3 intrări

41 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JUDECÍ, judecesc, vb. IV. Tranz. și refl. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) A (se) elibera din rumânie, a (se) transforma în țăran liber. – Din judec.

judeci vtr [At: (a. 1670) IORGA, S. D. XIV, 325 / Pzi: ~cesc[1] / E: jude] 1-2 (Iuz, d. țărani) A (se) elibera din rumânie devenind țărani liberi. corectată

  1. În original, fără accent — LauraGellner

JUDECÍ, judecesc, vb. IV. Tranz. și refl. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) A (se) elibera din rumânie, a (se) transforma în țăran liber. – Din judec.

JÚDE, juzi, s. m. 1. (În vechea organizare a Țărilor Române) Demnitar cu atribuții judecătorești și administrative; stăpân de rumâni. ♦ Principe, cneaz. 2. (În vechea organizare a Țării Românești) Țăran devenit liber după răscumpărarea din rumânie. 3. Cârmuitor și judecător al mai multor sălașe de țigani. 4. (Înv.) Judecător (1). 5. (Reg.; înv.) Primar. [Var.: (2) júdec, pl. judeci, s. m.] – Lat. judex, -icis.

JÚDEC s. m. v. jude.

JUDECÁ, júdec, vb. I. 1. Tranz. A-și forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurările, urmările etc.; a discerne, a chibzui. 2. Tranz. A aprecia, a prețui, a califica. ♦ A considera, a socoti drept... 3. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. Tranz. A examina o cauză sau o persoană în calitate de judecător și a da o hotărâre judiciară; p. ext. a hotărî, a decide ca arbitru, a soluționa un litigiu. ◊ Lucru judecat = caz asupra căruia s-a dat o hotărâre judiciară definitivă. ♦ Refl. recipr. A fi în proces, în litigiu cu cineva. – Lat. judicare.

JUDECÁ, júdec, vb. I. 1. Tranz. A-și forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurările, urmările etc.; a discerne, a chibzui. 2. Tranz. A aprecia, a prețui, a califica. ♦ A considera, a socoti drept... 3. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. Tranz. A examina o cauză sau o persoană în calitate de judecător și a da o hotărâre judiciară; p. ext. a hotărî, a decide ca arbitru, a soluționa un litigiu. ◊ Lucru judecat = caz asupra căruia s-a dat o hotărâre judiciară definitivă. ♦ Refl. recipr. A fi în proces, în litigiu cu cineva. – Lat. judicare.

jude sm [At: PSALT. SCH. 91/1 / V: ~ec, ~ece / Pl: juzi, ~eci / E: ml judex, -icem] 1 (În vechea organizare a țărilor române) Demnitar cu atribuții judecătorești și administrative. 2-3 (Persoană care îndeplinea) funcție de jude (1). 4 (Iuz) Stăpân de rumâni. 5 Țăran liber. 6 (Iuz) Principe. 7 Cneaz. 8-10 (Înv) Judecător (1, 5, 9). 11 (Trs; iuz; șîc ~-mare) Primar. 12 (Trs; iuz; îc) ~-mic Viceprimar. 13 Persoană care conduce ceata de colindători. 14 Cârmuitor și judecător al mai multor sălașe de țigani.

judeca [At: PSALT. SCH. 98/13 / V: ~dica / Pzi: judec / E: ml judico, -are] 1 vt A examina o cauză sau o persoană în calitate de judecător și da o hotărâre judiciară. 2 vt (Pex) A soluționa un litigiu. 3 vt (Spc; d. Dumnezeu) A decide cine va intra în Rai și cine în Iad. 4-5 vti A (se) pronunța în calitate de judecător sau arbitru. 6 vt A condamna pe cineva. 7 vrr A fi în proces cu cineva. 8 vt A fi starostele unei cete de colindători. 9-10 vti A-și forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurările, urmările etc. Si: a chibzui, a discerne. 11-12 vtr A-și face socoteala. 13 vi A ține seama. 14-15 vir A-și da seama de ceva. 16 vt A considera drept. 17-18 vti A (se) ajunge la concluzia că... 19 vi A hotărî. 20-21 vti A-și forma o părere despre cineva sau ceva Si: a aprecia. 22 vt A califica. 23 vt (Îe) A ~ pe alții după sine A-i considera pe alții în funcție de propriul caracter. 24 vt (Îe) A ~ bine despre sine A avea o părere bună despre propria persoană. 25-26 vti A-și exprima o opinie despre ceva. 27 vt (Fig) A cenzura. 28 vt A critica ceva. 29 vr A avea o părere proastă despre ceva sau despre sine. 30-31 vtr A (se) condamna. 32 vi A gândi într-un anume fel. 33 vt A trage la răspundere pe cineva. 34 vt (Pex) A certa. 35 vt (Înv) A-i trage cuiva o bătaie. 36 vt (Trs) A conține.

