18 definiții pentru mustra


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare.

MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare.

mustra1 [At: VARLAAM, C. 254 / V: (reg) mușt~ / Pzi: mustru și (pop) ~rez / E: ml monstrare] 1 vrim (Olt) A se spune. 2 vrim (Olt) A se bănui. 3 vt A-și arăta prin cuvinte nemulțumirea față de atitudinea sau faptele cuiva Si: a certa, a dojeni Vz a dezaproba, a imputa, a reproșa, (pop) a probozi. 4 vt (Îlv) A-l ~ (pe cineva) cugetul (sau conștiința, inima) A-și face reproșuri. 5 vr A-și imputa singur, fără cuvinte faptele săvârșite, comportarea, atitudinea. 6 vt (Înv; c. i. atitudinea, faptele omului) A condamna. 7 vt (Reg; înv; îe) Mă ~ră nevasta cu... Mă ceartă nevasta și mă bănuiește că o înșel cu... 8 vrr (Mar) A se lua la întrecere. 9 vt (Îvr) A profera. 10 vi (Trs; sst) A striga. 11 vt (Înv) A insulta. 12 vt (Înv) A amenința. 13 vt (Înv) A pedepsi. 14 vt (Înv) A înfrunta.

mustra2 vt [At: L. ROM. 1963, nr. 2, 154 / Pzi: mustru / E: ger mustern] (Reg) A zugrăvi.

MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. (Cu privire la persoane) A dojeni, a certa pe cineva; a reproșa cuiva. O mustra că o găsește în fiecare an mai slabă și mai lipsită de vlagă. C. PETRESCU, A. 399. Bătrînii, văzînd astă mare nenorocire și pe nora lor în așa hal, au început a o mustra. CREANGĂ, P. 89. Mult mă mustră măicuța Să las seara ulița. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. ◊ Expr. A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a-și face reproșuri, a simți remușcări, a se căi. Mă mustră cugetul de atîtea dovezi mincinoase ce-mi ceri să dau. ODOBESCU, S. III 45. Lasă-mă să fug... cugetul mă mustră. ALECSANDRI, T. I 207. Nu te mustră cugetul că ești necredincios femeii d-tale? id. T. 313. ◊ Refl. Vede... rînjetu ăsta și se mustră singur. DUMITRIU, N. 170. Iarăși se simțea crescut în casa Boarului și se mustra pentru greșelile ce le-a făcut. SLAVICI, N. I 67.

A MUSTRÁ mústru tranz. A trata cu reproșuri și observații aspre; a dojeni. * ~ pe cineva cugetul (sau conștiința) a avea remușcări; a-i părea rău pentru faptele comise. /<lat. monstrare

mustrà v. a certa cu vorbe aspre, a imputa cu severitate. [Lat. MONSTRARE, a arăta: restrâns românește la a arăta greșeli, abateri, de unde sensul modern].

mústru și mustréz, a v. tr. (lat. monstrare, a arăta, a înștiința, a sfătui, d. monstrum, minune, monstru, arătare, d. monére, a sfătui; it. mostrare, a arăta, cat. sp. pg. mostrar, V. monstru, monitor, monetă, mostră). Cert, dojenesc, judec, fac observațiunĭ, împut, reproșez: stăpînu îl mustră pe servitor, tata pe fiŭ pentru neglijență. A te mustra cugetu, a avea remușcărĭ, a te căi de o faptă rea. V. mogorogesc, ocărăsc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră

mustrá vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 sg. și pl. mústră


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MUSTRÁ vb. v. blama, condamna, dezaproba, drăcui, înfiera, înjura, ocărî, proscrie, reproba, respinge, stigmatiza.

MUSTRA vb. a admonesta, a certa, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cîrti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.)

mustra vb. v. BLAMA. CONDAMNA. DEZAPROBA. DRĂCUI. ÎNFIERA. ÎNJURA. OCĂRÎ. PROSCRIE. REPROBA. RESPINGE. STIGMATIZA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mustrá (mústru, át), vb. – A certa, a dojeni, a admonesta. Lat. monstrāre (Pușcariu 1143; Candrea-Dens., 1188; REW 5665), cf. it. mostrare, cat., sp., port. mostrar. Pentru semantism, cf. Șeineanu, Semasiol., 183. – Der. mustrător, adj. (reprobativ).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mustrá, vb. tranz., refl. – 1. A certa, a dojeni. 2. A se lua la întrecere (Papahagi, 1925; D. Pop, 1970). 3. A se înfrunta, a se certa: „Nu-i mândră ca mândrele, / Să mustră cu florile / Pân tăte grădinile” (Țiplea, 1906: 436). – Lat. monstrare „a arăta, a indica; a denunța, a acuza” (Șăineanu; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

mustrá, vb. refl. – A se lua la întrecere (Papahagi 1925; D. Pop 1970). A se înfrunta, a se certa: „Nu-i mândră ca mândrele, / Să mustră cu florile / Pân tăte grădinile” (Țiplea 1906: 436). – Lat. monstrare (DEX, DER).

Intrare: mustra
verb (VT91)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mustra
  • mustrare
  • mustrat
  • mustratu‑
  • mustrând
  • mustrându‑
singular plural
  • mustră
  • mustrați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mustru
(să)
  • mustru
  • mustram
  • mustrai
  • mustrasem
a II-a (tu)
  • mustri
  • muștri
(să)
  • mustri
  • muștri
  • mustrai
  • mustrași
  • mustraseși
a III-a (el, ea)
  • mustră
(să)
  • mustre
  • mustra
  • mustră
  • mustrase
plural I (noi)
  • mustrăm
(să)
  • mustrăm
  • mustram
  • mustrarăm
  • mustraserăm
  • mustrasem
a II-a (voi)
  • mustrați
(să)
  • mustrați
  • mustrați
  • mustrarăți
  • mustraserăți
  • mustraseți
a III-a (ei, ele)
  • mustră
(să)
  • mustre
  • mustrau
  • mustra
  • mustraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mustra

  • 1. A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: certa dojeni imputa reproșa 5 exemple
    exemple
    • O mustra că o găsește în fiecare an mai slabă și mai lipsită de vlagă. C. PETRESCU, A. 399.
      surse: DLRLC
    • Bătrînii, văzînd astă mare nenorocire și pe nora lor în așa hal, au început a o mustra. CREANGĂ, P. 89.
      surse: DLRLC
    • Mult mă mustră măicuța Să las seara ulița. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29.
      surse: DLRLC
    • Vede... rînjetu ăsta și se mustră singur. DUMITRIU, N. 170.
      surse: DLRLC
    • Iarăși se simțea crescut în casa Boarului și se mustra pentru greșelile ce le-a făcut. SLAVICI, N. I 67.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie tranzitiv A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: căi 3 exemple
      exemple
      • Mă mustră cugetul de atîtea dovezi mincinoase ce-mi ceri să dau. ODOBESCU, S. III 45.
        surse: DLRLC
      • Lasă-mă să fug... cugetul mă mustră. ALECSANDRI, T. I 207.
        surse: DLRLC
      • Nu te mustră cugetul că ești necredincios femeii d-tale? ALECSANDRI, T. 313.
        surse: DLRLC

etimologie: