3 intrări

26 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IMPORTUNA, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

importuna vt [At: (a. 1774) URICARIUL I, 178 / Pzi: ~nez / E: fr importuner, it importunare] 1-2 (A plictisi sau) a incomoda pe cineva cu vizite, cu stăruințe etc.

IMPORTUNA, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu stăruințele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

IMPORTUNA, importunez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A plictisi (pe cineva) cu stăruințele sau cu prezența sa; a stingheri, a incomoda, a deranja. Nu înțeleg să vă mai importunez. DUMITRIU, B. F. 40. Vă rog să binevoiți a scuza dacă vă importunez cu aceste rînduri. CARAGIALE, O. VII 485.

IMPORTUNA vb. I. tr. A plictisi, a supăra; a stingheri, a incomoda pe cineva. [< fr. importuner, it. importunare].

IMPORTUNA vb. tr. a plictisi; a stingheri, a deranja, a incomoda pe cineva. (< fr. importuner, it. importunare)

A IMPORTUNA ~ez tranz. livr. (persoane) A plictisi sau a stingheri cu insistențele sau cu prezența sa. /<fr. importuner, it. importunare

importunà v. a supăra cu cereri neîncetate.

IMPORTUN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

IMPORTUN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

importun, ~ă [At: ARISTIA, PLUT., ap. DA ms / Pl: ~i, ~e / E: fr importun, lat importunus] 1-2 smf, a (Persoană) care importunează.

IMPORTUN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f. (Franțuzism) Persoană care plictisește, care importunează; pisălog. Una din calamitățile vieții este tagma importunilor. ALECSANDRI, S. 96.

IMPORTUN, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) agasant, obositor (prin asiduitățile sale); plicticos, supărător. ♦ Nepotrivit. [< fr. importun, cf. lat. importunus – dificil de abordat].

IMPORTUN, -Ă adj. agasant, obositor, plicticos, supărător. ◊ nepotrivit. (< fr. importun, lat. importunus)

IMPORTUN ~ă (~i, ~e) și substantival Care plictisește sau jenează pe alții prin prezența sa sau prin insistențele sale. /<fr. importun, lat. importunus

*importún, -ă adj. (lat. im-portunus, V. oportun). Supărător, incomodant: om importun. Adv. În mod importun.

*importunéz v. tr. (d. importun; fr. importuner). Plictisesc, incomodez: a importuna un ministru pin solicitărĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

importuna (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. importunez, 3 importunea; conj. prez. 1 sg. să importunez, 3 să importuneze

importuna (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importunea

importuna vb., ind. prez. 1 sg. importunez, 3 sg. și pl. importunea

importun (livr.) adj. m., pl. importuni; f. importu, pl. importune

importun (livr.) adj. m., pl. importuni; f. importună, pl. importune

importun adj. m., pl. importuni; f. sg. importună, pl. importune

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

IMPORTUNA vb. v. deranja, incomoda, încurca, jena, stingheri, stânjeni, supăra, tulbura.

importuna vb. v. DERANJA. INCOMODA. ÎNCURCA. JENA. STINGHERI. STÎNJENI. SUPĂRA. TULBURA.

Intrare: importuna
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • importuna
  • importunare
  • importunat
  • importunatu‑
  • importunând
  • importunându‑
singular plural
  • importunea
  • importunați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • importunez
(să)
  • importunez
  • importunam
  • importunai
  • importunasem
a II-a (tu)
  • importunezi
(să)
  • importunezi
  • importunai
  • importunași
  • importunaseși
a III-a (el, ea)
  • importunea
(să)
  • importuneze
  • importuna
  • importună
  • importunase
plural I (noi)
  • importunăm
(să)
  • importunăm
  • importunam
  • importunarăm
  • importunaserăm
  • importunasem
a II-a (voi)
  • importunați
(să)
  • importunați
  • importunați
  • importunarăți
  • importunaserăți
  • importunaseți
a III-a (ei, ele)
  • importunea
(să)
  • importuneze
  • importunau
  • importuna
  • importunaseră
Intrare: importun (adj.)
importun1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • importun
  • importunul
  • importunu‑
  • importu
  • importuna
plural
  • importuni
  • importunii
  • importune
  • importunele
genitiv-dativ singular
  • importun
  • importunului
  • importune
  • importunei
plural
  • importuni
  • importunilor
  • importune
  • importunelor
vocativ singular
plural
Intrare: importună
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • importu
  • importuna
plural
  • importune
  • importunele
genitiv-dativ singular
  • importune
  • importunei
plural
  • importune
  • importunelor
vocativ singular
  • importu
  • importuno
plural
  • importunelor
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

importuna, importunezverb

  • 1. livresc A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Nu înțeleg să vă mai importunez. DUMITRIU, B. F. 40. DLRLC
    • format_quote Vă rog să binevoiți a scuza dacă vă importunez cu aceste rînduri. CARAGIALE, O. VII 485. DLRLC
etimologie:

importun, importunisubstantiv masculin
importu, importunesubstantiv feminin
importun, importuadjectiv

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.