JÚDE, juzi, s. m. 1. (În vechea organizare a țărilor românești) Demnitar cu atribuții judecătorești și administrative; stăpân de rumâni. ♦ Principe, cneaz. 2. (În vechea organizare a Țării Românești) Țăran devenit liber după răscumpararea din rumânie. 3. Cârmuitor și judecător al mai multor sălașe de țigani. 4. (Înv.) Judecător (1). 5. (Reg.; ieșit din uz) Primar. [Var.: (2) júdec, pl. judeci, s. m.] – Lat. judex, -icis.

JÚDE, juzi, s. m. 1. (Învechit și arhaizant) Judecător. Guță Mereuță, jude de ședință, adus în capitală la ultima mișcare în magistratură. C. PETRESCU, C. V. 182. 2. (Transilv., ieșit din uz) Primar. Trebuie pus în sat chinez (birău sau jude). ȚICHINDEAL, F. 66. Că și hrana judelui E-n spinarea satului. MARIAN, S. 128. Bine-i ține ca un măr mare-nflorit, Ca un jude-mpodobit. BIBICESCU, P. P. 236. 3. (În vechea organizație a țării) Demnitar cu atribuții judecătorești și administrative. 4. (Învechit) Cneaz. Un cnezat sau județ era condus de un cneaz, jude sau jupan. IST. R.P.R. 64.

JUDECÁ, júdec, vb. I. Tranz. 1. A-și forma o judecată despre cineva sau ceva, cumpănind motivele, cîntărind argumentele, ținînd seamă de împrejurări sau de urmări; a socoti, a gîndi, a reflecta, a chibzui. Îl judecam drept un om cu totul deosebit. SADOVEANU, E. 101. Căuta să judece lucrurile de-a fir-a-păr. CREANGĂ, P. 223. Trebuie să ne împuternicim și să judecăm care sînt datoriile unui bun patriot. GOLESCU, Î. 108. ◊ Absol. Așa se poate înșela omul de multe ori... dacă nu știe a judeca bine. CREANGĂ, A. 61. ◊ Refl. (Rar) Tot m-am judecat cu mine: Să dau bradului mai bine, Ori iubitei Crezămînt? COȘBUC, P. I 203. 2. A-și forma o părere, o judecată despre valoarea cuiva sau a ceva; a aprecia, a prețui, a califica. Tu să nu mă judeci după aparență. C. PETRESCU, C. V. 108. Ah! am strigat luînd un aer cît am putut mai melodramatic, poți a mă judeca acest fel? NEGRUZZI, S. I 49. Dar cînd avu toporul o coadă de lemn tare, Puteți judeca singuri ce tristă întîmplare. ALEXANDRESCU, P. 131. ♦ A considera, a socoti drept... Spune că mă iubește ca și cum m-ar întreba ce mai fac: veselă, zburdatecă, judecînd amorul o trecere de vreme. NEGRUZZI, S. I 55. 3. A trage la răspundere, a mustra, a muștrului, a cere socoteală în mod aspru; a critica, a condamna, a dojeni. Și cînd să-l judeci, întreabă-te cu ce l-ai ajutat să nu greșească. DAVIDOGLU, M. 63. La fîntîna cea de piatră Judecă-un fecior pe-o fată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 415. ◊ Refl. Spectator rece, obosit, mă judec azi ca pe-un străin. BART, E. 230. Mă judec și mă frămînt, Ca frunza galbenă-n vînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 189. 4. A cerceta pe cineva în calitate de judecător și a da o hotărîre judecătorească ca urmare a acelei cercetări. (Cu pronunțare regională) Frunză verde de negară, Pe Bujor mi-l giudecară. ALECSANDRI, P. P. 157. ◊ (Complementul indică însăși cauza în discuție) Judecă judecătorul procese. STANCU, D. 257. ◊ Lucru judecat = caz, afacere asupra căreia justiția a dat o hotărîre definitivă care nu poate fi atacată (existînd prezumția că o hotărîre nu poate exprima decît adevărul). Autoritatea lucrului judecat.Refl. A apărea în fața instanței judecătorești ca parte, a fi în proces cu cineva. Va trebui... să mă judec cu mama ta, cu rudele tale. CAMIL PETRESCU, U. N. 209. Haide să ne judecăm, și cum a zice judecata, așa să rămîie. CREANGĂ, A. 135.

