenea avea o fată. Făcură vorba, și iute, iute se logodi și el cu dînsa (ISP.). A-i face (cuiva) vorbă cu cineva = a mijloci o întîlnire între un băiat și o fată (în vederea căsătoriei). 15 Grai, limbă. Străin la vorbă și la port (EMIN.). • pl. -e. /cf. slav. творьба, rom. dvorbă.

VÓRBĂ, vorbe, s. f. 1. Cuvânt. 2. Șir de cuvinte care exprimă o cugetare; gând, idee exprimată prin cuvinte; spusă, zisă. ◊ Expr. Auzi vorbă! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorbă! = în adevăr, fără îndoială. A avea o vorbă cu cineva = a avea ceva de discutat cu cineva; a vrea să comunici un secret cuiva. Cu vorba că... = zicând că..., sub pretext că... Vorbe de clacă = flecăreală fără rost, fără miez. 3. Expunere, istorisire, relatare. ◊ Expr. Lasă vorba! sau (eliptic) vorba! = tăcere! nici un cuvânt! Ce mai (atâta) vorbă? = ce să mai lungim discuția, să curmăm discuția. A (nu) da (cuiva) pas la vorbă = a (nu) lăsa cuiva posibilitatea să vorbească. 4. Convorbire, conversație; discuție, taifas. ◊ Loc. adv. Fără multă vorbă = fără a crâcni, fără să protesteze. Din două vorbe = fără multă discuție; operativ, repede. Din vorbă în vorbă = din una în alta, din discuție în discuție. ◊ Expr. A fi vorba de... (sau despre..., să...) = a fi în discuție, a fi obiectul discuției..., a se vorbi de... A-și face de vorbă cu cineva = a găsi prilej de discuție cu cineva. A avea de vorbă (cu cineva) = a avea de discutat, de aranjat ceva (cu cineva). Fie vorba între noi! = ceea ce știm să rămâne între noi, să nu afle nimeni. Nici vorbă! = a) negreșit, desigur; fără doar și poate; b) nici pomeneală. Nu-i vorbă! (sau mai e vorbă?) = fără îndoială, firește, e de la sine înțeles. Vorbă să fie! = nu cred așa ceva, nici pomeneală. A schimba vorba = a schimba obiectul discuției. ♦ Compus: vorbă-lungă = om flecar, palavragiu. ♦ Schimb de cuvinte în contradictoriu; neînțelegere, ceartă. 5. Mod, fel de a vorbi, de a se exprima. Vorba dulce mult aduce.Expr. Dacă ți-i vorba de-așa sau dacă așa ți-i vorba = dacă așa stau lucrurile. 6. Zicătoare, zicală, proverb, expresie. ◊ Expr. Vorba ceea, expresie stereotipă folosită în povestire pentru a introduce o zicală, un proverb, cuvintele spuse de cineva etc. Vorba cântecului = așa cum se știe din bătrâni. 7. Îndemn, sfat, învățătură. ♦ Părere, convingere; hotărâre. 8. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Vorba-i vorbă = cuvântul dat trebuie respectat, promisiunea dată e datorie curată. A se ține de vorbă = a-și respecta promisiunile, angajamentele. A zice vorbă mare = (mai ales în construcții negative) a se angaja solemn, a face o promisiune deosebită. 9. Înțelegere, învoială; tocmeală; târguială. ◊ Loc. adv. Din două vorbe sau (rar) dintr-o vorbă = fără multă discuție, repede. ◊ Expr. (Pop.) A face vorba (sau vorbele) = a peți. A-i face (cuiva) vorbă cu cineva = a mijloci o întâlnire între un băiat și o fată (în vederea căsătoriei). A fi în vorbă = a fi în tratative pentru încheierea unei căsătorii, a unei afaceri etc. 10. Zvon; veste, știre, informație. ◊ Expr. A se face vorbă = a se răspândi o știre, un zvon. A spune (cuiva) două vorbe = a comunica ceva cuiva. A lăsa vorbă = a lăsa o dispoziție, a anunța ceva înainte de a pleca undeva. (Așa) umblă vorba = (așa) se vorbește, (așa) se vorbește, (așa) se spune. A trimite (sau a da) vorbă = a transmite un mesaj. ♦ Bârfeală, clevetire; calomnie. 11. Grai, limbă. Străin la vorbă.Et. nec. Cf. sl. dvorĭba.

ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. A sili (pe cineva) să părăsească un loc, a goni, a îndepărta, a înlătura. M-alungați cu pietre ca pe cîine. BENIUC, V. 86. Uncheșul meu a alungat o viespe care-l bîzîia. SADOVEANU, N. F. 178. Alungă cioară cu perja-n gură tocmai dincolo, peste hotar. CREANGĂ, A. 72. ◊ Fig. Alungă mîhnirea ta... nu ai de ce fi supărat. CREANGĂ, P. 189. [Luceafărul] lucește c-un amor nespus Durerea să-mi alunge. EMINESCU, O. I 175. Sufletu-mi în taină șoptind inimii tale... Va alunga din ochii-ți oricare negri nori. ALECSANDRI, P. I 139 2. A alerga după..., a se lua după..., a goni din urmă, a urmări, a fugări. Vede ieșind dintr-o pădure... cele șepte iepe alungate de un roi nemărginit de țînțari. EMINESCU, N. 20. Zi de vară cît de lungă Vînătorul o alungă [pe căprioară]. ALECSANDRI, P. II 90. Iată pădurea unde alungam mierle. RUSSO, O. 120. Un dulce copilaș... alungă-un fluturaș. ALECSANDRI, P. P. 36. ◊ Fig. Cînd ne-am oprit, lumina alunga aburii peste oglinzile luminișurilor. SADOVEANU, N. F. 61. ◊ Refl. Nu te-a mai putea ajunge, măcar să se alunge el cît și cît după tine. SBIERA, P. 56. E un lup ce se alungă după prada-i Spăimîntată. ALECSANDRI, P. A. 115. ♦ Refl.reciproc. A se fugări unul pe altul. Patru surori gemene Scapără din cremene. Toată ziua se alungă Și nu-i chip să se ajungă (Roțile căruței). SADOVEANU, P. C. 8. Cît mi-a fost mie de drag... Să văd codrul plin de-areți Și cîrlanii cum s-alungă. COȘBUC, P. II 167. ◊ Fig. Domoale valuri se alungă, Recad cu spume argintii. POEZ. N. 265. Printr-un văzduh posomorît s-alungă nouri spulberați... de furtună. SADOVEANU, N. F. 26. Șoaptele curtenilor se alungau iute prin toate colțurile ca niște gîngănii veninoase. SADOVEANU, N. P. 27. Urlete de bătălie s-alungau după olaltă. EMINESCU, O. I 144.

VORBĂ-LÚNGĂ s. m. invar. Flecar, palavragiu.

ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a îndepărta. Spune o vorbă grea, bate-mă, alungă-mă, mă duc! (SADOVEANU). 2. A se lua, a alerga după...; a urmări, a fugări. Un dulce copilaș... alungă un fluturaș (ALECSANDRI). – Lat. *allongare.

A ALUNGÁ alúng tranz. 1) (ființe) A forța să plece (în altă parte); a da afară; a fugări; a goni; a izgoni. 2) (ființe) A face să părăsească un loc, urmărind. 3) fig. (gânduri, stări sufletești etc.) A da la o parte; a înlătura. /<lat. allongare

alungà v. 1. a goni de tot, a fugări: copilul alungă fluturele; 2. a lua la goană: un lup ce se alungă după prada-i spăimântată AL. [Lat. *ALLONGARE, din LONGUS, lit. a împinge în lung (cf. alerga)].

alúng, a v. tr. (lat. allongare = elongare, de la longus, lung). Fugăresc: copilu alungă fluturiĭ. Exclud: a fost alungat din sală. V. refl. Mă ĭaŭ la goană: copiiĭ se alungă uniĭ pe alțiĭ, lupiĭ se alungă după pradă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

lung1 adj. m., f. lungă; pl. m. și f. lungi

lung adj. m., f. lúngă; pl. m. și f. lungi

vorbă-lungă (fam.) s. m. și f., g.-d. art. lui vorbă-lungă; pl. vorbă-lungă

alunga (a ~) vb., ind. prez. 3 alungă

de-a lungul loc. adv., loc. prep.

!vorbă-lungă s. m. și f., g.-d. lui vorbă-lungă; pl. vorbă-lungă

alungá vb., ind. prez. 1 sg. alúng, 3 sg. și pl. alúngă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

LUNG adj., adv. 1. adj. înalt. 2. adj. mare. (Și-a lăsat părul ~.) 3. adj. întins, prelung. (Un șir ~ de oameni.) 4. adj. alungit. 5. adj. v. îndelungat. 6. adv. v. îndelung. 7. adj. îndelung, îndelungat. (Viață ~.)

LUNG adj., adv. 1. adj. înalt, mare. (Un om ~.) 2. adj. mare. (Și-a lăsat părul ~.) 3. adj. întins, prelung. (Un șir ~ de oameni.) 4. adj. alungit, lungăreț, lunguieț, prelung, prelungit, (livr.) oblong. (Un fruct ~.) 5. adj. îndelung, îndelungat, prelung, prelungit, (înv.) prelungitor. (Tăcere ~.) 6. adv. îndelung, mult. (S-a uitat ~ la el.) 7. adj. îndelung, îndelungat. (Viață ~.)

ALUNGÁ vb. 1. v. izgoni. 2. v. respinge. 3. v. surghiuni.

MEI-LÚNG s. v. iarba-cănărașului.

ALUNGA vb. 1. a depărta, a goni, a izgoni, a îndepărta, (rar) a prigoni, a răzmeri, a surghiuni, (înv. și pop.) a oropsi, (pop.) a zgorni, (înv. și reg.) a întiri, a mîna, a tăia, (reg.) a tintiri, a zgoni, (Transilv. și Ban.) a dudui, a gorgoni, (Transilv.) a păfuga, (prin Transilv.) a poteri, (prin Olt. și Ban.) a sprînji, (Transilv. și Maram.) a țipa, (Ban. și Transilv.) a zogorni, (înv.) a lepăda, a rășchira, (fam.) a mătrăși, (fam. fig.) a mătura. (L-a ~ de la sine.) 2. a goni, a izgoni, a respinge, (înv.) a împinge. (Îl ~ pe inamic.) 3. a exila, a goni, a izgoni, a ostraciza, a proscrie, a surghiuni, (livr.) a relega, (înv.) a urgisi. (L-a ~ din țară.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

lung (lúngă), adj.1. întins în lungime. – 2. (Adv.) În mod lung. – 3. (S. n.) Lungime, longitudine. – Mr. lungu, megl., istr. lung. Lat. lǒngus (Pușcariu 998; Candrea-Dens., 1022; REW 5119), cf. it. lungo, prov. lunc, fr. long, sp. luengo, port. longo. Cf. lîngă. Der. lungan, s. m. (zăplan; vlăjgan); lungăreț (var. lungueț), adj. (prelung); lungi, vb. (a întinde; a prelungi, a continua; a se trînti la pămînt, a se culca); lungime, s. f. (întindere, durată, longitudine), cu suf. -ime (ipoteza unui lat. *lǒngῑmen, Meyer, Alb. St., IV, 81, nu este necesară); lungiș, adv. (în lungime); lungitură, s. f. (înv., lungime); (în)delung, adv. (mult timp); (în)delunga (var. (în)delungi), vb. (înv., a separa; a lungi; a amîna, a tărăgăna); delungat, adj. (lung, îndepărtat); îndelungareț, adj. (înv., durabil, trainic; îndelungat, rebel); prelung, adj. (lung, întins; continuu; adv., pe îndelete), cu pref. pre- sau, după alții, din lat. perlǒngus (Pușcariu, 1372; Candrea-Dens., 1025; REW 6416; Candrea), cf. mr. spirlungu; prelungi, vb. (a lungi, a mări; refl., a se continua); prelungitor, s. n. (fir care prelungește); pelungoasă, s. f. (iederă, Glechoma hederacea), în loc de *prelungoasă (Tiktin).

alungá (alúng, alungát), vb. – A îndepărta, a goni, a speria. Lat. allŏngāre (Pușcariu 71; Candrea-Dens., 1024; REW 1853; DAR); cf. it. allongare, cat. alunyar(se) și lat. elongarefr. éloigner. DAR și REW consideră că este posibilă der. directă din ēlŏngāre. Cf. lung.Der. alungat, adj. (îndepărtat, prigonit); alungător, adj. (care alungă; prigonitor).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

LUNG adj. I. 1. Lungu frecv. ca nume; -Roman, ard. (Met 284); -l (Ștef; Tec I; Glos; Drag 309) etc.; -lescu; -leac -leț; Lung/escu -ești, -eni, -ani ss.; Alungulesei 2. Lunga b. (17 B III 209); – fam. act.; – Șt. (16 B VI 245). 3. Lungaș (Rel; 13-15 B 55; 16 B II 337; Div 59; Ț-Rom 103) etc. Lungar (Meșt Cr) 4. Lungociu țig. (16 B V 19); -l b (C Bog). II. Echivalente, traduse sub influența politică sau culturală străină: 1. Din ung. hosszu „lung”: Hossu prelat ard.; Hosa, V., ard. 2. Din slav длъгъ cu același sens: v. Dîlgă: din rus. долгий: v. Dolg. 3. Cu fon. ucr., Dolha zis Lungul (Ștef).

ARS LONGA, VITA BREVIS (lat.) arta e lungă, viața e scurtă – Varianta latină a primului aforism hipocratic: „Ho bios brachys, e de techne macra” (O βιος βραχύς ἤ δέ τέχνη μαϰρά)

LUNGU, Alexandru (1924-2008, n. Cetatea Albă), medic și poet român. Stabilit în Germania (1973). Prof. univ. la București. Lucrări de endocrinologie, biometeorologie, biocronologie și cibernetică medicală („Orologiile biologice”, „Hormonii și viața”). Lirică în descendența avangardei interbelice („Ora 25”), evoluând ulterior către meditația spirituală și metapoetică („Dresoare de fluturi”, „Timpul oglinzilor”, „Armura de aer”, „Roua de apocalips”). A editat la Bonn revista de poezie „Argo” și colecția de versuri „Semne”, în care și-a publicat numeroase plachete.

LUNGU, Nicolae (1900-1993, n. sat Dobridor, jud. Dolj), dirijor și compozitor român. Activitate didactică la Institutul Teologic din București. Muzică psaltică și corală religioasă, prelucrări („Liturghia psaltică”, „Cântările sfintei liturghii”, „Colinde”, „Coruri”). Manuale, lucrări teoretice („Carte de muzică”, în colab., „Tehnica recitativului liturgic”, „Folclorul religios muzical”).

LUNGU, Traian Florea (1927-1977, n. Putineiu, jud. Ilfov), istoric român. Prof. univ. la Craiova. Studii consacrate vieții sociale și politice din epoca modernă a României („Relații agrare și mișcări țărănești în România”, în colab.; „Viața politică în România la sfârșitul sec. XIX, 1889-1899”).

NATURAM EXPELLES FURCA, TAMEN USQUE RECURRET (lat.) alungi natura cu furca, dar ea se va întoarce în goană mereu – Horațiu, „Epistulae”, I, 10, 24. Zadarnic încerci să îngrădești firea, ea își impune legile.

NOAPTEA CUȚITELOR LUNGI, denumire codificată a ordinului prin care Hitler a declanșat (29-30 iun. 1934) acțiunea de eliminare fizică a lui E. Röhm și a principalilor comandanți din S.A. (trupe de asalt), care deveniseră un pericol în calea obținerii puterii depline în stat.

OHABA LUNGĂ, com. în jud. Timiș, situată în pod. Lipovei, pe râul Cladova; 1.221 loc. (2003). Satul O. L. apare menționat documentar în 1440. Biserica de lemn Sf. Dumitru (sec. 17, pictată în sec. 18), în satul Dubești.

Ars longa, vita brevis („Arta e lungă, viața e scurtă”) este traducerea în latină a primului aforism al celebrului medic grec Hipocrat, supranumit „părintele medicinei” (460-377 î.e.n.) [...]. Mai răspîndită și mai întrebuințată de-a lungul vremii, versiunea latină s-a impus și a rămas în locul celei grecești din care s-a născut. E folosită ca un sfat, ca un îndemn, cînd vrei să spui cuiva să se grăbească, fiindcă timpul e scurt și sînt multe de făcut. O idee identică exprimă Goethe în Faust (act. 1, sc. 1): „Ach, Gott! Die Kunst ist lang / Und kurz ist unser Leben” (Ah, Doamne! arta e lungă / și scurtă-i viața noastră). ȘT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A ALUNGA a da avrigu’, a da (cuiva) cu flit, a pune pe fugă, a zgorni.

a avea bătaie lungă expr. (glum.d. femei) a avea succes la bărbați

a avea mâna lungă expr. 1. a avea obiceiul să fure, a fi hoț. 2. a fi influent.

a dormi somnul cel lung / de veci / drepților expr. a fi mort.

a fi lung de / în / la gheare / mână expr. a avea obiceiul să fure, a fi hoț.

a nu vedea mai departe de lungul nasului expr. 1. a fi limitat, a avea vederi înguste. 2. a fi lipsit de imaginație.

a nu-și vedea lungul nasului expr. 1. a nu-și da seama de ce e în stare să facă cu propriile puteri. 2. a fi îngâmfat / infatuat; a fi obraznic.

Intrare: Lung
nume propriu (I3)
  • Lung
Intrare: lung (adj.)
lung1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A76)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lung
  • lungul
  • lungu‑
  • lungă
  • lunga
plural
  • lungi
  • lungii
  • lungi
  • lungile
genitiv-dativ singular
  • lung
  • lungului
  • lungi
  • lungii
plural
  • lungi
  • lungilor
  • lungi
  • lungilor
vocativ singular
plural
Intrare: lung (adv.)
lung2 (adv.) adverb
adverb (I8)
Surse flexiune: DOR
  • lung
  • lun‑
Intrare: lung (s.n.)
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lung
  • lungul
  • lungu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • lung
  • lungului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: alunga
verb (VT13)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • alunga
  • alungare
  • alungat
  • alungatu‑
  • alungând
  • alungându‑
singular plural
  • alungă
  • alungați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • alung
(să)
  • alung
  • alungam
  • alungai
  • alungasem
a II-a (tu)
  • alungi
(să)
  • alungi
  • alungai
  • alungași
  • alungaseși
a III-a (el, ea)
  • alungă
(să)
  • alunge
  • alunga
  • alungă
  • alungase
plural I (noi)
  • alungăm
(să)
  • alungăm
  • alungam
  • alungarăm
  • alungaserăm
  • alungasem
a II-a (voi)
  • alungați
(să)
  • alungați
  • alungați
  • alungarăți
  • alungaserăți
  • alungaseți
a III-a (ei, ele)
  • alungă
(să)
  • alunge
  • alungau
  • alunga
  • alungaseră
verb (VT13)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • lunga
  • lungare
  • lungat
  • lungatu‑
  • lungând
  • lungându‑
singular plural
  • lungă
  • lungați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • lung
(să)
  • lung
  • lungam
  • lungai
  • lungasem
a II-a (tu)
  • lungi
(să)
  • lungi
  • lungai
  • lungași
  • lungaseși
a III-a (el, ea)
  • lungă
(să)
  • lunge
  • lunga
  • lungă
  • lungase
plural I (noi)
  • lungăm
(să)
  • lungăm
  • lungam
  • lungarăm
  • lungaserăm
  • lungasem
a II-a (voi)
  • lungați
(să)
  • lungați
  • lungați
  • lungarăți
  • lungaserăți
  • lungaseți
a III-a (ei, ele)
  • lungă
(să)
  • lunge
  • lungau
  • lunga
  • lungaseră
Intrare: de-a lungul
compus
  • de-a lungul
compus
  • de-a-lungul
Intrare: mei-lung
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mei-lung
  • meiul-lung
plural
genitiv-dativ singular
  • mei-lung
  • meiului-lung
plural
vocativ singular
plural
Intrare: vorbă-lungă (s.f.)
vorbă-lungă2 (s.f.) substantiv feminin invariabil
substantiv feminin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vorbă-lungă
  • vorbă-lungă
plural
  • vorbă-lungă
  • vorbă-lungă
genitiv-dativ singular
  • vorbă-lungă
  • vorbă-lungă
plural
  • vorbă-lungă
  • vorbă-lungă
vocativ singular
plural
Intrare: vorbă-lungă (s.m.)
vorbă-lungă1 (s.m.) substantiv masculin invariabil
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vorbă-lungă
  • vorbă-lungă
plural
  • vorbă-lungă
  • vorbă-lungă
genitiv-dativ singular
  • vorbă-lungă
  • vorbă-lungă
plural
  • vorbă-lungă
  • vorbă-lungă
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

lung, lungăadjectiv

  • 1. Care are o lungime mare, ale cărui capete sunt depărtate unul de altul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    antonime: scurt diminutive: lunguț
    • format_quote În cale văzu o nuia lungă de alun pe care o luă. ISPIRESCU, L. 34. DLRLC
    • format_quote Vizitiul... cu barba lungă, îi mîna cu hățuri coperite cu ținte de argint. NEGRUZZI, S. I 37. DLRLC
    • format_quote Să-mi aleg un cal porumb, Scurt în gît și lung în trup. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 506. DLRLC
    • format_quote figurat Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare Ce se-ntrec pe cîmpul luciu, scoțînd aburi lungi pe nare. ALECSANDRI, P. III 12. DLRLC
    • chat_bubble A avea mâna lungă (sau degete lungi) sau a fi lung de mână (sau de, în degete) = a avea obiceiul să fure, a fi hoț. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A fi lung în (sau de) limbă sau a avea limbă lungă = a vorbi prea mult și, mai ales, a spune ce nu trebuie; a fi limbut. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. De statură mare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: înalt
    • format_quote Intră în casă o babă lungă, seacă, gheboasă. RETEGANUL, P. I 53. DLRLC
    • chat_bubble A cădea cât este de lung = a cădea lungindu-se pe jos. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 3. (Despre suprafețe) Care se întinde pe o distanță mare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote E lung pămîntul, ba e lat. COȘBUC, P. I 53. DLRLC
    • format_quote Suia un deal lung și trăgănat. CREANGĂ, P. 40. DLRLC
    • format_quote Era o cîmpie lungă și tăcută, Lungă ca pustiul. ALECSANDRI, P. I 189. DLRLC
  • 4. Despre mâncăruri: apos, diluat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cafeaua era lungă, prea dulce și rece. C. PETRESCU, Î. II 45. DLRLC
    • chat_bubble Zeamă (sau ciorbă) lungă = mâncare slabă, fără gust, proastă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble Zeamă (sau ciorbă) lungă = vorbire anostă, fără conținut. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 5. Care durează mult timp. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: îndelungat
    • format_quote Au sosit iarăși nopțile lungi de iarnă. VLAHUȚĂ, O. A. 139. DLRLC
    • format_quote Cine n-are dor pe luncă Nu ști’luna cînd se culcă Și noaptea cîtu-i de lungă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 87. DLRLC
    • format_quote Un fluier lung răsună în postul de pilotaj. BART, E. 116. DLRLC
    • format_quote Cînd cu gene ostenite sara suflu-n lumînare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare. EMINESCU, O. I 130. DLRLC
    • format_quote Codrul sună, clocotește, De-un lung hohot. ALECSANDRI, P. I 12. DLRLC
    • format_quote [Goții] în lunga petrecere a lor în Dacia, lăsară multe urme. BĂLCESCU, O. II 13. DLRLC
    • 5.1. Silabă (sau vocală) lungă = silabă (sau vocală) care are o durată de pronunțare mai mare decât durata medie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble Zile (sau ani) lungi = timp îndelungat (care s-a scurs greu). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Zile lungi mi le-am pierdut să mă-mprietenesc cu tine. COȘBUC, P. I 51. DLRLC
    • chat_bubble Vorbă lungă = vorbărie inutilă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ce mai atîta vorbă lungă, dintr-o păreche de boi m-am ales c-o pungă. CREANGĂ, P. 45. DLRLC
      • format_quote Vorbă lungă, sărăcie-n pungă. ALECSANDRI, T. 236. DLRLC
etimologie:

lungadverb

  • 1. Adânc, mult, îndelung, îndelungat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Trecu ca o umbră și, cînd intră în chilia lui, răsuflă lung. EMINESCU, N. 57. DLRLC
    • format_quote Că de loc nu suie bine, Că glasul ei prea lung ține Filomelii tot zicea? ALEXANDRESCU, M. 289. DLRLC
    • chat_bubble A se uita (sau a privi etc.) lung (la cineva sau la ceva) = a privi mirat, nedumerit sau mult și atent, insistent, cu reproș (la cineva sau la ceva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Baciul... cată lung spre creste Și spre țarcurile goale. TOPÎRCEANU, B. 20. DLRLC
      • format_quote Plopii! Mă cunosc ei bine... Dau din cap și lung privesc Buimăciți spre mine. COȘBUC, P. I 261. DLRLC
      • format_quote Capra atunci holbînd ochii lung prin casă... rămîne încremenită. CREANGĂ, P. 27. DLRLC
      • format_quote Zamfira tristă... cu ochi umezi lung se uita La cornul lunii ce se ivise. ALECSANDRI, P. I 19. DLRLC
etimologie:

lungsubstantiv neutru

  • 1. de obicei articulat Lungime, întindere. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ca o îngustă năframă, întinsă pe lungul nesfîrșit al văii largi, își pierdea cursul în taina depărtată a răsăritului. HOGAȘ, M. N. 156. DLRLC
    • format_quote Zburau amîndoi prin pustiul lungului mării. EMINESCU, N. 14. DLRLC
    • format_quote Are un pod peste apa Oltului, lungul poate fi ca de optzeci stînjeni, latul de trei. GOLESCU, Î. 7. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială locuțiune prepozițională De-a (sau în) lung(ul) = în direcția lungimii; pe lângă, pe marginea...; de la un capăt la altul. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Voi pune Să-l tîrîie d-a lungul Bagdadului. COȘBUC, P. I 53. DLRLC
      • format_quote Luă drumul d-a lungul și aide, aide, trecu păduri și văi. ISPIRESCU, L. 259. DLRLC
      • format_quote Și apoi de la o vreme... luînd de-a lung pămîntul merg spre împărăție. CREANGĂ, P. 286. DLRLC
      • format_quote Mult îi plăcea copilei... Să fugă rătăcită de-a lung, de-a lung pe maluri, Atrasă-n cursul apei de-a rîurilor valuri. ALECSANDRI, P. III 175. DLRLC
    • chat_bubble În lung și în lat (sau larg) = în toate direcțiile, peste tot. DEX '09 DLRLC
      sinonime: pretutindeni
      • format_quote Cîmpu-n lung și-n lat răsună. ALECSANDRI, P. III 589. DLRLC
      • format_quote Preîmblîndu-se în lung și în larg prin mica cămăruță. NEGRUZZI, S. I 19. DLRLC
      • format_quote Cît te uiți în lung și-n lat, Nu mai vezi pămînt uscat, Ci tot ape tulburele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 320. DLRLC
    • chat_bubble A nu-și cunoaște (sau vedea) lungul nasului = a fi obraznic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. rar Durată, timp. DLRLC
    • format_quote Vroia să doarmă în tot lungul acelei duminici ca un butuc, neîntors, ca la un capăt de muncă istovitoare. CAMILAR, TEM. 145. DLRLC
etimologie:

alunga, alungverb

  • 1. adesea figurat A sili pe cineva să părăsească un loc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote M-alungați cu pietre ca pe cîine. BENIUC, V. 86. DLRLC
    • format_quote Uncheșul meu a alungat o viespe care-l bîzîia. SADOVEANU, N. F. 178. DLRLC
    • format_quote Alungă cioara cu perja-n gură tocmai dincolo, peste hotar. CREANGĂ, A. 72. DLRLC
    • format_quote figurat Alungă mîhnirea ta... nu ai de ce fi supărat. CREANGĂ, P. 189. DLRLC
    • format_quote figurat [Luceafărul] lucește c-un amor nespus Durerea să-mi alunge. EMINESCU, O. I 175. DLRLC
    • format_quote figurat Sufletu-mi în taină șoptind inimii tale... Va alunga din ochii-ți oricare negri nori. ALECSANDRI, P. I 139, DLRLC
  • 2. A se lua, a alerga după... DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Vede ieșind dintr-o pădure... cele șepte iepe alungate de un roi nemărginit de țînțari. EMINESCU, N. 20. DLRLC
    • format_quote Zi de vară cît de lungă Vînătorul o alungă [pe căprioară]. ALECSANDRI, P. II 90. DLRLC
    • format_quote Iată pădurea unde alungam mierle. RUSSO, O. 120. DLRLC
    • format_quote Un dulce copilaș... alungă-un fluturaș. ALECSANDRI, P. P. 36. DLRLC
    • format_quote figurat Cînd ne-am oprit, lumina alunga aburii peste oglinzile luminișurilor. SADOVEANU, N. F. 61. DLRLC
    • format_quote reflexiv Nu te-a mai putea ajunge, măcar să se alunge el cît și cît după tine. SBIERA, P. 56. DLRLC
    • format_quote reflexiv E un lup ce se alungă după prada-i spăimîntată. ALECSANDRI, P. A. 115. DLRLC
    • 2.1. reflexiv reciproc A se fugări unul pe altul. DLRLC
      • format_quote Patru surori gemene Scapără din cremene. Toată ziua se alungă Și nu-i chip să se ajungă (Roțile căruței). SADOVEANU, P. C. 8. DLRLC
      • format_quote Cît mi-a fost mie de drag... Să văd codrul plin de-areți Și cîrlanii cum s-alungă. COȘBUC, P. II 167. DLRLC
      • format_quote figurat Domoale valuri se alungă, Recad cu spume argintii. POEZ. N. 265. DLRLC
      • format_quote figurat Printr-un văzduh posomorît s-alungă nouri spulberați... de furtună. SADOVEANU, N. F. 26. DLRLC
      • format_quote figurat Șoaptele curtenilor se alungau iute prin toate colțurile ca niște gîngănii veninoase. SADOVEANU, N. P. 27. DLRLC
      • format_quote figurat Urlete de bătălie s-alungau după olaltă. EMINESCU, O. I 144. DLRLC
etimologie:

mei-lungsubstantiv masculin

vorbă-lungă, vorbă-lungăsubstantiv masculin
vorbă-lungă, vorbă-lungăsubstantiv feminin

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic