opțiuni
  • info

3 intrări

26 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IMPORTUN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

IMPORTUN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

IMPORTUNA, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

importun, ~ă [At: ARISTIA, PLUT., ap. DA ms / Pl: ~i, ~e / E: fr importun, lat importunus] 1-2 smf, a (Persoană) care importunează.

importuna vt [At: (a. 1774) URICARIUL I, 178 / Pzi: ~nez / E: fr importuner, it importunare] 1-2 (A plictisi sau) a incomoda pe cineva cu vizite, cu stăruințe etc.

IMPORTUNA, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu stăruințele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

IMPORTUN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f. (Franțuzism) Persoană care plictisește, care importunează; pisălog. Una din calamitățile vieții este tagma importunilor. ALECSANDRI, S. 96.

IMPORTUNA, importunez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A plictisi (pe cineva) cu stăruințele sau cu prezența sa; a stingheri, a incomoda, a deranja. Nu înțeleg să vă mai importunez. DUMITRIU, B. F. 40. Vă rog să binevoiți a scuza dacă vă importunez cu aceste rînduri. CARAGIALE, O. VII 485.

IMPORTUN, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) agasant, obositor (prin asiduitățile sale); plicticos, supărător. ♦ Nepotrivit. [< fr. importun, cf. lat. importunus – dificil de abordat].

IMPORTUNA vb. I. tr. A plictisi, a supăra; a stingheri, a incomoda pe cineva. [< fr. importuner, it. importunare].

IMPORTUN, -Ă adj. agasant, obositor, plicticos, supărător. ◊ nepotrivit. (< fr. importun, lat. importunus)

IMPORTUNA vb. tr. a plictisi; a stingheri, a deranja, a incomoda pe cineva. (< fr. importuner, it. importunare)

IMPORTUN ~ă (~i, ~e) și substantival Care plictisește sau jenează pe alții prin prezența sa sau prin insistențele sale. /<fr. importun, lat. importunus

A IMPORTUNA ~ez tranz. livr. (persoane) A plictisi sau a stingheri cu insistențele sau cu prezența sa. /<fr. importuner, it. importunare

importun a. supărător.

importunà v. a supăra cu cereri neîncetate.

*importún, -ă adj. (lat. im-portunus, V. oportun). Supărător, incomodant: om importun. Adv. În mod importun.

*importunéz v. tr. (d. importun; fr. importuner). Plictisesc, incomodez: a importuna un ministru pin solicitărĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

importun (livr.) adj. m., pl. importuni; f. importună, pl. importune

importuna (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. importunez, 3 importunează; conj. prez. 1 sg. să importunez, 3 să importuneze

importun (livr.) adj. m., pl. importuni; f. importună, pl. importune

importuna (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importunează

importun adj. m., pl. importuni; f. sg. importună, pl. importune

importuna vb., ind. prez. 1 sg. importunez, 3 sg. și pl. importunează

importun.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

IMPORTUNA vb. v. deranja, incomoda, încurca, jena, stingheri, stânjeni, supăra, tulbura.

importuna vb. v. DERANJA. INCOMODA. ÎNCURCA. JENA. STINGHERI. STÎNJENI. SUPĂRA. TULBURA.

Intrare: importună
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • importună
  • importuna
plural
  • importune
  • importunele
genitiv-dativ singular
  • importune
  • importunei
plural
  • importune
  • importunelor
vocativ singular
  • importună
  • importuno
plural
  • importunelor
Intrare: importun (adj.)
importun1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • importun
  • importunul
  • importunu‑
  • importună
  • importuna
plural
  • importuni
  • importunii
  • importune
  • importunele
genitiv-dativ singular
  • importun
  • importunului
  • importune
  • importunei
plural
  • importuni
  • importunilor
  • importune
  • importunelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: importuna
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • importuna
  • importunare
  • importunat
  • importunatu‑
  • importunând
  • importunându‑
 singular plural
  • importunează
  • importunați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • importunez
 (să)
  • importunez
  • importunam
  • importunai
  • importunasem
a II-a (tu)
  • importunezi
 (să)
  • importunezi
  • importunai
  • importunași
  • importunaseși
a III-a (el, ea)
  • importunează
 (să)
  • importuneze
  • importuna
  • importună
  • importunase
plural I (noi)
  • importunăm
 (să)
  • importunăm
  • importunam
  • importunarăm
  • importunaserăm
  • importunasem
a II-a (voi)
  • importunați
 (să)
  • importunați
  • importunați
  • importunarăți
  • importunaserăți
  • importunaseți
a III-a (ei, ele)
  • importunează
 (să)
  • importuneze
  • importunau
  • importunară
  • importunaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

importun, importunisubstantiv masculin
importună, importunesubstantiv feminin
importun, importunăadjectiv

etimologie:

importuna, importunezverb

  • 1. livresc A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. DEX '09 DLRLC DN
    sinonime: deranja incomoda plictisi stingheri supăra
    • format_quote Nu înțeleg să vă mai importunez. DUMITRIU, B. F. 40. DLRLC
    • format_quote Vă rog să binevoiți a scuza dacă vă importunez cu aceste rînduri. CARAGIALE, O. VII 485. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.