JÚDE júzi m. înv. Jurist angajat oficial pentru soluționarea proceselor judiciare în cadrul unei instanțe judecătorești; judecător. /<lat. judex, ~icis

A JUDECÁ júdec 1. tranz. 1) (cauze, conflicte, procese, persoane) A supune unei decizii judiciare. 2) (persoane) A caracteriza într-un anumit fel, analizând argumentele, circumstanțele și eventualele defecte. 3) A examina calitativ și cantitativ pentru a stabili valoarea; a aprecia; a prețui; a estima; a evalua. ~ lucrurile după aparențe. 4) A fi de părere; a găsi de cuviință; a gândi; a crede; a socoti; a considera. 5) A face să se judece. 2. intranz. A poseda facultatea de a gândi logic; a raționa. /<lat. judicare

A SE JUDECÁ mă júdec intranz. 1) A fi în proces judiciar (unul cu altul). 2) A face schimb reciproc de vorbe de ocară. /<lat. judicare

jude m. 1. judecător: singurul său jude e judele ceresc AL.; 2. judecător de sat; 3. inspector de țigani. [Vechiu-rom. judece = lat. JUDICEM].

judecà v. a decide în calitatea de judecător: a judeca o desbatere; 2. a decide ca arbitru: a judeca un diferend; 3. a-și da părerea despre ceva: a judeca faptele cuiva; 4. a avea o părere despre ceva, a-și închipui: judecă și tu; 5. fam. a mustra aspru: l’am cam judecat; 6. a avea proces: a se judeca cu cineva. [Lat. JUDICARE].

júde m., pl. juzĭ (din nom. lat. judex, judecător. V. judec 1). Vechĭ. Rar. (Doc. 1592, 1605, 1623) Judec, stăpîn de șerb (cnez). Vătăman, șoltuz rural. Vătav de Țiganĭ. Căpitan, șef, conducător (de colindătorĭ). L.N. Judecător. – Înainte de întemeĭerea domniiĭ, stăpînu șerbilor era și judele lor. După întemeĭerea domniiĭ, judele n’a maĭ judecat, ci a rămas numaĭ stăpîn de șerbĭ (Giur. 101).

arată toate definițiile

Intrare: judeci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • judeci
  • judecire
  • judecit
  • judecitu‑
  • judecind
  • judecindu‑
singular plural
  • judecește
  • judeciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • judecesc
(să)
  • judecesc
  • judeceam
  • judecii
  • judecisem
a II-a (tu)
  • judecești
(să)
  • judecești
  • judeceai
  • judeciși
  • judeciseși
a III-a (el, ea)
  • judecește
(să)
  • judecească
  • judecea
  • judeci
  • judecise
plural I (noi)
  • judecim
(să)
  • judecim
  • judeceam
  • judecirăm
  • judeciserăm
  • judecisem
a II-a (voi)
  • judeciți
(să)
  • judeciți
  • judeceați
  • judecirăți
  • judeciserăți
  • judeciseți
a III-a (ei, ele)
  • judecesc
(să)
  • judecească
  • judeceau
  • judeci
  • judeciseră
Intrare: jude
substantiv masculin (M47)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jude
  • judele
plural
  • juzi
  • juzii
genitiv-dativ singular
  • jude
  • judelui
plural
  • juzi
  • juzilor
vocativ singular
  • jude
plural
  • juzilor
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • judec
  • judecul
  • judecu‑
plural
  • judeci
  • judecii
genitiv-dativ singular
  • judec
  • judecului
plural
  • judeci
  • judecilor
vocativ singular
  • judecule
  • judece
plural
  • judecilor
Intrare: judeca
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • judeca
  • judecare
  • judecat
  • judecatu‑
  • judecând
  • judecându‑
singular plural
  • judecă
  • judecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • judec
(să)
  • judec
  • judecam
  • judecai
  • judecasem
a II-a (tu)
  • judeci
(să)
  • judeci
  • judecai
  • judecași
  • judecaseși
a III-a (el, ea)
  • judecă
(să)
  • judece
  • judeca
  • judecă
  • judecase
plural I (noi)
  • judecăm
(să)
  • judecăm
  • judecam
  • judecarăm
  • judecaserăm
  • judecasem
a II-a (voi)
  • judecați
(să)
  • judecați
  • judecați
  • judecarăți
  • judecaserăți
  • judecaseți
a III-a (ei, ele)
  • judecă
(să)
  • judece
  • judecau
  • judeca
  • judecaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

judeci

  • 1. în Evul Mediu (În Țara Românească și în Moldova) A (se) elibera din rumânie, a (se) transforma în țăran liber.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • judec
    surse: DEX '09 DEX '98

jude judec

  • 1. (În vechea organizare a Țărilor Române) Demnitar cu atribuții judecătorești și administrative; stăpân de rumâni.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. (În vechea organizare a Țării Românești) Țăran devenit liber după răscumpărarea din rumânie.
    surse: DEX '09 DEX '98
    • comentariu Numai acest sens are și varianta judec.
      surse: DEX '09
  • 3. Cârmuitor și judecător al mai multor sălașe de țigani.
    surse: DEX '09 DEX '98
  • 4. învechit Jurist angajat oficial pentru soluționarea proceselor judiciare în cadrul unei instanțe judecătorești; judecător (1.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file un exemplu
    exemple
    • Guță Mereuță, jude de ședință, adus în capitală la ultima mișcare în magistratură. C. PETRESCU, C. V. 182.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Trebuie pus în sat chinez (birău sau jude). ȚICHINDEAL, F. 66.
      surse: DLRLC
    • Că și hrana judelui E-n spinarea satului. MARIAN, S. 128.
      surse: DLRLC
    • Bine-i ține ca un măr mare-nflorit, Ca un jude-mpodobit. BIBICESCU, P. P. 236.
      surse: DLRLC

etimologie:

judeca

  • 1. tranzitiv A-și forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurările, urmările etc.
    exemple
    • Îl judecam drept un om cu totul deosebit. SADOVEANU, E. 101.
      surse: DLRLC
    • Căuta să judece lucrurile de-a fir-a-păr. CREANGĂ, P. 223.
      surse: DLRLC
    • Trebuie să ne împuternicim și să judecăm care sînt datoriile unui bun patriot. GOLESCU, Î. 108.
      surse: DLRLC
    • absolut Așa se poate înșela omul de multe ori... dacă nu știe a judeca bine. CREANGĂ, A. 61.
      surse: DLRLC
    • reflexiv rar Tot m-am judecat cu mine: Să dau bradului mai bine, Ori iubitei Crezămînt? COȘBUC, P. I 203.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A-și forma o părere, o judecată despre valoarea cuiva sau a ceva.
    exemple
    • Tu să nu mă judeci după aparență. C. PETRESCU, C. V. 108.
      surse: DLRLC
    • Ah! am strigat luînd un aer cît am putut mai melodramatic, poți a mă judeca acest fel? NEGRUZZI, S. I 49.
      surse: DLRLC
    • Dar cînd avu toporul o coadă de lemn tare, Puteți judeca singuri ce tristă întîmplare. ALEXANDRESCU, P. 131.
      surse: DLRLC
    • 2.1. A socoti drept...
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: considera attach_file un exemplu
      exemple
      • Spune că mă iubește ca și cum m-ar întreba ce mai fac: veselă, zburdatecă, judecînd amorul o trecere de vreme. NEGRUZZI, S. I 55.
        surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv reflexiv reciproc A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 4 exemple
    exemple
    • Și cînd să-l judeci, întreabă-te cu ce l-ai ajutat să nu greșească. DAVIDOGLU, M. 63.
      surse: DLRLC
    • La fîntîna cea de piatră Judecă-un fecior pe-o fată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 415.
      surse: DLRLC
    • Spectator rece, obosit, mă judec azi ca pe-un străin. BART, E. 230.
      surse: DLRLC
    • Mă judec și mă frămînt, Ca frunza galbenă-n vînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 189.
      surse: DLRLC
  • 4. tranzitiv A examina o cauză sau o persoană în calitate de judecător și a da o hotărâre judiciară.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • cu pronunțare regională Frunză verde de negară, Pe Bujor mi-l giudecară. ALECSANDRI, P. P. 157.
      surse: DLRLC
    • Judecă judecătorul procese. STANCU, D. 257.
      surse: DLRLC
    • diferențiere A supune unei decizii judiciare.
      surse: NODEX
    • 4.1. prin extensiune A decide ca arbitru, a soluționa un litigiu.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: hotărî
    • 4.2. Lucru judecat = caz asupra căruia s-a dat o hotărâre judiciară definitivă.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Autoritatea lucrului judecat.
        surse: DLRLC
    • 4.3. reflexiv reciproc A fi în proces, în litigiu cu cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file 2 exemple
      exemple
      • Va trebui... să mă judec cu mama ta, cu rudele tale. CAMIL PETRESCU, U. N. 209.
        surse: DLRLC
      • Haide să ne judecăm, și cum a zice judecata, așa să rămîie. CREANGĂ, A. 135.
        surse: DLRLC
    • 4.4. reflexiv reciproc A face schimb reciproc de vorbe de ocară.
      surse: NODEX
  • 5. intranzitiv A poseda facultatea de a gândi logic.
    surse: NODEX sinonime: raționa (gândi)

etimologie: