LUNG¹ adv. Mult, îndelung. Trecu ca o umbră și, cînd intră în chilia lui, răsuflă lung. EMINESCU, N. 57. Că de loc nu suie bine, Că glasul ei prea lung ține Filomelii tot zicea? ALEXANDRESCU, M. 289. ◊ Expr. A se uita (sau a (se) holba, a privi, a căta la cineva ori la ceva) lung = a privi mirat, nedumerit sau mult și atent. Baciul... cată lung spre creste Și spre țarcurile goale. TOPÎRCEANU, B. 20. Plopii! Mă cunosc ei bine... Dau din cap și lung privesc Buimăciți spre mine. COȘBUC, P. I 261. Capra atunci holbînd ochii lung prin casă... rămîne încremenită. CREANGĂ, P. 27. Zamfira tristă... cu ochi umezi lung se uita La cornul lunii ce se ivise. ALECSANDRI, P. I 19.