13 definiții pentru mahmur (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MAHMÚR, -Ă, mahmuri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care nu și-a revenit complet din beție sau din somn; care este cu capul încă tulbure. 2. Adj. Prost dispus, lipsit de voie bună, supărat, posomorât. 3. S. n. (Reg.) Dispoziție (bună sau rea) a cuiva. ◊ Expr. (Reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.

mahmur, ~ă [At: MOXA, 389/17 / V: (reg) ~hamur sn, a, mamur sn / Pl: ~i, ~e, / E: tc mahmur] 1-2 smf, a (Persoană) care nu și-a revenit complet din beție. 3-4 (Rar) smf, a (Persoană) care nu și-a revenit din somn. 5 a Prost dispus. 6 sn (Reg) Mahmureală (1). 7 sn (Reg) Dispoziție sufletească. 8 sn (Îrg; îf mamur) Fel de a fi al cuiva. 9 sn (Îvp; îe) A scoate ~ul din om A enerva pe cineva.

MAHMÚR, -Ă, mahmuri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care nu și-a revenit complet din beție sau din somn; care este cu capul încă tulbure, care se simte indispus după beție sau după un somn neîmplinit. 2. Adj. Prost dispus, lipsit de voie bună, supărat, posomorât. 3. S. n. Dispoziție (bună sau rea) a cuiva. ◊ Expr. (Reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.

MAHMÚR, -Ă, mahmuri, -e, adj. (Despre persoane) Fără chef, indispus, posomorit, buimac (de băutură, de prea mult somn etc.). Fusese mahmur, cum era firesc după chef cu băutură tare și proastă. PAS, E. II 18. S-a sculat acum mahmur; somnul de după prînz nu i-a priit. BASSARABESCU, S. N. 13. ◊ (Substantivat) Cunosc leac pentru mahmuri, SADOVRANU, Z. C. 65. Borșul acru... îl mănîncă cu gust cei mahmuri de beție. ȘEZ. VI 65. ◊ (Substantivat, n., în expr.) A scoate mahmurul (din cineva) = a face (pe cineva) să-și iasă din fire, a cicăli, a sîcîi, a enerva. Știi că și mătușa Măriuca e una din cele care scoate mahmurul din om; nu-i o femeie de înțeles. CREANGĂ, A. 59.

MAHMÚR ~ă (~i, ~e) 1) Care este buimac de beție sau de somn; în stare de indispoziție provocată de beție sau de nesomn. 2) pop. Care se află într-o stare de indispoziție sufletească; lipsit de buna dispoziție; posomorât; supărat. /<turc. mahmur

mahmur a. 1. amețit (de vin, de somn): ceva de băut mahmurilor CR.; 2. rău dispus (după chef sau insomnie): posomorit cât un Pașă mahmur AL. [Turc. MAHMUR]. ║ n. indispozițiune (după beție): mătușa,... scoate mahmurul din om CR.

mahmúr, -ă adj. (turc. ar. mahmur; ngr. makmúris, sîrb. mamuran, ung. mámoros, mámorosan). Fam. Cam beat, amețit, călit (maĭ ales după ce-aĭ dormit după beție și tot nu țĭ-e capu limpede încă). S. n., pl. urĭ. Mahmureală, amețeală rămasă după beție. A-țĭ ĭeși mahmuru, a te trezi din beție, a te dezmeți.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mahmúr1 adj. m., pl. mahmúri; f. mahmúră, pl. mahmúre

mahmúr adj. m., pl. mahmúri; f. sg. mahmúră, pl. mahmúre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MAHMÚR adj. indispus, (înv.) tiriachiu. (Om ~ după chef.)

MAHMUR adj. indispus, (înv.) tiriachiu. (Om ~ după chef.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mahmúr (mahmúră), adj.1. Cu capul tulbure după beție. – 2. Indispus, posomorît. – 3. (S. n.) Indispoziție după o beție. Mr. mahmur. Tc. mahmur, din arab. mahmūr (Miklosich, Türk. Elem., II, 121; Șeineanu, II, 243; Lokotsch 1359; Ronzevalle 159), cf. ngr. μαχμούρης, bg. mahmuren, sb. mahmuran.Der. mahmurie, s. f. (indispoziție).


Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MAHMUR, -Ă adj., s. n. 1. Adj. (Și substantivat) (Persoană) care nu și-a revenit complet din beție sau din somn; (persoană) care este cu capul încă tulbure, care se simte indispusă după beție sau după un somn neîmplinit. Uciseră pre Mihail că-l aflară mahmur de vin. MOXA, 389/17. Dacă se-ntîmpla vreodată să nu-și împlinească somnul, era a doua zi mahmur. GANE, N. III, 164. M-am trezit... foarte mahmur. CARAGIALE, O. VII, 205. Trezit din somn, sînt mahmur, ursuz, ciufut. M. I. CARAGIALE, C. 7. S-a sculat acum mahmur; somnul de după prînz nu i-a priit. BASSARABESCU, S. N. 13. Așeză pe masa ospățului potrocul bun pentru mahmuri. SADOVEANU, Z. C. 65. Era încă mahmur, cu gura coclită. C. PETRESCU, C. V. 48. A doua zi se sculau tustrei la prînz, mahmuri, tăcuți și palizi. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 32, cf. id. SF. M. N. I, 223. Primul procuror.. . era mahmur. Căsca. Avea gura amară. STANCU, R. A. IV, 200. Fusese mahmur, cum era firesc după chef cu băutură tare și proastă. PAS, L. ii, 18. Era mahmur încă din ajun, cu toate că încercase să se dreagă de dimineață cu o cinzeacă de trăscău. ROM. martie 1958, 35. Borșul acru și chipârat bine, îl mănîncâ cu gust cei mahmuri de beție. ȘEZ. III, 65. Decît să dai de pomană la calici sîmbăta, mai bine ceva de băut mahmurilor marțea (= să dai un dar acolo unde trebuie). Cf. CREANGĂ, A. 138, ZANNE, P. III, 597. 2. S. n. (Regional) Mahmureală (1). Cf. ȘEZ. V, 104, I. CR. III, 377. 3. Adj. Prost dispus, lipsit de voie bună, supărat, posomorit (din cauza unei neplăceri suferite, în urma unei ușoare tulburări a sănătății etc.). Acum sînt tare mahmur (am niște nevralgii intercostale, cari mă bagă-n fel de fel de ipochondrii). CARAGIALE, O. VII, 55. Ce ai, mă Sandule, de ești așa mahmur? IOVESCU, N. 169. Mi-a spus Stănicăzise ea, mahmură, ca întotdeaunasă fac cafele. CĂLINESCU, E. O. II, 72. Zilele sure de toamnă îl făceau mahmur, întunecat și posac. V. ROM. martie 1952, 116. Făcu cîțiva pași în curte trăgînd mai departe din ciubuc, la fel de mahmur și de încruntat, ib. octombrie 1960, 45, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. ◊ (Rar, despre manifestări ale oamenilor) În ochii lui Titi nu citi decît o mahmură, enigmatică lipsă de gîndire. CĂLINESCU, E. O. II, 33. 4. S. n. Dispoziție (bună sau rea) a cuiva; (în fostul județ Dolj, în forma mamur) „fel de a fi al cuiva” (I. CR. VIIII, 187). Nu poți ști mamurul oricui. ib. I-am aflat mamurul. ib. E x p r. A scoate mahmurul din om = a aduce (pe cineva) la exasperare, a-l face să-și iasă din fire. Știi că și mătușa Măriuca e una din cele care scoate mahmurul din om. CREANGĂ, A. 59, cf. com. din PIATRA NEAMȚ. – Pl.: (1, 3) mahmuri, -e, (2, 4) mahmururi. – Și: (regional) mahamúr, -ă (PAMFILE, J. II, 152) adj., s. n., mamúr s. n. – Din tc. mahmur.

Intrare: mahmur (adj.)
mahmur1 (adj.) adjectiv admite vocativul
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mahmur
  • mahmurul
  • mahmuru‑
  • mahmu
  • mahmura
plural
  • mahmuri
  • mahmurii
  • mahmure
  • mahmurele
genitiv-dativ singular
  • mahmur
  • mahmurului
  • mahmure
  • mahmurei
plural
  • mahmuri
  • mahmurilor
  • mahmure
  • mahmurelor
vocativ singular
  • mahmurule
  • mahmure
  • mahmu
  • mahmuro
plural
  • mahmurilor
  • mahmurelor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mahmur (adj.)

  • 1. adesea substantivat Care nu și-a revenit complet din beție sau din somn; care este cu capul încă tulbure.
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file 4 exemple
    exemple
    • Fusese mahmur, cum era firesc după chef cu băutură tare și proastă. PAS, E. II 18.
      surse: DLRLC
    • S-a sculat acum mahmur; somnul de după prînz nu i-a priit. BASSARABESCU, S. N. 13.
      surse: DLRLC
    • Cunosc leac pentru mahmuri. SADOVRANU, Z. C. 65.
      surse: DLRLC
    • Borșul acru... îl mănîncă cu gust cei mahmuri de beție. ȘEZ. VI 65.
      surse: DLRLC
  • 2. Prost dispus, lipsit de voie bună.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: indispus posomorât supărat tiriachiu

etimologie: