indispus, ~ă a [At: DA / Pl: ~uși, ~e / E: indispune] 1 Care nu e bine dispus. 2 Care este mâhnit temporar. 3 Supărat. 4 A cărui sănătate este ușor și temporar afectată. 5 (D. femei) Care este la menstruație.

INDISPUS, -Ă, indispuși, -se, adj. Care este prost dispus, ușor supărat sau mîhnit. Revenii acasă indispus. GALACTION, O. I 230. Era indispus, mai tras la față și mai palid ca altă dată. VLAHUȚĂ, O. AL. 99. ♦ Care are o tulburare ușoară și trecătoare a sănătății, ușor bolnav. Eram ș-așa indispus de neodihnă. CARAGIALE, O. II 12.

INDISPUS, -Ă adj. Prost dispus. ♦ Ușor bolnav. [< indispune, cf. fr. indisposé].

INDISPUS, -Ă adj. prost dispus, supărat. ◊ ușor bolnav. ◊ (despre femei) care este în perioada de menstruație. (< indispune)

INDISPUS ~să (~și, ~se) 1) Care este prost dispus; fără dispoziție. 2) Care este afectat de o indispoziție; ușor bolnav. /v. a (se) indispune

*indispús, -ă adj. Cam bolnav. Fig. Supărat.

indispune vtr [At: DA / Pzi: ~pun / E: fr indisposer cf pune] 1-2 A(-și) strica buna dispoziție. 3-4 A (se) mâhni.

INDISPUNE, indispun, vb. III. Tranz. A strica buna dispoziție a cuiva, a produce cuiva o supărare ușoară; a supăra, a mîhni. Adaosurile colonelului, prin brutalitatea lor cazonă, mai mult l-au indispus decît l-au impresionat. REBREANU, R. II 225. – Forme gramaticale: perf. s. indispusei, part. indispus. – Prez. conj. pers. 3 și: indispuie.

INDISPUNE vb. III. tr., refl. A(-și) strica voia bună; a (se) supăra. [P.i. indispun, perf. s. -pusei, conj. 3 -pună, part. -pus. / cf. fr. indisposer, după pune].

INDISPUNE vb. tr., refl. a(-și) strica voia bună; a (se) supăra. (după fr. indisposer)

A INDISPUNE indispun tranz. A face să se indispună. /<fr. indisposer

A SE INDISPUNE mă indispun intranz. A ajunge într-o stare de indispoziție; a pierde buna dispoziție. /<fr. indisposer

indispune v. 1. a se îmbolnăvi ușor; 2. fig. a preveni în contra cuiva.

*indispún, -pús, a -púne v. tr. (d. dispun, după fr. indisposer). Turbur puțin sănătatea: căldura-ĭ indispune pe ceĭ sîngeroșĭ. Fig. Previn pe cineva contra cuĭva, supăr: tu l-aĭ indispus contra mea, observațiunea mea l-a indispus.

indispus adj. m., pl. indispuși; f. indispusă, pl. indispuse

indispus adj. m., pl. indispuși; f. indispusă, pl. indispuse

indispus adj. m., pl. indispuși; f. sg. indispusă, pl. indispuse

indispune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispun, 2 sg. indispui, 3 sg. indispune, perf. s. 1 sg. indispusei, 1 pl. indispuserăm, m.m.c.p. 1 pl. indispuseserăm; conj. prez. 1 sg. să indispun, 3 să indispună; ger. indispunând; part. indispus

indispune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispun, 2 sg. indispui, 1 pl. indispunem; conj. prez. 3 să indispună; ger. indispunând; part. indispus

indispune vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispun; conj. prez. 3 sg. și pl. indispună; ger. indispunând

INDISPUS adj. 1. v. supărat. 2. v. mahmur. 3. (MED.) (înv.) zaif. (E ușor ~ de la o gripă.)

INDISPUS adj. 1. abătut, amărît, deprimat, descurajat, îndurerat, întristat, mîhnit, necăjit, supărat, trist, (pop.) obidit, (înv. și reg.) scîrbit, supărăcios, (înv.) dosădit, ponosit, pricăjit, (fig.) cătrănit, pleoștit, plouat. (Om ~; era tare ~.) 2. mahmur, (înv.) tiriachiu. (Om ~ după chef.) 3. (MED.) (înv.) zaif. (E ușor ~ de la o gripă.)

INDISPUNE vb. 1. v. mâhni. 2. v. enerva.

INDISPUNE vb. 1. a (se) amărî, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mîhni, a (se) necăji, a (se) supăra, (înv. și pop.) a (se) obidi. (înv. și reg.) a (se) scîrbi, (înv.) a (se) oțărî, a (se) rîvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai ~ pe tata.) 2. a agasa, a enerva, a irita, a necăji, a plictisi, a sîcîi, a supăra, (livr.) a tracasa, (pop.) a ciudi, a zădărî, (reg.) a zăhătui, (Mold.) a chihăi, (Ban.) a zăgălui, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a scîrbi, (pop. fig.) a ardeia, (reg. fig.) a scociorî. (Îl ~ cu insistențele.)

Indispus ≠ bucuros, vesel, voios

A se indispune ≠ a se amuza, a se dispune, a se înveseli

A indispune ≠ a bucura

A (se) indispune ≠ a (se) învoioșa